ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7705/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 113/S din 9

februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Brașov, s-a respins excepția lipsei

calității procesuale active a reclamanților M.M.L.R. și F.M.O.; a fost admisă

cererea de chemare în judecată formulată de reclamante în contradictoriu cu

pârâții M.N., M.L.M., M.D., I.C., I.S., D.D.G., H.L.N., I.I. și I.E. și, în

consecință:

Au fost obligați pârâții să lase în

deplină proprietate și posesie imobilul situat în Brașov, înscris în CF nr.

11480 Brașov, sub nr. top. inițial 9152.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Comparând cele două titluri, a dat

întâietate titlului reclamanților, reținând că acesta provine de la adevăratul

proprietar, în timp ce titlul pârâților provine de la stat, care nu a avut

niciodată un titlu legal de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Reclamantele au dobândit dreptul de

proprietate asupra imobilului în litigiu situat în Brașov, prin succesiune

legală de la adevărații proprietari M.I. și M.M. care nu au pierdut niciodată

dreptul de proprietate asupra acestuia.

În ceea ce privește pe autorul

pârâților, Statul Român, prima instanță a reținut că acesta le-a vândut

pârâților în anul 1996, imobilul în litigiu, așa cum s-a reținut prin decizia

civilă nr. 904 din 14 septembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, prin care s-a

constatat nulitatea titlului în temeiul căruia imobilul a intrat în patrimoniul

acestuia, fiind astfel desființat cu efect retroactiv.

A mai reținut prima instanță că,

prioritatea înscrierii unui drept real în evidențele de publicitate imobiliară

este un criteriu care se aplică numai în situații în care titlurile invocate de

părți provin de la același autor, situație în care nu ne găsim în speță,

titlurile exhibate de părți provenind de la autorii diferiți, astfel că

prezintă importanță doar exactitatea intabulării dreptului celui de la care

părțile au dobândit titlul lor de proprietate.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel pârâții, criticând-o ca nelegală întrucât reclamantele nu dețin

un titlu de proprietate apt de a fi comparat cu titlul pârâților, acesta din

urmă fiind consolidat prin respingerea irevocabilă a cererii de anulare în

cadrul unui alt proces.

Situația actuală de carte funciară

este schimbată, ca urmare a unei înstrăinări, noul proprietar nefiind chemat în

judecată.

Apelanții au mai arătat că imobilul

actual nu mai corespunde cu cel preluat de stat având o altă compunere.

La termenul de judecată din data de

19 iunie 2007, așa cum rezultă din considerentele deciziei, la cererea

intimatelor reclamante s-a pus în discuție admisibilitatea acțiunii, în raport

de apărarea pârâților apelanți formulată în acest sens.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 92/Ap din 26 iunie

2007, a admis în parte apelul declarat de pârâții M.N., M.L.M., M.D., H.L.N.,

I.S., D.D.G. H.L.N., I.I. și I.E. împotriva sentinței civile nr. 113/S din 9

februarie 2007 a Tribunalului Brașov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul

că a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamantele M.M.L.R. și

F.M.O.; a păstrat din dispozitivul sentinței dispoziția de respingere a

excepției lipsei de calitate procesuală activă; a respins restul pretențiilor

din apel ca fiind fără obiect; a obligat pe reclamante să plătească pârâților

apelanți suma de 5.094 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată în toate

instanțele.

Reclamantele M.M.L.R. și F.M.O. au

fost obligate să plătească suma de 10186 lei RON taxă judiciară de timbru și 5

lei RON, timbru judiciar în primă instanță.

Pentru a hotărî astfel, curtea de

apel a reținut, în esență, următoarele:

Inadmisibilitatea nu reprezintă o

veritabilă excepție, ci un efect al lipsei condiției de fond a existenței

dreptului la acțiune.

Din această perspectivă acțiunea căreia

îi lipsește unul din elementele de fond, cum este dreptul la acțiuni trebuie

respinsă ca nefondată.

Chiar privită ca un efect al

admiterii unei alte excepții, inadmisibilitatea trebuie analizată în raport cu

alte mijloace ale apărării invocate în cauză.

