ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3868/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3868/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 152 din 13 februarie 2007, Tribunalul Călărași a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanții I.V. și I.M.C., în contradictoriu cu Statul

Român prin C.N.A.D.N., a anulat în parte hotărârea nr. 27 din 23 noiembrie 2005

a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Consiliul local Vâlcele,

județul Călărași, cu privire la dispozițiile art. 2, pentru cuantumul

despăgubirilor privind terenul expropriat, în suprafață de 605,78 mp

proprietatea reclamanților și a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite

reclamanților la suma de 7378,87 lei (2181,5 Euro), în loc de 1896,63 lei

(605,78 dolar SUA).

Au fost respinse

capetele de cerere privind suspendarea transferului dreptului de proprietate și

plata drepturilor pentru terenul pretins a fi ocupat fără drept de către pârât.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că terenul proprietatea reclamanților a fost expropriat

pentru utilitate publică, respectiv pentru construirea Autostrăzii Soarelui

București - Constanța, iar, fără să conteste exproprierea, reclamanții și-au

exprimat nemulțumirea cu privire la cuantumul despăgubirilor stabilite.

Prin raportul de

expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că valoarea terenului expropriat este

mai mare decât oferta făcută reclamanților prin hotărârea contestată, iar la

stabilirea valorii de 7378,87 lei (2181,5 Euro) comisia de experți a avut în

vedere și daunele aduse reclamanților, în conformitate cu art. 26 din Legea nr.

33/1994.

S-a mai reținut,

că nu există nici un impediment ca despăgubirea să fie stabilită în Euro,

pentru a fi protejate, în special, drepturile proprietarilor expropriați care

sunt supuși unei măsuri de excepție, cum este exproprierea pentru utilitate

publică.

Față de art. 28

din Legea nr. 33/1994 care prevede când se produce transferul dreptului de

proprietate, nu mai este necesar ca acest lucru să se dispună în mod expres

prin hotărâre judecătorească.

În privința

folosirii de către pârât și a unei alte suprafețe de teren proprietatea

reclamanților decât cea care a făcut obiectul exproprierii, s-a reținut că nu

s-au administrat probe care să facă dovada acestei împrejurări.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 594 A din 1 octombrie 2007,

a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelanții-reclamanți I.V. și I.C.M.

împotriva acestei sentințe.

A admis apelul

declarat de pârât și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a

stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților la suma de 7339,99 lei

(2170 Euro).

Instanța de apel

a reținut că reclamanții au criticat sentința apelată cu privire la cuantumul

despăgubirilor acordate de instanță pentru terenul expropriat, precum și cu

privire la soluția respingerii capătului de cerere care are ca obiect lipsa de

folosință pentru terenul ce excede suprafeței de 605,78 mp, supusă

exproprierii. Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, sunt scutite de

plata taxei de timbru doar cererile adresate instanței judecătorești pentru

stabilirea, în contradictoriu cu statul român, a dreptului la despăgubire

pentru expropriere și a cuantumului acesteia. Aliniatul 2 al art. 10 și

dispozițiile prevăzute la alin. (1) nu sunt aplicabile litigiilor având ca

obiect stabilirea dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra

imobilelor supuse exproprierii.

Față de aceste

dispoziții, cererea pentru neacordarea lipsei de folosință nu este scutită de

plata taxelor de timbru și, pentru că apelul privește și această cerere, s-a

pus în vedere apelanților-reclamanți să precizeze cuantumul pretențiilor

reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru stabilirea taxelor de

timbru datorate, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat.

Apelanții, deși

legal citați cu această mențiune, nu s-au conformat dispozițiilor instanței,

situație în care sunt incidente prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997.

În privința

apelului declarat de pârât, s-a reținut că este întemeiată doar critica privind

modul în care instanța și-a însușit concluziile ultimului raport de expertiză,

deoarece „din concluziile contraexpertizei efectuată în apel (filele 307-309),

rezultă că valoarea terenului expropriat este de 7339,99 lei (echivalent al

sumei de 2170 Euro) și nu 7378,87 lei (echivalent al sumei de 2181,5 Euro), cât

a reținut instanța de fond".

