ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1455/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 L.C. și S.C., au cerut Primăriei municipiului Craiova, restituirea în natură a suprafeței de 200 mp, teren situat în Craiova. La 20 decembrie 2005, entitatea inițial investită a înaintat cererea spre soluționare SC O.F.R. SA, cu motivarea că aceasta este deținătoarea unei suprafețe de 142 mp din terenul în legătură cu care s-a formulat notificarea. Cât privește diferența de 58 mp, pentru această suprafață s-a propus acordarea despăgubirilor, dosarul fiind înaintat Secretariatului Comisiei Centrale din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Prin adresa nr. 174/RV din 1 februarie 2006, SC O.F. România a comunicat persoanelor îndreptățite refuzul de a restitui terenul, în condițiile în care, se arată, acesta a fost dobândit cu bună-credință, prin cumpărare de la SC T.F.I. SA. La 24 februarie 2006, L.C. și S.C., au atacat această „dispoziție” solicitând instanței, în contradictoriu cu SC O.F.R. SA și SC T.F.I. SA, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două pârâte în legătură cu suprafața de 142 mp, ce face obiectul notificării și să oblige prima pârâtă la restituirea în natură a imobilului înstrăinat cu încălcarea dispozițiilor legii. Învestit în primă instanță, Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 1288 din 16 octombrie 2006 a respins „plângerea” reținând în esență că pârâta SC O.F.R.

SA (fostă SC T.F.I. SA, care și-a modificat denumirea, mențiune consemnată în registrul comerțului) este o persoană juridică de drept privat, care nu poate fi considerată unitate deținătoare în sensul legii, iar pe de altă parte titlul translativ de proprietate prin efectul căruia imobilul a intrat în patrimoniul societății pârâte, nu a fost desființat. Apelul declarat de reclamante a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, care, prin decizia nr. 636 din 28 mai 2007 a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că nefiind parte în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4021 din 1 noiembrie 2001, încheiat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 dar înainte de expirarea termenului stabilit de lege pentru formularea notificărilor, acest act nu poate fi opus reclamantelor.

Cât privește calitatea procesuală pasivă, s-a apreciat că unitatea deținătoare, în sensul Legii nr. 10/2001 era, la data apariției legii, SC L. SA care trebuie introdusă în cauză pentru a se analiza, în raport cu aceasta dacă este posibilă restituirea în natură a suprafeței de teren în litigiu, în funcție de statutul acestei unități la data intrării în vigoare a legii și situația juridică și de fapt a bunului la aceeași dată. Calitate procesuală pasivă, se mai arată, are și SC O.F.R. SA, întrucât bunul se află în prezent în patrimoniul său iar hotărârea ce urmează a fi pronunțată trebuie să-i poată fi opusă. În cauză, a declarat recurs în termen legal pârâta SC O.F.R. SA care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 și 9 C. proc.

civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează: - instanța de control judiciar a acordat ceea ce nu s-a cerut, în condițiile în care reclamantele au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între T.F.I. și O.F.R. SA iar nu a celui încheiat între SC L. SA și O.F.R. SA, care nu fac obiectul acțiunii. - motivarea în drept, cu invocarea inaplicabilității dispozițiilor art. 21 și art. 45 din Legea nr. 10/2001, este străină de natura pricinii, în condițiile în care instanța „recunoaște” că obiectul acțiunii se referă la un alt contract. - deși a fost investită cu soluționarea cererii în anularea contractului încheiat între T.F.I. și recurentă, prin raportare la motivele invocate de reclamante, instanța s-a aflat într-o „gravă eroare” atunci când s-a pronunțat asupra introducerii în cauză a SC L. SA.

