ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8454/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8454/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași, reclamanții

I.I.V. și I.M.C. au solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin

C.N.A.D.C.:

- anularea parțială a Hotărârii nr.

25 din 23 noiembrie 2005 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004,

în sensul modificării cuantumului despăgubirilor ce li se cuvin pentru

suprafața de 820,92 mp teren arabil situat în comuna Vîlcelele, jud. Călărași,

de la 820,92 dolari SUA la valoarea reală a imobilului, stabilită, conform art.

25 din Legea nr. 33/1994, de o comisie de experți, numită de instanță;

- suspendarea transferării dreptului de

proprietate asupra imobilului, din proprietate privată în proprietate publică,

până la data soluționării definitive a litigiului;

-

stabilirea despăgubirilor în Euro, nu în

dolari SUA și stabilirea termenului înăuntrul căruia urmează să se facă plata

către reclamanți;

-

obligarea pârâtei de a-i despăgubi pe

reclamanți nu numai pentru terenul expropiat, ci și pentru cel ocupat efectiv

de lucrările de construcții ce se realizează în zonă;

-

obligarea pârâtei de a-i despăgubi pe

reclamanți pentru prejudiciul constând în lipsa de folosință a terenului pe

ultimii 3 ani.

Prin sentința civilă nr. 1795 din 20 septembrie

2006, Tribunalul Călărași a admis în parte acțiunea, dispunând anularea art. 2

din Hotărârea nr. 25 din 23 noiembrie 2005 a C.N.A.D.C. SA, în ce privește

cuantumul despăgubirilor, pe care le stabilește la nivelul sumei de 5.722 Euro,

de la 820,92 dolari SUA și obligarea pârâtei să plătească reclamanților suma de

144 lei (41 Euro), rectificată ulterior prin încheierea din 5 decembrie 2006,

la 51 lei (15 Euro), reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru

anii 2003, 2004 și 2005. S-a respins excepția inadmisibilității cererii de

anulare a hotărârii, precum și celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul

a reținut că reclamanților le-a fost expropriat terenul în suprafață de 820,92

mp, situat în comuna Vîlcelele, jud. Călărași, pentru care le-au fost stabilite

despăgubiri în cuantum de 820,92 dolari USA, iar anularea hotărârii a fost

cerută cu privire la cuantumul despăgubirilor.

Tribunalul a constatat că pe fond

cererea reclamanților este întemeiată. Dispozițiile Legii nr. 198/2004 fac

trimitere la cele ale Legii nr. 33/1994 (art. 26) care prevăd că la calculul

despăgubirilor se ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială.

Apărarea pârâtei că cererea este

inadmisibilă nu poate fi primită, întrucât, dacă ar fi acceptată s-ar ajunge la

două titluri ce s-ar contrazice, respectiv hotărârea comisiei și hotărârea

instanței.

În privința cererii de suspendare a

transferului dreptului asupra terenului, soluția este de respingere, pentru că

art. 15 din Legea nr. 198/2004 prevede că transferul operează „de drept"

la data plății despăgubirilor sau la data consemnării lor, iar art. 5 alin. (5)

prevede că eventualele litigii nu suspendă transferul.

Cât privește termenul de plată, tribunalul

apreciază că nu îl poate stabili deoarece, potrivit dispozițiilor art. 9 din

Legea nr. 198/2004, plata se face de expropriator în termen de 30 de zile de la

data solicitării, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de

stabilire a cuantumului acesteia.

Solicitarea privind plata despăgubirilor pentru

terenul ce excede exproprierii nu poate fi primită întrucât reclamanții nu au

făcut dovada că pârâta ar fi ocupat mai mult teren decât cel expropriat.

Curtea de Apel București, secția a III a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 313 A din 17 mai

2007, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut în esență ca, în raport de expertizele efectuate la

fond, care au stabilit diferite modalități de calcul, instanța a omologat pe

cea privind plata în Euro.

În ce privește respingerea excepției

inadmisibilității, s-a reținut că, atâta vreme cât părților nu le-a fost

contestată calitatea procesuală activă, nu poate fi primită această excepție,

care are caracter subsidiar în raport cu calitatea procesuală.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâta C.N.A.D.N.R. SA, în calitate de reprezentantă legală a Statului Român

care, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

formulează următoarele critici:

-

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004,

județul Călărași, Consiliul local Vâlcele a respectat prevederile Legii nr.

