ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4195/2011

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București la data de 02 noiembrie 2006 sub nr. 16792/300/2006, reclamantul T.M. a chemat în judecată pe pârâta S.C.T.B. SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să oblige pârâta să readucă terenul în suprafață de 2 ha situat în comuna Sărulești – Gară jud.Călărași, în starea în care se găsea la data de 28 februarie 2001, data încheierii contractului de închiriere încheiat între părți, respectiv teren cu destinație agricolă, și obligarea pârâtei la plata sumei de 176.000 dolari S.U.A. echivalent în lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pe perioada 01 ianuarie 2005 – 10 octombrie 2006, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta S.C.T.B. SA a invocat excepția necompetenței teritoriale și materiale a instanței, iar pe fond a arătat că a subînchiriat terenul menționat până la 31 decembrie 2004 concernului turc Y.M.E., concern care, după data încetării subînchirierii nu a predat terenul. Pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a concernului turc Y.M.E. Prin sentința civilă nr. 1368/2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Călărași. Tribunalul Călărași prin sentința nr. 1463/2007, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București. Prin sentința comercială nr. 154/2007 a Curții de Apel București, prin care a fost soluționat conflictul negativ de competență, s-a stabilit competența în favoarea Tribunalului Călărași.

Cauza a fost astfel înregistrată sub nr. 2917/116/2007 (nr. în format vechi 3628/C/2007), pe rolul Tribunalului Călărași. Prin sentința comercială nr. 855 din 14 mai 2008, Tribunalul Călărași a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să readucă terenul în suprafață de 2 ha, situat în comuna Sărulești – Gară jud. Călărași, ce aparține reclamantului, în starea în care se găsea la data de 28 februarie 2001, respectiv teren cu destinație agricolă. A obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 176.000 dolari S.U.A., în echivalent lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 01 ianuarie 2005-10 octombrie 2006. A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C.T.B.

SA și a obligat chemata în garanție Y.M.E. către pârâtă la plata sumei de 176.000 dolari S.U.A., în echivalent lei, reprezentând lipsa de folosință pentru terenul de 2 ha, situat în com. Sărulești – Gară jud. Călărași, pentru perioada 01 ianuarie 2005 – 10 octombrie 2006, obligând totodată pârâta către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6000 lei. Curtea de Apel București – secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 248 din 20 mai 2009, a admis apelurile declarate de pârâta S.C.T.B. SA și de chemata în garanție Y.M.E. împotriva sentinței comerciale nr. 855 din 14 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Călărași în contradictoriu cu intimatul reclamant T.M. A admis excepția nulității sentinței comerciale nr. 855/2008 pronunțată de Tribunalul Călărași și a trimis cauza la aceeași instanță, spre rejudecare.

În rejudecare, la Tribunalul Călărași cauza s-a înregistrat sub nr. 3131/116/2009 (număr în format vechi nr. 3789/C/RJ/2009). Cu ocazia rejudecării, reclamantul T.M., la cererea instanței, a precizat (pagina 26 dosar) că solicită obligarea pârâtei S.C.T.B. SA la plata sumei de 176.000 dolari S.U.A. cu titlu de despăgubiri calculate în raport de oferta S. România prin care i s-a propus reclamantului închirierea terenului în cauză cu un preț de 4 cenți/mp pe lună, ceea ce la suprafața sa de două hectare înseamnă 8000 dolari S.U.A./lună chirie și că perioada pentru care solicită aceste despăgubiri este 01 ianuarie 2005 – 10 octombrie 2006. De asemenea, tot la cererea instanței, pârâta S.C.T.B. SA, prin cererea depusă la data de 20 ianuarie 2010 (paginile 19 – 22 dosar) și-a precizat obiectul cererii de chemare în garanție formulată împotriva SC Y.M.E.

Astfel, pârâta a arătat că solicită prin această cerere obligarea SC Y.M.E. la restituirea terenului ce face obiectul prezentului litigiu, la plata sumei de 475.200 Ron reprezentând lipsa de folosință a reclamantului și la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ. Deși ambele cereri precizatoare au fost comunicate pârâtei, respectiv chematei în garanție, acestea nu au formulat întâmpinări. Cu ocazia rejudecării, părțile nu au mai administrat probatorii noi, solicitând judecarea cauzei în baza probatoriilor administrate în etapele procesuale anterioare. Prin sentința civilă nr. 289 din 16 februarie 2010, Tribunalul Călărași – secția civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T.M.