S-a reținut, că

susținerea privind inadmisibilitatea capătului 1 de cerere, referitor la

anularea parțială a deciziei de expropriere și capătului 3 din acțiune privind

stabilirea despăgubirilor în Euro, este nefondată, pentru că dreptul

reclamanților de a contesta în instanță cuantumul despăgubirilor acordate prin

hotărârea nr. 27 din 23 noiembrie 2005 este prevăzut expres de art. 9 din Legea

nr. 198/2004, iar despăgubirile au fost stabilite în lei. Raportarea la cursul

de schimb al monedei Euro este făcută doar pentru înlăturarea efectelor

inflației, pentru perioada care ar putea trece până la achitarea efectivă a

acestei sume de către apelantul-pârât.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. din

România S.A. și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București.

Pârâtul,

invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în esență, a formulat următoarele

critici:

Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004, județul Călărași, Consiliul local Vâlcele a

respectat toate prevederile Legii nr. 198/2004 și ale „Normei de aplicare a

acestei legi".

A arătat

recurentul, că a invocat excepția de inadmisibilitate a primului capăt de

cerere având ca obiect nulitatea relativă parțială a hotărârii nr. 27 din 23

noiembrie 2005, deoarece hotărârea este un act unilateral și, conform art. 10

alin. (3) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, poate

fi revocată pentru motive de temeinicie.

Posibilitatea

anulării hotărârii nu este prevăzută de lege.

Legea prevede în

mod expres cauzele pentru care un act este anulabil, motivele invocate de

reclamanți nu se încadrează în aceste cauze, pentru că hotărârea a fost emisă

cu respectarea prevederilor legale, iar instanța de apel a respins excepția

inadmisibilității fără o motivare prealabilă.

A mai susținut

recurentul, că raportul de evaluare a fost întocmit de către evaluatori

proprietăți imobiliare, autorizați de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale, prin raportare la valoarea de piață, care reprezintă suma

estimată pentru care un imobil poate fi înstrăinat la data evaluării, printr-o

tranzacție echilibrată, după un marketing adecvat, după care fiecare parte

acționează în cunoștință de cauză prudent și fără constrângeri. Despăgubirile

au fost verificate și aprobate de Guvern.

În cazul

exproprierii nu se poate lua în calcul numai valoarea de piață, iar în raportul

de evaluare s-a avut în vedere o valoare specială a imobilelor, legată de un

element extraordinar (exproprierea) care oferă un supliment de valoare mai mare

decât valoarea de piață.

Ministerul

Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a susținut că hotărârea

atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, arătând că, potrivit art. 14

din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, când o acțiune are

mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se

datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția

cazurilor în care prin lege se prevede altfel.

Conform art. 15

pct. p din aceeași lege, sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și

cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la orice

alte acțiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi

speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru, iar, în baza art. 10 din Legea

nr. 198/2004, cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în

contradictoriu cu statul român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere

și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

A arătat

recurentul, că prin declarația de apel reclamanții au criticat sentința apelată

atât cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenul expropriat,

cât și cu privire la respingerea capătului de cerere având ca obiect

contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul care excede suprafața de

605,78 mp supusă exproprierii, iar apelanții au fost citați cu mențiunea

estimării pretențiilor și timbrării în mod corespunzător pentru al doilea capăt

de cerere.

Soluția anulării

apelului declarat de reclamanți ca netimbrat este contrară „legii

susmenționate", deoarece instanța de apel ar fi trebuit să anuleze apelul

ca netimbrat „doar în ceea ce privește capătul de cerere din motivele de apel

privind neacordarea contravalorii lipsei de folosință pe ultimii 3 ani a

terenului ocupat în plus față de terenul supus exproprierii" și să

soluționeze pe fond motivul de apel „constând în critica adusă cuantumului

despăgubirii cuvenite pentru suprafața de teren expropriată".

Analizând

recursurile, în limita criticilor formulate de recurenți, se constată că nu

sunt fondate.

