ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1455/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin notificarea formulată în baza

Legii nr. 10/2001 L.C. și S.C., au cerut Primăriei municipiului Craiova,

restituirea în natură a suprafeței de 200 mp, teren situat în Craiova.

La 20 decembrie 2005, entitatea

inițial investită a înaintat cererea spre soluționare SC O.F.R. SA, cu

motivarea că aceasta este deținătoarea unei suprafețe de 142 mp din terenul în

legătură cu care s-a formulat notificarea.

Cât privește diferența de 58 mp,

pentru această suprafață s-a propus acordarea despăgubirilor, dosarul fiind

înaintat Secretariatului Comisiei Centrale din cadrul Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților.

Prin adresa nr. 174/RV din 1

februarie 2006, SC O.F. România a comunicat persoanelor îndreptățite refuzul de

a restitui terenul, în condițiile în care, se arată, acesta a fost dobândit cu

bună-credință, prin cumpărare de la SC T.F.I. SA.

La 24 februarie 2006, L.C. și S.C.,

au atacat această „dispoziție” solicitând instanței, în contradictoriu cu SC

O.F.R. SA și SC T.F.I. SA, să constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între cele două pârâte în legătură cu suprafața de

142 mp, ce face obiectul notificării și să oblige prima pârâtă la restituirea

în natură a imobilului înstrăinat cu încălcarea dispozițiilor legii.

Învestit în primă instanță,

Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 1288 din 16 octombrie 2006 a

respins „plângerea” reținând în esență că pârâta SC O.F.R. SA (fostă SC T.F.I.

SA, care și-a modificat denumirea, mențiune consemnată în registrul comerțului)

este o persoană juridică de drept privat, care nu poate fi considerată unitate

deținătoare în sensul legii, iar pe de altă parte titlul translativ de

proprietate prin efectul căruia imobilul a intrat în patrimoniul societății

pârâte, nu a fost desființat.

Apelul declarat de reclamante a fost

admis de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, care, prin decizia nr. 636 din

28 mai 2007 a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare primei

instanțe.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut în esență că nefiind parte în contractul

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4021 din 1 noiembrie 2001, încheiat

ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 dar înainte de expirarea

termenului stabilit de lege pentru formularea notificărilor, acest act nu poate

fi opus reclamantelor.

Cât privește calitatea procesuală

pasivă, s-a apreciat că unitatea deținătoare, în sensul Legii nr. 10/2001 era,

la data apariției legii, SC L. SA care trebuie introdusă în cauză pentru a se

analiza, în raport cu aceasta dacă este posibilă restituirea în natură a

suprafeței de teren în litigiu, în funcție de statutul acestei unități la data

intrării în vigoare a legii și situația juridică și de fapt a bunului la

aceeași dată.

Calitate procesuală pasivă, se mai

arată, are și SC O.F.R. SA, întrucât bunul se află în prezent în patrimoniul

său iar hotărârea ce urmează a fi pronunțată trebuie să-i poată fi opusă.

În cauză, a declarat recurs în

termen legal pârâta SC O.F.R. SA care, invocând temeiurile prevăzute de art.

304 pct. 4, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după

cum urmează:

- instanța de control judiciar a

acordat ceea ce nu s-a cerut, în condițiile în care reclamantele au solicitat

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat

între T.F.I. și O.F.R. SA iar nu a celui încheiat între SC L. SA și O.F.R. SA,

care nu fac obiectul acțiunii.

- motivarea în drept, cu invocarea

inaplicabilității dispozițiilor art. 21 și art. 45 din Legea nr. 10/2001, este

străină de natura pricinii, în condițiile în care instanța „recunoaște” că

obiectul acțiunii se referă la un alt contract.

- deși a fost investită cu

soluționarea cererii în anularea contractului încheiat între T.F.I. și

recurentă, prin raportare la motivele invocate de reclamante, instanța s-a

aflat într-o „gravă eroare” atunci când s-a pronunțat asupra introducerii în

cauză a SC L. SA.

- apreciind în mod nelegal că se

impune analiza unui alt contract decât cel care face obiectul acțiunii,

instanța de apel și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a încălcat

principiul disponibilității, precum și dispozițiile art. 129 alin. (3) C. proc.

civ.

Recursul urmează a se respinge ca

nefondat, în considerarea argumentelor ce succed.

