ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6497/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6497/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași, secția civilă, la data de

03 octombrie 2005, sub nr. 1595/C/2005 (nr. nou 1174/116/2006), reclamanta S.N.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, pronunțarea

unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:

- obligarea expropriatorului la preluarea

prin expropriere a întregii suprafețe de teren de 18.724 m.p.;

- obligarea pârâtei la plata cu titlu de

despăgubiri pentru prejudiciul cauzat pentru lipsa sa de folosință a terenului,

astfel:

a) obligarea pârâtei la plata sumei de

42.190,57 RON anual, calculată de la momentul deschiderii șantierului din 07

februarie 2001 pentru lipsa de folosință a terenului, reprezentând echivalentul

valorificării recoltei de grâu nerealizată pentru întreaga suprafața de teren;

b) acordarea de compensații pentru recolta

de grâu nerealizată pentru următorii 20 de ani pentru întreaga suprafață de teren

și obligarea pârâtei la plata unui cuantum de 42.190,75 RON anual.

Prin încheierea de ședință din 07

noiembrie 2005, Tribunalul a respins excepția invocată de pârâtă cu privire la obligarea

reclamantei la plata taxei de timbru, avându-se în vedere obiectul cauzei; a respins

proba cu interogatoriu solicitată de reclamantă; a lua act că aceasta renunță la

proba cu martori și a admis proba cu expertiză.

În ședința publică din 14 noiembrie 2005,

Tribunalul a numit comisia de experți formată din C.V., M.M.C. și E.S., care urma

să răspundă la următoarele obiective:

- identificarea terenului proprietatea

reclamantei S.N.;

- identificarea porțiunii ocupate în mod

distinct de autostradă/stabilirea valorii terenului construit ocupat de autostradă;

- identificarea terenului ocupat de parcare/stabilirea

valorii terenului construit ocupat de parcare în situația valorificării lui de către

proprietar prin vânzarea către o companie de distribuție combustibili;

- identificarea restului de teren rămas

liber de construcții/să se răspundă de către experți dacă acesta poate fi utilizat

în mod distinct datorită formei și accesului utilajelor agricole la acesta din autostradă/și

dacă în viitor se pot construi pe acesta anexe la autostradă, cum ar fi puncte de

sprijin pentru întreținerea autostrăzii.

Onorariul pentru experți, de câte 200 RON

fiecare, a fost stabilit în sarcina reclamantei.

La data de 16 ianuarie 2006, expertul tehnic

M.M.C. a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză pe care aceasta l-a întocmit,

ca mai apoi, să depună un alt raport de expertiză, la data de 26 ianuarie 2006,

întocmit cu expert tehnic E.S., iar la data de 27 ianuarie 2006 a depus raportul

de expertiză și expertul tehnic C.V.

Prin raportul de expertiză pe care l-a

întocmit, expertul tehnic M.M.C. a stabilit următoarele valori pentru terenul expropriat

în suprafața de 10.805,452 m.p.:

- conform unui preț al pieței de 1,2 dolari

S.U.A./m.p. = 12.966,54 dolari S.U.A.

- conform prețului de 3 dolari S.U.A./m.p.,

preț de despăgubire aplicat de pârâta C.N.A.D.N.R. S.A. = 32.416,35 dolari

S.U.A., iar pentru terenul în suprafața de 18.724 m.p. s-au stabilit 22.468,8

dolari S.U.A. în prima variantă, respectiv 56.172 dolari S.U.A. în cea de-a doua

variantă.

Raportul de expertiză întocmit de experții

tehnici M.M.C. și E.S. a concluzionat că suprafața ocupată de parcare, construcții

și arabil care nu poate fi lucrată este de 10.805,45 m.p. și se poate despăgubi

cu 3.241,635 RON, la care se adaugă daunele prin nefolosire a acestuia pe ultimii

3 ani, care sunt în valoare de 1.678,86 RON în cazul lucrării terenului independent

și 583,50 RON în cazul arendării terenului.

Expertul tehnic topo ing. C.V., prin raportul

de expertiză pe care l-a întocmit, a concluzionat că valoarea de despăgubire a terenului

în suprafață de 10.805,45 m.p. este 126.964,03 dolari S.U.A.

La termenul din 03 noiembrie 2006, Tribunalul

constatând că cei trei experți nu au convocat părțile la efectuarea expertizei,

nu au răspuns în mod concret obiecțiunilor formulate de părți la rapoartele de expertiză

pe care aceștia le-au întocmit separat, a dispus efectuare unei noi expertize în

cauză.

Experții tehnici ing. A.L., ing. G.M. și

ing. E.A., desemnați de instanță pentru a efectua o nouă expertiză în cauză, prin

raportul de expertiză ce l-au efectuat împreună au stabilit următoarele valori pentru

terenul expropriat:

- metoda de evaluare după venit - 276.619

RON (36.605 euro);

- metoda după prețul pieții - 194.281 RON

(57.349 euro).

Prin sentința nr. 811 din 11 aprilie 2007

a Tribunalului Călărași, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta

S.N., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA.

S-a dispus anularea art. 2 din hotărârea

din 05 octombrie 2005 a C.N.A.D.N.R. SA în ce privește cuantumul despăgubirilor

de 32.162,33 RPN (echivalentul a 81.840 euro).

