ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3396/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3396/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 7 din 25
octombrie 2005 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a
aprobat numitei
S.D.Z.
acordarea de despăgubiri în cuantum de 705,60 RON, echivalentul a 234,28 dolari
SUA, pentru imobilul expropriat situat în comuna Dragalina, județul Călărași,
categoria de folosință arabil, tarla 134/1, parcela 2, în suprafață de 234,28
mp identificat prin număr cadastral 490.
La data de 23 februarie 2006,
conform prevederilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 reclamanta S.D.Z., în
contradictoriu cu
C.N.A.D.N.R., a formulat contestație împotriva hotărârii nr. 7 din 5
octombrie 2005 emisă de aceasta, solicitând anularea hotărârii și stabilirea
unui alt cuantum al despăgubirii care să reprezinte valoarea reală a terenului
expropriat și prejudiciul cauzat prin expropriere.
Fiind astfel învestit, Tribunalul
Călărași, prin sentința civilă nr. 196 din 15 februarie 2007 a admis acțiunea
formulată de
reclamanta
S.D.Z. împotriva pârâtului Statul Român, prin
C.N.A.D.N.R. și în baza art. 27 din
Legea nr. 33/1994 a obligat pe pârât prin C.N.A.D.N.R. la plata către
reclamantă a sumei de 1250,28 Euro în lei la cursul din ziua plății,
reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 234,28 mp expropriat prin
hotărârea nr. 7 din 25 octombrie 2005 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr.
198/2004 de pe lângă Consiliul Local Vâlcelele, județul Călărași și lipsa de
folosință a terenului pe ultimii 3 ani.
În cadrul procedurii speciale,
tribunalul, în baza art. 25 din Legea nr. 33/1994 a constituit o comisie de
experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de
expropriator și un al treilea desemnat de proprietarul terenului expropriat.
Experții concluzionând că valoarea despăgubirilor ce se cuvin reclamantei
pentru terenul expropriat este de 1246 Euro (respectiv 5,32 Euro/mp) iar
valoarea prejudiciului creat prin nefolosirea terenului pe 3 ani este de 4,28
Euro, instanța de fond, a avut în vedere cuantumul de 1250,28 Euro stabilit de
aceștia, valoare ce corespunde prețului pieței în unitatea
administrativ-teritorială respectivă, valoare ce include și daunele aduse
reclamantei proprietare, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Soluția instanței de fond a fost
confirmată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin
decizia nr. 652 din 10 octombrie 2007, a respins apelul pârâtei C.N.A.D.N.R.,
în calitate de reprezentant al Statului Român, ca nefondat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri,
a declarat recurs C.N.A.D.N.R., ca reprezentant al Statului Român, invocând
prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât aceasta a fost dată cu
aplicarea greșită a legii.
Susține, în esență, că ambele
instanțe au făcut o aplicare greșită a dispozițiilor cuprinse în art. 25-26 din
Legea nr. 33/1994 cât și în art. 201 C. proc. civ. deoarece:
- deși s-a considerat că expertiza
este o probă impusă de lege, proba s-a administrat la cererea reclamantei;
- în mod greșit instanța de apel i-a
respins motivul de apel invocând greșita respingere de către instanța de fond a
cererii sale privind efectuarea unei contraexpertize, în condițiile în care
unul dintre membrii comisiei de experți a revenit la opinia inițială.
Recurenta mai susține că ambele
instanțe au ignorat faptul că în ceea ce privește valoarea de piață a
imobilului expropriat experții nu au anexat nici o dovadă și că aceștia au
concluzionat greșit că prețul de piață al terenului este de 5,32 Euro/,mp deși
pentru terenuri de aceeași calitate și din aceeași zonă cu cel expropriat s-a
situat în perioada 2005-2006 la nivelul 0,02 – 0,04 Euro/mp.
Se mai susține că un alt aspect
legat de greșita aplicare a legii este acela al momentului la care s-au
raportat ambele instanțe la stabilirea cuantumului despăgubirilor: deși terenul
a fost expropriat în anul 2005, momentul la care s-a stabilit cuantumul
despăgubirii a fost cel de la data întocmirii raportului de expertiză, fapt ce
contravine legii.
În fine, recurenta mai susține că
instanțele au nesocotit prevederile Legii nr. 146/1997 întrucât nu au obligat-o
pe reclamantă la plata taxei judiciare de timbru pentru contravaloarea lipsei
de folosință a terenului, iar despăgubirea acordată nu a fost dovedită.
Recursul este nefondat.
Referitor la prima critică, aceasta
este nefondată în condițiile în care ambele instanțe au făcut o justă aplicare
a prevederilor art. 25-26 din Legea nr. 33/1994 și a art. 201 C. proc. civ.
În mod corect s-a considerat că
expertiza tehnică este o probă obligatorie pentru stabilirea valorii de
circulație a terenului expropriat. Această probă este impusă de lege și a fost
ordonată de instanță în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr.
33/1994.
În mod corect au apreciat instanțele
că în cauză nu se impune efectuarea unei alte expertize tehnice în condițiile
în care comisia de experți ce a întocmit raportul de expertiză a fost formată
din experți ai părților și expert numit de instanță, ceea ce a fost de natură a
asigura imparțialitatea, iar experții au stabilit unanim prețul terenului. În
acest context este nerelevant faptul că ulterior expertul numit de pârât a
revenit cu o altă părere.
Experții au ținut cont de
normativele în vigoare pentru stabilirea prețului, comisia, în condițiile art.
25 din Legea nr. 33/1994 stabilind valoarea în funcție de prețul pieței în
unitatea administrativ- teritorială respectivă.
În speță, în mod corect valoarea de
circulație a terenului s-a stabilit la prețul pieței în momentul soluționării
contestației, aceasta fiind și rațiunea pentru care proprietarul nemulțumit în
privința cuantumului despăgubirilor acordate de stat poate ataca în justiție
hotărârea de acordare a despăgubirilor urmărind astfel stabilirea valorii reale
a terenului expropriat.
De aceea, în mod just s-a stabilit
cuantumul despăgubirii ca fiind cel de la data întocmirii raportului de
expertiză, așa încât, prevederile Legii nr. 198/2004 nu au fost încălcate de
către instanțe deoarece nu s-a amânat transferul dreptului de proprietate.
Referitor la ultima critică, nici
aceasta nu poate fi primită, în condițiile în care instanțele în mod just au
apreciat că este scutit de plata taxei de timbru, în baza art. 10 din Legea nr.
198/2004, capătul de cerere privind obligarea statului la contravaloarea lipsei
de folosință, deoarece se are în vedere momentul introducerii acțiunii, 23
februarie 2006, iar nu perioada pentru care s-a solicitat lipsa de folosință.
Atâta vreme cât investiția a început înainte de pronunțarea comisiei și
consemnarea valorii drepturilor, când are loc transferul dreptului de
proprietate de la expropriat la expropriator, pârâtul datorează despăgubiri
pentru că a lipsit-o pe reclamantă de folosința terenului, așa cum în mod
corect au reținut și instanțele.
Drept urmare, în raport de
considerentele expuse, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și va
fi respins în consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.
proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de pârâtul Statul
Român, prin C.N.A.D.N.R. împotriva deciziei nr. 652 din 10 octombrie 2007
pronunțată de Curtea
de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
29 mai
2008.