ÎCCJ, decizie (scj.ro #129101)

Desființarea completului inițial învestit cu soluționarea cauzei. Repartizarea dosarului unui nou complet de judecată. Respectarea principiului continuității.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Dezbateri.

Index alfabetic :

principiul continuității

-

compunerea completului de judecată

Legea nr. 304/2004, art. 11

Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin H.G. nr. 387/2005, art. 99

Notă*: Prin Hotărârea nr. 1375 din 17.12.2015 a CSM a fost abrogată H. CSM nr. 387/2005 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești

Principiul continuității dezbaterilor implică o singură condiție, și anume ca hotărârea să fie pronunțată de judecătorii care au participat la soluționarea cauzei în fond.

Faptul că, pe parcursul rejudecării apelului, s-a desființat completul inițial învestit cu soluționarea cauzei, iar dosarul a fost repartizat ciclic unui alt complet de judecată, care a dispus măsuri cu privire la probatorii, a participat la dezbaterile asupra fondului cauzei și a pronunțat decizia atacată, reprezintă o excepție de la principiul continuității completului de judecată, care nu este de natură să constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii pronunțate.

Secția I civilă, decizia nr. 689 din 24 martie 2016

Prin cererea din data de 3.10.2005, înregistrată la Tribunalul Călărași, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin CNADNR, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună, în temeiul art. 24 alin. (3) și art. 26 din Legea nr. 33/1994, exproprierea întregii suprafețe de teren preluată abuziv de expropriator în anul 2001, pe care a fost organizat șantierul, de 18.724 m.p., și nu în parte, pentru suprafața de 10.805,452 m.p. cum a propus expropriatorul, iar, în temeiul art. 25 din Legea nr. 33/1994 să stabilească cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru preluarea dreptului de proprietate prin expropriere, calculat la un cuantum de 6 euro/m.p. pentru întreaga suprafață de teren. De asemenea, reclamanta a solicitat în baza art. 26 din Legea nr. 33/1994 obligarea pârâtei la plata cu titlu de despăgubiri a sumei de 421.905.734 lei /anual calculată de la momentul deschiderii șantierului (7.02.2001), pentru lipsa de folosință a terenului, constând în imposibilitatea valorificării recoltei de grâu nerealizate și acordarea de compensații pentru recolta de grâu nerealizată, pentru următorii 20 de ani, pentru întreaga suprafață de teren, urmând a fi obligată pârâta la plata anuală a sumei menționate anterior.

La data de 31.10.2005 reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că solicită următoarele: în temeiul art. 24 alin. (3) și art. 26 din Legea nr. 33/1994 exproprierea strictă a suprafeței de teren ce face obiectul căii de rulare a autostrăzii (în principal a solicitat să îi fie lăsată în deplină proprietate restul suprafeței de teren cu plata de către pârât a unor compensații de 100 euro/m.p., iar, în subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtului la exproprierea întregii suprafeței de teren din titlul de proprietate - 18.724 m.p. și plata unor despăgubiri de 100 euro/m.p.); în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994 obligarea pârâtului la repararea prejudiciului cauzat pentru lipsa de folosință a terenului (1.265.715.734 lei, pentru lipsa de folosință a terenului în perioada 2002 – 2005, reprezentând echivalentul valorificării recoltei de grâu nerealizată pentru întreaga suprafață de teren; plus acordarea de compensații pentru recolta de grâu nerealizată pentru următorii 20 de ani pentru întreaga suprafață de teren, care se cifrează la suma totală de 8.438.104.897 lei).

Prin sentința civilă nr. 811 din 11.04.2007 pronunțată de Tribunalul Călărași, s-a admis în parte acțiunea reclamantei, s-a dispus anularea art. 2 din Hotărârea nr. 3 din 5.10.2005 a CNADNR SA - în ce privește cuantumul despăgubirilor de 32.162,33 lei - pe care le-a stabilit la echivalentul în lei a 81.840 euro, s-a respins cererea de acordare de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului expropriat și a terenului învecinat, s-a respins cererea de obligare a pârâtei la preluarea prin expropriere a întregii suprafețe de teren de 18.724 m.p. și s-a omologat în parte raportul de expertiză efectuat de experții tehnici B., C. și D.