S-a dispus echivalarea cuantumului despăgubirilor

moneda națională - RON - moneda europeană - euro.

A fost respinsă cererea despăgubirilor

pentru lipsa de folosință teren expropriat și teren învecinat.

A fost respinsă cererea de obligare a pârâtei

la preluarea prin expropriere a întregii suprafețe de teren de 18.724 m.p.

S-a omologat în parte raportul de expertiză

efectuat de experții tehnici ing. A.L., ing. G.M. și ing. E.A.

A fost stabilit onorariu definitiv în sumă

de 700 RON pentru expert teh. ing. A.L. și în sumă de 840 RON pentru expert tehn.

ing. G.M.

S-a dispus darea în debit a reclamantei

cu suma de 600 RON, reprezentând onorariu expertiză neachitat și a fost obligată

pârâta către reclamantă la 1.540 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că, în cauză, terenul reclamantei a fost expropriat pentru utilitate publică,

respectiv pentru construirea Autostrăzii București-Constanța.

Reclamanta contestă suprafața stabilită

a fi expropriată și cuantumul despăgubirilor stabilite fără a se avea în vedere

procedura prevăzută de lege, prin negociere și valoarea reală a terenului expropriat.

Tribunalul a constatat că hotărârea

din 05 octombrie 2005 urmează a fi anulată doar în parte și numai cu privire la

dispozițiile art. 2 care fac referire la cuantumul despăgubirilor, celelalte dispoziții

ale hotărârii fiind legale.

S-a apreciat că în cauză reclamanta a făcut

dovada, conform art. 1169 C. civ., a faptului că despăgubirile nu corespund valorii

reale a terenului.

Avându-se în vedere Normele Băncii Naționale,

existând acordul părților de stabilire a despăgubirilor în valută, prima instanță

a apreciat că acestea pot fi stabilite în euro, fiind însușit punctul de vedere

al reclamantei, că astfel interesele ei sunt mai bine protejate.

Capetele de cerere cu privire la plata

despăgubirilor pentru lipsa de folosință și obligarea pârâtei la preluarea prin

expropriere a întregii suprafețe de teren de 18.724 m.p. au fost respinse, deoarece

în cauză nu s-au produs probe în sensul că proprietarul a fost lipsit de folosința

terenurilor arătate și nici că se impune preluarea prin expropriere a unei suprafețe

mai mari decât cea efectiv expropriată.

Prin decizia nr. 766A din 05 octombrie

2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat,

apelul declarat de apelantul pârât Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva

sentinței civile nr. 811 din 11 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Călărași.

A fost admis apelul declarat de reclamanta

S.N. și continuat de moștenitorii acesteia S.E. și S.A. împotriva aceleiași sentințe

și a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că:

S-a dispus exproprierea totală a terenului

proprietatea reclamantei în suprafață de 18.724 m.p. cuprins în titlul de proprietate

din 11 martie 2002 eliberat de Comisia județeană de stabilire a dreptului de proprietate

Călărași, tarla a/1/1, parcela x, situat în extravilanul comunei D.M. și având numere

cadastrale nedefinitive 1 și 2.

A fost obligată pârâta la plata sumei de

99.376 euro cu titlu de despăgubiri (contravaloare teren) în echivalent RON la data

plății.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței apelate.

A fost obligată apelanta-pârâtă la 1.504,50

RON cheltuieli de judecată către apelanții-reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul

nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8)

și ale art. 6 alin. (2), se poate adresa instanței competente, fără a putea contesta

transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii.

Acțiunea formulată conform acestui articol,

se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru utilitate publică, prevăd că pentru stabilirea despăgubirilor,

instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță,

unul desemnat de expropriator și un al treilea, din partea persoanelor care sunt

supuse exproprierii.

La calcularea cuantumului despăgubirilor,

legea stabilește că trebuie să se țină seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, sau, după caz,

altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Potrivit art. 24 alin. (4) din Legea

nr. 33/1994, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți

de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală,

instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este

posibilă, iar în caz contrar va dispune exproprierea totală.

În raport de aceste dispoziții legale,

curtea de apel a analizat următoarele două aspecte: dacă exproprierea parțială era

posibilă și dacă valoarea despăgubirii stabilită prin hotărârea atacată acoperă

valoarea reală a imobilului expropriat și prejudiciul cauzat proprietarului.

Sub primul aspect, instanța de apel a reținut

că prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 05 octombrie 2005 s-a dispus

exproprierea unei suprafețe de 10.805,42 m.p., stabilindu-se o despăgubire de 32.162,33

RON echivalentul a 10.805,42 dolari S.U.A.

Cu privire la suprafața de teren expropriată,

încă din cuprinsul primei expertize încuviințată la instanța de fond (expertiza

M., E., C.), respectiv al opiniei separate a expertului C. se reține că terenul

efectiv ocupat de apelanta-pârâtă este mai mare decât cel cuprins în hotărârea de

stabilire a despăgubirilor, respectiv de 11.259,57 m.p., față de 10.805,42 m.p.,

cât figurează în actul de expropriere.

Această concluzie este preluată de expertiza

efectuată tot la instanța de fond de experții A., G. și E. și aflată la dosarul

Tribunalului Călărași, experții reținând că există o suprafață ocupată în plus față

de acte de 454,15 m.p.

