ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3473/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 decembrie 2005 pe rolul Tribunalului Călărași sub nr. 2326/C/2005, reclamanții I.I.V. și I.M.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CNADNR SA, au solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună: anularea parțială a hotărârii nr. 17 din 23 noiembrie 2005 emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local V., județul Călărași, în sensul modificării cuantumului despăgubirilor ce li se cuvin pentru suprafața de 350,71 m.p., teren arabil situat în localitatea V., de la 350,71 dolari SUA, la valoarea reală a imobilului ce urmează a fi stabilită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 de o comisie de experți, numită de instanță; suspendarea transferului dreptului de proprietate asupra imobilului în suprafață de 350,71 m.p.

din proprietatea lor privată în proprietatea publică, pe perioada de la data virării în conturile lor a sumei stabilite prin hotărârea nr. 17/2005, până la data soluționării definitive a litigiului; efectuarea calcului despăgubirilor în euro, nu în dolari dolari SUA și să se stabilească termenul înlăuntrul căruia urmează a se face plata către reclamanți; obligarea pârâtei la a-i despăgubi nu numai pentru terenul expropriat, ci și pentru cel ocupat efectiv de lucrările de construcții ce se realizează în zonă, teren ce excede suprafeței de 350,71 m.p., precum și pentru prejudiciul constând în lipsa de folosință a terenului pe ultimii trei ani, solicitând plata cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1792 din 20 septembrie 2006, Tribunalul Călărași a admis în parte acțiunea; a respins excepția inadmisibilității formulată de pârâtă privind capătul de cerere al acțiunii reclamanților de anulare a hotărârii nr. 1721 din 23 noiembrie 2005 emise de către Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 - Consiliul Local V., județul Călărași; a omologat în parte raportul de expertiză; a anulat hotărârea menționată doar cu privire la art. 2 și numai în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, pe care le-a stabilit la nivelul sumei de 2.444 euro în loc de 350,71 dolari SUA; a obligat pârâta către reclamanți la plata sumei de 267 RON (76 euro) reprezentând contravaloarea nefolosinței terenului expropriat pe anii 2003 - 2004 - 2005; a respins capetele de cerere formulate de reclamanți privind: suspendarea transferului dreptului de proprietate; stabilirea unui termen de plată, despăgubirile referitoare la terenul ocupat ce excede celui expropriat și a obligat pârâta către reclamanți la plata sumei de 900 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în cauză, terenul reclamanților a fost expropriat pentru construirea Autostrăzii Soarelui București - Constanța, terenul lor fiind situat în zona comunei V., județul Călărași. Reclamanții nu au contestat exproprierea, ci doar valoarea despăgubirilor acordate. Contestând valoarea despăgubirilor, reclamanții au formulat și alte capete de cerere, pe care instanța le-a analizat în continuare. Deși pârâta a ridicat excepția inadmisibilității, ea a fost respinsă și a fost admis capătul de cerere privind anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, deoarece altfel s-ar ajunge la două titluri ce s-ar contrazice (hotărârea comisiei și hotărârea instanței).

Chiar dacă pârâta susține că hotărârea comisiei este un act unilateral ce poate fi doar revocat aplicându-se principiile actului administrativ, aceasta prejudiciază reclamanții și ca atare actul este anulabil. Cât privește raportul de expertiză, el a fost omologat în parte, Tribunalul apreciind că experții numiți în cauză au competența legală, chiar dacă sunt experți agricoli, figurând pe tabelul de experți ai instanțelor. Tribunalul nu a putut numi evaluatori autorizați de Ministerul Agriculturii, deoarece aceștia nu figurează în tabelul precizat, tabel (nomenclator) în care nu figurează experți evaluatori. Tribunalul a înlăturat și apărarea pârâtei privind viciul citării sale, deoarece, indiferent cum și de cine s-a făcut convocarea la efectuarea expertizei, viciul se acoperă prin prezența delegatului pârâtei la locul și data indicate de experți.

