ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2638/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta G.C. a chemat în judecată Statul Român, prin C.C.S.D., solicitând obligarea pârâtei la emiterea Deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul din București, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 sub sancțiunea de a plăti daune cominatorii în cuantum de 100 RON pe zi de întârziere precum și obligarea acesteia la plata de daune morale în cuantum de 15.000 RON pentru stresul și suferințele psihice pricinuite de tergiversarea soluționării cererii. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a formulat o cerere de restituire în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul menționat, iar după 4 ani de procese a reușit să obțină de la P.M.B.

Dispoziția nr. 4582 din 26 septembrie 2005 prin care se acordau măsuri reparatorii pentru acest imobil (teren plus construcție). A mai arătat că a formulat plângere prealabilă la care i s-a răspuns cu Adresa nr. 684607/2006, că s-a stabilit rezolvarea cererilor în ordine aleatorie fără să menționeze un termen. Consideră că în temeiul art. 2 alin. (1) lit. g) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004 autoritatea pârâtă este obligată să emită dispoziția în termen de 30 de zile, iar refuzul de rezolvare în termen al pârâtei încalcă atât prevederile Constituției și Convențiilor internaționale, dar și obligației ei de a reacționa în timp util și cu coerență. Prin sentința civilă nr. 2672 din 1 noiembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta G.G.C.

Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut că autoritatea publică nu a refuzat nejustificat și nelegal să soluționeze cererea deoarece aceasta, împreună cu dosarul reclamantei se află în curs de rezolvare, fiind supusă condițiilor și procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005. A mai reținut prima Instanță că în mod corect autoritatea pârâtă a răspuns reclamantei în sensul că prin decizia C.C. s-a stabilit ordinea de soluționare și alegerea evaluatorilor în mod aleatoriu. A concluzionat Curtea de Apel București că legea prevede existența obligatorie a unui raport de evaluare, Comisia neputând emite o decizie în lipsa acestui raport și totodată legea nu stabilește, pentru parcurgerea acestor etape, anumite termene care să fie opuse autorității publice.

Față de această rezolvare dată capătului de cerere privind constatarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii, Instanța a respins și capătul accesoriu, privind daunele morale solicitate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta G.G.C. Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , recurenta a subliniat că interpretarea dată normelor legale incidente în cauză contravine caracterului reparatoriu al acestora, așa cum au fost cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, făcându-se confuzie între ordinea aleatorie în care pârâta este obligată să soluționeze cererile ce-i revin în competența legală și termenul de soluționare.

În opinia recurentei, aplicabil este termenul general de 30 de zile prevăzut de Legea contenciosului administrativ, având în vedere că în art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 se face trimitere la Legea nr. 554/2004, iar o altă interpretare ar da naștere la abuzuri, la nerezolvarea efectivă a dosarelor de competența C.C.S.D. Examinând cauza, Înalta Curte de Casație și Justiție retine incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru modificarea sentinței atacate și a admiterii în parte a acțiunii, după cum se va arăta în continuare: Obiectul acțiunii formulate de reclamanta G. G.C. vizează obligarea pârâtei C.C.

să soluționeze cererea din 30 ianuarie 2006, mai exact de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul din București, pentru care Primarul General al Municipiului București a emis Dispoziția nr. 4582 la data de 26 septembrie 2005. Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (privind reforma în domeniul proprietății și justiției) privește Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și prevede mai multe etape în soluționarea cererilor de retrocedare. Pct. 17.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Lege, aprobată prin H.G. nr. 1095/2005, menționează că ordinea în care se soluționează dosarele va fi stabilită prin decizie a C.C.

În virtutea acestei atribuții legale, C.C. a emis Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 care la art. 1 prevede că „ordinea de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C. este aleatorie". Deși legea specială în discuție fixează procedura care trebuie urmată în această materie, nici prin aceasta, nici prin Normele metodologice date în aplicarea legii și nici prin decizia C. C. nu se prevede un termen de soluționare a dosarelor ce revin spre competență C.C. Procedura cuprinsă în art. 16 din Legea nr. 247/2005 este una complexă și, în mod obiectiv, în timp nu poate fi parcursă, în termen de 30 de zile, așa încât nu poate fi împărtășit punctul de vedere al recurentei privind aplicabilitatea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. g) din Legea nr. 554/2004.

În baza unei dispoziții exprese referitoare la termenul de soluționare a dosarelor în temeiul Legii nr. 247/2005 (Titlul VII), Instanța de judecată este datoare chiar și în condițiile criteriului aleatoriu stabilit prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 să exercite un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative pentru a asigura o protecție reală drepturilor fundamentale ale cetățenilor consfințite de Constituția României și de C.E. D.O. Pentru realizarea acestuia scop omisiunea legiuitorului național poate fi complinită prin raportare la „termenul rezonabil" statuat în C.E.D.O. (ratificată de România prin Legea nr. 30/1994), termen care constituie o componentă esențială a dreptului consfințit de art. 6 din Convenție, anume dreptul la un proces echitabil.

Garanția unui proces echitabil trebuie să fie prezentă nu numai în procedura contencioasă, ci și în procedura prealabilă celei dintâi și, în acest context, este necesar ca durata procedurii să fie una previzibilă. În opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție argumentele acestei interpretări sunt strict legate de protecția ce trebuie oferită față de abuzurile de orice fel ce pot apărea în exercițiul atribuțiilor unei autorități administrative și nu pot constitui ceea ce judecătorul fondului a considerat ca fiind o depășire a atribuțiilor sale. Or, în speță, cererea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 247/2005 a fost adresată C.C. la data de 30 ianuarie 2006, demersul judiciar a fost întreprins la data de 7 august 2006, cererea nefiind soluționată nici până la data judecării recursului.

Se apreciază că dacă criteriul aleatoriu de soluționare este justificat de numărul mare de cereri și de etapele ce trebuie parcurse, nu același lucru se poate afirma despre nesoluționarea unei cereri într-un interval de timp ce depășește 1 an de zile. Ca urmare, în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și cu respectarea art. 6 din Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 a C.C. , se va admite cererea reclamantei privind obligarea autorității pârâte să emită decizia reprezentând titlu de despăgubiri pentru cele trei imobile.

Cererea de obligare la plata de daune cominatorii se apreciază ca fiind prematură față de dispozițiile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, iar cererea privind daunele morale ca neîntemeiată, având în vedere că inacțiunea pârâtei nu poate fi imputată exclusiv acesteia, având și alte cauze, stresul acuzat de recurentă fiind provocat în mare parte de alte autorități cu care a avut litigii pe parcursul a 4 ani, până la data funcționării Comisiei centrale potrivit Legii 247/2005. Față de argumentele menționate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) – (3) și ale art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamanta G. G.C.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de G.G.C., împotriva sentinței civile nr. 2672 din 1 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite în parte acțiunea. Obligă pârâta să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire privind imobilul situat în București, conform Titlului VII din Legea 247/2005. Respinge celelalte capete de cerere din acțiune. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2007.