ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 562/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 562/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4888
din 12 iunie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, respinge
acțiunea formulată de reclamantul D.T., în contradictoriu cu pârâții D.D.L. și
D.A.V., pentru autoritate de lucru judecat.
Respinge acțiunea formulată
de reclamantul D.T., în contradictoriu cu pârâții D.V., SC A.D.E. SRL, ca
netimbrată.
Obligă reclamantul la plata
cheltuielilor de judecată în sumă de 3.539 RON, reprezentând onorariu de
avocat.
Pentru a dispune astfel,
instanța de fond a reținut următoarele:
Între pârâtele Primăria
Municipiului București (Municipiul București-prin Primarul General), în
calitate de vânzător și SC A.D.E. SRL, în calitate de cumpărător s-a încheiat
contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect spațiul comercial situat în
București, în suprafață utilă de 176 mp, astfel cum rezultă din înscrisul depus
la dosar.
În raport de contractul mai
sus-menționat, reclamantul a investit instanța cu cererea având ca obiect
constatarea simulației prin interpunere de persoane, în condițiile art. 1175 C.
civ., afirmând că spațiul comercial ce a fost dobândit în timpul căsătoriei cu
pârâta D.V., fosta sa soție, a fost dobândit prin simulație, înțelegerea dintre
el și fosta soție fiind la acel moment, datorită unor dificultăți de ordin
juridic, ca dobândirea să se facă în această modalitate, respectiv pe numele
societății în care era unic asociat fiica lor pe atunci minoră, D.D.L., fiind
ascunsă astfel persoana adevăratului beneficiar.
Caracteristic pentru
simulație este faptul că ea presupune existența concomitentă, între aceleași
părți a două contracte și anume unul public, aparent, denumit și contract
simulat, prin care se creează o numită aparență juridică ce nu corespunde
realității și altul secret, denumit contraînscris, care corespunde voinței reale
a părților și prin care acesta anihilează, în tot sau în parte aparența
juridică creată prin actul public, simulat.
La simulația prin
interpunere de persoană, ambele părți din contractul aparent urmăresc în mod
conștient, ca efectele să se producă față de o terță persoană, căreia i se
asigură anonimatul tocmai prin simularea persoanei.
Sancțiunea specifică
simulației este ca regulă inopozabilitatea față de terțele persoane a situației
juridice create prin contractul secret și după caz, înlăturarea simulației pe
calea acțiunii în simulație, întrucât potrivit legislației în vigoare,
simulația, în sine nu este sancționată cu nulitatea.
Or, în cauză, prin niciunul
dintre mijloacele de probă administrate, nu s-a făcut dovada întrunirii
cerințelor, respectiv existența concomitentă sau eventual anterioară
contractului public, a contraînscrisului prin care s-ar fi convenit în mod
conștient de către persoanele ce au încheiat contractul de vânzare – cumpărare
a spațiului comercial în discuție, cu adevăratul beneficiar, respectiv
cumpărător, să fie o altă persoană decât cea care apare în actul public.
Susținerile reclamantului
potrivit căruia spațiul ar fi fost dobândit din resurse financiare comune de
către el și fosta soție în timpul căsătoriei, nu au nicio relevanță sub
aspectul pretinsului caracter simulat al contractului de vânzare-cumpărare,
după cum nici pretinsa achitare a acestuia tot din veniturile comune ale
soților și prin eforturile lor conjugate nu poate fi reținută sub acest aspect
ca fundamentând simulația actului prin interpunere de persoane, în condițiile
în care existența concomitentă sau anterioară a contractului secret nu există.
Modalitățile referitoare la
resursele financiare de achiziționare și respectiv achitare a spațiului pot
privi numai raporturile patrimoniale ale foștilor soți, ulterioare desfacerii
căsătoriei acestora, sub aspectul bunurilor comune pe care aceștia le-au
dobândit în timpul căsătoriei.