În ceea ce privește valoarea despăgubirilor, din cele trei metode de calcul, Tribunalul a omologat doar metoda rentei capitalizate, pe care, spre deosebire de celelalte (metoda de evaluare generală; a indicilor și după prețul pieței) a apreciat-o mai detaliată și argumentată din punct de vedere legal.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești la data de 18 noiembrie 2006 a declarat apel pârâta CNADNR SA, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 15 ianuarie 2007, prin care a solicitat să se schimbe în parte sentința apelată și pe fond: să se respingă primul capăt de cerere, în principal ca inadmisibil și în subsidiar, ca neîntemeiat; să se respingă în totalitate al treilea capăt de cerere, ca neîntemeiat; să se modifice cuantumul despăgubirii astfel cum a fost stabilit de către instanța de fond în faza raportului de expertiză, în sensul menținerii valorii despăgubirii acordate prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 17 din 23 noiembrie 2005; să se respingă al patrulea capăt de cerere, în privința obligării subscrisei la contravaloarea lipsei de folosință pentru ultimii trei ani pentru terenul expropriat, ca nedovedit; în principal să se respingă cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și în subsidiar, în măsura în care se va constata incidența dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., să se admită cererea intimaților parțial, proporțional cu măsura în care s-ar cădea în pretenții. În motivarea apelului s-a arătat că, hotărârea instanței de fond a încălcat principiul de drept potrivit căruia „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească". Intimații nu au dovedit faptul ocupării anterior exproprierii a terenului respectiv, încât motivația instanței de fond, potrivit căreia „având în vedere faptul că deposedarea reclamanților a avut loc după autorizarea lucrării (2001) iar despăgubirea stabilită abia în anul 2005, a fost admisă și capătul de cerere", este nelegală și netemeinică. Apelanta a solicitat să se constate faptul că autorizația de construire depusă la dosarul cauzei la termenul din data de 12 septembrie 2006 nu dovedește altceva decât data autorizării începerii lucrărilor la autostradă, iar nu și faptul ocupării unui teren.

De asemenea, nu se regăsesc în dosar sau în raportul de expertiză întocmit în cauză date, informații referitoare la modul de ocupare al terenului anterior momentului exproprierii. Referitor la cererea intimaților de obligare a Statului Român reprezentat de pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, a solicitat în principal să fie respinsă, iar în subsidiar, în măsura admiterii pretențiilor acestora, să se dispună în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., proporțional cu măsura în care ar cădea în pretenții. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 30A din 18 ianuarie 2010, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentința și a stabilit cuantumul despăgubirilor la 5.253,64 RON.

S-a respins capătul de cerere având ca obiect, obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului. S-au menținut celelalte dispoziții. În considerentele deciziei s-a reținut că, inadmisibilitatea este, potrivit definiției consacrate de practica judecătorească și de literatura de specialitate în absența unei definiții legale, acea sancțiune procesuală care intervine în cazurile în care legea nu permite folosirea unui anumit mijloc procedural. Or, nicio dispoziție legală nu interzice formularea unei acțiuni prin care expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii să poată contesta hotărârea comisiei constituite în condițiile art. 6 din Legea nr. 198/2004 sub aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite de către aceasta.

Din contră, art. 9 din acest act normativ prevede că expropriatul nemulțumit de hotărârea comisiei se poate adresa instanței judecătorești competente, acțiunea formulată de acesta urmând a fi soluționată potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, unul din textele la care face trimitere art. 9 din Legea nr. 198/2004: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia". Prin urmare, există un temei juridic expres pentru modificarea de către instanță a cuantumului despăgubirilor acordate expropriatului de către comisie pe baza unui criteriu ulterior, respectiv valoarea imobilului la data întocmirii raportului de expertiză, chiar în condițiile în care hotărârea comisiei a fost emisă fără încălcarea vreunei norme juridice edictate pentru întocmirea sa valabilă.

S-a mai reținut că prima instanță nu a calificat hotărârea de stabilire a despăgubirii drept un act administrativ. Prin încheierea din 21 februarie 2006, aceasta nu a făcut decât să unească excepția inadmisibilității primului capăt de cerere cu fondul. Întrucât aceasta era finalitatea urmărită de către reclamanți, primul capăt de cerere era scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004: „Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu Statul Român, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxă judiciară de timbru". Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, Curtea a reținut că, prin hotărârea nr. 7 din 23 noiembrie 2005 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, despăgubirea stabilită a fost în cuantum de 1.098,03 RON, echivalentul a 350,71 dolari SUA.

Prin sentința civilă apelată, prima instanță a stabilit despăgubirile la nivelul sumei de 2.444 euro. Potrivit art. 2 din Regulamentul nr. 4 din 01 aprilie 2005 privind regimul valutar emis de Banca Națională a României, toate operațiuni între rezidenți, care nu fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii, pot fi efectuate în mod liber fie în moneda națională (leu), fie în valută. Operațiunile de această natură se pot efectua și în valută, numai pe baza acordului de voință al părților. Cât privește expertizele tehnice judiciare, s-a reținut că, din prevederile art. 13 alin. (1) din O.G.

nr. 2/2000: „în lipsa experților tehnici judiciari din specialitatea cerută, expertizele tehnice judiciare pot fi efectuate și de alți specialiști care nu au calitatea de expert tehnic judiciar, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a)-f)", rezultă că acestea nu pot fi efectuate decât de către experți tehnici judiciari - înscriși conform art. 10 alin. (1) în tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, întocmit, pe specialități și pe județe, de Biroul central pentru expertize tehnice judiciare - și numai în situații deosebite, de alți specialiști. Potrivit art. 13 alin. (3) și acești specialiști sunt cuprinși, la rândul lor, într-o listă nominală care se comunică periodic birourilor locale pentru expertize judiciare tehnice și contabile.