Prin decizia civilă nr. 766/A din 5.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârât, s-a admis apelul declarat de reclamantă și continuat de moștenitorii acesteia, F. și G., s-a schimbat în parte sentința în sensul că s-a dispus exproprierea totală a terenului proprietatea reclamantei în suprafață de 18.724 m.p., a fost obligată pârâta la plata sumei de 99.376 euro cu titlu de despăgubiri (contravaloare teren) în echivalent lei la data plății, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 1504,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanți.

Prin decizia civilă nr. 6497 din 24.10.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă, s-au admis recursurile declarate de reclamanți și de pârât, a fost casată decizia atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se, în esență, următoarele:

În situația acțiunilor formulate în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, așa cum este situația în speță, legiuitorul a dorit ca în acest domeniu, controlul jurisdicțional să se facă doar în privința stabilirii cuantumului despăgubirii, iar nu și cu privire la posibilitatea exproprierii totale prevăzută de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994. În acest sens sunt și dispozițiile art. 18 din Legea nr. 198/2004, care prevăd că această lege se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale Codului civil și ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu prevăd altfel.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că instanța de apel și-a întemeiat soluția pe rapoartele de expertiză efectuate în faza de judecată a fondului, în care experții s-au raportat la oferte de prețuri,  cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, după ce inițial a apreciat că se impune refacerea acestora și a încuviințat administrarea probei cu o nouă expertiză în apel.

Nici expertizele efectuate în apel nu au respectat criteriile de evaluare prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, după cum a constatat chiar instanța de apel, care a reținut că modalitatea de evaluare este străină dispozițiilor legale menționate și nu răspunde obiectivelor stabilite de instanță, drept pentru care în mod corect instanța de apel nu a procedat la validarea acestor expertize.

Față de cele expuse, s-a constatat ca fiind fondate motivele de recurs privind modul de stabilire a despăgubirilor în prezenta cauză, din perspectiva dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a principiului rolului activ al judecătorului, consacrat de prevederile art. 129 alin. (5) C.proc.civ.

Înalta Curte a arătat că instanța de apel, în rejudecare, va trebui să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, în condițiile procedurale și de substanță ale Legii nr. 33/1994, ținând seama de valoarea reală a imobilului expropriat, de prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite și de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, luând în considerare prețul plătit efectiv și consemnat ca atare în cuprinsul contractelor autentice de vânzare-cumpărare.

După casarea cu trimitere dispusă de către Înalta Curte, la termenul din 22.01.2014 Curtea de Apel București a încuviințat proba cu expertiză și a dispus efectuarea unei expertize care să aibă ca obiect evaluarea imobilului, atât pentru varianta categoriile de folosință extravilan, cât și pentru varianta categoriilor de folosință intravilan, evaluarea prejudiciului suferit de proprietari, ambele evaluări urmând să se facă prin raportare la două momente (cel al exproprierii și cel al efectuării expertizei).

Prin încheierea de la termenul din 13.11.2014, Curtea a stabilit obiectivele detaliate a raportului de expertiză, date fiind dispozițiile deciziei de casare, cu precizarea că expertiza trebuie efectuată pentru categoria de folosință teren extravilan arabil deoarece aceasta era categoria de folosință a terenului în litigiu la momentul exproprierii. Prin aceeași expertiză, Curtea a constatat că nu se impune evaluarea construcțiilor existente pe teren.