Și raportul de expertiză tehnică efectuat

în apel și depus la 27 mai 2009, de experții T.P., V.V.C. și C.G. constată diferențe

față de suprafața expropriată efectiv, în sensul că din totalul de 18.724,25 m.p.

teren aflat în proprietatea apelantei reclamante, anterior exproprierii, numai o

suprafață de 4.903,51 m.p. nu este încă afectată de lucrări, iar suprafața S1 de

10.891,87 m.p. este ocupată de parcare, suprafața S2 de 224,69 m.p. este teren degradat,

ca și suprafața S3 de 2.336,48 m.p., iar suprafața S5 este ocupată de autostradă.

Aceste concluzii au fost menținute și în

raportul refăcut de experți pentru termenul din 10 februarie 2010 și aflat la dosar

apel.

Instanța de apel a mai reținut că, din

schițele atașate rapoartelor de expertiză efectuate la fond și la apel, rezultă

că suprafața expropriată are o formă neregulată care fragmentează excesiv suprafața

lăsată în proprietatea apelantei reclamante. Astfel, expertul E.A. a evidențiat

pe schița atașată raportului aflat la fond o suprafață S4 care ar fi neafectată

de efectuarea lucrărilor și două suprafețe S2 și S3 care sunt afectate de construcția

hidrotehnică de efectuare a apelor pluviale de-a lungul autostrăzii, fără de care

corpul autostrăzii și spațiul pentru servicii ar fi deteriorate la ploi mari. Acest

șanț, susține expertul, a fost construit pentru protecția autostrăzii.

În acest context, suprafața S4 reținută

ca fiind neafectată, a rămas practic fără o cale de acces, astfel că, instanța este

îndreptățită să concluzioneze că utilizarea sa de către proprietar a devenit imposibilă.

Pe schița aflată la dosarul de fond, întocmită

de expertul C.V., suprafața S2 nu este evidențiată separat, ci este inclusă în suprafața

S1 și apare ca o limbă de pământ, în continuarea suprafeței S1, aceasta din urmă

incluzând și parcelele notate pe schița expertului E.A. cu S3 și S4.

Expertul C.V. apreciază că terenul rămas

în proprietatea reclamantei, include și șanțul de scurgere al apelor pluviale executate

pentru protecția autostrăzii, dar chiar și așa, forma parcelei lăsată în proprietatea

apelantei-reclamante, conduce la concluzia imposibilității utilizării acestui teren,

în conformitate cu natura sa, datorită lipsei drumurilor de acces pentru utilajele

agricole.

Chiar dacă pe schițele existente la dosar

apar marcate în capetele celor două laturi ale terenului rămas în proprietatea apelantei-reclamante

două ieșiri la drum, instanța de apel a apreciat că acestea sunt impracticabile,

deoarece pe latura de est, după scăderea suprafeței șanțului de scurgere, rămâne

un acces de 0,94 m.l., iar pe latura de vest, șanțul de scurgere a apelor pluviale

întrerupe continuitatea parcelei apelantei-reclamante și face ca suprafața evidențiată

ca S2 pe schița întocmită de ing. E.A. să fie practic o parcelă izolată de restul

terenului reclamantei în suprafață de doar 224,69 m.p. O astfel de suprafață aflată

în câmp, separată de restul proprietății reclamantei este improprie pentru agricultură.

Ca atare, în temeiul art. 24 alin. (4)

din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a apreciat că se impune exproprierea integrală

a terenului.

Astfel, contrar susținerilor apelantei-pârâte,

Curtea de apel a reținut că dispozițiile mai sus enunțate sunt prevăzute în beneficiul

expropriatului și nu în beneficiul expropriatorului, instanța având căderea să stabilească

dacă în raport de natura bunului și scopul folosinței, exproprierea în parte este

posibilă.

În ceea ce privește valoarea terenului

supus exproprierii, critică ce s-a regăsit în ambele apeluri, instanța a constatat

următoarele:

Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994, experții și instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând

în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la

data întocmirii raportului de expertiză.

Sub acest aspect, s-a reținut că expertizele

efectuate în apel, nu pot fi validate, întrucât nu respectă criteriile de evaluare

prevăzute de textul mai sus menționat.

Astfel, deși experții au avut în mod clar

ca obiective evaluarea unui teren agricol în raport de prețul cu care imobile de

același fel se vând în mod obișnuit (încheierea din 07 octombrie 2009 aflată la

dosar apel), aceștia au evaluat imobilul în raport de rezultatele licitațiilor pentru

acordarea spațiilor de utilități la Autostrada București-Cernavodă, utilizând metoda

de randament a veniturilor pentru spațiile cu destinație comercială, de pe autostradă.

Prin urmare, s-a constatat că această modalitate

de evaluare este străină dispozițiilor legale mai sus citate și excede obiectivelor

expres stabilite de instanță.

Ca atare, valorile stabilite în expertizele

întocmite în apel au fost înlăturate, la stabilirea valorii despăgubirii instanța

de apel având în vedere expertizele întocmite la fond care nu au fost anulate, actele

de vânzare-cumpărare depuse de părți, precum și alte oferte făcute de apelanta-pârâtă

în cadrul procedurilor de expropriere pentru imobile similare.