Curtea de Apel București,
secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 15 din 16 ianuarie 2007,
respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul – reclamant D.T. împotriva
sentinței comerciale nr. 4888 din 12 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul
București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 34346/3/2005, în
contradictoriu cu intimații – pârâți D.D.L., D.A.V., D.V., SC A.D.E. SRL
București.
Instanța de apel a reținut
că terții de bună-credință (care nu aveau cunoștință de convenția secretă la
data la care s-au născut interesele lor legate de acest contract) pot să
renunțe la inopozabilitatea față de ei a actului secret și să beneficieze
împotriva părților de actul secret, dar așa cum s-a reținut reclamantul avea
cunoștință, susține el, de pretinsa convenție secretă chiar din momentul de la
care s-au născut pretinsele sale drepturi din acel contract.
Pe de altă parte, în
raporturile dintre părțile contractante, ceea ce își produce efectul este actul
secret (nedovedit corespunzător și în cauză) întrucât acesta corespunde voinței
lor reale, situație care ar putea fi luată în considerare de către reclamant cu
ocazia unui eventual partaj de bunuri în contradictoriu cu fosta soție.
Prin cererea de recurs
reclamantul D.T. a susținut că instanța în mod incorect a reținut că acesta ar
fi avut cunoștință de condițiile în care se „presupune” că ar fi achiziționat
bunul imobil.
Recurentul a precizat că a
avut cunoștință de modul cum a fost achiziționat bunul imobil, respectiv plata
acestuia din banii familiei și că nu a fost arătat că a avut înțelegere cu
societatea pârâtă din care să rezulte că D.V. va deveni singurul proprietar al
spațiului comercial și că în felul acesta ar fi renunțat la dreptul său
prevăzut de lege.
Pârâta D.V. a încheiat un
act secret cu fiica sa, asociat unic al SC A.D.E. SRL, în ideea de a cumpăra
spațiul comercial pentru sine și de a-l scoate din masa partajabilă, ca
situație de fapt inițială. D.V. a urmărit să devină singurul proprietar al
spațiului comercial, excluzând de la beneficiul acestuia atât pe fostul soț, D.T.
cât și a copiilor, D.D.L., fost asociat unic și administrator al SC A.D.E. SRL
și D.A., precum și de a-l exclude de la succesiune pe D.C., fiul din altă
căsătorie al reclamantului.
Temeiul de drept indicat de
recurent îl constituie art. 304 pct. 7 și pct. 10 C. proc. civ.
Intimații nu au depus
întâmpinare în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ. și nu au depus
înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, analizând
decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului și
de dispozițiile incidente, constată că situația expusă nu se încadrează în
dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea nu
cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii
ori străine de natura pricinii.
Instanța constată
neîntemeiată această critică, întrucât decizia cuprinde motivele pe care se
sprijină și nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Referitor la motivul de
recurs invocat, art. 304 pct. 10 C. proc. civ., acesta a fost abrogat prin art.
1 pct. 111
1
din O.U.G. nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art.
1 pct. 49 din Legea nr. 219/2005.
În cazul simulației prin
interpunere de persoană invocată de către recurent este necesar a se dovedi că
există două contracte, unul public, și altul secret și în plus că a existat și
intenția ambelor părți din convenția aparentă care în mod conștient au urmărit
ca efectele acesteia să se producă față de o terță persoană căreia să i se
asigure anonimatul tocmai prin simularea persoanei.
Situația de fapt a fost
corect stabilită, instanța aplicând corect normele legale incidente, respectiv
cele referitoare la dispozițiile articolului 1175 C. civ., potrivit cărora
„actul secret care modifică un act public, nu poate avea putere decât între
părțile contractante și succesorii lor universali, un asemenea act nu poate
avea nici un efect contra altor persoane”.
Pentru aceste considerente,
în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează
a respinge recursul declarat de reclamantul D.T. împotriva deciziei nr. 15 din
16 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamatul D.T. împotriva deciziei nr. 15 din 16 ianuarie 2007a Curții de
Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 15 februarie 2008.