ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3473/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3473/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28 decembrie

2005 pe rolul Tribunalului Călărași sub nr. 2326/C/2005, reclamanții I.I.V. și I.M.C.,

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CNADNR SA, au solicitat pronunțarea

unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună: anularea parțială a hotărârii

nr. 17 din 23 noiembrie 2005 emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004

- Consiliul Local V., județul Călărași, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor

ce li se cuvin pentru suprafața de 350,71 m.p., teren arabil situat în localitatea

V., de la 350,71 dolari SUA, la valoarea reală a imobilului ce urmează a fi stabilită

conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 de o comisie de experți, numită de instanță;

suspendarea transferului dreptului de proprietate asupra imobilului în suprafață

de 350,71 m.p. din proprietatea lor privată în proprietatea publică, pe perioada

de la data virării în conturile lor a sumei stabilite prin hotărârea nr. 17/2005,

până la data soluționării definitive a litigiului; efectuarea calcului despăgubirilor

în euro, nu în dolari dolari SUA și să se stabilească termenul înlăuntrul căruia

urmează a se face plata către reclamanți; obligarea pârâtei la a-i despăgubi nu

numai pentru terenul expropriat, ci și pentru cel ocupat efectiv de lucrările de

construcții ce se realizează în zonă, teren ce excede suprafeței de 350,71 m.p.,

precum și pentru prejudiciul constând în lipsa de folosință a terenului pe ultimii

trei ani, solicitând plata cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 1792 din 20 septembrie 2006, Tribunalul Călărași a admis în parte acțiunea;

a respins excepția inadmisibilității formulată de pârâtă privind capătul de cerere

al acțiunii reclamanților de anulare a hotărârii nr. 1721 din 23 noiembrie 2005

emise de către Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local V., județul

Călărași; a omologat în parte raportul de expertiză; a anulat hotărârea menționată

doar cu privire la art. 2 și numai în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor,

pe care le-a stabilit la nivelul sumei de 2.444 euro în loc de 350,71 dolari SUA;

a obligat pârâta către reclamanți la plata sumei de 267 RON (76 euro) reprezentând

contravaloarea nefolosinței terenului expropriat pe anii 2003 - 2004 - 2005; a respins

capetele de cerere formulate de reclamanți privind: suspendarea transferului dreptului

de proprietate; stabilirea unui termen de plată, despăgubirile referitoare la terenul

ocupat ce excede celui expropriat și a obligat pârâta către reclamanți la plata

sumei de 900 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că, în cauză, terenul reclamanților a fost expropriat pentru

construirea Autostrăzii Soarelui București - Constanța, terenul lor fiind situat

în zona comunei V., județul Călărași. Reclamanții nu au contestat exproprierea,

ci doar valoarea despăgubirilor acordate.

Contestând valoarea despăgubirilor,

reclamanții au formulat și alte capete de cerere, pe care instanța le-a analizat

în continuare.

Deși pârâta a ridicat

excepția inadmisibilității, ea a fost respinsă și a fost admis capătul de cerere

privind anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, deoarece altfel s-ar ajunge

la două titluri ce s-ar contrazice (hotărârea comisiei și hotărârea instanței).

Chiar dacă pârâta susține că hotărârea comisiei este un act unilateral ce poate

fi doar revocat aplicându-se principiile actului administrativ, aceasta prejudiciază

reclamanții și ca atare actul este anulabil.

Cât privește raportul

de expertiză, el a fost omologat în parte, Tribunalul apreciind că experții numiți

în cauză au competența legală, chiar dacă sunt experți agricoli, figurând pe tabelul

de experți ai instanțelor. Tribunalul nu a putut numi evaluatori autorizați de Ministerul

Agriculturii, deoarece aceștia nu figurează în tabelul precizat, tabel (nomenclator)

în care nu figurează experți evaluatori.

Tribunalul a înlăturat

și apărarea pârâtei privind viciul citării sale, deoarece, indiferent cum și de

cine s-a făcut convocarea la efectuarea expertizei, viciul se acoperă prin prezența

delegatului pârâtei la locul și data indicate de experți.

În ceea ce privește valoarea

despăgubirilor, din cele trei metode de calcul, Tribunalul a omologat doar metoda

rentei capitalizate, pe care, spre deosebire de celelalte (metoda de evaluare generală;

a indicilor și după prețul pieței) a apreciat-o mai detaliată și argumentată din

punct de vedere legal.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești la data de 18 noiembrie 2006 a declarat apel pârâta CNADNR SA, care

a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, la data de 15 ianuarie 2007, prin care a solicitat

să se schimbe în parte sentința apelată și pe fond: să se respingă primul capăt

de cerere, în principal ca inadmisibil și în subsidiar, ca neîntemeiat; să se respingă

în totalitate al treilea capăt de cerere, ca neîntemeiat; să se modifice cuantumul

despăgubirii astfel cum a fost stabilit de către instanța de fond în faza raportului

de expertiză, în sensul menținerii valorii despăgubirii acordate prin hotărârea

de stabilire a despăgubirilor nr. 17 din 23 noiembrie 2005; să se respingă al patrulea

capăt de cerere, în privința obligării subscrisei la contravaloarea lipsei de folosință

pentru ultimii trei ani pentru terenul expropriat, ca nedovedit; în principal să

se respingă cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și

în subsidiar, în măsura în care se va constata incidența dispozițiilor art. 274

C. proc. civ., să se admită cererea intimaților parțial, proporțional cu măsura

în care s-ar cădea în pretenții.