La termenul din 19.03.2015, Curtea a pus în discuția părților incidența și efectele deciziei Curții Constituționale nr. 12/2015, cu privire la probatoriul administrat în cauză, stabilind că se impune suplimentarea probatoriului cu înscrisuri (contracte de vânzare cumpărare a unor imobile similare încheiate într-o perioadă de timp cât mai apropiată de data exproprierii) și modificarea datei la care se evaluează imobilul de către experți, aceasta fiind data exproprierii, 2.11.2005, când s-a transferat dreptul de proprietate din patrimoniul reclamantei inițiale în patrimoniul expropriatorului.

Prin decizia civilă nr. 563/A din data de 19.11.2015 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie

,

s-a respins apelul declarat de reclamanți, s-a admis apelul declarat de pârât și a fost schimbată, în tot, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată, fiind obligați reclamanții, în solidar, la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare onorariu expert, către pârât.

În motivare s-au reținut următoarele:

Instanța supremă a tranșat, din perspectiva dispozițiilor art. 315 C.proc.civ. că instanțele nu au posibilitatea să dispună exproprierea totală atunci când expropriatorul a dispus exproprierea unei părți din imobil, astfel încât susținerile reclamanților referitoare la faptul că, în speță, se impunea exproprierea întregii suprafețe de teren și nu doar a suprafeței de teren care a făcut obiectul hotărârii de expropriere sunt vădit nefondate.

O a doua statuare a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă la probatoriul care trebuie administrat în rejudecare și este în sensul că membrii comisiei de experți vor calcula valoarea despăgubirilor pe baza unor contracte de vânzare – cumpărare a unor imobile similare cu imobilul expropriat.

În privința datei la care trebuie făcută evaluarea, instanța de apel a reținut că aceasta este 02.11.2005, deoarece acesta a fost momentul la care s-a transferat dreptul de proprietate din patrimoniul persoanei expropriate în patrimoniul expropriatorului, astfel cum s-a hotărât prin decizia Curții Constituționale nr. 12/2015. În speță, apelanții nu au făcut dovada că ar fi fost deposedați de terenul în suprafață de 10.805,42 m.p., care a făcut obiectul hotărârii de expropriere nr. 3/2005, anterior datei de 02.11.2005, când s-a consemnat suma stabilită cu titlu de despăgubiri pe numele și la dispoziția persoanei expropriate.

Nu au fost primite susținerile reclamanților în sensul că evaluarea ar fi trebuit să se facă prin raportare la categoria de folosință intravilan sau în sensul că, la calcularea prejudiciului, ar fi trebuit să se aibă în vedere câștigurile care s-ar fi putut obține de către persoana expropriată prin exploatarea benzinăriei sau a locurilor de parcare aferente acesteia. Aceasta deoarece, la calcularea despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate se are în vedere starea imobilului de la momentul exproprierii și nu starea ulterioară a acestuia.

De asemenea, instanța de apel nu a reținut susținerile reclamanților conform cărora persoana expropriată ar avea dreptul atât la valoarea de piață a imobilului expropriat, cât și la contravaloarea recoltei de grâu pe care ar fi putut-o obține dacă ar fi cultivat terenul înainte de expropriere și timp de 20 de ani după momentul exproprierii. Proprietarul unui imobil nu poate, în același timp, să-l vândă și să-l folosească, ca și cum nu l-ar fi înstrăinat. Cele două metode de evaluare a prejudiciului se exclud reciproc, Legea nr. 33/1994 prevăzând expres și explicit că, în ceea ce privește bunul care a făcut obiectul exproprierii, proprietarul are dreptul la obținerea valorii de piață a acestuia. Faptul că în temeiul Legii nr. 33/1994 persoana expropriată are dreptul la despăgubire și pentru alte prejudicii cauzate prin expropriere (în măsura în care acestea au fost dovedite și există legătură de cauzalitate între măsura exproprierii și prejudiciile suferite), nu înseamnă că un prejudiciu se repară de două ori folosindu-se metode diferite de evaluare a pierderilor.

