ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5070/2008

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Vâlcea

la data de 20 mai 2005, reclamanții M.P.B.S. și M.P.E. au formulat contestație

împotriva Deciziei nr. 2259 din 15 aprilie 2004 emisă de primarul municipiului

Râmnicu Vâlcea privind oferta de acordare a măsurilor reparatorii și a

solicitat anularea ei, restituirea în natură a suprafeței de 1000 mp teren

rămasă liberă, iar pentru diferența până la 2900 mp solicitată inițial să li se

acorde despăgubiri în echivalent, conform prevederilor Legii nr. 10/2001.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

arătat că prin notificările nr. 365 și nr. 366/2001, M.P.B.S., în calitate de

moștenitoare a autorului M.P.M. și M.P.E., în calitate de fost proprietar, au

solicitat restituirea în natură a terenului liber și despăgubiri bănești

(pentru diferența de teren până la 2900 mp pe care l-a deținut înainte de

expropriere), iar prin dispoziția contestată s-a respins cererea, cu motivarea

că terenul nu este liber și se propune acordarea de despăgubiri în echivalent.

Fiind astfel investit, Tribunalul

Vâlcea, secția civilă, prin sentința nr. 902 din 31 octombrie 2006 a respins

contestația cu motivarea că terenul în litigiu nu este liber, fiind afectat de

construcții, respectiv blocuri, spații verzi, parc de joacă pentru copii astfel

că în prezent imobilul apare cu o configurație diferită de cea inițială.

Această situație de fapt ca și apartenența la domeniul public exclud

restituirea în natură, fiind posibilă numai despăgubirea prin echivalent.

Soluția instanței de fond a fost confirmată

de Curtea de Apel Pitești care, prin decizia civilă nr. 27 A din 26 ianuarie

2007, a respins apelul formulat de reclamanți.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

reclamanții au formulat recurs iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, l-a admis, a casat decizia atacată si a

trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

Pentru a hotărî astfel, instanța supremă

a reținut, în esență, că instanțele nu au administrat toate probele necesare

stabilirii pe deplin a situației de fapt și în exercitarea rolului activ erau

datoare să pună în discuția părților necesitatea efectuării unui supliment de

expertiză pentru identificarea imobilului din litigiu și precizarea

deținătorului bunului. Numai după administrarea tuturor probelor, instanța era

în măsură să hotărască în legătură cu incidența dispozițiilor art. 10 și art.

11 din Legea nr. 10/2001.

Rejudecând, Curtea de Apel Pitești,

secția civilă, prin decizia nr. 10 A din 22 ianuarie 2008 a respins, ca nefondat,

apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței primei instanțe.

Pentru a hotărî astfel, în baza probelor

administrate și în raport de dezlegările date de instanța de recurs în

conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel

a reținut, în esență, că terenul în suprafață de 1000 mp nu este liber, fiind

ocupat cu suprafețe asfaltate, alei de acces, spații verzi, trotuare și teren

de joacă pentru copii. Acest teren reprezintă Scuarul Episcopiei, care este

menționat în

H.G.

nr. 1362/2001

ce atestă apartenența la domeniul public al Municipiului Râmnicu Vâlcea a

respectivului teren, înscris în anexa 2 la nr. 645.

Dovedindu-se existența unor lucrări de

utilitate publică s-a reținut că în mod corect prima instanță a apreciat că

terenul de 1000 mp nu este liber.

S-a mai reținut de asemenea că instanța

de fond a dat o interpretare corectă prevederilor art. 10 alin. (2) și art. 11

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în sensul că este posibilă restituirea în

natură numai pentru terenurile care sunt libere or, în speță, nu există nici o

porțiune de teren liber, terenul în discuție fiind afectat scuarului

episcopiei, deci unei utilități publice și nu poate fi restituit în natură.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au

declarat recurs reclamanții M.P.B.S. și M.P.E. invocând prevederile art. 304

pct. 9, 5 și 7 C. proc. civ.

Susțin, în cadrul primului motiv

întemeiat pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., că hotărârea a fost dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii, iar instanța nu s-a pronunțat asupra

tuturor dovezilor administrate, esențiale pentru dezlegarea pricinii.

Reclamanții se referă la interpretarea

eronată a prevederilor art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001 potrivit cu

care pentru terenul liber se poate dispune restituirea în natură.

De asemenea, instanța a interpretat

eronat dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aplicând în forma

sa anterioară o prevedere care ulterior a fost modificată prin Legea nr.

247/2005, prevedere conform căreia în situația imobilelor având destinațiile

arătate în anexa nr. 2 a, necesare și afectate nemijlocit activităților de

interes public de învățământ, sănătate ori social-culturale, foștilor

proprietari sau moștenitorilor li se restituie imobilul în natură, cu obligația

de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de 3 sau 5 ani.

Prin cel de al doilea motiv de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamanții critică

hotărârea atacată prin aceea că aceasta nu cuprinde motivele de fapt care au

format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților, cerințe prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 din același

Cod.