Așa cum s-a arătat în cele ce

preced, în legătură cu imobilul în litigiu, persoanele îndreptățite au inițiat

procedura prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001 și prin notificarea nr.

1747/N/2001, au investit Primăria Municipiului Craiova cu cerere de restituire

în natură a imobilului, teren în suprafață de 200 mp, situat în Craiova.

Prin dispoziția nr. 18051 din 20

decembrie 2005, Primăria Municipiului Craiova a înaintat cererea spre

soluționare recurentei, reținând că din totalul suprafeței solicitate pe calea

notificării, 142 mp teren, se regăsesc în patrimoniul acesteia.

La 1 februarie 2006, printr-o adresă

fără nicio relevanță juridică recurenta SC O.F. România a comunicat persoanelor

îndreptățite că nu poate restitui terenul întrucât este societate cu capital

integral privat, imobilul fiind dobândit cu bună credință prin cumpărare, de la

SC T.F.I. SA, la 13 mai 2002.

Or, așa cum rezultă din actele

cauzei, și cum de altfel, în mod corect a reținut chiar prima instanță, SC

O.F.R. SA și SC T.F.I., sunt una și aceeași persoană juridică, aceasta din urmă

modificându-și denumirea, fără consecințe asupra personalității juridice,

împrejurare atestată de certificatul de înregistrare mențiuni emis la 17 iunie

2002 de Camera de Comerț și industrie Oltenia, județ Dolj, Oficiul registrului

comerțului (f. 25 – dosar fond).

După această comunicare, persoanele

îndreptățite au sesizat instanța solicitând, urmare erorii provocată de chiar

recurentă, anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC O.F.R.

SA și SC T.F.I. SA și restituirea în natură a imobilului.

Obiectul vădit, de necontestat, al

cererii este însă restituirea bunului și respectiv anularea contractului de

vânzare-cumpărare prin care, după formularea notificării, imobilul a fost

înstrăinat contrar interdicțiilor impuse de lege, fiind lipsită de relevanță

împrejurarea că părțile acestui contract au fost greșit indicate de reclamantă,

urmare informațiilor eronate transmise de către chiar recurenta-pârâtă.

Ca atare, nu pot fi primite

criticile recurentei vizând împrejurarea că instanța de control judiciar s-a

pronunțat asupra unui contract care nu face obiectul acțiunii, care este

inexistent, depășindu-și atribuțiile puterii judecătorești și încălcând

principiul disponibilității.

De altfel, toată construcția

recursului, pur speculativă, se bazează pe această indicare eronată a părților

din contract, deși, așa cum s-a arătat, eroarea nu este imputabilă

reclamantelor.

Cât privește fondul cauzei, instanța

de control judiciar a reținut corect că la data intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001, imobilul se afla în patrimoniul SC L. SA, persoana juridică din

categoria celor menționate în art. 21 din acest act normativ care, prin

contractul autentificat sub nr. 4021 din 1 noiembrie 2001 l-a înstrăinat SC

T.I. SA devenită ulterior SC O.F. S.A., pârâta în cauză.

Cum, unul din petitele acțiunii

vizează constatarea nulității absolute a contractului de înstrăinare a

terenului notificat (care este actul mai sus indicat) concluzia instanței

referitoare la necesitatea introducerii în cauză și a celeilalte persoane,

parte în actul juridic, apare ca judicioasă.

Cu prilejul rejudecării se vor avea

în vedere, raportat la circumstanțele cauzei, și dispozițiile art. 21 alin. (1)

și (5) din Legea nr. 10/2001, în redactarea ulterioară republicării, care

statuează (referitor la imobilele, terenuri și construcții, deținute la data

intrării în vigoare a legii de către una din entitățile enumerate în acest

text) asupra indisponibilizării imobilelor restituibile pe calea prevăzută de

lege, cu privire la orice alte proceduri legale cate tind să înstrăineze

imobilul către alte persoane, decât cele îndreptățite conform legii.

Potrivit art. 21.1 lit. b) din H.G.

nr. 250 din 7 martie 2007 ”pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001” indisponibilizarea operează începând cu data de 14

februarie 2001, data intrării în vigoare a legii, chiar dacă notificarea s-a

formulat ulterior.

Așa fiind, recursul urmează a se

respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC

O.F.R. SA împotriva deciziei nr. 636 din 28 mai 2007

a Curții de Apel Craiova, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2008.