ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1200/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 22 februarie 2008, reclamanta B.E. a chemat în judecată Statul Român – C.C.S.D. solicitând obligarea

acestuia să emită o decizie de validare/ invalidare a Dispoziției nr. 6026 din 19

iunie 2006 emisă de Primarul Municipiului București, cu plata începând cu data

pronunțării și până la executarea efectivă, precum și obligarea la plata de

daune morale în cuantum de 5.000 lei.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin Dispoziția nr. 6026/2006 i-au fost acordate măsuri

reparatorii prin echivalent, dispoziție înmânată pârâtei la 6 iulie 2007, moment de la care nu a mai primit nici o înștiințare.

Prin sentința civilă nr. 2683/15 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis în parte acțiunea în sensul că a obligat pârâta să soluționeze

propunerea de despăgubiri cuprinsă în Dispoziția nr. 6026/2006 emisă de

Primarul Municipiului București în termen de 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii și a respins capetele de cerere privind stabilirea de

daune cominatorii și acordarea de daune morale ca fiind neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că pârâta nu a putut documenta ce etape a parcurs în dosarul

reclamantei astfel încât să se poată verifica dacă și în ce măsură se justifică

trecerea unui interval de timp atât de îndelungat în soluționarea cererii.

În ce privește daunele

cominatorii și morale, instanța a avut în vedere că Legea nr. 247/2005 nu

prevede un termen anume pentru soluționarea cererilor ce intră sub incidența

sa, astfel că cel puțin în faza procesuală în care se află reclamanta, acestea

nu de datorează.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Statul Român – C.C.S.D. care a susținut în esență că în mod

greșit s-a stabilit un termen limită de 30 de zile pentru soluționarea

dosarului reclamantei, întrucât acesta implică o procedură specială

reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 care se desfășoară în mai

multe etape și care nu pot fi încadrate în această limită de timp.

Recursul nu este fondat.

Dosarul și documentația

privind imobilul proprietatea reclamantei - intimate B.E., situat în București,

expropriat în baza Deciziei nr. 303/1981, a fost transmis C.C.S.D. la 6 iulie 2007.

Faptul că prin Legea nr. 247/2005,

nu s-a prevăzut un termen pentru finalizarea procedurii administrative de

soluționare a cererilor privind emiterea titlurilor de despăgubire, nu poate

constitui o justificare pentru autoritatea publică pentru nesoluționarea

într-un termen rezonabil, după cum nici obligativitatea parcurgerii mai multor

etape intermediare până la eliberarea titlului de despăgubire nu justifică

tergiversarea.

Astfel fiind și cum în

cauză, potrivit documentației depusă în recurs, rezultă că reclamantei - intimate

i-a fost deja comunicat raportul de evaluare, căruia în conformitate cu

prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 îi urmează emiterea titlului de

despăgubire, termenul stabilit prin hotărârea Curții de Apel București în

sarcina recurentei - pârâte C.C.S.D. pentru emiterea titlului este pe deplin

justificat.

Văzând dispozițiile art. 312

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 2683 din 15 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2009.