ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4735/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului

Vâlcea la data de 20 mai 2005, reclamanții M.P.B.S. și M.P.E. au formulat

contestație împotriva Dispoziției nr. 2259 din 15 aprilie 2004 emisă de

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea privind oferta de acordare a măsurilor

reparatorii și a solicitat anularea ei, restituirea în natură a suprafeței de

1000 mp teren rămasă liberă, iar pentru diferența până la 2900 mp solicitată

inițial să i se acorde despăgubiri în echivalent, conform prevederilor Legii

nr. 10/2001.

În cuprinsul acțiunii reclamanții au

arătat că prin notificările nr. 365 și nr. 366/2001, M.P.B.S., în calitate de

moștenitoare a autorului M.P.M. și M.P.E., în calitate de fost proprietar au

solicitat restituirea în natură a terenului liber și despăgubiri bănești

(pentru diferența de teren până la 2900 mp pe care l-a deținut înainte de

expropriere), iar prin dispoziția contestată s-a respins cererea, cu motivarea

că terenul nu este liber și se propune acordarea de despăgubiri în echivalent.

Soluționând litigiul în primă

instanță, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin sentința nr. 902 din 31

octombrie 2006 a respins contestația, cu motivarea că terenul în litigiu nu

este liber, fiind afectat de construirea de blocuri, spații verzi, parc de

joacă pentru copii, astfel că în prezent imobilul apare cu o configurație

diferită de cea inițială. Această situație de fapt, ca și apartenența la

domeniul public exclud restituirea în natură, fiind posibilă numai despăgubirea

prin echivalent.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

civilă nr. 27 A din 26 ianuarie 2007 a respins apelul declarat de reclamanții

M.P.B.S. și M.P.E. împotriva sentinței civile nr. 902 din 31 octombrie 2006,

pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în contradictoriu cu Primăria municipiului

Râmnicu Vâlcea.

Pentru a pronunța această hotărâre

s-a reținut că instanța de fond nu a fost lipsită de rol activ, expertiza

contestată de apelantă fiind efectuată în baza actelor depuse de părți și a

precizărilor acestora cu ocazia deplasării în teren a expertului pentru

identificarea terenului.

Nu a fost posibilă o completare a

expertizei, deoarece părțile în mod expres au precizat că nu înțeleg să propună

alte probe și că actele existente la dosar sunt suficiente pentru soluționarea

cauzei.

În ceea ce privește situația

terenului s-a reținut că nu este liber și nu poate fi restituit în natură,

fiind afectat „Scuarului Episcopiei”, prevăzut în inventarul bunurilor din

domeniul public, ocupat cu alei betonate sau asfaltate, spații verzi, trotuare,

alei de acces și teren de joacă pentru copii.

S-a mai reținut că în mod corect

s-au aplicat dispozițiile art. 10 pct. 2 și art. 11 pct. 2 din Legea nr.

10/2001, deoarece ambele texte privind restituirea în natură numai a

terenurilor libere, în speță fiind dovedit pe deplin existența unor amenajări

de utilitate publică, terenul nefiind liber și fiind necesar bunei certificări

a ansamblului de locuințe și a amenajărilor urbanistice din zonă, împrejurare

în care nu putea constitui obiectul restituirii în natură.

Instanța de apel a avut în vedere că

hotărâre apelată cuprinde motivele pe care se sprijină conform considerentelor

sale, iar reclamanții au beneficiat de dreptul la un proces echitabil prin

administrarea tuturor probelor solicitate, probe analizate în raport de

prevederile Legii nr. 10/2001 și care au demonstrat că nu este posibilă

restituirea în natură a terenului solicitat.

Împotriva deciziei nr. 27 A din 26

ianuarie 2007 a Curții de Apel Pitești au declarat recurs reclamanții M.P.B.S.

și M.P.E., care, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 C.

proc. civ. au susținut în esență că s-au aplicat și interpretat greșit

dispozițiile art. 10 alin. (1), art. 11 și art. 16 modificat din Legea nr.

10/2001, pentru că prin expertiză s-a stabilit că terenul de 968,75 mp este

liber, deci nu s-au construit blocuri conform exproprierii, fiind alei și

spații verzi.

Mai arată că, nu s-a urmărit cerința

legii privind executarea lucrurilor pentru care s-a dispus exproprierea, astfel

că neexistând acest impediment, terenul trebuia restituit.

Instanța a făcut și o interpretare

eronată a art. 16 alin. (1), reținând că terenul deși este liber, nu poate fi

restituit în natură, fiind trecut în domeniul public, în condițiile în care

după apariția Legii nr. 247/2005 art. 16 alin. (1) s-a modificat, făcând

posibilă restituirea în natură.

Se mai învederează că s-au încălcat

dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru că nu s-au arătat

motivele de fapt și de drept care să poată califica împrejurarea că terenul în

discuție este ocupat.

În același sens se menționează că,

instanța a reținut că terenul nu poate fi restituit în natură, fără să mai

precizeze temeiul juridic ce o împiedicată, deși expertul a statuat că terenul

de 968,75 mp este ocupat cu spații verzi, ceea ce denotă că nu s-a realizat

scopul exproprierii.