În motivarea apelului

s-a arătat că, hotărârea instanței de fond a încălcat principiul de drept potrivit

căruia „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească".

Intimații nu au dovedit

faptul ocupării anterior exproprierii a terenului respectiv, încât motivația instanței

de fond, potrivit căreia „având în vedere faptul că deposedarea reclamanților a

avut loc după autorizarea lucrării (2001) iar despăgubirea stabilită abia în anul

2005, a fost admisă și capătul de cerere", este nelegală și netemeinică.

Apelanta a solicitat să

se constate faptul că autorizația de construire depusă la dosarul cauzei la termenul

din data de 12 septembrie 2006 nu dovedește altceva decât data autorizării începerii

lucrărilor la autostradă, iar nu și faptul ocupării unui teren. De asemenea, nu

se regăsesc în dosar sau în raportul de expertiză întocmit în cauză date, informații

referitoare la modul de ocupare al terenului anterior momentului exproprierii.

Referitor la cererea intimaților

de obligare a Statului Român reprezentat de pârâtă la plata cheltuielilor de judecată,

a solicitat în principal să fie respinsă, iar în subsidiar, în măsura admiterii

pretențiilor acestora, să se dispună în conformitate cu dispozițiile art. 274

C. proc. civ., proporțional cu măsura în care ar cădea în pretenții.

Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă, prin decizia nr. 30A din 18 ianuarie 2010, a admis apelul

pârâtului, a schimbat în parte sentința și a stabilit cuantumul despăgubirilor la

5.253,64 RON. S-a respins capătul de cerere având ca obiect, obligarea pârâtului

la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului. S-au menținut celelalte

dispoziții.

În considerentele deciziei

s-a reținut că, inadmisibilitatea este, potrivit definiției consacrate de practica

judecătorească și de literatura de specialitate în absența unei definiții legale,

acea sancțiune procesuală care intervine în cazurile în care legea nu permite folosirea

unui anumit mijloc procedural.

Or, nicio dispoziție legală

nu interzice formularea unei acțiuni prin care expropriatul nemulțumit de cuantumul

despăgubirii să poată contesta hotărârea comisiei constituite în condițiile

art. 6 din Legea nr. 198/2004 sub aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite

de către aceasta.

Din contră, art. 9 din

acest act normativ prevede că expropriatul nemulțumit de hotărârea comisiei se poate

adresa instanței judecătorești competente, acțiunea formulată de acesta urmând a

fi soluționată potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, unul din textele la care face

trimitere art. 9 din Legea nr. 198/2004: „La calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz,

altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia".

Prin urmare, există un

temei juridic expres pentru modificarea de către instanță a cuantumului despăgubirilor

acordate expropriatului de către comisie pe baza unui criteriu ulterior, respectiv

valoarea imobilului la data întocmirii raportului de expertiză, chiar în condițiile

în care hotărârea comisiei a fost emisă fără încălcarea vreunei norme juridice edictate

pentru întocmirea sa valabilă.

S-a mai reținut că prima

instanță nu a calificat hotărârea de stabilire a despăgubirii drept un act administrativ.

Prin încheierea din 21 februarie 2006, aceasta nu a făcut decât să unească excepția

inadmisibilității primului capăt de cerere cu fondul.

Întrucât aceasta era finalitatea

urmărită de către reclamanți, primul capăt de cerere era scutit de plata taxei judiciare

de timbru, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004: „Cererile adresate

instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu Statul Român, a

dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite

de taxă judiciară de timbru".

Cu privire la cel de-al

doilea motiv de apel, Curtea a reținut că, prin hotărârea nr. 7 din 23 noiembrie

2005 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, despăgubirea stabilită

a fost în cuantum de 1.098,03 RON, echivalentul a 350,71 dolari SUA. Prin sentința

civilă apelată, prima instanță a stabilit despăgubirile la nivelul sumei de 2.444

euro. Potrivit art. 2 din Regulamentul nr. 4 din 01 aprilie 2005 privind regimul

valutar emis de Banca Națională a României, toate operațiuni între rezidenți, care

nu fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii, pot fi efectuate în mod liber

fie în moneda națională (leu), fie în valută. Operațiunile de această natură se

pot efectua și în valută, numai pe baza acordului de voință al părților.

Cât privește expertizele

tehnice judiciare, s-a reținut că, din prevederile art. 13 alin. (1) din O.G.

nr. 2/2000: „în lipsa experților tehnici judiciari din specialitatea cerută, expertizele

tehnice judiciare pot fi efectuate și de alți specialiști care nu au calitatea de

expert tehnic judiciar, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 10 alin. (1)

lit. a)-f)", rezultă că acestea nu pot fi efectuate decât de către experți

tehnici judiciari - înscriși conform art. 10 alin. (1) în tabelul nominal cuprinzând

experții tehnici judiciari, întocmit, pe specialități și pe județe, de Biroul central

pentru expertize tehnice judiciare - și numai în situații deosebite, de alți specialiști.