Instanța de apel, după ce a definit

proprietate în sensul art. 480 C. civ., și-a analizat prevederile art. 6 alin.

(2) și art. 26 din Legea nr. 213/1998, a constatat că acțiunea în revendicare

este posibilă numai dacă imobilul nu face obiectul unei legi speciale de

reparație, aceasta fiind o primă limitare a dreptului de proprietate.

Prin art. 1 din Legea nr. 10/2001 se

dispune că imobilele preluate abuziv se restituie de regulă în natură, în

condițiile acestui act normativ.

Prin urmare, legiuitorul a înțeles

să deroge de la norma generală înscrisă în art. 480 C. civ., dispunând că

imobilele ce intră sub incidența art. 2 din Legea nr. 10/2001 se restituie

numai în condițiile acestei legi, ceea ce reprezintă în realitate o limitare a

dreptului de proprietate, în sensul arătat mai sus la sintagma „în limitele

determinate de lege”.

În consecință, legiuitorul permite

revendicarea imobilelor, dar numai în condițiile Legii nr. 10/2001, act

normativ cu caracter special ce se aplică cu prioritate față de prevederile

dreptului comun în materie de revendicare, respectiv ale art. 480 C. civ.

În caz contrar, s-ar ajunge la

situația ca Legile nr. 112/1995 și nr. 10/2001 să fie golite de conținut, să

nu-și producă efectele juridice în privința imobilelor înstrăinate către

chiriași, or nu aceasta este rațiunea pentru care s-au adoptat aceste legi

speciale.

Compararea titlurilor, în cadrul

acțiunii în revendicare întemeiat pe dreptul comun a fost posibilă în sistemul

de publicitate procesuală, datorită înstrăinărilor succesive, dar nu are nici

un fundament în sistemul de publicitate reală existent în prezent.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamantele M.M.L.R. și F.M.O. și pârâții M.N., M.L.M., M.D.,

I.C., I.S., D.D.G., H.L.N., I.I. și I.E.

În dezvoltarea motivelor de recurs

întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ. reclamantele au

criticat încheierea din data de 2 februarie 2007 și decizia nr. 92/Ap din 2

februarie 2007 a Curții de Apel Brașov susținând în esență următoarele:

- referitor la încheierea de ședință

din 2 februarie 2007 reclamantele au arătat că în mod greșit instanța de apel a

dispus obligarea acestora să timbreze acțiunea în revendicare pe comparare de

titluri, la valoarea imobilului în litigiu, întrucât imobilul revendicat fiind

preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950 este scutită de taxa de timbru

conform art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997;

- instanța de apel nu s-a pronunțat

prin dispozitiv asupra excepției de inadmisibilitate a acțiunii introductive de

instanță, excepție discutată în încheierea din 19 iunie 2007, când părțile au

pus concluzii numai pe această excepție (nu și pe fondul cauzei), instanța

amânând pronunțarea, pe excepție, exclusiv, pentru data de 26 iunie 2007;

- decizia recurată este contradictorie,

deoarece considerentele acesteia nu corespund hotărârii instanței, în sensul

că, dacă în dispozitiv nu se face vorbire despre excepția inadmisibilității

acțiunii în sensul că o respinge sau o admite, în motivare, lasă să se

înțeleagă că această excepție este admisibilă, deoarece, în opinia instanței,

odată cu apariția Legii nr. 10/2001 se închide calea accesului la justiție al

vechiului proprietar;

- greșit instanța de apel a apreciat

că legiuitorul redactor al Legii nr. 10/2001 a acordat preferință titlului

obținut de chiriași pe Legea nr. 112/1995, pentru că niciunde în Legea nr.

10/2001 nu există o astfel de prevedere;

- un alt motiv de nelegalitate se

referă la faptul că deși nu a fost pus în discuția părților fondul cauzei,

instanța s-a pronunțat pe fond, în sensul că a stabilit că titlul de

proprietate al chiriașilor este preferabil titlului de proprietate al

reclamantelor;

Pe fondul cauzei, recurentele au mai

susținut că instanța de apel nu a avut în vedere criteriile de comparare a

titlurilor de proprietate, unanim recunoscute și însușite de practica

instanțelor române.