În fine, recurenții mai susțin că li

s-au adus vătămări prin îngrădirea dreptului la un proces echitabil, așa cum

este reglementat de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și

libertăților omului, că instanța nu a dat eficiență rolului activ prevăzut de

art. 84 și art. 129 C. proc. civ.

Recursul declarat de reclamanți este

fondat în sensul considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Prin Legea nr. 10/2001 a fost

reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada

6 martie 1945-22 decembrie 1989. Aceste imobile preluate în mod abuziv se

restituie, de regulă, în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor

acestora, legea reglementând acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent

pentru acele imobile a căror restituire în natură nu este posibilă.

Imobilul revendicat de recurenți a

fost preluat de stat prin expropriere, respectiv, în baza Decretului nr.

317/1967. Parte din acesta a fost afectat pentru construirea de locuințe în

zonă (blocul 3 și amenajările aferente), iar o parte de aproximativ 1000 mp se

susține că este liberă, în condițiile în care intimatul învederează că a fost

afectată de „Scuarul Episcopiei”, amenajare urbanistică de tip parc, prevăzută

cu alei asfaltate, spații verzi, material dendrologic ornamental, loc de

agrement și de joacă pentru copii, ceea ce face imposibilă restituirea acestei

părți în natură.

Temeiul de drept avut în vedere în

cauză este cel prevăzut de art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel, confirmând soluția

instanței de fond a reținut că terenul litigios are o altă utilitate publică,

iar prin lucrările de adaptare funcțională, de extindere și construcții noi

(reamenajare și modernizare), în prezent imobilul expropriat apare cu o

configurație diferită de cea inițială.

În această situație trebuia

clarificată situație imobilului pentru a se putea aprecia dacă sunt incidente

dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea 10/2001 republicată, care prevăd că:

„În cazul în care construcțiile

expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține

restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de

construcții noi, autorizate, cea afectată servituțiilor legale și altor

amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile

reparatorii stabilindu-se în echivalent”.

Nici prima instanță, nici instanța

de apel nu au administrat toate probele necesare stabilirii pe deplin a

situației de fapt.

În scopul aplicării corecte a

dispozițiilor legale referitoare la măsurile reparatorii, instanța era datoare,

în exercitarea rolului activ, să pună la dispoziția părților necesitatea

efectuării unui supliment de expertiză. Pe baza actelor din dosar, a celor

prezentate de părți și față de concluziile expertizei extrajudiciare avută în

vedere (filele 38 și următoarele dosar apel), expertiza trebuia să identifice

întregul imobil aflat în litigiu, să întocmească schița acestuia, să arate

vecinătățile și să precizeze cine este în prezent deținătorul bunului.

Identificarea era necesară în

condițiile în care prin raportul de expertiză avut în vedere la soluționarea

cauzei expertul a concluzionat că nu poate răspunde tuturor obiectivelor,

deoarece Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea nu a depus planurile de

expropriere menționate în decretul de expropriere din 6 aprilie 1967, planul

anexă la H.G. nr. 1362/2001, cu inventarul domeniului public în care este

inclus și Scuarul Episcopiei în suprafață de 800 mp și Decretul nr. 317/1967.

Expertiza a reprezentat în planul

anexă nr.1 prin punctele A, B, C, D terenul conform precizărilor și

indicațiilor reclamanților, ce nu concordă cu situația reală.

Abia după administrarea tuturor

probelor, instanța era în măsură să hotărască în legătură cu incidența

dispozițiilor art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Împrejurările de fapt ale pricinii

nefiind pe deplin stabilite, urmează să fie admis recursul declarat în cauză și

să fie trimis dosarul spre rejudecare în vederea completării probelor, așa cum

s-a menționat mai sus.

Cu prilejul rejudecării, conform

art. 315 C. proc. civ., instanța va dispune efectuarea unui supliment de

expertiză care să aibă în vedere toate actele nou depuse de părți, cât și planurile

de expropriere menționate în Decretul nr. 317 din 6 aprilie 1967, plus planul

anexă la H.G. 1362/2001 cu inventarul domeniului public în care este inclus

„Scuarul Episcopiei”, invocate de expert în lucrarea anexată la dosar apel,

fila 39 și va administra orice altă probă necesară clarificării situației

actuale a terenului, pentru a nu fi încălcat principiul restituirii în natură,

dar nici ca acesta să fie aplicat abuziv și să fie puse în pericol situații de

drept și de fapt statornicite, echilibrul și stabilitatea raporturilor juridice

existente.

De asemenea, instanța va examina și

toate celelalte critici formulate de reclamanți, operațiune ce este de prisos a

se efectua în această fază procesuală, în raport de cele arătate mai sus.

Numai după completarea probelor și

apoi după reexaminarea în ansamblu a lor, instanța va fi în măsură să decidă,

în deplină cunoștință de cauză asupra cererii reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții M.P.B.S. și M.P.E. împotriva deciziei nr. 27 A din 26 ianuarie 2007

a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza

aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 11 iunie 2007.