ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8454/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași, reclamanții I.I.V. și I.M.C.

au solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin C.N.A.D.C.: - anularea parțială a Hotărârii nr. 25 din 23 noiembrie 2005 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor ce li se cuvin pentru suprafața de 820,92 mp teren arabil situat în comuna Vîlcelele, jud. Călărași, de la 820,92 dolari SUA la valoarea reală a imobilului, stabilită, conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, de o comisie de experți, numită de instanță; - suspendarea transferării dreptului de proprietate asupra imobilului, din proprietate privată în proprietate publică, până la data soluționării definitive a litigiului; - stabilirea despăgubirilor în Euro, nu în dolari SUA și stabilirea termenului înăuntrul căruia urmează să se facă plata către reclamanți; - obligarea pârâtei de a-i despăgubi pe reclamanți nu numai pentru terenul expropiat, ci și pentru cel ocupat efectiv de lucrările de construcții ce se realizează în zonă; - obligarea pârâtei de a-i despăgubi pe reclamanți pentru prejudiciul constând în lipsa de folosință a terenului pe ultimii 3 ani.

Prin sentința civilă nr. 1795 din 20 septembrie 2006, Tribunalul Călărași a admis în parte acțiunea, dispunând anularea art. 2 din Hotărârea nr. 25 din 23 noiembrie 2005 a C.N.A.D.C. SA, în ce privește cuantumul despăgubirilor, pe care le stabilește la nivelul sumei de 5.722 Euro, de la 820,92 dolari SUA și obligarea pârâtei să plătească reclamanților suma de 144 lei (41 Euro), rectificată ulterior prin încheierea din 5 decembrie 2006, la 51 lei (15 Euro), reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru anii 2003, 2004 și 2005. S-a respins excepția inadmisibilității cererii de anulare a hotărârii, precum și celelalte capete de cerere. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanților le-a fost expropriat terenul în suprafață de 820,92 mp, situat în comuna Vîlcelele, jud. Călărași, pentru care le-au fost stabilite despăgubiri în cuantum de 820,92 dolari USA, iar anularea hotărârii a fost cerută cu privire la cuantumul despăgubirilor.

Tribunalul a constatat că pe fond cererea reclamanților este întemeiată. Dispozițiile Legii nr. 198/2004 fac trimitere la cele ale Legii nr. 33/1994 (art. 26) care prevăd că la calculul despăgubirilor se ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială. Apărarea pârâtei că cererea este inadmisibilă nu poate fi primită, întrucât, dacă ar fi acceptată s-ar ajunge la două titluri ce s-ar contrazice, respectiv hotărârea comisiei și hotărârea instanței. În privința cererii de suspendare a transferului dreptului asupra terenului, soluția este de respingere, pentru că art. 15 din Legea nr. 198/2004 prevede că transferul operează „de drept" la data plății despăgubirilor sau la data consemnării lor, iar art. 5 alin. (5) prevede că eventualele litigii nu suspendă transferul.

Cât privește termenul de plată, tribunalul apreciază că nu îl poate stabili deoarece, potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, plata se face de expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia. Solicitarea privind plata despăgubirilor pentru terenul ce excede exproprierii nu poate fi primită întrucât reclamanții nu au făcut dovada că pârâta ar fi ocupat mai mult teren decât cel expropriat. Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 313 A din 17 mai 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut în esență ca, în raport de expertizele efectuate la fond, care au stabilit diferite modalități de calcul, instanța a omologat pe cea privind plata în Euro.

În ce privește respingerea excepției inadmisibilității, s-a reținut că, atâta vreme cât părților nu le-a fost contestată calitatea procesuală activă, nu poate fi primită această excepție, care are caracter subsidiar în raport cu calitatea procesuală. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.N.A.D.N.R. SA, în calitate de reprezentantă legală a Statului Român care, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., formulează următoarele critici: - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, județul Călărași, Consiliul local Vâlcele a respectat prevederile Legii nr. 198/2004 și ale Normei de aplicare a acestei legi; - cererea de constatare a nulității relative parțiale a Hotărârii nr. 25 din 23 noiembrie 2005 este inadmisibilă întrucât hotărârea este un act unilateral, nu bilateral, iar posibilitatea anulării hotărârii nu este reglementată de lege, prevăzându-se doar posibilitatea contestării hotărârii comisiei doar sub aspectul cuantumului despăgubirii, aspect asupra căruia intimații justifică un interes; - primul capăt de cerere trebuia timbrat deoarece, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, sunt scutite de plata taxei de timbru doar cererile adresate instanței judecătorești, pentru stabilirea dreptului la despăgubire și cuantumul acesteia; - instanța de fond a dispus ca evaluarea terenului agricol să fie efectuată de experți în specialitatea agricolă, în condițiile în care aceștia „nu au calificarea necesară", nefiind evaluatori funciari atestați de Ministerul Agriculturii; - referitor la efectuarea calculului despăgubirilor în Euro, recurentul susține că rațiunea pentru care evaluatorii autorizați s-au raportat la dolari SUA a fost aceea de a proteja expropriații de efectele negative ale inflației, iar instanța de fond, fără a preciza temeiul legal,

a decis că stabilirea despăgubirii în Euro conduce la această finalitate. Arată recurenta că nu a contestat modul de calcul la care au recurs experții, ci faptul că nu există reglementată obligativitatea efectuării calculului într-o anumită monedă convertibilă; - pretențiile vizând obligarea Statului Român la contravaloarea lipsei de folosință sunt nedovedite, deoarece nu s-a stabilit faptul ocupării terenului anterior momentului exproprierii. Autorizația de construire atestă data autorizării începerii lucrărilor la autostradă, iar nu faptul ocupării unui teren. A fost invocată excepția lipsei calității procesuale a statului, deoarece lucrările fiind executate de constructor, terenul nu a fost ocupat de Statul Român, iar dacă ar exista răspundere civilă delictuală, aceasta ar aparține antreprenorului.

