ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2158/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la data de 8 noiembrie 2006, M.K.A. și A.D., cetățeni libanezi, au chemat în judecată M.A.I. – A.S., solicitând:

- anularea adreselor din 13

martie 2005 și a adresei de răspuns la plângerea prealabilă din 5 mai 2005;

- anularea adresei din 11

martie 2005 și a adresei de răspuns la plângerea prealabilă din 5 mai 2005, ca

nelegale;

- recunoașterea dreptului

reclamanților de stabilire a domiciliului în România și obligarea pârâtei la

eliberarea permiselor de ședere permanentă, în conformitate cu prevederile

O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că deși au depus cererea pentru stabilirea domiciliului

în România la data de 16 septembrie 2004, pârâta a soluționat-o prin aplicarea

unei reglementări ulterioare, nesocotind astfel principiul neretroactivității

legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) și art. 78 din Constituție.

În opinia lor, condițiile de

admisibilitate ale cererii, stabilite de art. 71 alin. (1) lit. a) – f) din

O.U.G. nr. 194/2002, în vigoare la data depunerii cererilor erau îndeplinite.

Pe de altă parte, afirmația

pârâtei în sensul că reclamanții ar prezenta un pericol pentru ordinea publică

și siguranța națională, nu constituia un motiv temeinic pentru respingerea

cererilor și oricum, justețea ei nu a fost dovedită cu nici un mijloc legal de

probațiune.

Prin sentința civilă nr.

187/ PI din 30 mai 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că în

speță, „reclamanților nu le-a fost aplicată retroactiv norma juridică nouă, ci

modificarea survenită este incidentă consecințelor efectelor situației de fapt

existente la momentul modificării legii și care au fost avute în vedere la

elaborarea actelor administrative atacate”.

De asemenea, că, reclamanții

nu contestă faptul că nu au avut o ședere temporară continuă și legală, în

sensul art. 70 din O.U.G. nr. 194/2002, modificată, noile reglementări adăugate

în materie fiindu-le aplicabile.

Împotriva sentinței au

declarat recurs reclamanții M.K.A. și A.D.

Recurenții au susținut că în

mod greșit prima Instanță a respins acțiunea, deși s-a demonstrat faptul că

analiza și soluționarea cererilor lor pentru stabilirea domiciliului în România

nu s-au raportat la legea în vigoare la data depunerii cererilor, ci la

formularea dată ca urmare a modificării acelei legi.

Au precizat că cerințele

textului nemodificat privind șederea temporară legală și continuă în România

erau îndeplinite, iar motivul invocat de pârâtă în legătură cu existența unui

pericol pentru ordinea publică și siguranța națională nu este susținut de nici

un fel de probe pertinente.

Recursul este fondat pentru

considerentele care se vor dezvolta în continuare.

Așa cum deja s-a arătat cu

prilejul expunerii rezumative a actelor și lucrărilor din dosar, reclamanții

sunt cetățeni libanezi și prin cererile înregistrate la data de 16 septembrie

2004, ei au solicitat Biroului pentru străini al județului Timiș aprobarea

stabilirii domiciliului în România.

Prin adresele din 3 martie

2005 și respectiv, din 11 martie 2005, A.S. le-a comunicat că cererile formulate au fost respinse în temeiul art. 70 alin. (1) lit. a) pct. I și lit. f)

din O.U.G. nr. 194/2002, modificată și completată prin Legea nr. 482/2004,

publicată în M. Of., la data de 27 noiembrie 2004, pentru motivul că nu au avut

o ședere temporară continuă pe teritoriul României în ultimii 5 ani, anteriori

depunerii cererii (M.H.A. fiind ieșit din țară 414 zile, iar A.D., un număr de

787 zile, din care 304 zile consecutive).

Se constată deci, că

soluționarea cererilor s-a bazat pe noile reglementări legale care sunt mai

restrictive și nu pe dispozițiile legale aplicabile la data depunerii cererilor

(art. 69 – 74 din O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România).

Procedând în modul arătat,

autoritatea publică a nesocotit un principiu fundamental al statului de drept,

consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție și anume cel al

neretroactivității legii civile.

La rândul său, cu o motivare

sumară, neconvingătoare, Curtea de Apel a înlăturat apărarea reclamanților și

în fond le-a respins acțiunea, fără a examina dacă condițiile de admisibilitate

prevăzute de norma juridică în vigoare la data depunerii cererilor erau sau nu

îndeplinite.

Pe de altă parte, deși a încuviințat

solicitarea apărătorului reclamanților pentru prezentarea de către pârâtă a

tuturor înscrisurilor pe care le deține, inclusiv a celor cu caracter secret,

această probațiune nu a mai fost administrată.

Ori, de vreme ce s-a

susținut în proces că reclamanții prezintă un pericol pentru ordinea publică și

siguranța națională, Curtea de Apel avea îndatorirea de a ordona înfățișarea

documentelor la care se referă pârâta, pentru a putea fi consultată și a servi

la stabilirea adevărului și justa soluționare a pricinii.

În lipsa elementelor

probatorii, indicate de reclamanți în scris, rapoartele întocmite de Comisia

constituită la nivelul A.S., adresele S.R.I. din 18 noiembrie 2004, din 8

decembrie 2004 și eventuale alte documente concludente existente în dosarele

administrative, soluția Curții de Apel se vădește netemeinică și nelegală.

Ea contravine, în același

timp, principiilor egalității în fața legii, a normelor procedurale, a

dreptului persoanei la un proces echitabil, statuat de art. 6 din C.E.D.O. și

în fine, celui al egalității armelor, consacrat de jurisprudența C.E.D.O.

Ținând seama de

considerentele expuse în cele ce prevăd, urmează a se admite recursul și a fi

casată sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași Curte

de Apel.

Văzând și dispozițiile art.

129 alin. (5) și art. 313 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

M.K.A. și A.D. împotriva sentinței civile nr. 187/ PI din 30 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 aprilie 2007.