ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2327/2008

Asupra cererii de revizuire

de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2311 din 7 aprilie 2005, a

admis recursul declarat de C.J.P. Bihor, împotriva sentinței civile nr. 235/CA/2004

- PI din 29 martie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și contencios

administrativ, a casat sentința atacată și pe fond, a respins acțiunea formulată

de reclamantul B M., prin care acesta a solicitat anularea hotărârii din 23 ianuarie

2004 emisă de recurenta-pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii

nr. 189/2000.

Pentru a hotărî astfel

Înalta Curte a reținut că, din probele administrate în cauză nu rezultă că reclamantul

ar fi suferit vreo persecuție etnică întrucât ambii martori au declarat că acesta

s-a refugiat, împreună cu familia, în luna august 1944 din localitatea L.J. în localitatea

B., iar ambele localități erau situate pe teritoriul Ardealului de Nord, cedat Ungariei.

Cum ambele localități,

de domiciliu și de refugiu, erau situate în teritoriul aceluiași regim instaurat

în România, după Dictatul de la Viena, instanța de recurs a concluzionat că, în

speță, nu s-a făcut dovada cerințelor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000.

Împotriva acestei decizii

a formulat cerere de revizuire intimatul B.M., invocând dispozițiile art. 322

pct. 5 și 7 C. proc. civ.

Revizuentul a susținut

că a făcut dovada îndeplinirii cerințelor Legii nr. 189/2000, cu declarațiile martorilor

Ș.F. și T.P., din care rezultă că familia sa a fost strămutată la inițiativa autorităților

maghiare de ocupație.

Acesta a mai afirmat că

altor persoane, strămutate la aceeași dată și din aceeași localitate, le-a fost

recunoscută calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000 și a invocat, în sprijinul

susținerilor sale, decizia XLI din 7 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secțiile unite, privind interpretarea dispozițiilor art. 1 lit. c) din lege.

În cauză a formulat întâmpinare

intimata C.J.P. Bihor, invocând excepția inadmisibilității, precum și excepția tardivității

cererii de revizuire, cu motivarea că, pe de o parte nu sunt îndeplinite cerințele

art. 322 C. proc. civ., iar pe de altă parte, cererea a fost formulată peste termenul

reglementat de art. 324 C. proc. civ.; pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea

cererii ca neîntemeiată.

Cererea de revizuire este

tardivă și urmează a fi respinsă ca atare.

Astfel, potrivit art.

324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se calculează,

în ipoteza prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., după caz, de la data pronunțării

hotărârii, atunci când aceasta a fost dată de instanța de recurs după evocarea fondului,

sau de la data ultimei hotărâri, în cazul hotărârilor potrivnice; în cazul reglementat

de art. 322 pct. 5, acest termen se calculează de la data la care s-au descoperit

înscrisurile ce se invocă.

Cum hotărârea a cărei

revizuire se solicită, a fost pronunțată la data de 7 aprilie 2005, iar decizia

XLI a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, înscris invocat de revizuent

în condițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a fost pronunțată la 7 mai 2007 și

publicată în M. Of. la data de 5 decembrie 2007, rezultă că cererea de revizuire,

introdusă de B.M. la data de 25 martie 2008, a fost formulată în ambele cazuri invocate,

peste termenul de o lună prevăzut de lege, fiind prin urmare tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de B.M. împotriva sentinței civile nr. 2311 din 7 aprilie 2005 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv

formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 5 iunie 2008.