Potrivit art. 13 alin. (3) și acești specialiști sunt cuprinși, la rândul lor, într-o

listă nominală care se comunică periodic birourilor locale pentru expertize judiciare

tehnice și contabile.

Referitor la metodele

de evaluare folosite de către comisia care a efectuat expertiza din apel, Curtea

a avut în vedere pe cea în care a fost folosit prețul pieții, aceasta fiind conformă

prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs CNADNR, invocând incidența dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta critică hotărârea

sub următoarele aspecte:

- În mod eronat s-a respins

excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, întrucât hotărârea Comisiei

este un act unilateral, iar potrivit art. 10 alin. (3) din Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 198/2004, hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive

temeinice. Intimații - reclamanți nu sunt părți semnatare în hotărâre.

- Despăgubirile au fost

determinate contrar prevederilor legale, cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994.

- Au fost încălcate dispozițiile

art. 274 C. proc. civ. și art. 9, art. 10 și art. 18 din Legea nr. 198/2004 privind

plata cheltuielilor de judecată.

Examinând criticile formulate

prin intermediul cererii de recurs se constată a fi nefondat în considerentele celor

ce succed:

Prin hotărârea nr. 17

din 23 noiembrie 2005, emisă de CNADNR SA.

-   Comisia de aplicare

a Legii nr. 198/2004 -

- Consiliul Local V. județul

Călărași s-a dispus exproprierea imobilului situat în localitatea V., categorie

de folosință arabil, tarla 22/1/13 parcela 1, în suprafață de 350,71 m.p., identificat

prin număr cadastral X, parte din tarlaua 22/1/1, parcela 1, în suprafață totală

de 17.800,00 m.p.

În art. 2 al acesteia

se menționează că pentru terenul expropriat s-a stabilit o despăgubire în conformitate

cu art. 6 din Legea nr. 198/2004, în cuantum de 109,03 RON, reprezentând echivalentul

a 350,71 dolari SUA.

Prin demersul judiciar,

reclamanții au contestat nu exproprierea suprafeței de teren ci cuantumul despăgubirilor

acordate conform art. 6 din Legea nr. 198/2004.

Mai precis, s-a contestat

suma de 350,71 dolari stabilită în art. 2 al hotărârii nr. 17 din 23 noiembrie 2005

emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

- Consiliul Local V.,

județul Călărași, în sensul modificării acestui cuantum și să se stabilească o valoare

în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Așa fiind, legal instanțele

de judecată au respins excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, întrucât

art. 9 din Legea nr. 198/2004 prevede că, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor

se poate adresa instanței judecătorești competente iar acțiunea formulată în conformitate

cu prevederile prezentului art. se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27

din Legea nr. 33/19894 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Așadar

primul motiv de recurs este nefondat, având în vedere că nu s-a contestat exproprierea

în sine ci cuantumul despăgubirilor acordate.

Recurenta aduce critici

de nelegalitate și cu privire la art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că nu

au fost respectate astfel că despăgubirile au fost nelegal stabilite.

Contrar acestor critici

în art. 26 din Legea nr. 33/1994 se precizează din ce se compune despăgubirea, iar

art. 27 din același act normativ stipulează că instanța va hotărî asupra despăgubirii,

comparând rezultatul expertizei cu oferta și pretențiile formulate de părți.

În calea de atac a apelului

s-a efectuat o nouă expertiză cu respectarea cerințelor legale iar la stabilirea

cuantumului despăgubirilor s-a luat în calcul ofertele de vânzare la momentul efectuării

expertizei, având în vedere, cum corect s-a reținut, că nu există actualmente pentru

experți o posibilitate să procedeze într-o altă manieră, aceștia fiind nevoiți să

pornească de la prețurile din oferte pe care le ajustează pe baza cunoștințelor

de specialitate.

Văzând dispozițiile legale

enunțate și faptul că s-a făcut aplicarea acestor prevederi la întocmirea raportului

de expertiză tehnică, se constată că, în cauză, s-a stabilit o dreaptă despăgubire,

cu respectarea principiului apărării dreptului de proprietate.

Referitor la motivul de

recurs privind plata cheltuielilor de judecată, se reține că, aceste cheltuieli

(onorariile pentru plata expertizei) sunt legate strict de procedura de expropriere,

iar art. 38 din Legea nr. 33/1994 arată că toate cheltuielile efectuate pentru realizarea

procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești,

se suportă de expropriator.

Cum speța supusă analizei

se referă numai la procedurile de expropriere, legal expropriatorul a fost obligat

la plata cheltuielilor de judecată.

În concluzie, hotărârea

este legală și nefiind incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin CNADNR împotriva deciziei civile nr. 30 A din 18 ianuarie

2010 a Curții de Apel București, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2011.