ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2262/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 decembrie 2004, MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE a solicitat obligarea pârâtei SC A.C. SRL la plata sumei de 2.525.176.812 lei reprezentând neexcecutarea în totalitate a obligațiilor contractuale asumate prin contractul de execuție lucrări nr. 14 T din 29 august 2003 încheiat cu Unitatea Militară 020310 și la plata cheltuielilor de judecată.

În termen legal pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 943.070.193 lei reprezentând diferența rezultată din contravaloarea lucrărilor executate pentru 4 șoproane metalice existente, infrastructura celui de-al 5-lea șopron aflat în litigiu, contravaloarea comandată a rigidizărilor și tiranților, plus suma plătită la 31 decembrie 2003. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 4415 din 28 octombrie 2005, a respins cererea principală și cea reconvențională, ca neîntemeiate, și a obligat pe reclamanta-pârâtă la 2500 Ron cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei-reclamante. Hotărârea a fost confirmată prin decizia nr. 648 din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, în urma respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de reclamant.

S-a reținut în considerentele deciziei că nu se poate reține vinovăția pârâtei în producerea accidentului, cât timp aceasta prin adresa nr. 129 din 24 octombrie 2003 a făcut cunoscut reclamantei că din subansamblele structurii metalice lipsea o parte, iar o altă parte se aflau într-o stare avansată de uzură. Conducerea U.M. 02031 București a fost atenționată că montajul tablei pe acoperișul șoproanelor va încărca structura metalică existentă și în condiții de ninsoare și vânt există riscul prăbușirii construcțiilor, situație de fapt ce a fost reținută și în cuprinsul expertizei efectuate în cauză. Împotriva acestei decizii reclamantul MINISTERUL APĂRĂRII a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. și a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei atacată în sensul admiterii apelului și obligării intimatei vinovată de producerea pagubei la plata integrală a prejudiciului. A susținut recurenta că intimata nu a încheiat un contract de asigurare care ar fi acoperit prejudiciul, așa cum s-a obligat prin art. 20 din contractul nr. 14T din 29 august 2003. S-a susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut că reclamantul nu a încheiat actul adițional care să cuprindă subansambelele necesare siguranței șopronului așa cum s-a obligat deși din actul adițional nr. 2 din 10 noiembrie 2003 aflat la dosar rezultă că intimata este cea care a cerut un termen pentru finalizarea confecționării și montării elementelor de rigidizare a lucrării, cu toate că recurenta a solicitat prin telefaxurile din 4 noiembrie și respectiv 14 noiembrie 2003 rezolvarea acestei probleme.

A invocat recurentul că intimata este cea care nu a respectat obligația asumată la art. 12.4 și 12.5 din contract privind remedierea problemelor ivite pe parcursul executării contractului și mai mult a cerut prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor prin actele adiționale nr. 1 din 10 octombrie 2003 și nr. 2 din 10 noiembrie 2003. Recurentul a precizat că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii în sensul că deși se reține că prejudiciul suferit de acesta a fost probat prin expertiză judiciară, menține sentința instanța de fond în care s-a constatat că paguba nu a fost dovedită. Că deși a dispus efectuarea unei expertize pentru stabilirea cuantumului prejudiciului suferit și a omologat raportul de expertiză, în mod greșit nu a modificat hotărârea instanței de fond.

Prin întâmpinare intimata SC A.C. SRL a solicitat respingerea recursului întrucât în mod corect ambele instanțe au reținut în raport de probele administrate în cauză că prăbușirea șopronului s-a datorat culpei recurentului care nu a pus la dispoziția executantului elementele de siguranță așa cum s-a obligat prin contract și din această cauză unul din șoproane s-a prăbușit și-a avariat 8 autocamioane. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în cazurile prevăzute la pct. 1 - 9, numai pentru motive de nelegalitate.

În speță, recurentul critică modul în care instanța de apel (ca și cea de fond) a interpretat clauzele contractului de execuție de lucrări nr. 14T din 29 august 2003 actele adiționale încheiate la acesta și raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză și a stabilit că intimata – pârâtă nu are culpă în accidentul produs la 4 februarie 2004 prin prăbușirea unuia dintre șoproanele care a avariat 8 autocamioane. Criticile invocate de recurent nu pot fi subsumate motivelor de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., întrucât vizează aspecte legate de netemeinicie respectiv o problemă de apreciere a probelor administrate de instanță și nu de nelegalitate a deciziei recurate.

Susținerea recurentului întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii întrucât se reține că prejudiciul suferit de acesta a fost probat prin expertiză judiciară și cu toate acestea se menține sentința instanței de fond în care s-a constatat că paguba nu a fost dovedită, nu este fondată. Astfel, în considerentele deciziei s-a reținut numai că s-a dispus la această instanță efectuarea unei expertize care a stabilit că prejudiciul se compune din două sume, dar care nu se pot recupera de la intimata-pârâtă deoarece aceasta nu este vinovată de prăbușirea șopronului, și din această cauză nu a schimbat nici hotărârea instanței de fond.

Așa fiind, urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamant. Se va respinge cererea recurentului-reclamant privind restituirea taxei judiciare de timbru, întrucât acesta nu a depus la dosar chitanța în original privind achitarea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul MINISTERUL APĂRĂRII BUCUREȘTI – U.M. 02031 împotriva deciziei comerciale nr. 648 din 4 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Respinge cererea formulată de recurentul-reclamant MINISTERUL APĂRĂRII BUCUREȘTI – U.M. 02031 privind restituirea taxei judiciare de timbru. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2007.