ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2638/2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2638/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Curții de Apel București,

secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta G.C. a chemat în

judecată Statul Român, prin

C.C.S.D.,

solicitând

obligarea pârâtei la emiterea Deciziei reprezentând titlu de

despăgubire pentru imobilul din București,

conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 sub

sancțiunea de a

plăti daune

cominatorii în cuantum de 100 RON pe zi de

întârziere precum și obligarea acesteia la plata de daune morale în

cuantum

de 15.000 RON pentru stresul și suferințele psihice pricinuite de tergiversarea

soluționării cererii.

În motivarea

acțiunii reclamanta a arătat că a formulat o

cerere

de restituire în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul

menționat, iar

după 4 ani de procese a reușit să obțină de la P.M.B. Dispoziția nr. 4582 din 26 septembrie 2005

prin care se acordau

măsuri reparatorii pentru acest imobil (teren

plus construcție).

A mai arătat că a formulat plângere prealabilă la care i s-a

răspuns cu Adresa nr. 684607/2006, că s-a stabilit

rezolvarea

cererilor în ordine aleatorie

fără să menționeze un termen.

Consideră că în temeiul art. 2 alin. (1) lit. g) și alin. (2) din Legea

nr. 554/2004

autoritatea pârâtă este obligată să emită dispoziția în termen de 30 de zile,

iar refuzul de rezolvare în termen al pârâtei

încalcă atât prevederile

Constituției și Convențiilor internaționale, dar și obligației ei de a

reacționa în timp util și cu coerență.

Prin sentința civilă nr. 2672 din 1 noiembrie 2006, Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamanta G.G.C.

Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut că autoritatea

publică nu a refuzat

nejustificat și nelegal să soluționeze cererea

deoarece aceasta, împreună cu

dosarul reclamantei se află în curs de rezolvare, fiind supusă condițiilor și

procedurii prevăzute de

Legea nr. 247/2005. A mai reținut prima Instanță că în

mod corect autoritatea pârâtă a răspuns reclamantei în sensul că prin decizia

C.C. s-a stabilit ordinea de soluționare și alegerea

evaluatorilor în mod aleatoriu.

A

concluzionat Curtea de Apel București că legea prevede

existența obligatorie a unui

raport de evaluare, Comisia neputând

emite o decizie în lipsa acestui raport și totodată legea nu

stabilește, pentru parcurgerea acestor etape,

anumite termene care

să fie opuse autorității publice.

Față de

această rezolvare dată capătului de cerere privind

constatarea refuzului

nejustificat de soluționare a cererii, Instanța a

respins și capătul accesoriu,

privind daunele morale solicitate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta G.G.C.

Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

, recurenta a subliniat că

interpretarea dată normelor legale incidente în cauză contravine caracterului

reparatoriu al acestora, așa cum au fost cuprinse

în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, făcându-se confuzie între ordinea

aleatorie în

care pârâta este obligată să soluționeze cererile ce-i

revin în competența legală și termenul de soluționare.

În opinia recurentei, aplicabil este termenul general de 30 de

zile prevăzut de Legea contenciosului

administrativ, având în

vedere că în art. 19

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 se face

trimitere la Legea nr. 554/2004, iar o altă interpretare ar da naștere

la abuzuri, la nerezolvarea efectivă a dosarelor

de competența

C.C.S.D.

Examinând cauza, Înalta Curte de Casație și Justiție retine

incidența motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

pentru modificarea

sentinței atacate și a

admiterii în parte a acțiunii, după cum se va arăta în

continuare:

Obiectul

acțiunii formulate de reclamanta G.

G.C. vizează

obligarea pârâtei C.C. să

soluționeze

cererea din 30 ianuarie 2006, mai exact de a emite decizia reprezentând titlu

de despăgubire pentru imobilul din București, pentru care Primarul General

al Municipiului București a emis Dispoziția nr.

4582 la data de 26

septembrie 2005.

Titlul VII din Legea

nr. 247/2005 (privind reforma în

domeniul

proprietății și justiției) privește Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv și

prevede

mai multe etape în soluționarea cererilor de retrocedare.

Pct. 17.1

din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII

din Lege, aprobată prin H.G. nr. 1095/2005,

menționează că

ordinea în care se

soluționează dosarele va fi stabilită prin decizie a

C.C.

