ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3181/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 28 iulie 2005 reclamantul M.A. a chemat în judecată A.N.V., solicitând anularea parțială a Ordinului nr. 3901 din 29 iunie 2005 emis de vicepreședintele A.N.A.F., obligarea pârâtei să emită un ordin prin care să se prevadă un salariu de bază cu 20% mai mare față de cel stabilit, recunoscându-i-se dreptul de a beneficia de un salariu de bază mai mare cu 20% față de cel prevăzut în ordinul nr. 3901/2005. În motivarea acțiunii arată că la data de 28 februarie 2005 a fost mutat în cadrul altui compartiment și în altă localitate, respectiv de la D.R.V. Brașov, serviciul juridic la A.N.V., pe post de manager public la D.S.C.V.

Mai arată că nelegal, prin Ordinul nr. 3901/2005 i s-a stabilit un salariu de bază de 1.576 lei, care nu cuprinde și sporul specific personalului vamal de 20%, dreptul de a beneficia de acest spor fiindu-i recunoscut prin sentința civilă nr. 67/F/2005 pronunțată de Curtea de Apel Brașov. Pârâta a formulat întâmpinare, în care a invocat inadmisibilitatea acțiunii și a solicitat suspendarea judecății până la soluționarea recursului pe care l-a introdus împotriva sentinței civile nr. 67/F/2005 a Curții de Apel Brașov.

Ulterior reclamantul formulează cerere de completare a acțiunii, intitulată „Precizare” (fila 40 dosar fond), prin care solicită obligarea pârâtei și la plata diferențelor salariale brute cuvenite pentru perioada 1 martie – 31 august 2005, în valoare de 1.891 RON și la daune morale în valoare de 27.000 RON, pentru ca printr-o altă cerere să solicite diferențele de drepturi salariale pentru perioada 01 martie – 31 octombrie 2005. Asociația Managerilor Publici din România a formulat cerere de intervenție accesorie, susținând punctul de vedere al reclamantului de anulare a pct. 1 din Ordinul nr. 3901/2005 și emiterea unui nou ordin în sensul recunoașterii dreptului reclamantului de a beneficia de un salariu de bază mai mare cu 20% decât cel stabilit prin ordin, precum și dreptul la despăgubiri materiale și morale.

La data de 13 decembrie 2005 reclamantul a depus o nouă cerere prin care își completează acțiunea în sensul că solicită și anularea adeverinței nr. 66723 din 16 noiembrie 2005 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să emită o nouă adeverință care să prevadă un salariu mai mare cu 20% față de cel stabilit și obligarea la plata diferențelor salariale pentru perioada 1 martie-30 noiembrie 2005, majorate apoi pentru perioada 1 martie-31 decembrie 2005. Pârâta a invocat excepția tardivității acțiunii cu privire la acordarea daunelor morale, excepție ce a fost unită cu fondul în ședința publică de la 20 februarie 2006. Reclamantul, prin cererea depusă la 20 martie 2006, și-a mărit cuantumul daunelor morale de la 27.000 la 40.000 RON.

La solicitarea părților, instanța a încuviințat și administrat probatoriile cu înscrisuri, interogatoriu, declarații de martori și expertiză contabilă.

Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 21/F din 12 februarie 2007 a respins excepția tardivității formulării precizării de acțiune și a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 646,52 RON brut, respectiv 458,61 RON net, cu titlu de drepturi salariale pentru perioada 1 martie-31 decembrie 2005, a respins ca rămase fără obiect cererile privitoare la recunoașterea dreptului de a beneficia de un salariu de bază mai mare cu 20% decât cel stabilit prin Ordinul nr. 3901/2005, anularea parțială a acestui ordin, obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin și a unei adeverințe care să prevadă un salariu de bază mai mare cu 20% față de cel stabilit, a respins ca nefondate cererile privind anularea adeverinței nr.66723/2005 și obligarea la plata daunelor morale și a obligat pârâta la plata sumei de 492 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Instanța reține, în motivarea sentinței, că cererea referitoare la acordarea daunelor morale s-a formulat anterior primului termen de judecată și că nici modificările cu privire la perioada pentru care s-a solicitat acordarea diferențelor salariale nu sunt tardiv făcute pentru că reprezintă o mărire a câtimii obiectului cererii, în sensul prevederilor art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În ce privește fondul cauzei, reține că Ordinul nr. 309/2005 a preluat salariul stabilit pentru reclamant prin Ordinul nr. 307/2005, ordin care a fost anulat prin sentința nr. 67/F din 31 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 5384 din 9 noiembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pârâta fiind și obligată să emită un alt ordin care să prevadă un salariu de bază mai mare cu 20% decât cel stabilit și cum pe parcursul procesului de față s-a emis un nou ordin în sensul dispozițiilor sentinței nr. 67/F/2005, capetele de cerere referitoare la recunoașterea dreptului de a beneficia de un salariu de bază cu 20% mai mare decât cel stabilit prin Ordinul nr. 3901/2005, de anulare parțială a acestui ordin și de obligare a pârâtei de a emite o nouă adeverință care să prevadă un salariu de bază mai mare cu 20% decât cel stabilit au rămas fără obiect.