Astfel, s-a reținut că, în cuprinsul expertizei

efectuate în fața instanței de fond de către experții A.L., G.M. și E.A. s-a stabilit

o valoare de despăgubire a terenului de 5,31 euro/m.p. după metoda prețului pieții.

Experții au precizat că prețurile de circulație

ale terenurilor agricole variază între 0,04 euro/m.p. și 23 euro/m.p., iar intimata

C.N.A.D.R. SA a oferit și a tranzacționat în situații similare de expropriere de

teren agricol suma de 5,31 euro/m.p. Se face referire la adresa din 31 iunie 2006

emisă de Consiliul Local D., jud. Călărași, prin care s-a propus de către intimată

această valoare pentru un teren situat pe raza comunei D.

S-a mai arătat că la dosarul de fond sunt

depuse mai multe sentințe ale Tribunalului Călărași, pronunțate în luna septembrie

2006 în care pentru terenuri agricole situate pe raza comunei V., jud. Călărași,

instanța a stabilit despăgubiri cuprinse între 3,4 euro/m.p. și 6,9 euro/m.p.

La fel, în același dosar se află hotărârea

din 14 iulie 2006 prin care intimata a oferit pentru un teren arabil situat în comuna

D. suma de 5,31 euro/m.p.

Chiar dacă terenurile la care se referă

aceste înscrisuri nu sunt situate în aceeași localitate, Curtea de apel a apreciat

că prețurile stabilite pentru aceste locații pot fi folosite la stabilirea valorii

despăgubirii pentru imobilul în litigiu, dat fiind că cele trei localități (D.M.,

V., D.) se află pe teritoriul aceluiași județ și sunt apropiate ca locație.

De altfel, s-a reținut că BNP T.D.C. a

comunicat instanței la dosar fond, niște valori minime identice pentru terenurile

situate pe raza comunelor D., D.V., V. și D.M., diferențierea de preț fiind făcută

doar în raport de existența facilităților.

În raport de aceste înscrisuri, instanța

de apel a stabilit valoarea despăgubirii cuvenite apelantei reclamante la suma de

5,31 euro/m.p., rezultând un total al despăgubirii de 99.376 euro.

Curtea de apel a reținut că nu poate fi

primită susținerea apelantei-reclamante în sensul că exproprierea nu ar fi operat,

deoarece nu a fost plătită o despăgubire justă și prealabilă.

Aceasta deoarece prin hotărârea contestată

apelanta pârâtă a stabilit cuantumul despăgubirii cuvenite apelantei-reclamante,

la o dată anterioară începerii lucrărilor. Faptul că reclamanta nu a fost mulțumită

de suma stabilită și nu a dorit să încaseze despăgubirea stabilită este o opțiune

personală, Legea nr. 198/2004 ca și Legea nr. 33/1994 permițând contestarea în instanță

a cuantumului despăgubirii. Aceasta nu echivalează însă cu o încălcare a dispozițiilor

art. 481 C. civ., care stabilesc cu valoare de principiu caracterul just și prealabil

al despăgubirii în caz de expropriere pentru utilitate publică.

În ceea ce privește critica referitoare

la necompetența experților care au efectuat expertiza în fond și la încălcarea dreptului

reclamantei de a-și propune expertul parte în cadrul comisiei de expertiză, s-a

reținut că și această critică este nefondată.

Obiectul exproprierii l-a reprezentat un

teren agricol extravilan, conform mențiunilor din titlul de proprietate din 11

martie 2002 eliberat de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor Călărași.

La termenul din 14 aprilie 2006 instanța

a încuviințat proba cu expertiză topografică și agricolă, iar în adresa înaintată

Biroului local de expertize s-a solicitat ca experții ce vor fi comunicați să fie

și experți A.N.E.V.A.R.

Prin adresa din 20 aprilie 2006, Biroul

de expertize a comunicat instanței că „nu există experți specializați de A.N.E.V.A.R.,

practicienii fiind evaluatori specializați și nu experți tehnici”.

Din adresa din 05 mai 2006 emisă de Direcția

Resurse Umane și Relații cu Consiliul Superior al Magistraturii a Ministerului Justiției

rezultă că, în principiu, activitatea de evaluare a terenurilor agricole se realizează

prin experți de specialitatea agricol, îmbunătățiri funciare, horticultură, silvicultură,

viticultură, etc., și experți în specialitatea „topografie, geodezie, cadastru”.

Corelând aceste înscrisuri cu dispozițiile

art. 201 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de apel a constatat că instanța a stabilit

în mod corect componența comisiei de expertiză, iar întrucât la nivelul Tribunalului

Călărași existau experți în aceste specializări, nu se impunea aducerea unor experți

arondați altui birou de expertize judiciare și nici numirea unor specialiști A.N.E.V.A.R.

care nu au calitatea de experți judiciari, în condițiile art. 201 alin. (3) C.

proc. civ.

Critica apelantei-reclamante cu privire

la lipsa de folosință a terenului s-a apreciat că este nefondată, nefiind dovedit

că din cauza edificării construcției parcare a fost împiedicată să folosească terenul

și să culeagă fructele ce i se cuveneau. Reclamanta nu a demonstrat că a suferit

un prejudiciu concret, determinat de împiedicarea folosinței terenului de către

pârâtă sau prepușii acesteia.

