ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4016/2011

La 13 noiembrie 2009 s-a înregistrat la Tribunalul Ialomița Dosarul nr. 4072/98/2009 privind pe reclamanta L.T. care a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Ialomița, pentru a fi obligat la despăgubiri în sumă de 100.000 euro în echivalent RON la cursul B.N.R. din data efectuării plății, reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative cu caracter politic prin strămutarea din zona de vest și stabilirea domiciliului obligatoriu în comuna Perieți, județul Ialomița, în perioada 18 iunie 1951-20 decembrie 1955, măsură luată prin decizia M.A.I. nr. 200/1951 și ridicată prin decizia M.A.I. nr. 6200/1955. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 și urm. din Legea nr. 221/2009.

Reclamanta precizează în acțiune că a beneficiat de măsuri reparatorii în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990 întrucât prin hotărârea nr. 19 din 19 iulie 1990 emisă de Direcția de Muncă și Protecție Socială Ialomița, s-a stabilit o indemnizație lunară de 1.000 ROL, iar prin decizia nr. 668 din 10 mai 2007, i s-a recunoscut și calitatea de „Luptător în Rezistența Anticomunistă” eliberată în baza O.U.G. nr. 214/1999. Prin întâmpinare, intimata D.G.F.P. Ialomița, în nume propriu, invocă lipsa calității sale de reprezentant pentru Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român, întrucât, potrivit art. 4 pct. 4 din Legea nr. 221/2009, „cererea se judecă în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice”.

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicită prin întâmpinare respingerea cererii ca nefondată, întrucât, potrivit Legii nr. 221/2009, reclamanta poate beneficia de despăgubiri cu condiția să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c), iar reclamanta nu a făcut dovada în acest sens. Prin sentința civilă nr. 215 F din 02 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Ialomița în Dosarul nr. 4072/98/2009 cererea a fost respinsă în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009, deoarece petenta nu a suferit o condamnare, ci a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, nefiind îndeplinite condițiile legale. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanta L.T.

În motivarea apelului, reclamanta a învederat următoarele: S-a făcut dovada prin probele administrate în cauză a prejudiciului moral și a suferințelor reclamantei ca urmare a strămutării și stabilirii domiciliului obligatoriu. Instanța de fond deși recunoaște caracterul abuziv al măsurii și consecințele acesteia, respinge acțiunea neîntemeiat, hotărârea fiind nelegală și netemeinică întrucât a interpretat restrictiv art. 5 din lege, limitând aplicabilitatea textului numai la cei ce au suferit „condamnări”, însă, susține apelanta, art. 5 alin. (1) lit. a) se referă evident la „prejudiciul moral”, suferit de cei persecutați din punct de vedere politic, categorie în care intră nu numai cei condamnați, dar și cei care au făcut obiectul unor măsuri administrative, cei din urmă fiind asimilați persoanelor ce au suferit condamnări politice.

Soluția este nelegală pentru că nu au fost avute în vedere prevederile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, reclamanta făcând dovada că se încadrează în dispozițiile art. 1, 3 și 4 din lege. Măsura administrativă a strămutării și stabilirii domiciliului obligatoriu enumerată la art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009 dovedește că împotriva reclamantei s-a luat o măsură administrativă cu caracter politic, astfel că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale enunțate. Prin întâmpinare, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicită respingerea apelului, ca nefondat, având în vedere dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, potrivit cu care pentru prejudiciile suferite ca urmare a măsurilor administrative legiuitorul a prevăzut alte forme de despăgubire conform art. 5 alin. (1) lit. b) și c). În apel nu s-au administrat probe.

Prin decizia civilă nr. 471/A din 29 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta L.T., reținând, în esență, următoarele: Instanța de fond nu a interpretat restrictiv dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 care în alin. (1) lit. a) dispune „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic (...) pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare (...)”.

Este evident din interpretarea dispoziției enunțate că persoana îndreptățită poate solicita despăgubiri în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) doar pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. Pentru ipoteza măsurii administrative cu caracter politic - cazul în speță - reclamanta beneficiază de prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) conform cărora „acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 (...), sau ale Legii nr. 247/2005 (...)”.

