ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

primei instanțe

Prin

cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta

S.M., prin mandatar I.M.R., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român - prin C.C.S.D. obligarea acestei din urmă autorități la emiterea

deciziei reprezentând titlu de despăgubire aferent dispoziției emisă de

Primăria municipiului București, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii

de 200 RON/zi de întârziere pentru neexecutarea obligației impuse, în termen de

30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Prin întâmpinare, pârâta C.C.S.D. a

invocat excepția de nelegalitate a dispoziției Primăriei mun. București în

temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, invocând faptul că Primăria mun.

București, trebuia să se pronunțe asupra cotei cuvenite din imobilul notificat

în favoarea reclamantei, având în vedere că a fost preluat de stat nu doar de

la aceasta, ci și de fostul ei soț, anterior divorțului, astfel că reclamanta

nu ar fi îndreptățită de una singură la despăgubiri pentru întregul imobil.

Pârâta C.C.S.D. a formulat totodată

cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București, pentru

ipoteza în care va cădea în pretenții, solicitând ca această chemată în

garanție să răspundă pentru eventualul prejudiciu cauzat Comisiei Centrale,

prin admiterea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 1445 din 25

februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios,

administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibile atât cererea reconvențională

cât și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu

Primăria Municipiului București, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta S.M., prin mandatar I.M.R., în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român - prin C.C.S.D. și a obligat autoritatea pârâtă să emită în favoarea

reclamantei decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent dispoziției din

31 octombrie 2005 a Primăriei mun. București, în termen de 30 de zile de la

data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

Prin aceeași hotărâre a fost respins

capătul de cerere privind plata de daune cominatorii.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a reținut că dispoziția a fost comunicată C.C.S.D., dosarul

reclamantei fiind înregistrat în anul 2006 sub nr. 16634/CC, or, nici până la

data formulării acțiunii în instanță în anul 2010 și nici ulterior, până la

pronunțarea prezentei sentințe, autoritatea pârâtă nu a finalizat procedura

administrativă în temeiul Legii nr. 247/2005.

Este real că legiuitorul nu a prevăzut

un termen pentru analizarea și soluționarea acestor dosare, însă aceasta nu

înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă

atingere dreptului reclamantului la aceste măsuri reparatorii, ea trebuind să

se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se consacră în practică în

funcție de anumite situații de fapt, de greutăți întâmpinate în soluționarea

cererilor, de numărul acestora, de măsura în care ele sunt imputabile

instituției.

Excepția de nelegalitate a dispoziției

primarului, pe care reclamanta își fundamentează acțiunea, a fost respinsă de

instanță ca inadmisibilă, după cum și cererea reconvențională formulată tot de

pârâta C.C.S.D. a fost respinsă ca inadmisibilă, apreciindu-se că nu se

urmărește realizarea unor pretenții proprii.

Instanța de fond a respins cererea

reclamantei privind plata de daune cominatorii apreciind-o ca inadmisibilă, în

cadrul procesual prezent.

În fine, și cererea de chemare în

garanție a Primăriei mun. București, formulată de către pârâta C.C.S.D., a fost

respinsă ca inadmisibilă. 2. Motivele de recurs înfățișate de recurenta-pârâtă împotriva

hotărârii instanței de fond pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. a declarat

recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, prin motivele de recurs

dezvoltate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a

susținut următoarele critici:

-instanța de fond în mod nelegal a

respins cererea de sesizare a Tribunalului București în vederea soluționării

excepției de nelegalitate a dispoziției, emisă de către Primăria Municipiului

București, apreciind că respectiva deciziei este un act administrativ care

poate fi atacat, indirect, pe cale de excepție la instanța de contencios

administrativ;

Dispoziție prin care s-a făcut

propunere de acordare de despăgubiri pentru apartamentul din imobilul menționat

nu a fost însoțită de o serie de înscrisuri care să facă dovada deplină a

dreptului de proprietate al reclamantei;

-nelegal a fost obligată autoritatea

pârâtă la emiterea deciziilor în dosarul de despăgubire, cu motivarea

încălcării termenului rezonabil, cu ignorarea etapelor ce se impun a fi

parcurse, în condițiile în care, în cazul intimatei-reclamante a fost parcursă

numai etapa transmiterii și înregistrării dosarului, fiind încă necesare acte

pentru dovedirea calității de persoană îndreptățită a acesteia;

-în aceste condiții, în temeiul

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Comisia nu poate dispune evaluarea

imobilului notificat, respectiv emiterea deciziei conținând titlul de

despăgubire;

-greșit au fost respinse cererile

formulate de recurentă, respectiv cererea reconvențională și cererea de chemare

în garanție, după cum greșit s-a dispus și obligarea directă la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, cu trecerea peste celelalte etape,

ceea ce este nu numai nejudicios dar poate conduce, în opinia recurentei, la

conjuncturi juridice anormale.

de control judiciar

Examinând cauza prin prisma criticilor

aduse de recurent, raportat la prevederile legale incidente și la actele

dosarului ca și sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a

atrage fie casarea, fie modificarea sentinței atacate, în considerarea celor în

continuare arătate.

Intimatul-reclamant a învestit

instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii

deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferent dispoziției emisă de

Primăria Municipiului București, prin care s-a stabilit acordarea de măsuri

reparatorii, prin echivalent, pentru apartamentul, situat în imobilul din

București, persoanei îndreptățită S.M. (art. 2 din dispoziția din 31 octombrie

2005).

