ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2719/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la numărul 714 din 4 martie 2005, SC Z. & I. S.N.C. CONSTANTA, a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 65 din 24 februarie 2005 a Tribunalului Constanta, pronunțată în dosarul comercial R6736/2004, și respectiv a sentinței civile nr. 12518 din 24 septembrie 2003, pronunțată în dosarul comercial nr. 7167/2003, solicitând anularea acestora, întrucât, sunt potrivnice sentinței civile nr. 773F din 27 iulie 2002 a Tribunalului Ialomița, pronunțată în dosarul nr. 1773/2002. În motivarea cererii, revizuienta a arătat că la Judecătoria Constanța trebuia să se judece o simplă contestație la executarea propriu-zisa și nu o contestație privind înțelesul întinderii și aplicării dispozitivului.

Actualizarea sumelor datorate a fost judecată, definitiv și irevocabil, prin sentința civilă nr. 773/F/2002 a Tribunalului Ialomița, și confirmată de Curtea de Apel București, prin decizia civila nr. 1733. Revizuienta a susținut că instanțele constănțene au încălcat, în mod grav, și au răsturnat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 773 a Tribunalului Ialomița, confirmată de Curtea de Apel București. S-a susținut că nu este posibil ca o instanță inferioara, cum este Judecătoria Constanța, să răstoarne o hotărâre a unui tribunal, care fusese confirmată de Curtea de Apel București, cum nu este posibil, ca Tribunalul Constanța să răstoarne o hotărâre a Curții de Apel București. Revizuienta a susținut că decizia civila nr. 65/2005 a Tribunalului Constanța și, respectiv - sentința civila nr. 12518 a Judecătoriei Constanța, sunt potrivnice sentinței civile nr. 773/2002 a Tribunalului Ialomița, confirmată de Curtea de Apel București.

Părțile s-au judecat la Tribunalul Ialomița, tocmai ca executorul judecătoresc să actualizeze sumele datorate. Instanțele Constănțene nu au vrut să analizeze tocmai aceste prevederi din hotărârea Tribunalului Ialomița. Judecătoria Constanța și respectiv Tribunalul, în mod voit, au făcut abstracție de scopul final al celor doua hotărâri. În susținerea cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a solicitat proba cu înscrisuri și s-a depus la dosar, în xerocopie, sentința civilă nr. 773F din 22 iulie 2002, încheierea din 27 august 2001, decizia nr. 91 din16 februarie 1998, decizia civilă nr. 1733 din 6 decembrie 2002 și sentința civilă nr. 12518 din 24 septembrie 2003, cât și dovada taxei de timbru în sumă de 91.000 lei și timbru judiciar în valoare de 5.000 lei.

Curtea de apel a dispus atașarea dosarelor nr. 1773/2002, 1835/2002, 653/2002 și 206/2002. Analizând actele și lucrările dosarelor, în raport cu motivele invocate în cererea de revizuire, probele administrate și dispozițiile legale în materie, Curtea de apel a constatat ca prin sentința civilă nr. 773/F din 22 iulie 2002 a Tribunalului Ialomița, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. 1773/2002, s-a admis contestația la executare formulată de contestatorii I.G. și SC Z. & I. S.N.C.

CONSTANTA, în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL MAMAIA, și s-a constatat ca în înțelesul deciziei civile nr. 91/A din 16 februarie 1998 a Tribunalului Ialomița și a încheierii din 27 august 2001, suma de 681.347 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații pe navele "Bărăgan" și "Baia Noua", se datorează, începând cu data de 4 noiembrie 1991, data de la care se datorează și penalități de 5% pe zi de întârziere pentru lucrările de reparații executate pe nava "Bărăgan", fără a depăși aceasta suma de 384.347 lei. De asemenea, s-a constatat că, dobânda bancară de 50% anual, calculată la nivelul debitului de 681.347 lei, începe cu data de 8 ianuarie 1992 și se calculează până la achitarea integrală a debitului.

În aceste condiții, Curtea de apel a constatat ca prin sentința civilă nr. 773/F din 22 iulie 2002, s-a lămurit înțelesul și întinderea dispozitivului deciziei civile nr. 91A din 16 februarie 1998 și al încheierii din 27 august 2001 a Tribunalului Ialomița, și nu poate constitui obiect al cererii de revizuire, întrucât, situația de fapt, reținută de prima instanță se păstrează, iar revizuirea presupune o eroare de judecată de fond.