Pentru aspectele invocate

recurentele reclamante au solicitat admiterea recursului, înlăturarea obligării

acestora la plata taxei judiciare de timbru, casarea deciziei, cu trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Recurenții pârâți au criticat

hotărârea instanței de apel întrucât a fost dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii sub aspectul verificării existenței dreptului actual al

reclamanților de a formula acțiunea în revendicare întemeiată pe prevederile

art. 480 C. civ., considerentele, corecte, impunând admiterea excepției lipsei

calității procesuale active a reclamantelor.

Inexistența dreptului de proprietate

al reclamantelor ori al antecesorilor lor se opune dreptului de proprietate,

consolidat prin înscriere în cartea funciară.

Examinând decizia în raport de

motivele întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc.

civ., recursul declarat de reclamanți este întemeiat pentru cele ce succed.

Dezbaterile în apel au avut loc la

termenul din 19 iunie 2007, așa cum rezultă din încheierea de dezbateri, când

părțile prezente au pus concluzii asupra excepției inadmisibilității acțiunii

în revendicare, instanța amânând pronunțarea asupra excepției la 26 iunie 2007.

Prin decizia ce face obiectul

prezentului recurs, instanța s-a pronunțat asupra fondului apelului pârâților,

fără ca părțile să dezbată verbal pricina potrivit art. 127 C. proc. civ.

Procedând astfel, decizia instanței

de apel este lovită de nulitate, întrucât oralitatea dezbaterilor este un

principiu fundamental al procesului civil.

Neacordarea cuvântului în fond,

pentru ca părțile să-și expună temeiurile de drept și de fapt ale acțiunii sau

pentru combaterea lor, reprezintă incontestabil o încălcare și a dreptului la

apărare.

Potrivit art. 129-130 C. proc. civ.,

instanțele sunt datoare, în virtutea rolului lor activ, să pună în discuția

părților orice împrejurare de fapt sau de drept care pot duce la dezlegarea

pricinii, fără să restrângă drepturile procesuale ale părților ce decurg din

principiul contradictorialității.

Totodată, în conformitate cu

dispozițiile art. 261 din același cod, hotărârea instanței, trebuie să răspundă

unor exigențe ce privesc conținutul său, printre care și cele referitoare la

motivele care au format convingerea instanței, arătându-se și cele pentru care

s-au înlăturat susținerile părților.

Pe altă parte, instanța de apel, nu

s-a pronunțat prin dispozitiv asupra excepției inadmisibilității acțiunii în

revendicare, așa cum s-a consemnat în încheierea din 19 iunie 2007, iar

considerentele sunt confuze.

Referitor la critica

recurenților-reclamanți privind obligarea acestora la plata taxei judiciare de

timbru și timbru judiciar.

Potrivit dispozițiilor art. 15 lit.

r) din Legea nr. 147/1997 sunt scutite de taxe judiciare de timbru cererile

introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea

imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și incidente.

Or, în speță, rezultă fără putință

de tăgadă că acțiunea de față se încadrează în prevederile textului de lege

enunțat.

În ceea ce privește recursul

declarat de pârâții M.M., M.L.M., M.D., I.C., I.S., D.D.G., H.L.N., I.I. și

I.E. va fi respins ca lipsit de interes, întrucât aceștia au obținut câștig de

cauză în fața instanței de apel și nu justifică interes în promovarea

recursului.

Constatând că instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii, nu a respectat

principiul contradictorialității și a dreptului la apărare, lipsind părțile de

a-și apăra și faptul că hotărârea conține motive contradictorii, Înalta Curte

va admite recursul declarat de reclamanți, în temeiul art. 312 alin. (5) C.

proc. civ., cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare

la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantele M.M.L.R. și F.M.O. împotriva deciziei nr. 92 Ap din 26 iunie 2007

a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie, și

împotriva încheierii din 2 februarie 2007.

Casează decizia atacată precum și

încheierea de ședință din 2 februarie 2007 a Curții de Apel Brașov și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Respinge ca lipsit de interes

recursul declarat de pârâții M.N., M.L.M., M.D., I.C., I.S., D.D.G., H.L.N.,

I.I. și I.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie

2008.