Așadar, hotărârea pronunțată la fond a interpretat corect dispozițiile legale aplicabile reclamantei întrucât potrivit art. 3 din Lege „constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei Miliții (...) având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu (...)”. Așadar, reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) ci în ipoteza prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. b), iar conform petitului cererii aceasta nu a solicitat despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate, suma de 100.000 euro reprezentând conform cererii reclamantei despăgubiri reprezentând prejudiciul moral, ca urmare a măsurilor administrative.

De precizat că în baza deciziei nr. 668 din 10 mai 2007, reclamanta a beneficiat de măsuri reparatorii, aceasta invocând în acțiune și hotărârea nr. 19 din 19 iulie 1990 a Direcției de Muncă și Protecție Socială Ialomița. Împotriva deciziei menționate mai sus a declarat recurs, în termen legal, reclamanta L.T., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor de recurs formulate, reclamanta a arătat următoarele: Decizia Curții de Apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - art. 304 C. proc. civ.

În fapt, în temeiul Legii nr. 221/2009, a chemat în judecată Statul Român pentru a fi obligat la despăgubiri civile cu titlu de daune reprezentând prejudiciu moral suferit ca urmare măsurilor administrative cu caracter politic la care a fost supusă prin strămutarea sa din frontierei de vest și stabilirea domiciliului obligatoriu în Bărăgan, localitatea Perieți, jud. Ialomița, în perioada 18 iunie 1951-20 decembrie 1955, măsură luată prin decizia M.A.I. nr. 10/1951 și ridicată prin decizia nr. 6100/1955. Prin sentința civilă nr. 215 F din 02 februarie 2010 a Tribunalului Ialomița cererea sa a fost respinsă ca nefondată cu motivarea că despăgubirile se acordă doar în cazul persoanelor au suferit o condamnare în sensul legii menționate mai sus.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, care i-a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 471 A din 29 iunie 2010 a Curții de Apel București, soluția având aceeași motivare, adică se susține că numai cei condamnați prin hotărâre judecătorească, beneficiază de despăgubiri, și că legea ar fi fost interpretată corect de prima instanță.

Se susține, de asemenea, că, pentru ipoteza măsurii administrative cu caracter politic, ar putea beneficia doar de prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) conform cu care „acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 (...) sau ale Legii nr. 247/2005 (...).” Ambele hotărâri sunt netemeinice și nelegale pentru următoarele considerente: În primul rând, instanța de apel nu a analizat al doilea motiv de apel prin care a invocat nelegalitatea hotărârii primei instanțe în privința ingnorării dispozițiilor art, 5 alin. (4) din lege, text potrivit căruia: „Prezenta lege se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările completările ulterioare, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, potrivit O.U.G.

nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări, și Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare. În măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3, 4, precum și persoanelor care au fost condamnate (...).” Cu alte cuvinte, interpretarea corectă a acestui text este aceea că, atât ea, cât și multe persoane aflate în aceeași situație, nu sunt excluse de la aplicarea legii, cum greșit au reținut cele două instanțe. După cum a demonstrat, împotriva sa s-a luat măsura administrativă cu caracter politic și evident abuzivă, aceea a strămutării și stabilirii domiciliului obligatoriu, prin decizia nr. 200/1951 a M.A.I., măsură enumerată între altele de fel la art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009, deci este îndeplinită și condiția enunțată mai sus.

Este adevărat, în prezent va trebui să se țină seama în privința cuantumului despăgubirilor acordate, de noul act normativ – O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010, textul art. 5 lit. a) fiind modificat, în sensul că, legiuitorul a stabilit limita maximă a daunelor soplicitate la suma de „10.000 euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic”, iar pentru situația în care despăgubirile sunt solicitate de descendenți gradul I, precum și descendenți de gradul II, sumele sunt de până 5.000 euro și respectiv 2.500 euro.

În toate situațiile, instanța de judecată va trebui să țină seama la stabilirea cuantumului despăgubirilor de cerințele enunțate de legiuitor prin dispozițiile art. 5 alin. (1 1 ) introdus prin ordonanța de mai sus, care se regăseau și în art. 5 lit. a) teza a II-a, nemodificat: măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretul-Lege nr. 118/1990. O.U.G nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă și de dispozițiile Legii nr. 568/2001.