Analizând recursul în limita criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru considerentele ce urmează: Așa cum corect s-a reținut prin sentința tribunalului, păstrată prin decizia atacată, cererea având ca obiect anularea parțială a hotărârii nr. 25 din 23 noiembrie 2005, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor, nu este inadmisibilă. Prin Legea nr. 198/2004 este stabilit cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire a executării lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale. Legea prevede, în art. 6, că asupra cuantumului despăgubirii se pronunță o comisie numită de expropriator, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale, printr-o hotărâre de stabilire a despăgubirilor, iar, conform art. 9 din lege, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanței judecătorești competente.

Acțiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004 este o cale de atac împotriva hotărârii emisă de comisia constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă din art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 941/2004. Textul stabilește conținutul hotărârii, iar la lit. h) este prevăzută mențiunea „calea de atac împotriva hotărârii și termenul în care poate fi exercitată". Sesizată cu contestație împotriva hotărârii, instanța are competența să verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar, faptul că hotărârea atacată nu este un act bilateral și că poate fi revocată de organul emitent, conform art. 10 alin. (3) din H.G. nr. 941/2004, nu exclude soluția anulării ei parțiale, cu privire la cuantumul despăgubirii.

În vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor la data când se face plata, corect s-a dispus echivalarea monedei naționale cu moneda europeană. Expropriații au solicitat ca despăgubirea să se facă prin raportare la moneda europeană, considerând că în acest fel sunt mai bine protejați, iar în lipsa unor dispoziții legale care să reglementeze posibilitatea stabilirii despăgubirilor în echivalent dolari SUA, corect a fost admisă cererea acestora. Nefondate sunt și criticile care privesc modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor. Criteriile în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirilor sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26, prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite. Pentru stabilirea despăgubirilor, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize de către o comisie de experți alcătuită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994. Oricum, pârâta avea posibilitatea să solicite efectuarea unei noi expertize pe calea devolutivă a apelului, prin care să lămurească toate aspectele invocate în motivele de recurs, ceea ce nu a făcut.

Neîntemeiate sunt și criticile privitoare la obligația intimaților-reclamanți de a plăti taxe de timbru pentru capetele de cerere având ca obiect: constatarea nulității hotărârii comisiei; echivalarea cuantumului despăgubirilor în moneda Euro; obligarea pârâtului la plata despăgubirii reprezentând dauna produsă prin lipsirea de folosința terenului expropriat și a unei părți din terenul ocupat în plus de lucrările de execuție.

Articolul 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 dispune „Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu Statul Român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxă judiciară de timbru". Cererile având ca obiect constatarea nulității acelei părți din hotărâre care cuprinde cuantumul despăgubirii și efectuarea calculului despăgubirii, prin echivalent, în monedă Europeană privesc dreptul la despăgubire pentru expropriere și cuantumul despăgubirii, iar suma pretinsă pentru acoperirea prejudiciului cauzat proprietarului prin lipsirea de folosință a terenului expropriat și a celui ocupat în plus este parte componentă a despăgubirii, pentru că art. 9 din Legea nr. 198/2004 prevede că acțiunea se soluționează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Față de prevederile textelor citate, corect nu s-a pus în vedere reclamanților să plătească taxe de timbru pentru aceste cereri. Nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia ar trebui să se constate nulitatea absolută parțială a raportului de expertiză, întrucât a fost efectuat de experți care nu au calitatea de evaluatori funciari atestați de Ministerul Agriculturii. Instanța a numit experți aflați în Nomenclatorul Ministerului Justiției, în specialitatea „agricultură". Pârâta a fost prezentă în instanță la termenul la care au fost numiți experții și nu s-a opus numirii acestora. Faptul că în Nomenclator este prevăzută specialitatea „agricultură" și nu „funciar", nu înseamnă că acești experți „nu au calificarea necesară" efectuării raportului de expertiză.

Susținerea că nu s-a făcut dovada existenței prejudiciului reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat anterior exproprierii nu face posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ., deoarece privește modul de stabilire de către instanța de apel a situației de fapt (data începerii lucrărilor) pe baza aprecierii probelor administrate în cauză. Nu se poate reține că răspunderea pentru începerea lucrărilor anterior datei exproprierii aparține constructorului, așa cum susține recurentul, întrucât reclamanții au fost deposedați în anul 2001, după autorizarea lucrării, iar despăgubirea a fost stabilită abia în anul 2005. Autorizația de construire nr. 42 din 26 septembrie 2001 (fila 210, dosar fond) a fost eliberată la cererea A.N.D.

(în prezent C.N.A.D.N. SA). De aceea, obligația de plată pentru prejudiciul produs proprietarului expropriat prin lipsirea de folosință terenului care a făcut obiectul exproprierii determinată de începerea lucrărilor anterior datei când s-a produs exproprierea aparține Statului Român, reprezentat de C.N.A.D.N.R. Cât privește critica referitoare la cheltuielile de judecată, în mod corect a dispus instanța de fond în raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, sa suporte cheltuielile de judecată. Pentru considerentele arătate, recursul declarat de pârât va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N. împotriva deciziei nr. 313 A din 17 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2007.