ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2309/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la Curtea de Apel Oradea, sub nr. 926/CA din 25

februarie 2004, reclamanta Ș.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 9350 din 23 ianuarie 2004,

emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să

recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 237/CA/2004 - P.I.

din 29 martie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamanta Ș.E., în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor. A anulat hotărârea nr.

9350 din 23 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i

recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea soluției s-a

reținut că strămutarea pe motive etnice, de către autoritatea instaurată în

Ardealul de Nord, chiar în cadrul teritoriului cedat Ungariei, este prevăzută

în art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru

nelegalitate, susținând în esență că, reclamantei nu i-a fost lezat nici un

drept ocrotit de lege, în condițiile în care a domiciliat timp de 4 ani sub

regimul hortyst, mutându-se în august 1944, într-o altă localitate aflată tot

sub ocupația autorităților maghiare.

Recursul este întemeiat.

Din probele administrate în

cauză nu rezultă că reclamanta ar fi suferit vreo persecuție etnică din partea

autorităților instaurate în Ardealul de Nord.

Ambii martori au declarat

doar faptul că, reclamanta împreună cu familia sa, s-a refugiat din luna august

1944, până în luna octombrie 1944, din localitatea Lugașu de Jos, în

localitatea Budoi.

Or, ambele localități se

aflau pe teritoriul Ardealului de Nord, cedat Ungariei, astfel că practic,

reclamanta, împreună cu familia sa, s-a mutat dintr-o localitate, în alta,

ambele localități aflându-se în teritoriul aceluiași regim instaurat în

România, după Dictatul de la Viena.

Mutarea dintr-o localitate,

în alta, între granițele aceleiași țări, din motive personale sau din motive de

război nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, contrar celor

reținute de instanța de fond.

Față de considerentele

expuse, reținând că nu s-a făcut dovada condițiilor prevăzute de art. 1 lit. c)

din Legea nr. 189/2000, referitoare la situația de strămutare sau de refugiu în

altă localitate și respectiv, a persecuțiilor din motive etnice a reclamantei,

se va admite recursul declarat de pârâtă, se va casa sentința atacată și pe

fond, se va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 237/CA/2004 -P.I. din 29

martie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și

pe fond, respinge acțiunea, ca nefondată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 aprilie 2005.