ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2875/2005

Deliberând asupra

conflictului de competentă:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Constanța reclamanta SC A.C. în contradictoriu cu intimata R.B.

SA, sucursala Constanța, a solicitat restituirea cauțiunii depuse în dosarul nr.

6127/2003 al Judecătoriei Constanța, conform recipisei C.E.C. din 24 iulie 2003,

în cuantum de 400.000.000 lei.

În motivarea cererii petenta

a arătat că prin sentința nr. 12671/2003, pronunțată de Judecătoria Constanța,

în contradictoriu cu intimata i-a fost admisă contestația la executare, iar

sentința a rămas definitivă prin nerecurare.

Prin sentința civilă nr. 6261/2004

Judecătoria Constanța a respins cererea de restituire a cauțiunii, ca

nefondată.

Împotriva acestei sentințe a

promovat apel reclamanta, care a fost calificat ca recurs de Curtea de Apel

Constanța și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Constanța,

secția comercială.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut că potrivit dispozițiilor ce reglementează

contestația la executare, respectiv art. 402 alin. (3) C. proc. civ., calea de

atac ce poate fi exercitată în această materie este recursul, astfel că și

cererea pentru restituirea cauțiunii urmează același grad de jurisdicție,

situație în care potrivit art. 399 alin. (3) C. proc. civ., competentă în

soluționarea recursului este Tribunalul.

Prin decizia civilă nr. 1

din 2 martie 2003, Tribunalul Constanța, secția comercială a calificat calea de

atac ca fiind apel și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții

de Apel Constanța.

Constatând ivit conflictul

de competență a trimis cauza Înaltei Curți în vederea pronunțării regulatorului

de competență.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut că cererea de restituire a cauțiunii se supune procedurii

necontencioase prevăzută de art. 331-339 C. proc. civ., iar potrivit art. 336 alin.

(2) C. proc. civ., încheierea este supusă apelului.

Înalta Curte în baza art. 22

alin. (5) C. proc. civ., reține că procedura necontencioasă cuprinde normele

care reglementează activitatea instanțelor judecătorești și a altor organe prin

care se rezolvă cereri ce nu urmăresc stabilirea unui drept potrivnic față de o

altă persoană.

Art. 331-339 C. proc. civ.,

conțin reglementări cu caracter general a procedurii necontencioase.

Potrivit art. 331 C. proc.

civ., procedura necontencioasă se aplică în ceea ce privește cererile pentru

dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instanței fără să se urmărească

stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, precum sunt cererile

referitoare la darea autorizațiilor judecătorești la luarea unor măsuri legale

de supraveghere, ocrotire sau asigurare.

Referitor la instanța

competentă, art. 332 C. proc. civ., făcând o aplicație a principiului

„accesorium sequitur principale” stabilește că „în cazul în care în legătură cu

o lucrare ori o pricină în curs la o instanță sau pe care a rezolvat-o, ori

dacă are ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în

depozitul unei instanțe, soluționarea ei se va face de această instanță”.

Încheierea prin care se încuviințează

cererea este executorie de drept, nemaifiind necesară investirea cu formulă

executorie, fiind supusă apelului potrivit art. 336 alin. (2).

Cum în cauză judecata se

face în cadrul procedurii grațioase, corect s-a reținut calea de atac a

apelului, competența de soluționare aparținând Curții de Apel Constanța,

potrivit art. 3 pct. 2 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 13 mai 2005.