Critica privind neacordarea cheltuielilor

de judecată în fond nu a fost primită, având în vedere că instanța a acordat doar

o parte din aceste cheltuieli, motivat de admiterea în parte a acțiunii principale.

Instanța de apel a reținut că nu pot fi

primite nici susținerile apelantei-pârâte privind pronunțarea instanței de fond

cu depășirea limitelor investirii (extra petita), cu încălcarea art. 27 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 și a principiului disponibilității, căci despăgubirea

acordată de către instanță nu este mai mică decât cea oferită de expropriator și

nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs,

în termen legal, reclamanții S.E. și S.A., pârâta C.N.A.D.N.R. SA, în calitate de

reprezentantă a Statului Român și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București.

Recursul declarat de reclamanți a fost

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții

au arătat următoarele:

Raportat la dispozițiile art. 304 pct.

7 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că exproprierea nu este justificată

de un interes legitim și că parcarea care ocupă terenul în litigiu nu face parte

din autostradă, fiind edificată fără forme legale, neavând autorizație de construire,

așa cum rezultă din adresa din 21 noiembrie 2005 a Arhitectului Șef din cadrul Consiliului

Județean Călărași.

Recurenții-reclamanți au susținut, prin

prisma dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., că exproprierea nu s-a produs,

că expropriatorul nu a consemnat și plătit cuantumul despăgubirii și nu a urmat

procedura ofertei reale urmată de consemnațiune, așa cum este stabilită de art.

1114-1121 C. civ.

În acest sens, recurenții-reclamanți au

arătat că figurează ca proprietari ai bunului imobil și plătesc în continuare impozitul

aferent proprietății și au invocat dispozițiile art. 5 alin. (4) și (7), art. 8,

art. 9 și art. 15 din Legea nr. 198/2004, precum și Decizia nr. 214 din 15

februarie 2011 a Curții Constituționale.

O altă critică formulată de recurenții-reclamanți

se referă la faptul că, construcția nu a fost dovedită ca fiind edificată de partea

potrivnică sau de prepuși ai acesteia și, deși în faza procesuală a apelului instanța

a dispus să fie depuse toate actele justificative, intimata-pârâtă a refuzat să

se conformeze, astfel că nu există probe care să ateste că această construcție aparține

în vreun fel intimatei-pârâte.

Recurenții-reclamanți au mai arătat că,

potrivit minutei întâlnirii Comisiei de unificare a practicii în materie civilă,

dreptul familiei și conflicte de muncă și asigurări sociale din data de 09

iunie 2010 a Consiliului Superior al Magistraturii și prevederilor art. 26 din Legea

nr. 33/1994, raportat la art. 9 din Legea nr. 198/2004, rezultă că expertizele întocmite

în fața instanței de fond, întocmite de experți agricoli, A.L., G.M. și E.A., validate

atât de instanța de fond, cât și de instanța de apel nu pot fi luate în considerare

și datorită împrejurării că valoarea despăgubirilor au fost avute în vedere la data

exproprierii, respectiv anul 2005, și nu la data efectuării raportului de expertiză,

respectiv la 07 februarie 2007, așa cum prevede legea.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că expertizele

de la fond sunt nule din cauza încălcării dreptului la apărare și au arătat că nu

au putut numi în condiții libere expertul care să îi reprezinte, împotriva garanțiilor

existente atât în Legea nr. 33/1994, cât și în Legea nr. 198/2004. Mai mult, au

arătat că experții nu aveau căderea să se pronunțe asupra valorii unui teren ocupat

de o construcție, câtă vreme erau de specialitatea agro și topo. Au mai arătat că

experții numiți la instanța de fond nu erau pe lista A.N.E.V.A.R., neputând proceda

la evaluarea de bunuri imobile.

În acest sens, au arătat că nu au fost

respectate dispozițiile legale prevăzute de O.G. nr. 2/2000, devenită Legea nr.

156/2002 (art. 18, art. 14) și art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Recurenții- reclamanți au apreciat că singura

expertiză legală administrată în cauză a fost cea efectuată în apel, când cei trei

experți (T.P., V.C., C.G.) au fost numiți cu respectarea legii și a principiului

disponibilității și al specialității și au răspuns la obiectivele stabilite de instanță.

De asemenea, s-a susținut că, în mod nelegal,

instanța de apel a înlăturat opinia acestei comisii de evaluatori, care a stabilit

singura valoare corectă pentru terenul în discuție, adică 2.842.825 euro.

O altă critică formulată de recurenții-reclamanți

se referă la faptul că, pentru parcare, în lipsa autorizației de construire, lipsește

declarația de utilitate publică prevăzută de Legea nr. 33/1994. În opinia recurenților-reclamanți,

numai autostrada a fost declarată de utilitate publică, construcția parcare fiind

distinctă de autostradă, așa cum a fost proiectată și autorizată prin autorizația

de construire emisă de Consiliul Județean Călărași.

Recurenții-reclamanți au criticat și faptul

că experții A., G. și E., numiți la instanța de fond, ale căror concluzii au fost

validate de instanța de apel, nu sunt printre experții aflați pe lista A.N.E.V.A.R.