Nu este fondată critica autorității

recurente vizând modalitatea în care prima instanță a soluționat excepția de

nelegalitate invocată cu referire la această dispoziție.

În acord cu cele reținute și de către

judecătorul fondului și astfel după cum a statuat de altfel Înalta Curte în mod

constant în jurisprudența sa în această materie, se arată că dată fiind

procedura specială de contestare a acestor acte, în temeiul Legii nr. 10/2001,

nu este deschisă verificarea pe calea excepției prevăzută de art. 4 din Legea

nr. 554/2004, respectiv excepția de nelegalitate, în condițiile în care art. 5

alin. (2) din același act normativ prevede expres că nu pot fi atacate pe cale

principală acte pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede o altă

procedură judiciară.

Practica și literatura de specialitate

au consolidat aplicarea acestei proceduri, în sensul că obiectul excepției de

nelegalitate îl pot forma numai actele administrative susceptibile de control

judecătoresc pe calea acțiunii directe în anulare la instanța de contencios

administrativ, procedura judiciară a excepției de nelegalitate nefiind așadar

aplicabilă actelor administrative exceptate de la controlul instanței de

contencios administrativ, cum este și cazul dispoziției emise de primar, în

temeiul Legii nr. 10/2001.

Înalta Curte apreciază că nefondate

sunt și criticile vizând modalitatea de soluționare a cererilor recurentei de

chemare în garanție a Primăriei București, date fiind prevederile legii

speciale ce conferă atribuții exprese și exclusive autorității recurente,

astfel că prevederile art. 60 alin. (1) din C. proc. civ. nu pot fi incidente.

Similar, Înalta Curte, în acord și cu

cele statuate de judecătorul fondului, apreciază că în mod corect a fost

respinsă ca inadmisibilă și cererea reconvențională a recurentei-pârâte, în

condițiile în care, cu justețe s-a reținut că nu se urmărește realizarea unor

pretenții proprii ci se solicită reclamantei să efectueze dovada dreptului său

de proprietate, ceea ce excede practic competențelor instanței de contencios administrativ,

în cadrul procesual de față.

În ceea ce privește fondul cauzei, cu

titlu prealabil, Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii

de atac nu cuprinde critici propriu -zise față de soluția primei instanțe, fiind

reluate apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementate de

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în

derularea acesteia.

Intervalul mare de timp pe parcursul

căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile imobile

preluate abuziv în condițiile în care calitatea reclamantei de persoană

îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin dispoziția din 31 octombrie

2005, necontestată în instanță, iar pe rolul autorității recurente aceasta a

fost înregistrată, conferă consistență concluziei instanței de fond în sensul

încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Incidența acestui principiu nu este

înlăturată nici de susținerile recurentei vizând caracterul incomplet al

dosarului de despăgubire, câtă vreme, la dosar s-a depus, chiar cu ocazia

judecării în fond, adresa din 21 iunie 2010 prin care Primăria Municipiului

București comunica Secretariatului C.C.S.D. retransmiterea dosarului

intimatei-reclamante, cuprinzând întreaga documentație.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că

nici sub acest aspect nu sunt fondate criticile recurentei, pasivitatea

manifestată de instituția recurentă în perioada scursă de la data înregistrării

dosarului fiind evidențiată de faptul că în cauză nu a fost parcursă decât

etapa transmiterii și înregistrării dosarului.

Chiar dacă în derularea etapelor

procedurii administrative, astfel cum sunt stabilite de Legea nr. 247/2005, nu

sunt prevăzute termene precise, aceasta nu înseamnă că autoritatea pârâtă are

latitudinea de a rezolva cererea de despăgubiri a intimatului-reclamant într-un

termen care să se prelungească la nesfârșit.

Este adevărat și ceea ce susține

recurenta-pârâtă în sensul că în aprecierea termenului rezonabil trebuie ținut

seama și de criterii precum complexitatea cauzei, conduita reclamantului și cea

a autorităților competente, însă, raportat la speța supusă soluționării, aceste

criterii nu dau dreptul recurentei-pârâte de a prelungi durata procedurii

administrative peste termenul rezonabil, prevalentă având importanța litigiului

pentru intimatul-reclamant care se concretizează în speranța legitimă a acestuia

de a fi despăgubit într-un termen cât mai scurt pentru imobilul ce a intrat în

mod abuziv în proprietatea statului.

Ca și instanța de fond, instanța de

control judiciar estimează că prelungirea procedurii în mod nerezonabil se

datorează deficiențelor autorității competente, respectiv recurentei-pârâte,

aceasta fiind răspunzătoare pentru întârzierea generală înregistrată în modul

de tratare a acestei cauze, pentru care nu există explicații pertinente.

Așadar, în mod corect și cu

respectarea legislației în materie, instanța de fond a obligat autoritatea

pârâtă la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, înțelegându-se

prin aceasta obligarea sa la urgentarea procedurii administrative și

parcurgerea etapelor prevăzute de aceasta, știut fiind că finalizarea acestei

proceduri are ca efect emiterea deciziei.

Constatând deci că instanța de fond a

pronunțat o soluție legală și temeinică, recursul se privește ca nefondat și în

baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr.

1445 din 25 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de

contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2012.