ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5070/2008

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Vâlcea la data de 20 mai 2005, reclamanții M.P.B.S. și M.P.E. au formulat contestație împotriva Deciziei nr. 2259 din 15 aprilie 2004 emisă de primarul municipiului Râmnicu Vâlcea privind oferta de acordare a măsurilor reparatorii și a solicitat anularea ei, restituirea în natură a suprafeței de 1000 mp teren rămasă liberă, iar pentru diferența până la 2900 mp solicitată inițial să li se acorde despăgubiri în echivalent, conform prevederilor Legii nr. 10/2001. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin notificările nr. 365 și nr. 366/2001, M.P.B.S., în calitate de moștenitoare a autorului M.P.M.

și M.P.E., în calitate de fost proprietar, au solicitat restituirea în natură a terenului liber și despăgubiri bănești (pentru diferența de teren până la 2900 mp pe care l-a deținut înainte de expropriere), iar prin dispoziția contestată s-a respins cererea, cu motivarea că terenul nu este liber și se propune acordarea de despăgubiri în echivalent. Fiind astfel investit, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin sentința nr. 902 din 31 octombrie 2006 a respins contestația cu motivarea că terenul în litigiu nu este liber, fiind afectat de construcții, respectiv blocuri, spații verzi, parc de joacă pentru copii astfel că în prezent imobilul apare cu o configurație diferită de cea inițială. Această situație de fapt ca și apartenența la domeniul public exclud restituirea în natură, fiind posibilă numai despăgubirea prin echivalent.

Soluția instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Pitești care, prin decizia civilă nr. 27 A din 26 ianuarie 2007, a respins apelul formulat de reclamanți. Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanții au formulat recurs iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, l-a admis, a casat decizia atacată si a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță. Pentru a hotărî astfel, instanța supremă a reținut, în esență, că instanțele nu au administrat toate probele necesare stabilirii pe deplin a situației de fapt și în exercitarea rolului activ erau datoare să pună în discuția părților necesitatea efectuării unui supliment de expertiză pentru identificarea imobilului din litigiu și precizarea deținătorului bunului.

Numai după administrarea tuturor probelor, instanța era în măsură să hotărască în legătură cu incidența dispozițiilor art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001. Rejudecând, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, prin decizia nr. 10 A din 22 ianuarie 2008 a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței primei instanțe. Pentru a hotărî astfel, în baza probelor administrate și în raport de dezlegările date de instanța de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a reținut, în esență, că terenul în suprafață de 1000 mp nu este liber, fiind ocupat cu suprafețe asfaltate, alei de acces, spații verzi, trotuare și teren de joacă pentru copii.

Acest teren reprezintă Scuarul Episcopiei, care este menționat în H.G. nr. 1362/2001 ce atestă apartenența la domeniul public al Municipiului Râmnicu Vâlcea a respectivului teren, înscris în anexa 2 la nr. 645. Dovedindu-se existența unor lucrări de utilitate publică s-a reținut că în mod corect prima instanță a apreciat că terenul de 1000 mp nu este liber. S-a mai reținut de asemenea că instanța de fond a dat o interpretare corectă prevederilor art. 10 alin. (2) și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în sensul că este posibilă restituirea în natură numai pentru terenurile care sunt libere or, în speță, nu există nici o porțiune de teren liber, terenul în discuție fiind afectat scuarului episcopiei, deci unei utilități publice și nu poate fi restituit în natură.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanții M.P.B.S. și M.P.E. invocând prevederile art. 304 pct. 9, 5 și 7 C. proc. civ. Susțin, în cadrul primului motiv întemeiat pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, iar instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor dovezilor administrate, esențiale pentru dezlegarea pricinii. Reclamanții se referă la interpretarea eronată a prevederilor art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care pentru terenul liber se poate dispune restituirea în natură.

De asemenea, instanța a interpretat eronat dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aplicând în forma sa anterioară o prevedere care ulterior a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, prevedere conform căreia în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 a, necesare și afectate nemijlocit activităților de interes public de învățământ, sănătate ori social-culturale, foștilor proprietari sau moștenitorilor li se restituie imobilul în natură, cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de 3 sau 5 ani. Prin cel de al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamanții critică hotărârea atacată prin aceea că aceasta nu cuprinde motivele de fapt care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, cerințe prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 din același Cod.

