ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2543/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 26 ianuarie 2006, așa cum a fost precizată, reclamantul N.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.F.P. (în prezent M.E.F.) și M.T.C.T. (în prezent M.T.), să se constate nelegalitatea taxei impuse prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 593/1998 și inexistența acestui act, precum și anularea Ordinului Ministrului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului nr. 1702 din 12 octombrie 2005, ca nelegal, desființarea taxei impusă nelegal pentru trecere poduri dunărene, cu obligarea la restituirea sumelor încasate abuziv cu acest titlu și la plata sumei de 7.500 RON, cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 21 septembrie 2005, la trecerea cu autoturismul personal peste podul de la Dunăre Giurgiu – Vadu Oii, i s-a impus nelegal să achite o taxă abuzivă, pentru un serviciu inexistent, neprestat, sumă impusă prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 593/1998, inexistent în realitate, fiindu-i astfel încălcate drepturi fundamentale prevăzute de art. 1 alin. (3), art. 5, art. 25 și art. 56 alin. (3) din Constituție și fiind obligat să plătească pentru o prestație care nu există, la trecerea unor poduri proprietate publică, ridicare de întreprinderi de stat din fonduri bugetare, la care și el a contribuit. A mai susținut că bonurile care i-au fost eliberate în schimbul sumelor plătite au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (2) din H.G.

nr. 831/1997 și că, urmare sesizării acestor aspecte la M.F.P., a primit un răspuns de la M.T.C.T., care nu lămurea problemele formulate și invoca Ordinul M.T.C.T. nr. 1702/2005, act emis ulterior și nelegal. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1615 din 28 iunie 2006, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a M.T.C.T. și a M.F.P., invocate de pârâți și a respins acțiunea ca neîntemeiată. Instanța a reținut că ambele autorități publice pârâte au calitate procesuală pasivă, având în vedere că prin acțiune, s-a solicitat anularea unor acte administrative emise de către fiecare Minister chemat în judecată, în parte.

Pe fondul cauzei, prima Instanță a reținut că soluția se impune, pe toate capetele de cerere, ordinele atacate fiind emise cu respectarea prerogativelor și în limita atribuțiilor legale ale autorităților pârâte și în raport cu dispozițiile H.G. nr. 447/1997, H.G. nr. 831/1997, art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 412/2004, art. 10 lit. p) din O.G. nr. 19/1997, art. 2 alin. (5) pct. 2 din O.G. nr. 43/1997, față de care impunerea taxei în discuție este legală, astfel încât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 8 1 teza 1 din Legea nr. 554/2004. Împotriva sus - menționatei sentințe au declarat recurs, în termen legal, atât reclamantul N.L., cât și pârâtul M.T.C.T. (în prezent M.T.). M.T.C.T. (în prezent M.T.) critică hotărârea judecătorească pentru faptul că nu are calitate procesuală pasivă și în mod greșit prima Instanță a pronunțat-o în contradictoriu cu el.

N.L., critică sentința, întrucât Curtea de Apel, a pronunțat-o cu greșita aplicare a legii și fără să aibă în vedere probele administrate în cauză. Se arată că M.F. nu putea impune taxe, respectiv tarife, care puteau fi stabilite doar prin lege, Instanța neprecizând la care punct din strategie sau din programul Guvernului aprobat de Parlament, ar exista o astfel de prevedere privind anularea dreptului inalienabil al poporului român de a-și folosi fără îngrădiri proprietatea publică și de a circula liber pe drumurile publice. Se mai precizează în recurs că Instanța a greșit invocând H.G. nr. 831/1997, întrucât este un act neconstituțional care încalcă Constituția. De asemenea, recurentul arată că Instanța de Fond nu a făcut vorbire de legi și H.G., respectiv H.G.

nr. 417/2004 art. 2, pronunțând o sentință vădit nelegală. Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse pentru următoarele considerente: Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele și lucrările dosarului vis – à - vis de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., reține în fapt. Referitor la recursul M.T.C.T. (în prezent M.T.), corect Instanța Curții de Apel a apreciat că acesta are calitate procesuală pasivă în speță, față de obiectul acțiunii, care privește actele administrative cu caracter normativ emise de pârâte, astfel încât este cert că în cauză are calitate procesuală pasivă. În ceea ce privește recursul declarat de N.L., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în mod corect Curtea de Apel a apreciat că acțiunea este neîntemeiată pentru toate capetele de cerere întrucât Ordinul M.F.P.

nr. 593/1998 a fost emis conform H.G. nr. 447/1997 și cu respectarea prevederilor H.G. nr. 831/1997. M.F.P. conform actelor anexate la dosarul de fond i-a răspuns recurentului la cele semnalate de acesta prin scrisorile adresate, prin urmare nu poate fi vorba despre un refuz nejustificat al autorității administrative care s-a conformat legii și a trimis petentului - recurent răspunsul în conformitate cu normele legale în materie. De asemenea, corect Instanța de Fond a înlăturat și susținerile lui N.L. referitoare la nelegalitatea Ordinului M.T.C.T. nr. 1702/2005, întrucât conform O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor M.T.C.T., exercită prerogativele dreptului de proprietate publică a statului pentru drumurile publice naționale.

Conform H.G. nr. 412/2004, acest Minister aprobă tarife și taxe de utilizare a infrastructurilor de transport deschise accesului public. Astfel, conform art. 41 din O.G. nr. 43/1997 republicată și modificată, s-a stabilit tariful de utilizare pentru trecerea podului peste Dunăre, acest lucru fiind în conformitate cu legea și fără să aducă vreo atingere unor drepturi constituționale, cum a susținut în motivele de recurs reclamantul - recurent. Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciază că prin acest tarif nu s-a îngrădit nimănui vreun drept fundamental, cum ar fi dreptul la libera circulație, prin urmare recurentul nu poate invoca vreun drept vătămat de lege în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Art. 8 din C.E.D.O. vorbește despre astfel de drepturi, ingerința autorității statale fiind permisă în limita în care o astfel de ingerință este prevăzută de lege, o măsură care într-o societate democratică este necesară pentru siguranța publică și bunăstarea economică a țării. Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursurile declarate de reclamantul N.L. și pârâtul M.T.C.T. (în prezent M.T.), ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul N.L. și pârâtul M.T.C.T. (în prezent M.T.) împotriva sentinței civile nr. 1615 din 28 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 mai 2007.