împotriva pârâtei S.C.T.B. SA. A obligat pârâta să readucă terenul de 2 ha, situat în comuna Sărulești-Gară, jud. Călărași, ce aparține reclamantului, în starea în care se găsea la 28 februarie 2001, respectiv teren cu destinație agricolă. A obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 141.333 dolari S.U.A. (în echivalent lei) reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 19 aprilie 2005 – 10 octombrie 2006 și a sumei de 1983 lei reprezentând c/val. lipsei de folosință a terenului pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 19 aprilie 2005. A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C.T.B. SA împotriva chematei în garanție Y.M.E. și a obligat-o pe aceasta să restituie pârâtei terenul de 2 ha, situat în comuna Sărulești-Gară, jud. Călărași, precum și la plata către pârâtă a sumei de 141.333 dolari S.U.A.

(echivalent în lei) și a sumei de 1983 lei (Ron) reprezentând c/val. lipsei de folosință pe perioada 19 aprilie 2005 – 10 octombrie 2006. A obligat pârâta la plata sumei de 5.005 lei cheltuieli de judecată către reclamant și chemata în garanție către pârâtă la plata sumei de 6005 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Călărași a reținut că, la data de 19 aprilie 2005, conform înștiințării depusă la pagina 9 din dosarul nr. 16792/2006 al Judecătoriei Sectorului 2 București, reclamantul T.M. a comunicat în mod expres pârâtei S.C.T.B.

SA că în cazul în care nu i se va restitui terenul ce a făcut obiectul contractului de închiriere aceasta urmează să-i plătească suma de 8000 dolari S.U.A./lună, până la predarea acestui teren și că din actele existente la dosar rezultă că s-a încercat o nouă negociere atât a contractului de închiriere, cât și a contractului de subînchiriere din prezenta cauză, însă acest lucru nu a fost posibil între toate cele trei părți din dosar.

Întrucât până la cererea fermă a reclamantului din 19 aprilie 2005 prin care acesta a solicitat predarea terenului închiriat de către pârâtă și propunerea unui preț ferm al chiriei de 8000 dolari S.U.A./lună pentru acest teren pentru viitor, ofertă neacceptată de pârâtă, nu a existat o cerere a reclamantului de predare a terenului, ci doar încercări de renegociere a contractului de închiriere, tribunalul a apreciat că pentru perioada 01 ianuarie 2005 – 19 aprilie 2005 a operat, în baza art. 1437 C. civ., tacita relocațiune, respectiv locațiunea a continuat să existe în aceleași condiții din contractul inițial, iar după această dată folosința terenului reclamantului de către pârâta S.C.T.B. SA a devenit abuzivă.

Întrucât pârâta și-a încălcat obligația contractuală prevăzută la cap. V pct. 5.2 lit. c) din contractul de restituire a terenului închiriat la expirarea termenului contractual în starea în care se afla la data închirierii, obligație prevăzută și de art. 1431 C. civ., tribunalul a constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată și a obligat pârâta să readucă terenul de 2 ha, situat în comuna Sărulești- Gară, jud. Călărași, ce aparține reclamantului, în starea în care se găsea la 28 februarie 2001, respectiv teren cu destinație agricolă. Instanța a apreciat că pentru perioada 01 ianuarie 2005 – 19 aprilie 2005 când a operat tacita relocațiune, c/val. lipsei de folosință a reprezentat c/val.

chiriei menționate în contractul inițial încheiat de părți, respectiv 7.437.500 lei (rol)/lună, iar pentru perioada 19 aprilie 2005 – 10 octombrie 2006 contravaloarea lipsei de folosință este de 1983 lei. Refuzând predarea terenului către reclamant după notificarea din 19 aprilie 2005, pârâta S.C.T.B. SA și-a însușit implicit suportarea prejudiciului produs reclamantului pentru lipsa de folosință a terenului și a acceptat și cuantumul acestuia menționat în notificarea din 19 aprilie 2005, de 8000 dolari S.U.A./lună. Față de aceste considerente, tribunalul, în baza art. 998-999 C. civ., a obligat pârâta S.C.T.B. SA către reclamant, pentru perioada 19 aprilie 2005 – 10 octombrie 2006, la plata sumei de 141.333 dolari S.U.A.

