ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2158/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 8 noiembrie 2006, M.K.A. și A.D., cetățeni libanezi, au chemat în judecată M.A.I. – A.S., solicitând: - anularea adreselor din 13 martie 2005 și a adresei de răspuns la plângerea prealabilă din 5 mai 2005; - anularea adresei din 11 martie 2005 și a adresei de răspuns la plângerea prealabilă din 5 mai 2005, ca nelegale; - recunoașterea dreptului reclamanților de stabilire a domiciliului în România și obligarea pârâtei la eliberarea permiselor de ședere permanentă, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că deși au depus cererea pentru stabilirea domiciliului în România la data de 16 septembrie 2004, pârâta a soluționat-o prin aplicarea unei reglementări ulterioare, nesocotind astfel principiul neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) și art. 78 din Constituție. În opinia lor, condițiile de admisibilitate ale cererii, stabilite de art. 71 alin. (1) lit. a) – f) din O.U.G. nr. 194/2002, în vigoare la data depunerii cererilor erau îndeplinite. Pe de altă parte, afirmația pârâtei în sensul că reclamanții ar prezenta un pericol pentru ordinea publică și siguranța națională, nu constituia un motiv temeinic pentru respingerea cererilor și oricum, justețea ei nu a fost dovedită cu nici un mijloc legal de probațiune.

Prin sentința civilă nr. 187/ PI din 30 mai 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Instanța a reținut că în speță, „reclamanților nu le-a fost aplicată retroactiv norma juridică nouă, ci modificarea survenită este incidentă consecințelor efectelor situației de fapt existente la momentul modificării legii și care au fost avute în vedere la elaborarea actelor administrative atacate”. De asemenea, că, reclamanții nu contestă faptul că nu au avut o ședere temporară continuă și legală, în sensul art. 70 din O.U.G. nr. 194/2002, modificată, noile reglementări adăugate în materie fiindu-le aplicabile. Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții M.K.A.

și A.D. Recurenții au susținut că în mod greșit prima Instanță a respins acțiunea, deși s-a demonstrat faptul că analiza și soluționarea cererilor lor pentru stabilirea domiciliului în România nu s-au raportat la legea în vigoare la data depunerii cererilor, ci la formularea dată ca urmare a modificării acelei legi. Au precizat că cerințele textului nemodificat privind șederea temporară legală și continuă în România erau îndeplinite, iar motivul invocat de pârâtă în legătură cu existența unui pericol pentru ordinea publică și siguranța națională nu este susținut de nici un fel de probe pertinente. Recursul este fondat pentru considerentele care se vor dezvolta în continuare. Așa cum deja s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a actelor și lucrărilor din dosar, reclamanții sunt cetățeni libanezi și prin cererile înregistrate la data de 16 septembrie 2004, ei au solicitat Biroului pentru străini al județului Timiș aprobarea stabilirii domiciliului în România.

Prin adresele din 3 martie 2005 și respectiv, din 11 martie 2005, A.S. le-a comunicat că cererile formulate au fost respinse în temeiul art. 70 alin. (1) lit. a) pct. I și lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, modificată și completată prin Legea nr. 482/2004, publicată în M. Of., la data de 27 noiembrie 2004, pentru motivul că nu au avut o ședere temporară continuă pe teritoriul României în ultimii 5 ani, anteriori depunerii cererii (M.H.A. fiind ieșit din țară 414 zile, iar A.D., un număr de 787 zile, din care 304 zile consecutive). Se constată deci, că soluționarea cererilor s-a bazat pe noile reglementări legale care sunt mai restrictive și nu pe dispozițiile legale aplicabile la data depunerii cererilor (art. 69 – 74 din O.U.G.

nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România). Procedând în modul arătat, autoritatea publică a nesocotit un principiu fundamental al statului de drept, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție și anume cel al neretroactivității legii civile. La rândul său, cu o motivare sumară, neconvingătoare, Curtea de Apel a înlăturat apărarea reclamanților și în fond le-a respins acțiunea, fără a examina dacă condițiile de admisibilitate prevăzute de norma juridică în vigoare la data depunerii cererilor erau sau nu îndeplinite. Pe de altă parte, deși a încuviințat solicitarea apărătorului reclamanților pentru prezentarea de către pârâtă a tuturor înscrisurilor pe care le deține, inclusiv a celor cu caracter secret, această probațiune nu a mai fost administrată.

Ori, de vreme ce s-a susținut în proces că reclamanții prezintă un pericol pentru ordinea publică și siguranța națională, Curtea de Apel avea îndatorirea de a ordona înfățișarea documentelor la care se referă pârâta, pentru a putea fi consultată și a servi la stabilirea adevărului și justa soluționare a pricinii. În lipsa elementelor probatorii, indicate de reclamanți în scris, rapoartele întocmite de Comisia constituită la nivelul A.S., adresele S.R.I. din 18 noiembrie 2004, din 8 decembrie 2004 și eventuale alte documente concludente existente în dosarele administrative, soluția Curții de Apel se vădește netemeinică și nelegală. Ea contravine, în același timp, principiilor egalității în fața legii, a normelor procedurale, a dreptului persoanei la un proces echitabil, statuat de art. 6 din C.E.D.O.

și în fine, celui al egalității armelor, consacrat de jurisprudența C.E.D.O. Ținând seama de considerentele expuse în cele ce prevăd, urmează a se admite recursul și a fi casată sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași Curte de Apel. Văzând și dispozițiile art. 129 alin. (5) și art. 313 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.K.A. și A.D. împotriva sentinței civile nr. 187/ PI din 30 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2007.