În al doilea rând, este de observat că cele două instanțe au făcut o interpretare restrictivă a textului de lege pe care și-au fundamentat soluția dată pe art. 5 din lege, în sensul această normă se referă la prejudiciul moral suferit de cei care au fost persecutați din punct vedere politic, categorie de persoane în care intră nu numai cei condamnați, dar și cei care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, cu alte cuvinte, cei din urmă fiind asimilați persoanelor care au suferit condamnări politice, aspect care rezultă din definirea legii, precum și din conținutul ei, inclusiv din modificările aduse prin O.U.G. nr. 2 din 30 iunie 2010. Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, desființarea hotărârilor atacate și potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (5), se impune trimiterea spre rejudecare pe fond a cauzei la Tribunalul Ialomița.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că este fondată critica recurentei referitoare la faptul că potrivit dispozițiilor prevăzut la art. 5 din Legea nr. 221/2009 despăgubirile morale nu se acordă doar în cazul condamnărilor cu caracter politic, ci și în cazul aplicării unor măsuri administrative cu caracter politic, așa cum este și măsura strămutării. Înalta Curte reține că din interpretarea disp. art. 5 alin. (1) din lege rezultă că persoana care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic are dreptul la două categorii de despăgubiri: a) pentru prejudiciul moral produs prin condamnare; b) reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.

Prima categorie de despăgubiri se acordă pentru prejudiciul moral, iar a doua categorie se acordă pentru prejudiciul material. Împrejurarea că la art. 5 alin. (1) lit. a) se folosea sintagma prejudiciul moral suferit prin condamnare, nu înseamnă că legiuitorul a exclus de la acest beneficiu persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic. Cadrul general de reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din interpretarea logică și teleologică a prevederilor art. 5 privește toate persoanele întrucât condamnările și măsurile administrative au avut caracter politic fiind măsuri abuzive și au produs prejudicii materiale și morale persoanelor persecutate politic.

A distinge între cele două categorii, ar însemna negarea rațiunii adoptării actului și crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele supuse unor măsuri abuzive cu caracter politic. Sintagma - prin condamnare - trebuie interpretată în sens larg, ca fiind o sancțiune aplicată celor care au fost persecuți politic, fie în baza unor hotărâri judecătorești, fie în baza unor măsuri administrative. Un argument în susținerea acestui punct de vedere este faptul că, în redactarea sa art. 5 alin. (1) are în vedere și persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, iar la lit. a) din lege se menționează că la stabilirea despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990.

Acest act normativ a recunoscut acordarea unor drepturi persoanelor persecutate politic, beneficiare ale acestor drepturi fiind atât persoanele condamnate în baza unei hotărâri judecătorești, cât și cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative . Cu alte cuvinte, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, întrucât au făcut parte din categoria persoanelor persecutate din motive politice vizate de Decretul-Lege nr. 118/1990, beneficiază de drepturile prev. la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, întrucât rațiunea adoptării acestei legi, a fost tocmai aceea de a repara prejudiciul moral suferit de toate persoanele persecutate din motive politice . Un alt argument îl constituie și faptul că, prin O.U.G.

nr. 62/2010 care a modificat, printre altele, art. 5 din Legea nr. 221/2009, legiuitorul a menținut integral cuprinsul art. 5 alin. (1), iar Ia lit. a) se folosea aceeași sintagmă - acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare - precizând doar cuantumul sumei care i se cuvine persoanei care a suferit condamnarea sau a făcut obiectul unor măsuri administrative în cazul în care aceasta este titulara cererii, soțului/soției și descendenților de gradul I și II , în cazul în care aceștia sunt titularii cererii. Având în vedere ansamblul argumentelor mai sus expuse, Înalta Curte, constatând că a fost soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în baza art. 312 alin. (5) C. proc.

civ. raportat la art. 297 C. proc. civ., va admite recursul reclamantei și va casa decizia recurată în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 215 F din 02 februarie 2010 a Tribunalului Ialomița, pe care o desființează, trimițând cauza spre rejudecare la instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta L.T. împotriva deciziei nr. 471/A din 29 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată. Admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 215 F din 02 februarie 2010 a Tribunalului Ialomița, pe care o desființează. Trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2011.