ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6230/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 488 din 31 martie

2006, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă

contestația formulată de contestatoarea Camera de Comerț și Industrie, a fost

anulată dispoziția nr. 3224 din 27 august 2004 emisă de primarul general al

municipiului București și a fost obligat acesta să emită o nouă dispoziție în

favoarea contestatoarei, de acordare a măsurilor reparatorii, în echivalent,

pentru imobilul în litigiu, individualizat prin raportul de expertiză efectuat în

cauză, în condițiile Legii nr. 247/2005, prin care a fost modificată Legea nr.

10/2001.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că a fost făcută de către contestatoare dovada faptului că este

persoana juridică continuatoare a fostei Camere de Comerț și Industrie a

municipiului București, care a avut în patrimoniu imobilul în litigiu deținut

de o unitate de învățământ și că preluarea de către stat a bunului imobil a

avut caracter abuziv.

Apelul declarat de contestatoare

împotriva sentinței tribunalului a fost respins, prin decizia nr. 117 din 26

februarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Prin aceeași decizie a fost admis

apelul declarat de pârâtul municipiul București, prin Primar General și a fost

schimbată, în tot, sentința apelată, în sensul că a fost respinsă ca nefondată,

contestația formulată de contestatoare împotriva dispoziției emisă în baza

Legii nr. 10/2001.

Schimbând soluția primei instanțe,

instanța de apel a reținut că în mod corect a fost respinsă notificarea prin

care a fost solicitată restituirea în natură, a imobilului situat în București,

întrucât petenta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii, în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001.

Instanța de apel a mai stabilit că,

deși Decretul nr. 47/1949 nu prevede desființarea Camerei de Comerț și

Industrie a municipiului București, conține dispoziții exprese privind

preluarea patrimoniului acesteia de către Ministerul Comerțului, situație în

care nu sunt aplicabile prevederile tezei I a art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Totodată s-a reținut că nu există o

hotărâre judecătorească prin care să se fi constatat că petenta este aceeași

persoană cu cea a cărei activitate a fost întreruptă, astfel că nu sunt

îndeplinite nici condițiile prevăzute în teza a II-a, a art. 3 din Legea nr.

10/2001.

Împotriva susmenționatei decizii a

declarat recurs contestatoarea Camera de Comerț și Industrie a municipiului

București, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și susținând,

în esență, că instanța de apel a ignorat hotărârile judecătorești prin care s-a

stabilit, cu privire la alte imobile, cu autoritate de lucru judecat, faptul că

recurenta îndeplinește condițiile pentru a fi considerată persoană

îndreptățită, în sensul prevederilor art. 3 din Legea nr. 10/2001; că și în

prezenta cauză, recurenta a făcut dovada acestei calități; că este o

organizație autonomă de interes public ce o transformă în instituție publică,

iar faptul că este continuatoarea Camerei de Comerț și Industrie fondată în

anul 1868 a fost stabilit și prin jurisprudența Înaltei Curți de Casație și

Justiție și că se impunea a se dispune restituirea imobilului în natură, cu

obligația menținerii afectațiunii lui pe timp de 5 ani.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce vor urma.

În conformitate cu prevederile art.

3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri

reparatorii, constând în restituire în natură sau prin echivalent, persoanele

juridice, proprietare a imobilelor preluate abuziv de stat, de organizații

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945;

îndreptățirea la măsuri reparatorii este condiționată de continuatoarea

activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a acestei

legi sau de împrejurarea că activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă

în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, iar aceasta să-și fi reluat

activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească

se constată că este aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.

Deși în considerentele deciziei

sale, curtea de apel se referă la dispozițiile legale cuprinse în acest text,

aplicarea în cauză a prevederilor tezei I sau a celei de-a II-a a art. 3 lit. „

c) din Legea nr. 10/2001 nu a fost pusă în dezbaterea părților, pentru a-și

putea face apărările necesare.

Pentru asigurarea respectării

principiului contradictorialității în procesul civil, instanța are obligația de

a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora

va soluționa litigiul.

Nerespectarea acestui principiu,

care asigură și respectarea dreptului la apărare, atrage nulitatea hotărârii

pronunțate.

În consecință, recursul urmează a fi

admis, conform art. 313 C. proc. civ., a fi casată decizia curții de apel și a

fi trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Având în vedere motivul ce determină

casarea deciziei atacate, urmează ca celelalte critici formulate de recurentă

să fie analizate, cu ocazia rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta Camera de Comerț și Industrie a municipiului București împotriva

deciziei civile nr. 117 din 26 februarie 2007 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 2 octombrie 2007.