ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 574/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 26 iulie 2006, reclamantul L.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.S., anularea Hotărârii nr. 3287 din 30 iunie 2006, prin care pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, mai multe înscrisuri, printre care hotărârea contestată, acte de stare civilă, precum și declarațiile notariale ale unor martori, arătând că s-a refugiat, în perioada decembrie 1942 - martie 1945, împreună cu familia, din localitatea de domiciliu Valcău de Jos, județul Sălaj, în localitatea Zece Hotare, județul Bihor.

Prin sentința civilă 363 din 25 septembrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului, reținând că nu se poate concluziona că persecuția etnică a fost cea care a determinat schimbarea domiciliului reclamantului, întrucât refugiul acestuia a avut loc anterior perioadei prevăzute de Legea nr. 189/2000. Considerând-o netemeinică și nelegală, împotriva sentinței pronunțate de Instanța de Fond a declarat recurs reclamantul L.D., arătând că în mod greșit, față de declarațiile martorilor, a reținut Instanța de judecată că refugiul său ar fi avut loc anterior perioadei prevăzute de Legea nr. 189/2000. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de reclamant, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în cele ce urmează. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. De asemenea, potrivit art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori. În lipsa unor acte oficiale, pentru dovedirea împrejurărilor invocate în susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei declarațiile martorilor M.G. și S.G. , care confirmă atât refugiul reclamantului cât și perioada acestuia, decembrie 1942 - martie 1945. Așa fiind, cum din declarațiile celor doi martori rezultă că perioada refugiului este decembrie 1942 - martie 1945, în mod netemeinic a reținut Instanța de judecată că refugiul reclamantului a avut loc anterior perioadei prevăzute de Legea nr. 189/2000, hotărârea pronunțată fiind, astfel, anulabilă pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. De asemenea, cum declarațiile celor doi martori constituie singurele probe pe care Instanța de Fond le avea la dispoziție în vederea stabilirii adevărului însă acestea, deși confirmă refugiul, nu fac referire la cauzele care l-au determinat, pentru a ajunge la o soluție temeinică și legală trebuia făcută aplicarea prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., referitoare la rolul activ al judecătorilor, aceștia fiind datori a stărui în corecta soluționare a cauzei, prin toate mijloacele legale, inclusiv prin ordonarea administrării probelor pe care le consideră necesare. Față de dispozițiile legale menționate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant, Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Pentru aceste motive, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, în temeiul art. 313 teza a I-a C. proc. civ., va fi trimisă cauza, spre rejudecare, la aceeași Instanță, care, în aplicarea art. 315 alin. (1) și alin. (3) din același cod, va proceda la completarea probatoriului, în sensul audierii nemijlocite a martorilor și, eventual, al prezentării de către aceștia a dovezilor că ei înșiși au calitatea de beneficiari ai prevederilor O.G. nr. 105/1999.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de L.D. împotriva sentinței civile nr. 363 din 25 septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași Instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2007.