198/2004 și ale Normei de aplicare a acestei legi;

- cererea de constatare a nulității relative

parțiale a Hotărârii nr. 25 din 23 noiembrie 2005 este inadmisibilă întrucât

hotărârea este un act unilateral, nu bilateral, iar posibilitatea anulării

hotărârii nu este reglementată de lege, prevăzându-se doar posibilitatea

contestării hotărârii comisiei doar sub aspectul cuantumului despăgubirii,

aspect asupra căruia intimații justifică un interes;

-

primul capăt de cerere trebuia timbrat

deoarece, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, sunt

scutite de plata taxei de timbru doar cererile adresate instanței

judecătorești, pentru stabilirea dreptului la despăgubire și cuantumul

acesteia;

-

instanța de fond a dispus ca evaluarea

terenului agricol să fie efectuată de experți în specialitatea agricolă, în

condițiile în care aceștia „nu au calificarea necesară", nefiind

evaluatori funciari atestați de Ministerul Agriculturii;

-

referitor la efectuarea calculului

despăgubirilor în Euro, recurentul susține că rațiunea pentru care evaluatorii

autorizați s-au raportat la dolari SUA a fost aceea de a proteja expropriații

de efectele negative ale inflației, iar instanța de fond, fără a preciza

temeiul legal, a decis că stabilirea despăgubirii în Euro conduce la această

finalitate. Arată recurenta că nu a contestat modul de calcul la care au recurs

experții, ci faptul că nu există reglementată obligativitatea efectuării

calculului într-o anumită monedă convertibilă;

-

pretențiile vizând obligarea Statului Român

la contravaloarea lipsei de folosință sunt nedovedite, deoarece nu s-a stabilit

faptul ocupării terenului anterior momentului exproprierii. Autorizația de

construire atestă data autorizării începerii lucrărilor la autostradă, iar nu

faptul ocupării unui teren. A fost invocată excepția lipsei calității

procesuale a statului, deoarece lucrările fiind executate de constructor,

terenul nu a fost ocupat de Statul Român, iar dacă ar exista răspundere civilă

delictuală, aceasta ar aparține antreprenorului.

Analizând recursul în limita criticilor

formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru considerentele ce urmează:

Așa cum corect s-a reținut prin sentința

tribunalului, păstrată prin decizia atacată, cererea având ca obiect anularea

parțială a hotărârii nr. 25 din 23 noiembrie 2005, în sensul modificării

cuantumului despăgubirilor, nu este inadmisibilă.

Prin Legea nr. 198/2004 este stabilit cadrul

juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire a executării lucrărilor de

construcție de autostrăzi și drumuri naționale. Legea prevede, în art. 6, că

asupra cuantumului despăgubirii se pronunță o comisie numită de expropriator,

de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale, printr-o

hotărâre de stabilire a despăgubirilor, iar, conform art. 9 din lege,

expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanței

judecătorești competente.

Acțiunea prevăzută de art. 9 din Legea

nr. 198/2004 este o cale de atac împotriva hotărârii emisă de comisia

constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din art. 10 alin. (1) din

H.G. nr. 941/2004.

Textul stabilește conținutul hotărârii,

iar la lit. h) este prevăzută mențiunea „calea de atac împotriva hotărârii și

termenul în care poate fi exercitată".

Sesizată cu contestație împotriva

hotărârii, instanța are competența să verifice temeinicia ei cu privire la

cuantumul despăgubirii, iar, faptul că hotărârea atacată nu este un act

bilateral și că poate fi revocată de organul emitent, conform art. 10 alin. (3)

din H.G. nr. 941/2004, nu exclude soluția anulării ei parțiale, cu privire la

cuantumul despăgubirii.

În vederea stabilirii cuantumului

despăgubirilor la data când se face plata, corect s-a dispus echivalarea

monedei naționale cu moneda europeană. Expropriații au solicitat ca

despăgubirea să se facă prin raportare la moneda europeană, considerând că în acest

fel sunt mai bine protejați, iar în lipsa unor dispoziții legale care să

reglementeze posibilitatea stabilirii despăgubirilor în echivalent dolari SUA,

corect a fost admisă cererea acestora.