(echivalent în lei) cu titlu de contravaloare lipsă de folosință a terenului situat în comuna Sărulești-Gară, jud. Călărași, proprietatea reclamantului. Tribunalul a apreciat cererea de chemare în garanție ca fiind întemeiată, reținând că în baza contractului de subînchiriere, chemata în garanție avea obligația la rândul său ca la expirarea contractului, respectiv 01 ianuarie 2005, să predea terenul, obligație pe care nu și-a executat-o, deși a fost notificată de pârâtă și i s-a adus la cunoștință solicitările reclamatului.

Cum chemata în garanție a continuat să folosească terenul fără a deține un titlu, iar pârâta nu și-a putut executa obligația de predare a terenului către reclamant și a fost obligată la repararea prejudiciului produs din culpa chematei în garanție, care, la rândul său, nu și-a executat obligația contractuală de predare a terenului, conform art. 969 C. civ., a fost admis și al doilea capăt din cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C.T.B. SA și a fost obligată chemata în garanție către pârâtă la plata sumei de 141.333 dolari S.U.A. (echivalent în lei) și a sumei de 1.983 lei reprezentând c/val. lipsei de folosință pe perioada 01 ianuarie 2005 – 10 octombrie 2006. În baza art. 274 C. proc.

civ., a fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 5.005 lei cheltuieli de judecată și chemata în garanție către pârâtă la plata sumei de 5.005 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel chemata în garanție Y.M.E., solicitând admiterea apelului, în principal, schimbarea în parte a sentinței comerciale atacate, în sensul constatării lipsei capacității procesuale a chematei în garanție Y.M.E., iar în secundar, a solicitat schimbarea în parte a sentinței civile nr. 289 din 16 februarie 2010 a Tribunalului Călărași, secția civilă, în sensul constatării că suma cuvenită reclamantului, cu titlu de contravaloare a lipsei de folosința a terenului este de 10.983,6 lei, conform raportului de expertiză depus la dosarul cauzei.

În motivarea cererii arată că chemata în garanție Y.M.E., în raport de dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., este numai o sucursală a societății Y.M.E. cu sediul în Turcia, că Sucursala este un dezmembrământ al societății comerciale, fără personalitate juridică și fără patrimoniu propriu, care nu are capacitate procesuală. Pe fondul cauzei a arătat că sentința instanței de fond este nelegală întrucât au fost ignorate toate probele pertinente și concludente administrate în cauza din care rezultă că este vorba despre un teren agricol, și reținându-se un singur înscris, respectiv oferta pe care reclamantul ar fi primit-o de la o terță persoană în stabilirea valorii lipsei de folosința a acestuia.

La termenul din 10 noiembrie 2010 intimata pârâtă S.C.T.B. a formulat cerere de aderare la apel, solicitând admiterea apelului pe fondul cauzei pentru motivele formulate în scris și în consecință, anularea în tot a sentinței civile nr. 289/2010 a Tribunalului Călărași - secția civilă . Prin decizia comercială nr. 69 din 9 februarie 2011 Curtea de Apel București – secția a VI-a comercială a admis apelul formulat de chemata în garanție Y.M.E., și cererea de aderare la apel formulată de intimata pârâtă S.C.T.B. împotriva sentinței civile nr. 289 din 16 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Călărași - secția civilă în contradictoriu cu intimatul T.M.

A schimbat în parte sentința apelată în sensul că: a obligat pârâta la plata sumei de 8.237,7 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 19 aprilie 2005-10 octombrie 2006 și a respins cererea de chemare în garanție ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosință. A înlăturat dispoziția de obligare a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, obligând intimatul T.M. la plata sumei de 4.536,5 lei cheltuieli de judecată către pârâta S.C.T.B. SA.