- apreciind în mod nelegal că se impune analiza unui alt contract decât cel care face obiectul acțiunii, instanța de apel și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a încălcat principiul disponibilității, precum și dispozițiile art. 129 alin. (3) C. proc. civ. Recursul urmează a se respinge ca nefondat, în considerarea argumentelor ce succed. Așa cum s-a arătat în cele ce preced, în legătură cu imobilul în litigiu, persoanele îndreptățite au inițiat procedura prevăzută de art. 22 din Legea nr. 10/2001 și prin notificarea nr. 1747/N/2001, au investit Primăria Municipiului Craiova cu cerere de restituire în natură a imobilului, teren în suprafață de 200 mp, situat în Craiova. Prin dispoziția nr. 18051 din 20 decembrie 2005, Primăria Municipiului Craiova a înaintat cererea spre soluționare recurentei, reținând că din totalul suprafeței solicitate pe calea notificării, 142 mp teren, se regăsesc în patrimoniul acesteia.

La 1 februarie 2006, printr-o adresă fără nicio relevanță juridică recurenta SC O.F. România a comunicat persoanelor îndreptățite că nu poate restitui terenul întrucât este societate cu capital integral privat, imobilul fiind dobândit cu bună credință prin cumpărare, de la SC T.F.I. SA, la 13 mai 2002. Or, așa cum rezultă din actele cauzei, și cum de altfel, în mod corect a reținut chiar prima instanță, SC O.F.R. SA și SC T.F.I., sunt una și aceeași persoană juridică, aceasta din urmă modificându-și denumirea, fără consecințe asupra personalității juridice, împrejurare atestată de certificatul de înregistrare mențiuni emis la 17 iunie 2002 de Camera de Comerț și industrie Oltenia, județ Dolj, Oficiul registrului comerțului (f. 25 – dosar fond).

După această comunicare, persoanele îndreptățite au sesizat instanța solicitând, urmare erorii provocată de chiar recurentă, anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC O.F.R. SA și SC T.F.I. SA și restituirea în natură a imobilului. Obiectul vădit, de necontestat, al cererii este însă restituirea bunului și respectiv anularea contractului de vânzare-cumpărare prin care, după formularea notificării, imobilul a fost înstrăinat contrar interdicțiilor impuse de lege, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că părțile acestui contract au fost greșit indicate de reclamantă, urmare informațiilor eronate transmise de către chiar recurenta-pârâtă. Ca atare, nu pot fi primite criticile recurentei vizând împrejurarea că instanța de control judiciar s-a pronunțat asupra unui contract care nu face obiectul acțiunii, care este inexistent, depășindu-și atribuțiile puterii judecătorești și încălcând principiul disponibilității.

De altfel, toată construcția recursului, pur speculativă, se bazează pe această indicare eronată a părților din contract, deși, așa cum s-a arătat, eroarea nu este imputabilă reclamantelor. Cât privește fondul cauzei, instanța de control judiciar a reținut corect că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul se afla în patrimoniul SC L. SA, persoana juridică din categoria celor menționate în art. 21 din acest act normativ care, prin contractul autentificat sub nr. 4021 din 1 noiembrie 2001 l-a înstrăinat SC T.I. SA devenită ulterior SC O.F. S.A., pârâta în cauză. Cum, unul din petitele acțiunii vizează constatarea nulității absolute a contractului de înstrăinare a terenului notificat (care este actul mai sus indicat) concluzia instanței referitoare la necesitatea introducerii în cauză și a celeilalte persoane, parte în actul juridic, apare ca judicioasă.

Cu prilejul rejudecării se vor avea în vedere, raportat la circumstanțele cauzei, și dispozițiile art. 21 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001, în redactarea ulterioară republicării, care statuează (referitor la imobilele, terenuri și construcții, deținute la data intrării în vigoare a legii de către una din entitățile enumerate în acest text) asupra indisponibilizării imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege, cu privire la orice alte proceduri legale cate tind să înstrăineze imobilul către alte persoane, decât cele îndreptățite conform legii. Potrivit art. 21.1 lit. b) din H.G. nr. 250 din 7 martie 2007 ”pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001” indisponibilizarea operează începând cu data de 14 februarie 2001, data intrării în vigoare a legii, chiar dacă notificarea s-a formulat ulterior.

Așa fiind, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC O.F.R. SA împotriva deciziei nr. 636 din 28 mai 2007 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2008.