Referitor la metodele de evaluare folosite de către comisia care a efectuat expertiza din apel, Curtea a avut în vedere pe cea în care a fost folosit prețul pieții, aceasta fiind conformă prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs CNADNR, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte: - În mod eronat s-a respins excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, întrucât hotărârea Comisiei este un act unilateral, iar potrivit art. 10 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, hotărârea comisiei poate fi revocată pentru motive temeinice.

Intimații - reclamanți nu sunt părți semnatare în hotărâre. - Despăgubirile au fost determinate contrar prevederilor legale, cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994. - Au fost încălcate dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și art. 9, art. 10 și art. 18 din Legea nr. 198/2004 privind plata cheltuielilor de judecată. Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs se constată a fi nefondat în considerentele celor ce succed: Prin hotărârea nr. 17 din 23 noiembrie 2005, emisă de CNADNR SA. - Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 - - Consiliul Local V. județul Călărași s-a dispus exproprierea imobilului situat în localitatea V., categorie de folosință arabil, tarla 22/1/13 parcela 1, în suprafață de 350,71 m.p., identificat prin număr cadastral X, parte din tarlaua 22/1/1, parcela 1, în suprafață totală de 17.800,00 m.p.

În art. 2 al acesteia se menționează că pentru terenul expropriat s-a stabilit o despăgubire în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 198/2004, în cuantum de 109,03 RON, reprezentând echivalentul a 350,71 dolari SUA. Prin demersul judiciar, reclamanții au contestat nu exproprierea suprafeței de teren ci cuantumul despăgubirilor acordate conform art. 6 din Legea nr. 198/2004. Mai precis, s-a contestat suma de 350,71 dolari stabilită în art. 2 al hotărârii nr. 17 din 23 noiembrie 2005 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004. - Consiliul Local V., județul Călărași, în sensul modificării acestui cuantum și să se stabilească o valoare în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Așa fiind, legal instanțele de judecată au respins excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, întrucât art. 9 din Legea nr. 198/2004 prevede că, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor se poate adresa instanței judecătorești competente iar acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului art. se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/19894 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Așadar primul motiv de recurs este nefondat, având în vedere că nu s-a contestat exproprierea în sine ci cuantumul despăgubirilor acordate. Recurenta aduce critici de nelegalitate și cu privire la art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că nu au fost respectate astfel că despăgubirile au fost nelegal stabilite.

Contrar acestor critici în art. 26 din Legea nr. 33/1994 se precizează din ce se compune despăgubirea, iar art. 27 din același act normativ stipulează că instanța va hotărî asupra despăgubirii, comparând rezultatul expertizei cu oferta și pretențiile formulate de părți. În calea de atac a apelului s-a efectuat o nouă expertiză cu respectarea cerințelor legale iar la stabilirea cuantumului despăgubirilor s-a luat în calcul ofertele de vânzare la momentul efectuării expertizei, având în vedere, cum corect s-a reținut, că nu există actualmente pentru experți o posibilitate să procedeze într-o altă manieră, aceștia fiind nevoiți să pornească de la prețurile din oferte pe care le ajustează pe baza cunoștințelor de specialitate.

Văzând dispozițiile legale enunțate și faptul că s-a făcut aplicarea acestor prevederi la întocmirea raportului de expertiză tehnică, se constată că, în cauză, s-a stabilit o dreaptă despăgubire, cu respectarea principiului apărării dreptului de proprietate. Referitor la motivul de recurs privind plata cheltuielilor de judecată, se reține că, aceste cheltuieli (onorariile pentru plata expertizei) sunt legate strict de procedura de expropriere, iar art. 38 din Legea nr. 33/1994 arată că toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea instanțelor judecătorești, se suportă de expropriator. Cum speța supusă analizei se referă numai la procedurile de expropriere, legal expropriatorul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.

În concluzie, hotărârea este legală și nefiind incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR împotriva deciziei civile nr. 30 A din 18 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2011.