De altfel, raportul de expertiză întocmit de către experții H., N. și M. este lămuritor în sensul că terenul rămas neexpropriat nu înregistrează nici spor, nici reducere de valoare în condițiile în care nu s-a făcut nici o dovadă din care să rezulte că terenul neexpropriat, având categoria extravilan arabil, nu ar mai putea fi folosit în modul în care a fost folosit până la momentul exproprierii. Eventualul spor de valoare obținut de terenul arabil ca urmare a faptului că ar fi poziționat în aproprierea autostrăzii nu este relevant în speță pentru motivul arătat atunci când s-a reținut că la evaluarea terenului expropriat nu se ține seama de modificările aduse bunului ulterior exproprierii.

Din raportul de expertiză menționat anterior, întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 26 din

Legea nr. 33/1994 pe baza a trei tranzacții efective a unor terenuri similare care au avut loc în proximitatea datei la care s-a transferat dreptul de proprietate cu privire la imobilul expropriat în prezenta cauză, rezultă că valoarea de piață a terenului în suprafață de 10.805,42 mp situat în extravilanul localității Dor Mărunt la data de 2.11.2005 era de 2701,355 lei, sumă ce este mai mică decât despăgubirile stabilite prin hotărârea nr. 3 din 5.10.2005 emisă de CNADNR SA și consemnată la dispoziția persoanei expropriate la data de 2.11.2005.

Întrucât reclamanții nu au dovedit, iar instanța nu a reținut că reclamanții ar fi suferit alte prejudicii în afara celui menționat anterior, s-a reținut că prima instanță ar fi trebuit să respingă acțiunea, ca neîntemeiată, deoarece despăgubirea stabilită de expropriator și consemnată la dispoziția persoanei expropriate reflecta cu prisosință valoarea bunului expropriat, iar măsura exproprierii nu a cauzat alte prejudicii în patrimoniul persoanei expropriate.

Împotriva acestei decizii fiecare reclamant a declarat recurs, cererile acestora, precum și precizările motivelor de recurs conținând critici comune, solicitând admiterea căii de atac, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea refacerii raportului de expertiză raportat la categoria de folosință a terenului, respectiv intravilan și la valoarea despăgubirilor acordate de expropriator terenurilor învecinate terenului reclamanților, iar, în subsidiar, modificarea deciziei atacate în sensul exproprierii suprafețe totale de teren de 18.724 mp și obligarea la despăgubiri pentru terenul expropriat la un cuantum de 6 euro/mp, cât reprezintă valoarea cu care au fost expropriate terenurile vecine cu cele ale reclamanților.

Primul motiv de recurs invocat de recurenți este cel prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 7 C.proc.civ., cu referire la categoria de folosință a terenului ce face obiectul exproprierii, respectiv teren intravilan și nu teren extravilan cum l-au evaluat experții.

Astfel, deși instanța de apel a dispus inițial prin încheierea din 22.01.2014 efectuarea unei expertize topo evaluatorii care să aibă ca obiective evaluarea terenului, atât pentru categoria de folosință extravilan, cât și pentru categoria de folosință intravilan și evaluarea prejudiciului suferit, ulterior instanța de apel a revenit și a dispus efectuarea expertizei doar pentru categoria de folosința extravilan, fără a mai avea în vedere construcțiile deja existente pe teren la data exproprierii din 02.11.2005.

Deși s-au depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri reprezentând contracte de vânzare-cumpărare ale unor terenuri din zonă care au făcut obiectul unor tranzacții în aceea perioadă, totuși la dosarul cauzei nu au fost depuse hotărârile și consemnările sumelor menționate în hotărâri cu titlu de despăgubiri din care rezultă cuantumului despăgubirilor plătite de intimata-pârâtă Statul Român prin CNADNR pentru terenurile vecine terenului din prezenta cauză expropriate de această, pentru a stabili prețul real și efectiv plătit de expropriator, fiind cel mai obiectiv criteriu de stabilirea a valorii unui mp de teren, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, fiind vorba de un preț plătit efectiv și consemnat de atare de expropriator și nu unele contracte de vânzare-cumpărare, chiar dacă privesc imobile din aceeași unitate administrativ-teritorială, dar sunt situate în locații cu totul diferit de terenul din prezenta cauză.