Decizia atacată

cuprinde motivele pentru care instanța de apel a reținut ca fiind întemeiată

doar una din criticile formulate de apelantul-pârât, iar cererea având ca

obiect anularea parțială a hotărârii nr. 27 din 23 noiembrie 2005, în sensul

modificării cuantumului despăgubirilor, corect s-a reținut că nu este

inadmisibilă.

Prin Legea nr.

198/2004 este stabilit cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire a

executării lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale. Legea

prevede, în art. 6, că asupra cuantumului despăgubirii se pronunță o comisie

numită de expropriator, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor

drepturi reale, printr-o hotărâre de stabilire a despăgubirilor, iar, conform

art. 9 din lege, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor se poate

adresa instanței judecătorești competente.

Acțiunea

prevăzută de art. 9 din Legea nr. 198/2004 este o cale de atac împotriva

hotărârii emisă de comisia constituită în baza art. 6 din lege, fapt ce rezultă

din art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 941/2004. Textul stabilește conținutul

hotărârii, iar la litera h este mențiunea „calea de atac împotriva hotărârii și

termenul în care poate fi exercitată".

Instanța

sesizată cu contestație împotriva hotărârii emisă de comisie are competența să

verifice temeinicia ei cu privire la cuantumul despăgubirii, iar faptul că

hotărârea atacată nu este un act bilateral nu exclude soluția anulării ei

parțiale, cu privire la cuantumul despăgubirii.

Cauzele pentru

care un act este anulabil nu sunt prevăzute în mod expres de lege, așa cum

susține recurenta, iar prin hotărârea emisă în condițiile art. 6 și art. 7 din

Legea nr. 198/2004, supusă căii de atac, este finalizată procedura stabilirii

despăgubirii. în ipoteza contestării acestei hotărâri, obligația de plată a

despăgubirii există pentru suma stabilită prin hotărârea judecătorească, care

are efecte depline în privința cuantumului despăgubirii.

Nefondată este

și critica privind stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Faptul că

despăgubirea acordată prin hotărârea nr. 27 din 23 noiembrie 2005 a fost

stabilită de evaluatori autorizați de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor

și Dezvoltării Rurale și aprobată de Guvern nu exclude dreptul expropriatului

de a ataca hotărârea și de a obține despăgubiri într-un cuantum mai mare decât

cel stabilit prin hotărârea atacată.

Articolul 9 din

Legea nr. 198/2004 prevede că acțiunea formulată de expropriat se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește

stabilirea despăgubirii.

Prin urmare,

criteriile în raport de care se stabilește cuantumul despăgubirilor sunt

prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26, prevede că despăgubirea se

compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite și că la calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând,

în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.

Respectând

dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a dispus efectuarea unei

expertize de către o comisie alcătuită din 3 experți, care a stabilit cuantumul

despăgubirilor în raport de obiectivele menționate în încheierea de ședință din

14 martie 2006.

În privința

susținerilor recurentului Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București, se constată că art. 14 din Legea nr. 146/1997 stabilește

obligația de plată a taxei de timbru pentru fiecare capăt de cerere, iar art.

15 lit. p) din aceeași lege privește alte cereri pentru care prin legi speciale

se prevăd scutiri de taxă judiciară de timbru.

Din conținutul

acestor texte, invocate de recurent, nu rezultă că în caz de neîndeplinire a

obligației de plată a taxelor de timbru se anulează numai motivele de apel

pentru care se datorează asemenea taxe.

Sancțiunea

neîndeplinirii obligației de plată a taxelor de timbru este stabilită de art.

20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și constă în „anularea acțiunii sau

cererii".

Prin urmare,

pentru neexecutarea de către apelanții-reclamanți a obligației de plată a taxei

de timbru datorată, conform dispoziției instanței de apel, pentru critica

privitoare la unul din capetele de cerere, sancțiunea prevăzută de lege este

anularea cererii de apel și nu a motivului de apel pentru care se datorau

taxele de timbru, așa cum susține recurentul.

Pentru

considerentele expuse, ambele recursuri vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de

pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N. din România S.A. și de Ministerul Public,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei nr. 594 A din

1 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 iunie 2008.