În consecință, revizuienta nu a făcut nici o dovada concludenta sau pertinenta din care să rezulte că dispozitivul deciziei civile nr. 65 din 24 februarie 2005 a Tribunalului Constanța, pronunțată în dosarul nr. 6736/2004, sau al sentinței civile nr. 12518 din 24 septembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 7167/2003, sunt potrivnice dispozitivului sentinței civile nr. 773/F din 22 iulie 2002 a Tribunalului Ialomița, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. 1773/2002, astfel că, iar cererea de revizuire a fost respinsă, ca neîntemeiată, în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC Z. & I. S.N.C. CONSTANTA nemulțumită că a fost judecată cu încălcarea dreptului la apărare, de un judecător cu care se află în dușmănie.

Analizând decizia prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente: În raport de motivele invocate în cererea de revizuire și față de conținutul hotărârilor pretins contradictorii, s-a stabilit în mod corect că între dispozitivul sentinței civile nr. 12518 din 24 septembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Constanța și dispozitivul sentinței civile nr. 773/F din 22 iulie 2002, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, nu există contrarietate în sensul dat noțiunii de "hotărâri definitive potrivnice" prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Hotărârile pretins contradictorii sunt pronunțate în proceduri diferite, ce vizează etape diferite ale procesului civil.

Prima hotărâre s-a pronunțat în soluționarea unei contestații la executare privind înțelesul și modul de aplicare a deciziei civile nr. 91/A din 16 februarie 1998 și a încheierii de îndreptare din 27 august 2001, ambele pronunțate de Tribunalul Ialomița, iar hotărârea ulterioara s-a pronunțat în soluționarea unei contestații la executare propriu-zise; ultima hotărâre "a anulat formele de executare promovate în dosarul 180/R/2001 al BEJ M.A., în temeiul deciziei civile nr. 91/1998 a Tribunalului Ialomița și a sentinței civile nr. 773/F/2002 a Tribunalului Ialomița". Raportul dintre sentința civilă nr. 12518 din 24 septembrie 2003 a Judecătoriei Constanta și sentința civila nr. 773/F/2002 a Tribunalului Ialomița constă în faptul că sentința din anul 2003 a vizat verificarea judiciară a legalității formelor de executare a sentinței din anul 2002. Într-o astfel de situație nu exista "hotărâri contrarii" în sensul art. 322 pct .7 C. proc.

civ., deoarece hotărârile nu conțin elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat, obiectul litigiilor fiind diferit. Cum rațiunea reglementarii revizuirii prevăzute în art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este aceea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, iar în speță, se constată că soluțiile date în litigii diferite nu îndeplinesc condițiile unor litigii ce au același obiect, aceeași cauza și aceleași părți, prin decizia recurată s-a respins în mod corect cererea de revizuire. Între hotărârea dată în soluționarea unei contestații la titlu și hotărârea data în soluționarea unei contestații ce vizează însăși procedura de executare a titlului lămurit nu exista autoritate de lucru judecat și nu poate exista o contrarietate între dispozitive.

Contradicțiile dintre considerentele hotărârilor respective sunt lipsite de relevanță, deoarece interesează exclusiv existența unor hotărâri ale căror dispozitive conțin prevederi de neconciliat, imposibil de executat. Sunt indiferente soluționării pricinii raporturile create între recurentă și toți cei șase judecători din cadrul Curții de Apel București și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, care au fost chemați în judecată de recurentă, sub motivarea "refuzăm toți judecătorii Tribunalului și Curții de Apel București", evocată la pagina 2, alin. (3) a sentinței civile nr. 990 din 20 decembrie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a, anexată recursului. Curtea de apel a dat posibilitatea ambelor părți să depună concluzii scrise și a amânat pronunțarea în acest scop, așa încât nu se poate aprecia că s-a încălcat dreptul la apărare ori la o judecată imparțială.

Recurenta propune drept motiv de recurs propria turpitudine și abuzul de drept, ceea ce nu poate fi primit. Pentru toate aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC Z. & I. S.N.C. Constanța împotriva deciziei nr. 462 din 20 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC Z. & I. S.N.C. Constanța împotriva deciziei nr. 462 din 20 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 4 noiembrie 2009.