Împrejurarea că experții existenți pe listele

instanțelor nu aveau și o competență de evaluare în raport cu standardele internaționale

a fost confirmată și de faptul că prin O.G. nr. 24/2011 a fost reorganizată această

activitate.

S-a mai susținut că experții de la Călărași

desfășoară o muncă dependentă față de C.N.A.D.N.R. SA, datorită numeroaselor numiri

în procesele de expropriere în care aceasta este parte.

Ultima critică din recursul reclamanților

s-a referit la neacordarea cheltuielilor de judecată în totalitate, pentru motivul

că instanța de fond a admis doar în parte acțiunea.

Astfel, s-a susținut că, potrivit dispozițiilor

legale, Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, trebuia să suporte cheltuielile pentru

cele trei expertize efectuate în cauză, două la prima instanță și una în apel și,

prin urmare, în mod incorect instanța a obligat intimata-pârâtă C.N.A.D.N.R. SA

la plata numai a expertizei efectuată în apel.

Prin recursul său, pârâta C.N.A.D.N.R.

SA, în calitate de reprezentantă a Statului Român, a arătat că decizia instanței

de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, recurenta-pârâtă a susținut că

decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor

art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 129 C. proc.

civ., art. 1169 C. civ. și art. 201 și urm. C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă

a arătat că art. 9 din Legea nr. 198/2004 reglementează cele 2 ipoteze în care persoana

expropriată se poate adresa instanței de judecată, dintre care, în speță, regăsim

cererea reclamanților de majorare a cuantumului despăgubirii stabilite de către

expropriator.

În acest sens, legiuitorul a prevăzut faptul

că sunt aplicabile prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, exclusiv în ceea

ce privește modalitatea stabilirii despăgubirii, nefiind deci aplicabile dispozițiile

art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, care nu au incidență în materia stabilirii

cuantumului despăgubirii pentru terenul deja expropriat, ci reglementează cazurile

în care instanța de judecată poate dispune exproprierea în întregime a unui imobil.

Recurenta-pârâtă a arătat că temeiul legal

al acțiunii pendinte este art. 9 din Legea nr. 198/2004, iar o astfel de cerere

se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 numai în

ceea ce privește stabilirea despăgubirii. Legea nr. 33/1994 este legea cadru, legea

generală în materia exproprierii, în timp ce Legea nr. 198/2004 este legea specială,

care derogă de la prevederile legii generale.

Terenul în suprafață de 10.805,42 m.p.,

situat în localitatea D.M., tarlaua a/1, parcela x, identificat prin număr cadastral

1, proprietatea Statului Român, a făcut obiectul hotărârii din 05 octombrie 2005,

emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Județul Călărași, Consiliul

Local D.M. Temeiul legal în baza căruia s-a dispus exproprierea terenului, în speță,

îl constituie Legea nr. 198/2004 și, prin urmare, art. 24 alin. (4) din Legea

nr. 33/1994 nu poate fi aplicat terenurilor expropriate în temeiul Legii nr. 198/2004,

cum este terenul reclamanților.

În plus, recurenta-pârâtă a arătat că instanța

de apel a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (4) din

Legea nr. 33/1994, înlăturând însă toate susținerile experților potrivit cărora

suprafața de teren rămasă reclamanților poate fi în continuare utilizată conform

categoriei sale de folosință (arabil extravilan).

Prin urmare, s-a susținut că instanța de

apel a făcut aplicarea art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 în mod nelegal, deoarece

cererea reclamanților era inadmisibilă prin raportare la dispozițiile art. 9 din

Legea nr. 198/2004, dar și pentru că expertizele administrate la fond conțin concluzii

contradictorii care nu susțin teza îmbrățișată de instanța de control judiciar.

O altă critică formulată de recurenta-pârâtă

se referă la faptul că soluția instanței de apel este întemeiată pe concluziile

unui raport de expertiză judiciară întocmit la fondul cauzei cu încălcarea art.

26 din Legea nr. 33/1994 și a normelor profesionale și deontologice, respectiv raportul

realizat de experții A.L., G.M. și E.A.

De asemenea, s-a arătat că expertizele

judiciare efectuate în etapa apelului, care au fost dispuse ca urmare a aprecierii

utilității acestei probe, au fost anulate sau neomologate, iar Curtea de apel nu

a dispus refacerea probei, ci s-a pronunțat în temeiul expertizelor efectuate la

prima instanță.

Față de probele administrate, s-a susținut

că prețurile indicate în cuprinsul raportului de expertiză care a fost omologat

în parte de către instanța de apel sunt pur fictive, iar singurele probe pertinente

aflate la dosar sunt înscrisurile administrate de pârâtă, cum sunt contractele de

vânzare-cumpărare autentice depuse în faza procesuală a apelului pentru termenul

din data de 23 august 2011.

Prin urmare, în mod greșit instanța de

apel s-a raportat în stabilirea despăgubirii la hotărârea din 14 iulie 2006 și la

o serie de sentințe pronunțate de Tribunalul Călărași în luna septembrie 2006, având

ca obiect terenuri agricole situate pe raza comunei V., astfel că soluția din apel

a fost pronunțată cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 care stabilește imperativul

determinării despăgubirii prin raportare la prețul cu care se vând imobilele situate

în aceeași unitate administrativ-teritorială, la momentul întocmirii raportului

de expertiză.

