ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 668/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată că: Prin cererea înregistrată la 4 august 2006, reclamanta S.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.S., anularea Hotărârii nr. 3324 din 30 iunie 2006, emisă de pârâtă. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost refugiată împreună cu familia din localitatea Sig, județul Sălaj în localitatea Beiuș, județul Bihor, fapt dovedit cu adeverința eliberată de Arhivele Naționale ale Județului Bihor din 20 ianuarie 2006 și declarații de martori, astfel încât în mod greșit i-a fost respinsă cererea pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 346 din 18 septembrie 2006, a respins acțiunea reținând că actele depuse la dosar nu fac pe deplin dovada existenței persecuțiilor etnice, situație în care reclamanta nu poate beneficia de drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, reclamanta care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, pe fond, admiterea acțiunii. În motivarea recursului recurenta susține că a prezentat suficiente probe (înscrisuri, declarații de martori) pentru a face dovada faptului că a fost refugiată, împreună cu familia, în perioada iulie 1943 - martie 1945 din localitatea Sig, județul Sălaj în localitatea Beiuș, județul Bihor. Analizând cauza sub aspectul probelor administrate și în raport de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în sensul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”. În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuția părților orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi, cu singura mărginire că ei hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

În ceea ce privește prezenta cauză se constată că instanța de fond a soluționat litigiul exclusiv pe baza declarațiilor autentice a doi martori (dosar fond) și a extrasului de pe Registrul cu evidența refugiaților români din Ungaria în care este menționat B.I., (dosar fond) fără a solicita reclamantei să depună acte de stare civilă cu care să facă dovada filiației. Față de cele arătate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) din Codul de stare civilă, Înalta Curte urmează să admită recursul, să caseze sentința atacată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru suplimentarea probatoriului în sensul celor sus-menționate, precum și în vederea administrării altor probe pe care le consideră necesare în scopul lămuririi cauzei sub toate aspectele și al aplicării corecte a legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta S.V., împotriva sentinței civile nr. 346 din 18 septembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 4280/33/2006 în contradictoriu cu intimata-pârâtă C.J.P.S. Casează sentința atacată și trimite cauza spre soluționare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2007.