Consideră că instanța de apel, în mod greșit, a omologat raportul de expertiză efectuat în apel de experții H., N. și M., întrucât aceștia nu au efectuat o identificare efectivă a terenului, mulțumindu-se să se deplaseze la fața locului, fără a măsura și identifica suprafața terenului expropriat și cel rămas neexpropriat, cu ajutorul unui aparat de măsurat în vederea stabilirii exacte a suprafeței de teren ocupate de autostradă, parcare și șanțul de scurgere al apelor pluviale de pe autostradă în vederea stabilirii vreunui prejudiciu cauzat apelanților-reclamanți ca urmare a exproprierii parțiale. Mai mult, experții nu au stabilit în concret care este suprafața de teren expropriată efectiv și cea rămasă neexpropriată, deși apelul viza necesitatea exproprierii totale a terenului.

De asemenea, experții s-au mulțumit doar să aprecieze că terenul rămas neexpropriat nu produce niciun prejudiciu reclamanților, fără a arăta dacă terenul rămas neexpropriat mai poate fi folosit efectiv de reclamanți, dacă există posibilitatea accesului utilajelor agricole la terenul rămas, în conformitate cu natura sa și dacă această suprafață de teren este adecvată exploatării agricole.

Experții nu au stabilit valoarea reală a terenului expropriat, ci s-au mulțumit să analizeze trei contracte de vânzare-cumpărare, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. xx7 din 21.07.2005, contractul de vânzare-cumpărare nr. xxx5 din 20.06.2005, contractul de vânzare-cumpărare nr. xxx7 din 13.04.2005, fără a stabili, în mod concret, valoarea reală a unui mp de teren, raportat la faptul că, chiar dacă terenul expropriat este agricol, important este locația acestui teren care este situat pe marginea autostrăzii.

În mod greșit a apreciat instanța de apel că stabilirea valorii terenului expropriat trebuie stabilită luând în considerare doar valoarea stabilită în contractele de vânzare-cumpărare pentru terenuri de același fel, ci trebuia să aibă în vedere și alte criterii, întrucât este de notorietate că prețurile declarate de părți în contractul de vânzare-cumpărare nu sunt cele reale la care se tranzacționează efectiv terenurile, ci se declară prețuri mai mici pentru a plăti taxe notariale și impozit pe profit la valori mai mici.

Au mai susținut că valoarea stabilită de experți în cuantum de 2.701,35 lei, este una derizorie, întrucât chiar Statul Român a stabilit că valoarea terenului expropriat este în sumă de 10.854 USD (echivalentul a 44.501,4 lei) prin Hotărârea nr. 3 din 05.10.2005 a C.N.A.D.R. S.A., fiind vorba de o diferență colosală între cele două evaluări.

Al doilea motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 9 C.proc.civ., întrucât hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Au susținut că faptul că art. 9 din Legea nr. 198/2004 prevede doar dreptul expropriatului de a solicitat despăgubiri pentru imobilul expropriat, nu exclude dreptul acestuia de a solicita exproprierea totală, întrucât art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, care este modificată prin Legea nr. 189/2004 și Legea nr. 255/2010, nu suferă modificări sau abrogare.

În precizările aduse motivelor de recurs, reclamanții au arătat că nu au fost notificați până în prezent să ridice despăgubirile propuse de C.N.A.D.N.R. și nu am primit recipisa, astfel încât există problema de drept, dacă exproprierea s-a produs, art. 15 din Legea nr. 198/2004 prevăzând că transferul imobilelor operează la data plății despăgubirilor sau la data consemnării acestora. Menționează că în cartea funciară și la Primăria Dor Mărunt încă figurează ca proprietari și plătesc impozit pe acest teren.

