ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 668/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului constată că:

Prin cererea înregistrată la

4 august 2006, reclamanta S.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.S.,

anularea Hotărârii nr. 3324 din 30 iunie 2006, emisă de pârâtă.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că a fost refugiată împreună cu familia din localitatea

Sig, județul Sălaj în localitatea Beiuș, județul Bihor, fapt dovedit cu

adeverința eliberată de Arhivele Naționale ale Județului Bihor din 20 ianuarie

2006 și declarații de martori, astfel încât în mod greșit i-a fost respinsă

cererea pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 346

din 18 septembrie 2006, a respins acțiunea reținând că actele depuse la dosar

nu fac pe deplin dovada existenței persecuțiilor etnice, situație în care

reclamanta nu poate beneficia de drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999

aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs, în termen legal, reclamanta care a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârii recurate și, pe fond, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului

recurenta susține că a prezentat suficiente probe (înscrisuri, declarații de

martori) pentru a face dovada faptului că a fost refugiată, împreună cu

familia, în perioada iulie 1943 - martie 1945 din localitatea Sig, județul

Sălaj în localitatea Beiuș, județul Bihor.

Analizând cauza sub aspectul

probelor administrate și în raport de dispozițiile legale aplicabile, Înalta

Curte constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce vor fi

arătate în continuare.

În conformitate cu

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. „judecătorii au îndatorirea să stăruie,

prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea

adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a

legii, în sensul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”.

În acest scop, judecătorii sunt

în drept să pună în discuția părților orice împrejurări care pot duce la

lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră

folositoare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi, cu singura mărginire că ei

hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

În ceea ce privește prezenta

cauză se constată că instanța de fond a soluționat litigiul exclusiv pe baza

declarațiilor autentice a doi martori (dosar fond) și a extrasului de pe

Registrul cu evidența refugiaților români din Ungaria în care este menționat B.I.,

(dosar fond) fără a solicita reclamantei să depună acte de stare civilă cu care

să facă dovada filiației.

Față de cele arătate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) din Codul de stare civilă, Înalta Curte

urmează să admită recursul, să caseze sentința atacată și să trimită cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe, pentru suplimentarea probatoriului în sensul

celor sus-menționate, precum și în vederea administrării altor probe pe care le

consideră necesare în scopul lămuririi cauzei sub toate aspectele și al

aplicării corecte a legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta S.V., împotriva sentinței civile nr. 346 din 18 septembrie 2006,

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, în dosarul nr. 4280/33/2006 în contradictoriu cu

intimata-pârâtă C.J.P.S.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre soluționare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 februarie 2007.