Or, instanța de apel a stabilit despăgubirea

pentru terenul situat în localitatea D.M. prin raportare la valori proprii unor

terenuri situate în localitatea V. și având în vedere oferte de vânzare identificate

pe internet și, în plus, a fost încălcată și cerința momentului în raport de care

se stabilește despăgubirea.

Recurenta-pârâtă a susținut că instanța

de apel a pronunțat decizia recurată cu încălcarea dispozițiilor art. 129 C.

proc. civ., în sensul că instanța de apel a refuzat să continue cercetarea judecătorească

invocând intervalul mare de timp scurs de la înregistrarea dosarului pe rolul instanței.

Astfel, deși a apreciat ca fiind utilă,

pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei administrarea probei cu expertiza

tehnică evaluatorie în apel, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, instanța de apel nu a mai considerat a fi necesar să stăruie

în refacerea acestei probe, în conformitate cu categoria de folosință reală a terenului

expropriat, preferând să se pronunțe doar pe baza probelor administrate la fond.

În concluzie, recurenta-pârâtă a solicitat

admiterea recursului său, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

în vederea administrării unei noi expertize judiciare, în conformitate cu dispozițiile

art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar în subsidiar, a solicitat modificarea

deciziei recurate și, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind

neîntemeiată și nedovedită.

Recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9, raportat

la art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs,

s-a arătat că dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora

instanța de judecată are posibilitatea să dispună exproprierea în întregime a unui

imobil în situația în care se constată că exproprierea parțială nu este posibilă,

nu sunt aplicabile în speță, întrucât art. 9 din Legea nr. 198/2004 face trimitere

la dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 exclusiv în ceea ce privește modalitatea

stabilirii despăgubirilor.

Legea nr. 198/2004 constituie o reglementare

specială în domeniul exproprierilor necesare lucrărilor de construcție de autostrăzi

și drumuri naționale, legea cadru în ceea ce privește exproprierea rămânând Legea

nr. 33/1994.

În acest domeniu al exproprierilor, potrivit

art. 15 din Legea nr. 198/2004, transferul dreptului de proprietate asupra bunului

supus exproprierii operează la data plății despăgubirilor sau a consemnării acestora

în condițiile legii, ceea ce înseamnă că instanța nu mai are posibilitatea legală

de a mai dispune asupra exproprierii și, implicit, asupra transferului de proprietate

pentru întregul imobil.

Prin urmare, recurentul a considerat că

instanța de apel a făcut o interpretare greșită a prevederilor textelor legale menționate.

De asemenea, având în vedere că cererea

de expropriere a întregii suprafețe de 18.724 m.p. formulată de reclamantă este

neîntemeiată, precum și faptul că aceasta a reclamant existența unui prejudiciu

rezultând din imposibilitatea exploatării terenului rămas, conform destinației acestuia

(teren agricol), instanța de control putea și trebuia să dispună efectuarea unei

expertize, de către experți autorizați - specialitatea agricolă - care să determine

valoarea acestui prejudiciu, conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 raportat

la art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994.

Recurentul a mai susținut că, de altfel,

acest aspect a constituit una din criticile formulate de către reclamanta-apelantă

cu privire la soluția pronunțată de instanța de fond, în sensul că expertizele efectuate

în cauză au fost realizate de experți care nu aveau competența să se pronunțe asupra

naturii prejudiciului pretins, nefiind de specialitate.

Totodată, s-a arătat că hotărârea pronunțată

de instanța de apel este nelegală, întrucât, prin interpretarea celor două expertize

efectuate la fond, întocmite cu nerespectarea prevederilor art. 26 din Legea

nr. 33/1994, s-a stabilit o valoare de 5,31 euro/m.p. teren expropriat, față de

7,57 euro/m.p. cât stabilise instanța de fond. Prin pronunțarea acestei soluții,

reclamantei-apelante i-a fost înrăutățită situația în propria sa cale de atac, chiar

dacă apelul său a fost admis.

Examinând recursurile în limita criticilor

formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004

privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri

naționale, așa cum era în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată

în prezenta cauză „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la

art. 8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru

exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente în termen

de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la

art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată

hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire.

Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. în acest

caz, plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de

la data solicitării, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de

stabilire a despăgubirilor”.

Prin urmare, acțiunea formulată în condițiile

acestui text de lege se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea

nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, numai în ceea

ce privește stabilirea despăgubirii.

De altfel, și în noua reglementare a Legii

nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării

unor obiective de interes național, județean și local a fost preluat acest aspect,

așa cum rezultă din cuprinsul art. 22 din această lege.

Totodată, se constată că, în materia exproprierii,

Legea nr. 33/1994, republicată, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

reprezintă cadrul normativ general, în timp ce Legea nr. 198/2004, respectiv Legea

nr. 255/2010 au un caracter special în raport cu Legea nr. 33/1994.

Folosind sintagma „în ceea ce privește

stabilirea despăgubirii” în situația acțiunilor formulate în conformitate cu prevederile

art. 9 din Legea nr. 198/2004, așa cum este situația în speță, legiuitorul a dorit

ca în acest domeniu, controlul jurisdicțional să se facă doar în privința stabilirii

cuantumului despăgubirii, iar nu și cu privire la posibilitatea exproprierii totale

prevăzută de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.