Au mai invocat incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., susținând că nu a fost respectat principiul continuității completului de judecată inițial desemnat. Schimbarea a fost efectuată pe cale administrativă, iar judecătorii nou intrați în dosar au dispus măsuri care au anulat dispozițiile completului inițial desemnat.

Analizând recursurile din prisma criticilor comune formulate de către ambii reclamanți, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenții au invocat incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 1 C.proc.civ., susținând că nu s-a respectat principiul continuității completului de judecată.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 304/2004, republicată, activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective.

Prin Hotărârea nr. 71/2014 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 22 din H.G. nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești s-a hotărât desființarea completului de judecată inițial învestit cu soluționarea cauzei de față, iar, în baza art. 99 alin. (11) din același act normativ, care prevede că „În situația desființării completului, toate cauzele acestuia, inclusiv cele suspendate, vor fi repartizate prin sistemul ciclic, printr-o operațiune unică, celorlalte complete ale instanței, competente să judece în materia respectivă, de președintele instanței sau de judecătorul desemnat cu repartizarea aleatorie a cauzelor”, dosarul a fost repartizat ciclic unui nou complet de judecată.

Principiul continuității dezbaterilor implică o singură condiție, anume aceea ca hotărârea să fie pronunțată de judecătorii care au participat la soluționarea cauzei în fond.

În speță, se constată că această condiție a fost respectată de către instanța de apel, hotărârea fiind pronunțată în sensul celor de mai sus, întrucât principiul continuității nu exclude înlocuirea judecătorilor pe parcursul soluționării cauzei, din motive obiective.

De altfel, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 1 C.proc.civ. nu se poate invoca în acest context, întrucât vizează compunerea instanței.

Faptul că, în speță, pe parcursul rejudecării apelului, s-a desființat completul inițial învestit cu soluționarea cauzei, iar dosarul a fost repartizat ciclic unui alt complet de judecată, care a dispus măsuri cu privire la probatorii, a participat la dezbaterile asupra fondului cauzei și a pronunțat decizia atacată, reprezintă o excepție de la principiul continuității completului de judecată, care nu este de natură să constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii pronunțate.

Recurenții au formulat critici comune de nelegalitate a deciziei atacate, pe care le-au subsumat

motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., fără a arăta, în concret, care sunt motivele contradictorii ori străine de natura pricinii.

Criticile invocate în dezvoltarea acestui motiv de recurs pot fi încadrate, parțial, în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., după cum urmează:

Susținerile cu privire la faptul că, instanța de apel, deși inițial se dispusese efectuarea unei expertize topo care să evalueze terenul atât pentru categoria de folosință intravilan, cât și pentru categoria de folosință extravilan, a revenit asupra acestei măsuri și a dispus efectuarea unei expertize fără a avea în vedere construcțiile existente pe teren la data exproprierii, nu pot fi primite.

La termenul din data de 13.11.2014, instanța a pus în discuția părților aspectul legat de evaluarea terenului, în sensul dacă aceasta să fie efectuată pentru categoria de folosință extravilan sau intravilan și, după deliberare, a apreciat, în mod corect, că expertiza trebuie făcută pentru categoria de folosință extravilan arabil, categorie de folosință pe care terenul o avea la data exproprierii, iar prin încheierea de ședință din 19.03.2015, urmare a Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale, s-a

stabilit ca expertiza să fie efectuată în raport de momentul transferului dreptului de proprietate.

De altfel, împrejurarea că statul a construit o parcare pe terenul expropriat nu îndreptățește reclamanții să afirme că terenul ar fi trebuit evaluat sub categoria de folosință intravilan, câtă vreme din înscrisurile existente la dosarul cauzei instanțele de fond nu au reținut, ca situație de fapt că, anterior transferului dreptului de proprietate reclamanții ar fi edificat o construcție pe acest teren, care a avut categoria extravilan agricol.