Referitor la drepturile salariale restante, are în vedere raportul de expertiză contabilă, iar în ce privește capătul de cerere referitor la anularea adeverinței nr. 66723 din 16 noiembrie 2005, nefiind act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, se respinge ca nefondat. Se reține, în motivarea sentinței și că este nefondat capătul de cerere privitor la acordarea daunelor morale pentru că reclamantul nu a suferit nici un prejudiciu moral care să trebuiască a fi recuperat. Împotriva sentinței au declarat recurs reclamantul și pârâta. Reclamantul susține că acțiunea trebuia admisă în totalitate și anume și în ce privește cererile referitoare la anularea parțială a Ordinului nr. 3901/2005 și a adeverinței nr. 66723/2005, obligarea la plata daunelor morale în sumă de 40.000 lei și plata integrală a cheltuielilor de judecată.

Menționează că trebuiau acordate toate cheltuielile de judecată, iar acordarea sumei de 492 RON nu s-a specificat cum s-a stabilit. În ce privește adeverința nr. 66723/2005, arată că aceasta a produs efecte juridice, ceea ce îi conferă caracterul de act administrativ, iar respingerea cererii referitoare la anularea parțială a Ordinului nr. 3901/2005 ca rămasă fără obiect, a fost greșită, deoarece prin Ordinul nr. 7920 din 13 decembrie 2005 nu s-a anulat explicit acest ordin.

Consideră că și respingerea cererii de acordare a daunelor morale apare ca nejustificată pentru că pârâta, cu rea-credință, a făcut declarații contradictorii sau incomplete, în public și în fața instanței, prin răspunsurile la interogatoriu, a fost în repetate rânduri hărțuit de anumiți funcționari publici prin neacordarea unor drepturi ce i se cuveneau legal, prin refuzul acestora de a aplica deciziile luate de conducerea Autorității Naționale a Vămilor și hotărârea judecătorească, prin atacuri calomnioase la adresa sa, prin furtul unor documente personale și prin întârziere în efectuarea evaluării personale. Pârâta A.N.V., prin D.R.V.

Brașov, susține că instanța a respins greșit excepția tardivității precizării acțiunii, neținând cont că pentru acordarea daunelor morale reclamantul a invocat, după primul termen de judecată, alte motive de fapt decât cele invocate inițial, iar completarea cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat acordarea de drepturi salariale s-a făcut fără respectarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Referitor la obligarea la plata drepturilor salariale pentru perioada 1 martie-31 decembrie 2005, consideră că s-a dispus greșit, cu toate că din înscrisul nr. 36129 din 4 iulie 2006 al direcției sale economice rezultă că s-a achitat suma datorată reclamantului.

Recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurentul-reclamant, prin care cere ca acesta să fie respins ca nefondat. Analizând motivele de recurs invocate de recurenți, Înalta Curte reține următoarele: În ce privește recursul declarat de recurentul-reclamant, se constată că este nefondat.

Prin Ordinul nr. 3901 din 29 iunie 2005 emis de vicepreședintele A.N.A.F., i s-a stabilit acestuia în calitate de manager public, treapta a 2-a, un salariu de bază de 1.576 lei începând cu 01 iulie 2005 și de 1.757 lei, începând cu 01 octombrie 2005. Prin sentința nr. 67/F din 31 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, i s-a recunoscut recurentului-reclamant dreptul de a beneficia de un salariu de bază mai mare cu 20% decât cel stabilit la pct. 2 din Ordinul nr. 307 din 1 martie 2005, începând cu 28 februarie 2005. Această sentință a fost menținută prin decizia nr. 5384 din 9 noiembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În baza acestor hotărâri, recurenta-pârâtă a emis Ordinul nr. 7920 din 13 decembrie 2005 de punere a lor în executare, astfel că salariul său a fost majorat cu 20% începând cu 28 februarie 2005, ceea ce a făcut ca cererile referitoare la recunoașterea dreptului de a beneficia de un salariu de bază cu 20% mai mare decât cel care i s-a stabilit, anularea Ordinului nr. 3901/2005, obligarea la emiterea unui nou ordin ca și a unei adeverințe în care să se menționeze acest spor, să rămână fără obiect, cum corect a reținut și instanța de fond. Susținerea recurentului că adeverința nr. 66723/2005 a produs efecte juridice, contrar reținerii primei instanța că nefiind act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu se poate dispune anularea acesteia, nu poate fi reținută.

