ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 983/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei

instanțe la 25 iunie 2007, reclamantul E.M.A.J. a solicitat în contradictoriu

cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări anularea măsurii dispuse prin Adresa

din 21 mai 2007 prin care i s-a refuzat acordarea dreptului de ședere

permanentă în România și obligarea pârâtului să-i aprobe cererea de stabilire a

domiciliului.

În motivarea în fapt

a cererii s-a arătat că deși reclamantul cetățean libanez, se află în România

de 15 ani și are permis de muncă din anul 2004 și viză de lungă ședere, în mod

nejustificat pârâtul i-a refuzat acordarea dreptului de ședere permanentă,

motivat în drept de disp. art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002

modificată și republicată.

Prin Sentința civilă

nr. 2449 din 10 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea reținând

că respingerea solicitării de stabilire este întemeiată, întrucât, în baza

informațiilor cu caracter secret transmise de S.R.I. s-a constatat că

reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională.

S-a arătat că

reclamantului nu i-au fost încălcate dreptul la apărare și nici cel privind

accesul la un proces echitabil având la dispoziție mijloacele procedurale

pentru a lua cunoștință de documentele cu caracter secret avute în vedere la

luarea măsurilor.

Prin Decizia civilă

nr. 2144 din 28 mai 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamant

împotriva acestei sentințe pe care a casat-o dispunând trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de control judiciar a reținut că potrivit art. 50 alin. (2)

lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și republicată, dreptul de ședere

temporară în România se poate prelungi succesiv pentru perioade de până la un

an numai dacă, sunt îndeplinite condițiile cu privire la intrarea în țară,

prevăzute de art. 6 alin. (2) lit. c), e), f), g), h), textul de la lit. h)

referindu-se la situația în care străinul nu prezintă pericol pentru apărarea

și siguranța națională, ordinea, sănătatea ori morala publică.

S-a arătat că,

prelungindu-se periodic dreptul de ședere al reclamantului au fost verificate

condițiile legale pentru a se dispune această măsură, inclusiv aceea de nu

prezenta pericol pentru ordinea publică și siguranța națională, astfel încât se

impune ca instanța de trimitere să dispună completarea probelor sub acest

aspect.

Totodată apărarea

reclamantului cu privire la lipsa de dovezi privind pericolul pe care l-ar

reprezenta acesta a fost apreciată ca fondată, impunându-se completarea

probelor privind motivele concrete care au stat la baza respingerii cererii de

stabilire a domiciliului în România pentru a se verifica dacă sunt întrunite în

ansamblu condițiile de acordare a dreptului de ședere permanentă, prevăzute de

art. 71 din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și republicată.

În fond după casare,

pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări a depus la dosarul cauzei actele avute în

vedere la acordarea dreptului de ședere temporară al reclamantului în scopul

desfășurării de activități comerciale și la prelungirea succesivă a acestui

drept de ședere.

Prin adresele

încuviințate prin încheierea de ședință de la 10 martie 1999, Curtea a

solicitat pârâtului ORI și emitentului unuia dintre înscrisurile avute în

vedere la emiterea adresei contestate - Serviciul Român de Informații -

depunerea la dosarul cauzei în formă declasificată a actelor înaintate

instanței și clasificate cu mențiunea "secret".

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

civilă nr. 2817 din 30 iunie 2009 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată

de E.M.A.J. în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Imigrări.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut în esență că nu prezintă relevanță împrejurarea

că la momentul acordării dreptului de ședere temporară reclamantului și al

prelungirii acestui drept s-a considerat că acesta îndeplinește condiția

prevăzută de art. 56 alin. (1

1

) raportat la art. 50 alin. (2) lit.

a) și art. 6 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 194/2002, iar la momentul

soluționării cererii de acordare a dreptului de ședere permanentă s-a stabilit

că acesta prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională, pe de

o parte avându-se în vedere natura juridică și efectele statului solicitat, iar

pe de altă parte intervalul de timp scurs între momentele soluționării celor

două tipuri de solicitări formulate de reclamant.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs criticând-o ca nelegală și netemeinică, reclamantul

E.M.A.J..

Curtea, verificând în

prealabil cererea de recurs formulată, a constatat că deși recurenta-reclamantă

a fost citat cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de

2,00 RON și timbru judiciar 0,15 RON, conform dovezii anexate la dosar, acesta

nu și-a îndeplinit această obligație legală.

Or, în conformitate

cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr.

146/1997, precum și cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru

exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru și

prin depunerea timbrului judiciar.

Aceste taxe se depun

la dosarul cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen

de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr.

146/1997.

În aceste sens sunt

și dispozițiile art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora:

"La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru,

conform legii".

De asemenea, potrivit

dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară

de timbru și timbrul judiciar "neîndeplinirea obligației de plată până la

termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".

Astfel fiind, Înalta

Curte în temeiul dispozițiilor art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ., și

ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 va dispune anularea recursului ca

netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul

declarat de E.M.A.J. împotriva sentinței nr. 2817 din 30 iunie 2009 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 februarie 2010.