În virtutea acestei atribuții legale, C.C. a emis

Decizia nr. 2 din 28 februarie

2006 care la art. 1 prevede că „ordinea de

soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C. este aleatorie".

Deși legea specială în discuție fixează procedura care trebuie

urmată în această

materie, nici prin aceasta, nici prin Normele metodologice date în aplicarea

legii și nici prin decizia C.

C. nu

se prevede un termen de soluționare a dosarelor ce revin spre competență C.C.

Procedura cuprinsă în art. 16 din Legea nr. 247/2005 este una

complexă și, în mod obiectiv, în timp nu

poate fi parcursă, în

termen de 30 de zile,

așa încât nu poate fi împărtășit punctul de

vedere al recurentei privind aplicabilitatea termenului de 30 de zile

prevăzut

de art. 2 lit. g) din Legea nr. 554/2004.

În baza unei dispoziții exprese referitoare la termenul de

soluționare a dosarelor

în temeiul Legii nr. 247/2005 (Titlul VII), Instanța de judecată este datoare

chiar și în condițiile criteriului

aleatoriu stabilit prin Decizia nr. 2

din 28 februarie 2006

să exercite un control

asupra dreptului de apreciere al autorității administrative pentru a

asigura o protecție reală drepturilor fundamentale ale cetățenilor consfințite

de Constituția României și de C.E.

D.O.

Pentru

realizarea acestuia scop omisiunea legiuitorului

național poate fi complinită prin raportare la „termenul

rezonabil"

statuat în C.E.D.O. (ratificată

de

România prin Legea nr. 30/1994), termen care constituie o

componentă esențială a dreptului consfințit de

art. 6 din Convenție,

anume dreptul la un proces echitabil.

Garanția unui

proces echitabil trebuie să fie prezentă nu

numai

în procedura contencioasă, ci și în procedura prealabilă celei

dintâi și, în acest context, este necesar ca

durata procedurii să fie

una previzibilă.

În opinia Înaltei

Curți de Casație și Justiție argumentele

acestei

interpretări sunt strict legate de protecția ce trebuie oferită

față de abuzurile de orice fel ce pot apărea în

exercițiul atribuțiilor

unei

autorități administrative și nu pot constitui ceea ce judecătorul

fondului a considerat ca fiind o depășire a

atribuțiilor sale.

Or, în speță,

cererea întemeiată pe dispozițiile Legii nr.

247/2005

a fost adresată C.C. la data de 30 ianuarie

2006, demersul judiciar a fost întreprins la data de 7 august 2006,

cererea nefiind soluționată nici până la data judecării recursului.

Se apreciază că dacă criteriul aleatoriu de soluționare este

justificat de numărul mare de cereri și de

etapele ce trebuie parcurse, nu același lucru se poate afirma despre

nesoluționarea

unei cereri într-un interval

de timp ce depășește 1 an de zile.

Ca urmare, în

conformitate cu Titlul VII din Legea nr.

247/2005

și cu respectarea art. 6 din Decizia nr. 2

din 28 februarie 2006

a

C.C.

, se va admite cererea

reclamantei privind obligarea

autorității

pârâte să emită decizia reprezentând titlu de despăgubiri

pentru cele

trei imobile.

Cererea de

obligare la plata de daune cominatorii se

apreciază

ca fiind prematură față de dispozițiile art. 18 alin. (5) din

Legea nr.

554/2004, iar cererea privind daunele morale ca

neîntemeiată, având în vedere că inacțiunea pârâtei nu poate fi

imputată exclusiv acesteia, având și alte cauze,

stresul acuzat de

recurentă fiind

provocat în mare parte de alte autorități cu care a

avut litigii pe parcursul a 4 ani, până la data

funcționării Comisiei

centrale potrivit Legii 247/2005.

Față de argumentele menționate, în temeiul dispozițiilor art.

312 alin. (1) – (3) și

ale art. 314 C. proc. civ., Înalta

Curte va admite recursul, va modifica sentința

atacată în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamanta G.

G.C.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite

recursul declarat de G.G.C.,

împotriva sentinței civile nr. 2672 din 1 noiembrie 2006 a Curții de

Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că admite în parte acțiunea.

Obligă pârâta

să emită decizia reprezentând titlu de

despăgubire

privind imobilul situat în București,

conform Titlului VII din Legea 247/2005.

Respinge

celelalte capete de cerere din acțiune.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 23 mai 2007.