În acest context, susțin că motivarea

instanței este sumară, deși s-au administrat probatorii, iar instanța a

apreciat că nu este posibilă restituirea în natură, fără a menționa temeiul

legal care o împiedică.

Prin nemotivarea hotărârii, în sensul

celor expuse anterior, reclamanții susțin că le-a fost încălcat dreptul la un

proces echitabil prevăzut și garantat de art. 6 din Convenția Europeană și de

art. 21 din Constituția României.

O altă critică vizează nerespectarea de

către instanța de apel a prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. în

sensul că aceasta nu a dat dovadă de rol activ întrucât nu a insistat în

administrarea unui probatoriu complet, respectiv nu a ordonat efectuarea unei

expertize care să identifice cu exactitate amplasamentul terenului în discuție.

Deși reclamanții au invocat și

prevederile pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., dezvoltarea acestui motiv de

recurs se referă la nerespectarea de către instanța de apel a prevederilor art.

261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în sensul că aceasta nu corespunde motivelor

de fapt și de drept.

Cum această critică se circumscrie

motivului prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., va fi analizată în

cadrul motivului deja invocat.

Examinând legalitatea hotărârii atacate,

recursul declarat în cauză se privește ca nefondat.

Referitor la prima critică, aceasta nu

poate fi primită.

Din considerentele hotărârii atacate

rezultă în mod explicit că temeiul de drept pentru care apelul formulat de

reclamanți a fost respins este dat de dispozițiile art. 10 și art. 11 din Legea

nr. 10/2001, precum și de prevederile art. 10 pct. 10.3 și art. 11 pct. 11.2 din

H.G. nr. 498/2003 de aprobare a Normelor de aplicare unitară a Legii nr.

10/2001.

Din probatoriul existent la dosar,

rezultă că imobilul reclamanților a fost preluat de stat prin expropriere, o

parte din acesta a fost afectat construirii ansamblului de locuințe din zonă

(bloc și amenajările aferente), iar suprafața de 1000 mp a fost afectată de

„Scuarul Episcopiei” amenajare urbanistică de tip parc, prevăzută cu alei

asfaltate, spații verzi, loc de joacă pentru copii, fiind imposibil de

restituit în natură.

În mod just ambele instanțe au reținut că

terenului în discuție i-a fost dată în timp o utilitate publică (socială), iar

prin lucrările de extindere și construcții noi (reamenajare și modernizare), în

prezent imobilul expropriat apare cu o configurație diferită de cea inițială.

De aceea, în mod corect instanțele au

făcut aplicarea prevederilor art. 10 alin. (3) și 11 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, republicată, apreciind că terenul de 1000 mp nu este liber.

Instanța de apel în mod just a apreciat

că prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, raportat la anexa nr. 2, sunt

aplicabile numai imobilelor construcții, nu și terenurilor pe care au fost

realizate construcții noi sau care sunt necesare funcționării unor construcții

sau amenajări de utilitate publică.

Motivul de recurs întemeiat pe pct. 7 al

art. 304 C. proc. civ. ce vizează nemotivarea hotărârii atacate nu poate fi

primit, în condițiile în care instanța de apel a motivat clar, precis și

neechivoc soluția pronunțată în concordanță cu prevederile art. 261 pct. 5 C.

proc. civ., analizând fiecare motiv de apel invocat, probele administrate, cu

specificarea care dintre ele au fost reținute și care, motivat, au fost

înlăturate.

În condițiile în care în cauză au fost

administrate toate probele solicitate de reclamanți (probe admise în limita

concludenței lor raportat la obiectul și natura pricinii), nu se poate susține

că aceștia nu au avut parte de un proces echitabil. Instanța a respectat în

acest fel dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană, și art. 1 din Protocolul

nr. 1 la Convenție și art. 21 din Constituția României.

În fine, nici ultima critică nu poate fi

primită.

Într-adevăr, conform art. 129 alin. (5)

C. proc. civ. „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii. Ei vor putea ordona

administrarea probelor pe care le consideră necesare , chiar dacă părțile se

împotrivesc”.

În speță, deși s-au acordat două termene

de judecată, părțile nu au depus nici unul din înscrisurile ordonate prin

decizia de casare a instanței supreme, iar în lipsa acestora, în mod just s-a

apreciat de către instanța de apel că o completare a expertizei nu a mai fost necesară

întrucât ea nu putea aduce elemente noi față de cea deja efectuată.

În atare condiții, nu se poate reproșa

instanței de apel lipsa rolului activ.

Drept urmare, în raport de considerentele

expuse, recursul declarat de reclamanți va fi respins ca nefodat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții M.P.B.S. și M.P.E. împotriva deciziei nr. 10/A din 22

ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, s

ecția civilă, conflicte de muncă și

asigurări sociale, minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18

septembrie 2008.