Adeverința în discuție confirma funcția recurentului și salariul său la data de 16 noiembrie 2005, fiind numai un act de constatare a unei situații de fapt și care eventual putea sta la baza emiterii unor acte administrative. Ca atare, adeverința nu poate fi considerată ca act administrativ, care prin el însuși să producă efecte juridice. De altfel, atât Ordinul nr. 3901/2005 cât și adeverința nr. 66723/2003 nu mai prezintă relevanță după ce s-a emis ordinul nr. 7920 din 13 decembrie 2005, astfel că și din acest punct de vedere nu mai era necesară anularea explicită a lor, pentru că au devenit caduce. Corect s-a respins și cererea pentru acordarea daunelor morale, deoarece nu s-au făcut dovezi relevante cu privire la pretinsul prejudiciu moral suferit de reclamantul-recurent ca urmare a neacordării sporului de 20% la salariul de bază brut lunar.

Invocarea de către acesta a șicanelor ce i s-au făcut de către unii funcționari publici sau a proferării unor calomnii la adresa sa, nu s-au dovedit, ca și furtul unor documente personale sau întârzierea în efectuarea evaluării sale. Pretinsele contradicții în răspunsurile date de recurenta-pârâtă la interogatoriu au fost un atribut al instanței în a le aprecia corectitudinea sau, în cazul în care susține că sunt neadevărate unele răspunsuri, recurentul are alte căi legale de urmat.

Faptul că nu a putut contracta un credit bancar de o anumită valoare din cauză că nu i s-a acordat sporul de 20% nu poate fi considerat ca un prejudiciu moral, el având posibilitatea la acea dată să contracteze un credit puțin mai mic, dar situația s-a schimbat după emiterea Ordinului nr. 7920 din 13 decembrie 2005. Neacordarea unor stimulente salariale ori acordarea drepturilor salariale cu întârziere, nu pot fi de natură să ducă la concluzia suferirii unor prejudicii morale de către recurentul-reclamant, el având posibilitatea să le obțină prin acțiune directă în instanță, ceea ce a și făcut. Ca atare, se reține că legal și temeinic s-a respins cererea privitoare la acordarea daunelor morale.

Nici susținerea recurentului că trebuiau acordate toate cheltuielile de judecată, nu poate fi reținută, pentru că instanța de fond a apreciat aceste cheltuieli în funcție de măsura în care s-a admis acțiunea, ținând cont de prevederile art. 274 și art. 276 C. proc. civ. Referitor la recursul declarat de recurenta-pârâtă, se reține că și acesta este nefondat. În ce privește susținerea că s-a respins greșit excepția tardivității precizării acțiunii, fără ca instanța să aibă în vedere că ulterior primului termen de judecată s-au invocat alte motive de fapt decât cele anterioare cu privire la acordarea daunelor morale, se reține că a procedat corect instanța de fond, completarea motivelor pentru care s-a pretins dreptul la acordarea daunelor morale neputându-se considera ca o precizare de acțiune de natură să ducă la constatarea tardivității acesteia.

Nu se mai impunea nici îndeplinirea procedurii prealabile și pentru cererea referitoare la acordarea unor drepturi salariale, deoarece era un capăt de cerere accesoriu la cererea principală, pentru care se îndeplinise legal procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Nici susținerea că nu trebuia să fie obligată la plata drepturilor salariale pentru perioada 1 martie-31 decembrie 2005 nu este întemeiată, deoarece recurentul-reclamant a contestat primirea acestor drepturi, dar este și o problemă de executare. Cum se reține că ambele recursuri sunt nefondate, urmează să se respingă ca atare, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 299 și art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de D.R.V. Brașov, în nume propriu și al A.N.V., precum și de M.A. împotriva sentinței civile nr. 21/F din 12 februarie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2007.