Nefondate sunt și criticile care privesc modul

de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

Criteriile în raport de care se stabilește

cuantumul despăgubirilor sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26,

prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La

calcularea cuantumului, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ

teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele

aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.

Pentru stabilirea despăgubirilor, tribunalul a

dispus efectuarea unei expertize de către o comisie de experți alcătuită

conform art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Oricum, pârâta avea posibilitatea să solicite

efectuarea unei noi expertize pe calea devolutivă a apelului, prin care să

lămurească toate aspectele invocate în motivele de recurs, ceea ce nu a făcut.

Neîntemeiate sunt și criticile privitoare

la obligația intimaților-reclamanți de a plăti taxe de timbru pentru capetele

de cerere având ca obiect: constatarea nulității hotărârii comisiei;

echivalarea cuantumului despăgubirilor în moneda Euro; obligarea pârâtului la

plata despăgubirii reprezentând dauna produsă prin lipsirea de folosința

terenului expropriat și a unei părți din terenul ocupat în plus de lucrările de

execuție.

Articolul 10 alin. (1) din Legea nr.

198/2004 dispune „Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea,

în contradictoriu cu Statul Român, a dreptului la despăgubire pentru

expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxă judiciară de

timbru".

Cererile având ca obiect constatarea

nulității acelei părți din hotărâre care cuprinde cuantumul despăgubirii și

efectuarea calculului despăgubirii, prin echivalent, în monedă Europeană

privesc dreptul la despăgubire pentru expropriere și cuantumul despăgubirii,

iar suma pretinsă pentru acoperirea prejudiciului cauzat proprietarului prin

lipsirea de folosință a terenului expropriat și a celui ocupat în plus este

parte componentă a despăgubirii, pentru că art. 9 din Legea nr. 198/2004

prevede că acțiunea se soluționează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Față de prevederile textelor citate,

corect nu s-a pus în vedere reclamanților să plătească taxe de timbru pentru

aceste cereri.

Nu poate fi reținută nici critica potrivit

căreia ar trebui să se constate nulitatea absolută parțială a raportului de

expertiză, întrucât a fost efectuat de experți care nu au calitatea de

evaluatori funciari atestați de Ministerul Agriculturii.

Instanța a numit experți aflați în

Nomenclatorul Ministerului Justiției, în specialitatea „agricultură".

Pârâta a fost prezentă în instanță la termenul la care au fost numiți experții

și nu s-a opus numirii acestora. Faptul că în Nomenclator este prevăzută

specialitatea „agricultură" și nu „funciar", nu înseamnă că acești

experți „nu au calificarea necesară" efectuării raportului de expertiză.

Susținerea că nu s-a făcut dovada

existenței prejudiciului reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat

anterior exproprierii nu face posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.,

deoarece privește modul de stabilire de către instanța de apel a situației de

fapt (data începerii lucrărilor) pe baza aprecierii probelor administrate în

cauză.

Nu se poate reține că răspunderea pentru

începerea lucrărilor anterior datei exproprierii aparține constructorului, așa

cum susține recurentul, întrucât reclamanții au fost deposedați în anul 2001,

după autorizarea lucrării, iar despăgubirea a fost stabilită abia în anul 2005.

Autorizația de construire nr. 42 din 26

septembrie 2001 (fila 210, dosar fond) a fost eliberată la cererea A.N.D. (în

prezent C.N.A.D.N. SA).

De aceea, obligația de plată pentru

prejudiciul produs proprietarului expropriat prin lipsirea de folosință

terenului care a făcut obiectul exproprierii determinată de începerea

lucrărilor anterior datei când s-a produs exproprierea aparține Statului Român,

reprezentat de C.N.A.D.N.R.

Cât privește critica referitoare la

cheltuielile de judecată, în mod corect a dispus instanța de fond în raport de

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora, partea care cade în

pretenții va fi obligată, la cerere, sa suporte cheltuielile de judecată.

Pentru considerentele arătate, recursul

declarat de pârât va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta

C.N.A.D.N. împotriva deciziei nr. 313 A din 17 mai 2007, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a III a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

decembrie 2007.