În acest context, susțin că motivarea instanței este sumară, deși s-au administrat probatorii, iar instanța a apreciat că nu este posibilă restituirea în natură, fără a menționa temeiul legal care o împiedică. Prin nemotivarea hotărârii, în sensul celor expuse anterior, reclamanții susțin că le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut și garantat de art. 6 din Convenția Europeană și de art. 21 din Constituția României. O altă critică vizează nerespectarea de către instanța de apel a prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. în sensul că aceasta nu a dat dovadă de rol activ întrucât nu a insistat în administrarea unui probatoriu complet, respectiv nu a ordonat efectuarea unei expertize care să identifice cu exactitate amplasamentul terenului în discuție.

Deși reclamanții au invocat și prevederile pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., dezvoltarea acestui motiv de recurs se referă la nerespectarea de către instanța de apel a prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în sensul că aceasta nu corespunde motivelor de fapt și de drept. Cum această critică se circumscrie motivului prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., va fi analizată în cadrul motivului deja invocat. Examinând legalitatea hotărârii atacate, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat. Referitor la prima critică, aceasta nu poate fi primită. Din considerentele hotărârii atacate rezultă în mod explicit că temeiul de drept pentru care apelul formulat de reclamanți a fost respins este dat de dispozițiile art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, precum și de prevederile art. 10 pct. 10.3 și art. 11 pct. 11.2 din H.G.

nr. 498/2003 de aprobare a Normelor de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Din probatoriul existent la dosar, rezultă că imobilul reclamanților a fost preluat de stat prin expropriere, o parte din acesta a fost afectat construirii ansamblului de locuințe din zonă (bloc și amenajările aferente), iar suprafața de 1000 mp a fost afectată de „Scuarul Episcopiei” amenajare urbanistică de tip parc, prevăzută cu alei asfaltate, spații verzi, loc de joacă pentru copii, fiind imposibil de restituit în natură. În mod just ambele instanțe au reținut că terenului în discuție i-a fost dată în timp o utilitate publică (socială), iar prin lucrările de extindere și construcții noi (reamenajare și modernizare), în prezent imobilul expropriat apare cu o configurație diferită de cea inițială.

De aceea, în mod corect instanțele au făcut aplicarea prevederilor art. 10 alin. (3) și 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, apreciind că terenul de 1000 mp nu este liber. Instanța de apel în mod just a apreciat că prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, raportat la anexa nr. 2, sunt aplicabile numai imobilelor construcții, nu și terenurilor pe care au fost realizate construcții noi sau care sunt necesare funcționării unor construcții sau amenajări de utilitate publică. Motivul de recurs întemeiat pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. ce vizează nemotivarea hotărârii atacate nu poate fi primit, în condițiile în care instanța de apel a motivat clar, precis și neechivoc soluția pronunțată în concordanță cu prevederile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., analizând fiecare motiv de apel invocat, probele administrate, cu specificarea care dintre ele au fost reținute și care, motivat, au fost înlăturate. În condițiile în care în cauză au fost administrate toate probele solicitate de reclamanți (probe admise în limita concludenței lor raportat la obiectul și natura pricinii), nu se poate susține că aceștia nu au avut parte de un proces echitabil. Instanța a respectat în acest fel dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană, și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 21 din Constituția României. În fine, nici ultima critică nu poate fi primită. Într-adevăr, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ. „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii.

Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare , chiar dacă părțile se împotrivesc”. În speță, deși s-au acordat două termene de judecată, părțile nu au depus nici unul din înscrisurile ordonate prin decizia de casare a instanței supreme, iar în lipsa acestora, în mod just s-a apreciat de către instanța de apel că o completare a expertizei nu a mai fost necesară întrucât ea nu putea aduce elemente noi față de cea deja efectuată. În atare condiții, nu se poate reproșa instanței de apel lipsa rolului activ. Drept urmare, în raport de considerentele expuse, recursul declarat de reclamanți va fi respins ca nefodat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M.P.B.S. și M.P.E. împotriva deciziei nr. 10/A din 22 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, s ecția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2008.