În acest sens sunt și dispozițiile

art. 18 din Legea nr. 198/2004, care prevăd că această lege se completează în mod

corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale C. civ. și

ale C. proc. civ., în măsura în care nu prevăd altfel.

Prin urmare, sunt întemeiate criticile

formulate de recurenții Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, și Ministerul Public

- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București privind greșita aplicare de către

instanța de apel a dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.

În consecință, se constată că dispozițiile

art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 nu pot fi aplicate în cazul imobilelor expropriate

în temeiul Legii nr. 198/2004, astfel că în mod nelegal instanța de apel a reținut

incidența în cauza pendinte a acestui text de lege și a dispus exproprierea totală

a terenului proprietatea reclamantei în suprafață de 18.724 m.p.

Pe de altă parte, toți recurenții au criticat

decizia instanței de apel sub aspectul determinării cuantumului despăgubirilor,

astfel că acestora li se va răspunde prin următoarele considerente comune:

Astfel, în timp ce recurenții-reclamanți

au susținut că singura expertiză legală întocmită în cauză este cea efectuată în

apel, ceilalți doi recurenți - Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, și Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - au susținut că niciuna

din expertizele judiciare întocmite în fazele procesuale anterioare nu respectă

cerințele legale și au apreciat că se impune administrarea în cauză a unei noi expertize

judiciare, în conformitate cu dispozițiile art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În raport de aceste susțineri, se constată

că, potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 „Despăgubirea se compune

din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz,

altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Or, în prezenta cauză, instanța de apel

și-a întemeiat soluția pronunțată pe rapoartele de expertiză efectuate în faza de

judecată a fondului, cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994,

după ce inițial a apreciat că se impune refacerea acestora și a încuviințat administrarea

probei cu o nouă expertiză în apel.

Însă, așa cum rezultă din cuprinsul raportului

de expertiză întocmit la fond de experții A.L., G.M. și E.A., avut în vedere de

instanța de apel, experții nu s-au raportat la prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobilele de același fel în zona în care este situat imobilul în litigiu, ci la

oferte de prețuri.

Or, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994,

atât experții, cât și instanța au obligația ca, la stabilirea despăgubirilor acordate,

să țină seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Nici expertizele efectuate în apel nu au

respectat criteriile de evaluare prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, după

cum a constatat chiar instanța de apel, care a reținut că modalitatea de evaluare

este străină dispozițiilor legale menționate și nu răspunde obiectivelor stabilite

de instanță, drept pentru care în mod corect instanța de apel nu a procedat la validarea

acestor expertize.

Față de cele expuse, se constată ca fiind

fondate motivele de recurs privind modul de stabilire a despăgubirilor în prezenta

cauză, din perspectiva dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 26 din

Legea nr. 33/1994 și a principiului rolului activ al judecătorului, consacrat de

prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, într-o

jurisprudență constantă, a stabilit semnificația sintagmei „prețul cu care se vând,

în mod obișnuit, imobilele (...)” după cum urmează: preț plătit efectiv și consemnat

ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare și nu ofertele de preț ale

agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de

vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate.

În această situație, urmează a se constata

că, prin hotărârea atacată, nu s-a stabilit pe deplin situația de fapt a cauzei

pendinte, rapoartele de expertiză judiciară întocmite atât la prima instanță, cât

și în apel nesocotind cu evidență dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, datele

și concluziile experților fiind nefundamentate, și, drept consecință, de neacceptat.

În respectarea acestor prevederi legale

și a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța avea datoria de a

ordona administrarea de probe care să dovedească demersurile efectuate de părți

pentru a obține înscrisuri prin care să probeze dacă în unitatea administrativ-teritorială

s-au efectuat tranzacții imobiliare cu privire la terenuri de același fel și prețul

la care s-au tranzacționat astfel de bunuri la data efectuării raportului de expertiză.

Pentru stabilirea valorii despăgubirii,

cu respectarea dispozițiilor legale menționate, se constată că se impune refacerea

expertizei, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit dispozițiilor

art. 305 C. proc. civ.

Instanța de apel, în rejudecare, va trebui

să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, în condițiile procedurale și

de substanță ale Legii nr. 33/1994, ținând seama de valoarea reală a imobilului

expropriat, de prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite

și de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, luând în

considerare prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor

autentice de vânzare-cumpărare.

Pentru aceste considerente, fără a mai

analiza celelalte critici formulate în recurs, care vor fi avute în vedere cu ocazia

rejudecării, pentru soluționarea unitară a cauzei, instanța, în temeiul art. 304

pct. 9, art. 314 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursurile declarate

de reclamanții S.E. și S.A., pârâta C.N.A.D.N.R. SA, în calitate de reprezentantă

a Statului Român și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București împotriva deciziei nr. 766A din 05 octombrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea

apelurilor declarate, la aceeași Curte de apel.

Cu ocazia rejudecării, se vor administra

probele necesare în sensul celor mai sus expuse și se vor analiza toate mijloacele

de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanții

S.E. și S.A., pârâta C.N.A.D.N.R. SA, în calitate de reprezentantă a Statului Român

și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva

deciziei nr. 766A din 05 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24

octombrie 2012.