Analizând sentința atacată, în limitele cererilor formulate, în raport de probatoriul administrat și dispozițiile legale aplicabile, Curtea de Apel București a constatat că apelul și cererea de aderare la apel sunt fondate, pentru următoarele considerente: Potrivit Certificatului de radiere eliberat la data de 01 iulie 2009 și depus în copie la dosar, prin încheierea nr. 58612 din 29 iunie 2009 a Tribunalului București pronunțată de Judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a radierii firmei Y.M.E., precum și publicarea încheierii în M. Of. al României. Rezultă deci că la data de 16 februarie 2010, data pronunțării sentinței civile apelate, chemata în garanție Y.M.E.

era deja radiată. Potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. poate fi parte în judecată numai persoana care are folosința drepturilor civile. În speță însă, încheierea prin care s-a dispus înregistrarea radierii rămânând irevocabilă, după această dată chemata în garanție nu mai poate fi titular de drepturi și obligații civile. În consecință, în temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul chematei în garanție a fost admis, cu consecința respingerii cererii de chemare în garanție ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință. În temeiul art. 293 C. proc. civ., intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe.

În speță, intimata S.C.T.B. SA , a aderat la apelul chematei în garanție, solicitând a se constata că suma reprezentând despăgubiri la care a fost obligată nu a fost corect stabilită, având în vedere raportul de expertiză efectuat în cauză. Analizând sentința apelată exclusiv din perspectiva singurei critici formulate, în conformitate cu dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a apreciat că cererea de aderare la apel este fondată. Pentru perioada 19 aprilie 2005-10 octombrie 2006, prima instanță a obligat pârâta la plata sumei de 141.333 dolari S.U.A., în echivalent lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului calculată în raport de oferta făcută de S. România SRL pentru teren la data de 12 ianuarie 1996. Reținând însă că terenul a avut inițial destinație agricolă, și că obiectul acțiunii principale formulată de reclamantul T.M.

îl constituie obligarea pârâtei de a reduce terenul în suprafață de 2 ha ce a făcut obiectul contractului de închiriere din 28 februarie 2001 la starea inițială, respectiv aceea de teren cu destinație agricolă, Curtea a apreciat că prejudiciul constând în contravaloarea lipsei de folosință a terenului trebuie calculată în raport de această destinație. Având în vedere raportul de expertiză întocmit în cauză și depus la filele 64-66 dosar nr. 2917/116/2007 al Tribunalului Călărași, la care părțile nu au formulat obiecțiuni și prin care s-a stabilit contravaloarea prejudiciului ca fiind de 2745,9 lei/ha/an, Curtea a constatat că pentru perioada 19 aprilie 2005-10 octombrie 2006 pârâta datorează suma de 8.237,7 lei contravaloare lipsă de folosință teren agricol.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., instanța a obligat intimatul T.M. la plata sumei de 4.536,5 lei cheltuieli de judecată către pârâta S.C.T.B. SA reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar achitate în apel. Împotriva deciziei din apel, reclamantul T.M., a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului: în principal, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului principal formulat de chemata în garanție Y. M.E. ca fiind introdus de o persoană fără capacitate de folosință și, pe cale de consecință, respingerea cererii de aderare la apel formulată de pârâta S.C.T.B.

ca rămasă fără efecte; iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului principal formulat de chemata în garanție Y. M.E. și a cererii de aderare la apel formulată de pârâta S.C.T.B. și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală. După o prezentare a situației de fapt, recurentul reclamant susține în esență următoarele: - Decizia pronunțată de instanța de apel s-a făcut cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., avându-se în vedere lipsa capacității de folosință a chematei în garanție Y. M.E., care a fost radiată din Registrul Comerțului la data de 29 iunie 2009. Recurentul reclamant menționează că instanța de apel a fost investită la 27 iulie 2010 cu o cerere de apel formulată de către o persoană lipsită de capacitate de folosință (apelanta chemata în garanție) aspect care nu a fost verificat, astfel că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) și art. 296 C. proc. civ. Se arată că instanța de apel, conform prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., trebuia să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură ce fac de prisos cercetarea pricinii în fond, în speță pe excepția lipsei capacității de folosință a chematei în garanție.

Recurentul reclamant cere, respingerea apelului principal ca fiind introdus de o persoană fără capacitate de folosință, și respingerea cererii de aderare la apel formulată de pârâta S.C.T.B., conform dispozițiile art. 293 alin. (2) C. proc. civ. - Prin critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul reclamant învederează că s-a făcut o greșită interpretare a actului juridic dedus judecății, a dispozițiilor legale aplicabile raportului juridic dintre părți, a clauzelor contractului de închiriere din 28 februarie 2001, o greșită coroborare și reținere a probelor din dosar, cu referire la raportul de expertiză tehnică, la oferta primită de la S. România în vederea închirierii terenului ca spațiu industrial și nu ca teren agricol.