În ceea ce privește criticile conform cărora în mod greșit instanța de apel a apreciat că stabilirea valorii terenului expropriat trebuie stabilită prin luarea în considerare doar a valorii stabilite în contracte de vânzare-cumpărare, cu ignorarea faptului că acestea nu reflectă prețul real tranzacționat, întrucât se eludează plata diverselor taxe, Înalta Curte constată că acestea reprezintă pure speculații, lipsite de suport probator, dar și de relevanță în soluționarea cauzei, câtă vreme prin decizia de casare instanța supremă a tranșat clar acest aspect, respectiv raportul de expertiză întocmit în rejudecare trebuia să respecte dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care prevede la alin. (1) că

„despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”

, iar la alin. (2) că

„la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială”.

În jurisprudența sa constată, Înalta Curte a statuat că, sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ – teritorială” are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contracte autentice de vânzare – cumpărare, și numai în lipsa unor asemenea contracte experții ar trebui să se raporteze și la alte criterii de evaluare, cum ar fi sumele consemnate în alte hotărâri emise de expropriator pentru terenuri învecinate.

Celelalte critici referitoare la neidentificarea efectivă a terenului, necalcularea despăgubirilor pentru întreaga suprafață de teren, neluarea în calcul a amplasamentului acestuia, faptul că expropriatorul a oferit despăgubiri mai mari pentru alte loturi învecinate, neidentificarea exactă a terenului, imposibilitatea accesului cu utilaje agricole la suprafața neexpropriată, uzitarea unei singure metode de evaluare a terenului, nu pot fi, de asemenea primite, ele constituind obiecțiuni la raportul de expertiză, pe care instanța le-a respins motivat, deci sunt motive de netemeinicie ce nu pot fi analizate în această fază procesuală.

De altfel, prin criticile formulate recurenții își exprimă nemulțumirea față de cuantumul despăgubirilor rezultate din expertiza de specialitate întocmită în cauză, despăgubiri inferioare celor acordate de către expropriator, repunând în discuție situația de fapt a cauzei, ceea ce este inadmisibil în recurs.

În concluzie, Înalta Curte constată că, prin respingerea contestației, instanța de apel a respectat exigențele art. 27 din Legea nr. 33/1994 care dispun: „(1) Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî. (2)

Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator

și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată".

Prin susținerile pe care recurenții le-au subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., aceștia invocă o greșită aplicare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, reiterând faptul că instanța trebuia să dispună exproprierea întregii suprafețe de teren, întrucât  art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1194 permite exproprierea totală, ignorând ciclul procesual anterior și

statuările Înaltei Curți cuprinse în decizia de casare.

Astfel, prin decizia civilă nr. 6497 din 24.10.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă, s-a constatat că, în situația acțiunilor formulate în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, așa cum este situația în speță, legiuitorul a dorit ca în acest domeniu, controlul jurisdicțional să se facă doar în privința stabilirii cuantumului despăgubirii, iar nu și cu privire la posibilitatea exproprierii totale prevăzută de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.

Prin urmare, instanța supremă a tranșat, din perspectiva dispozițiilor art. 315 C.proc.civ., că instanțele nu au posibilitatea să dispună exproprierea totală atunci când expropriatorul a dispus exproprierea unei părți din imobil, astfel încât susținerile reclamanților referitoare la faptul că, în speță, se impunea exproprierea întregii suprafețe de teren și nu doar a suprafeței de teren care a făcut obiectul hotărârii de expropriere nu pot fi reanalizate.

În ceea ce privește afirmațiile recurenților din cadrul precizărilor la cererile de recurs, în sensul că nu ar fi fost notificați să ridice despăgubirile propuse de expropriator și că nu ar fi primit recipisa de consemnare a acestora, se constată că în dosarul Curții de Apel București, se află dovada de transmitere a acesteia către apărătorul autoarei reclamanților, prin fax, acest aspect nefiind contestat, anterior, de defuncta A.

Potrivit celor anterior redate, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ., a respins recursurile, ca nefondate.