La expirarea termenului pentru care s-a convenit închirierea, locatarul nu și-a îndeplinit obligația de a preda suprafața de teren de 2 ha în aceeași clasă de calitate avută anterior închirierii, în raport de prevederile cap. V pct. 5.2 lit. c) din contractul încheiat între reclamant (în calitate de locator) și pârâta S.C.T.B. (în calitate de locatar). Recurentul reclamant precizează că în perioada 19 aprilie 2005 – 10 octombrie 2006, pentru care a solicitat contravaloarea lipsei de folosință, terenul a fost folosit ca teren cu destinație industrială, astfel că potrivit ofertei de la S. România SRL pârâta îi datorează suma de 141.133 dolari S.U.A. Intimata pârâtă S.C.T.B. prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului ca nefondat și în consecință, menținerea deciziei comerciale nr. 69 din 9 februarie 2011 a Curții de Apel București – secția a VI-a comercială, ca legală, care a aplicat corect dispozițiile art. 296 C. proc.

civ., în sensul că a respins cererea de chemare în garanție formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosință și nu i-a creat apelantului în propria cale de atac o situație mai grea decât cea din hotărârea atacată, iar pe fondul cauzei a cerut respingerea acțiunii reclamantului. Recursul reclamantului T.M. este fondat. Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, constată următoarele: Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Deși instanța de apel constată că potrivit certificatului eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, aflat la fila 54 în dosarul de apel, chemata în garanție Y. M.E. a fost radiată din Registrul Comerțului la data de 29 iunie 2009 și că în raport de dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. aceasta nu mai poate fi titular de drepturi și obligații civile, Curtea de Apel București în mod greșit admite apelul chematei în garanție declarat împotriva sentinței civile nr. 289 din 16 februarie 2010 a Tribunalului Călărași – secția civilă, fără să țină cont că însăși chemata în garanție a cerut instanței să-i admită apelul și să respingă cererea de chemare în garanție, pentru că nu avea capacitate de folosință.

Decretul nr. 31/1954 definește capacitatea de folosință ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații, în privința persoanelor juridice fiind determinată de finalitatea pentru care au fost autorizate să ființeze, iar în cazul societăților comerciale capacitatea de folosință se dobândește la momentul înregistrării în Registrul Comerțului și încetează la momentul radierii acesteia, potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990, republicată și ale Legii nr. 26/1990, republicată, raportat la dispozițiile art. 33 și 34 din Decretul nr. 31/1954. În cauză, s-a dovedit că societatea comercială chemata în garanție Y. M.E.

a fost dizolvată și radiată din Registrul Comerțului, prin încheierea nr. 58612 din 29 iunie 2009 a Tribunalului București pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, rămasă irevocabilă prin nerecurare, astfel încât, critica formulată de recurentul reclamant pe acest aspect este întemeiată. Cum, instanța de apel a fost sesizată pe cale principală numai cu apelul declarat de chemata în garanție Y. M.E., și cum aceasta este lipsită de capacitatea procesuală de folosință, apelul acesteia urmează a fi respins ca fiind făcut de o persoană fără capacitate de folosință. Intimata pârâtă S.C.T.B. a formulat cerere de aderare la apelul făcut de chemata în garanție printr-o cerere proprie, respectiv pentru termenul din 10 noiembrie 2010 conform art. 293 alin. (1) C. proc.

civ., dar avându-se în vedere faptul că apelul principal urmează a fi respins ca fiind formulat de o persoană fără capacitate de folosință, potrivit dispozițiilor art. 293 alin. (2) C. proc. civ., cererea de aderare la apel va fi și ea respinsă. Față de această situație nu se mai justifică analiza motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul reclamant critică pricina în fond. Așa fiind, față de cele ce preced, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantului, va modifica decizia comercială nr. 69 din 9 februarie 2011 a Curții de Apel București - secția a VI-a comercială, în sensul că va respinge apelul declarat de chemata în garanție Y. M.E.

și cererea de aderare la apel a pârâtei S.C.T.B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul T.M. Modifică decizia comercială nr. 69 din 9 februarie 2011 a Curții de Apel București - secția a VI-a comercială, în sensul că respinge apelul declarat de chemata în garanție Y.M.E. și cererea de aderare la apel a pârâtei S.C.T.B. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2011.