ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4336/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 75/ F din 18 iunie 2007, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.G.C., în contradictoriu cu pârâta A.N.V., dispunând anularea Deciziei acesteia nr. 20627 din 24 aprilie 2007 și obligând-o să emită o nouă decizie, prin care să acorde reclamantului spor de mobilitate și de confidențialitate în cuantum total de 30% din salariul de bază brut, începând cu data de 06 martie 2006 și pentru viitor; de asemenea a fost obligată pârâta să plătească reclamantului acest spor începând cu data de 06 martie 2006 și pentru viitor și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin Ordinul A.N.V. nr. 456 din 6 martie 2006, reclamantul a fost numit în funcția de consilier juridic clasa I, grad profesional principal, treapta de salarizare 3, la serviciul juridic, urmărire și încasare a creanțelor din cadrul D.R. V. Brașov. Printre atribuțiile reclamantului, stabilite prin fișa postului, se regăsește și aceea de reprezentare a intereselor A.N.V. și ale D.R.V. Brașov în fața instanțelor judecătorești și a altor organe cu atribuții jurisdicționale, aflate în competența teritorială a D.R.V. Brașov, pe baza delegării de competență date de către conducerea A.N.V. De asemenea, pe baza probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut că reclamantul își desfășoară activitatea, în calitate de reprezentant al A.N.V.

– D.R.V. Brașov în fața instanței de judecată și a altor autorități publice, în raza teritorială a județelor Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Alba și Sibiu și că a asigurat apărarea A.N.V. – D.R.V. și la Curtea de Apel București, precum și la Înalta Curte de Casație și Justiție. Totodată, prin Decizia nr. 29 din 13 iulie 2007 emisă de Directorul D.R.V. Brașov, reclamantul a fost numit în comisia de securitate a informațiilor clasificate iar prin decizia nr. 2/8 ianuarie 2007, emisă de același director, a fost numit în comisia de atribuire a contractelor de achiziție publică. Rezultă, deci, se arată în considerentele hotărârii atacate, că reclamantul are atribuții de serviciu care îl fac să deplaseze în alte orașe și județe, pentru a asigura reprezentarea și apărarea intereselor A.N.V.

și D.R.V. Brașov, cât și să aibă acces la informații cu caracter confidențial.

Potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, „funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii". Coroborând dispozițiile art. 3 și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, cu dispozițiile art. 60 alin. (1) și alin. (2) din Statutul consilierilor juridici, potrivit cărora, pentru activitatea sa profesională, consilierul juridic are dreptul la o remunerație de bază, stabilită prin negociere pentru consilierul juridic ce are statut de salariat sau conform legilor speciale pentru cel numit în funcție, instanța de fond retine că, deosebit de remunerația de bază, stabilită în considerarea specificului muncii și a importanței sociale a serviciilor profesionale, în temeiul art. 25 și 26 din Legea nr. 53/2003, cu modificările ulterioare, consilierul juridic poate negocia prestații suplimentare în bani, reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate; reclamantul beneficiază, așadar, și el, de spor de mobilitate și confidențialitate.

Faptul că art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007 enumera funcționarii publici care beneficiază de spor de confidențialitate nu îngrădește dreptul altor funcționari publici de a beneficia de acest spor dacă, prin natura atribuțiilor de serviciu, au acces la informații cu caracter clasificat. Tot astfel, împrejurarea că reclamantul beneficiază de spor special de 20%, potrivit O.U.G. nr. 10/2004, de asemenea, nu înlătură dreptul la spor de confidențialitate și de mobilitate. Fată de cele arătate, retine instanța de fond, rezultă că reclamantul este îndreptățit, ținând seama de specificul muncii, să beneficieze atât de sporul de mobilitate cât și de cel de confidențialitate, astfel cum acestea sunt definite de art. 25 și 26 C. muncii.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta A.N.V., prin D.R.A. O.V. Brașov, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art . 304 1 C. proc. civ. Recurenta susține că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile legale incidente. Arată că atât art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003 cât și art. 60 alin. (1) din Statutul profesiei de consilier juridic stabilesc că în situația în care consilierul juridic are calitate de funcționar public este supus reglementărilor specifice, adică Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Așa fiind, potrivit art. 29 din Legea nr. 188/1999, recurentului i se cuvine un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Interpretând „per a contrario” prevederea cuprinsă în art. 15 din O.G. nr. 6/2007 recurenta concluzionează în sensul că intimatul reclamant nu poate beneficia nici de sporul de confidențialitate, întrucât nu se încadrează în sfera de adresabilitate a normei. Singurele sporuri care se adaugă la drepturile de natură salarială, de care beneficiază intimatul – reclamant în plus față de cele stabilite prin reglementările aplicabile funcționarilor publici, sunt cele care derivă din O.U.G. 10/2004 privind Statutul Personalului Vamal, respectiv sporul de 20% - de personal vamal și sporul de stabilitate în procent diferit în funcție de vechime. În fine, recurenta mai arată că cheltuielile făcute de consilierul juridic pentru reprezentarea A.N.V.

în cele 6 județe aflate în raza teritorială de activitate au fost decontate potrivit H.G. nr. 1860/2006, acordându-se, în același timp, și indemnizație de delegare. Prin întâmpinarea formulată intimatul – reclamant a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil cât privește motivul referitor la indemnizația de deplasare în delegații și ca nefondat în rest. Susține că A.N.V. a invocat pentru prima dată în recurs prevederile H.G. nr. 186/2006 (de fapt H.G. 1860/2006) privind regimul delegării și detașării în alte localități, caz în care motivul este inadmisibil potrivit art. 292 C. proc. civ., având caracterul unei cereri noi.

Intimatul – reclamant a arătat că drepturile consilierilor juridici prevăzute în legea proprie de organizare a profesiei și în statut nu intră în contradicție cu legea privind Statutul funcționarilor publici, deoarece aceste drepturi sunt reglementate și în aceasta din urmă, respectiv în art. 29 și 30 unde se prevede că funcționarii publici au dreptul la un spor de salariu reprezentând suplimentul postului, la prime și alte drepturi salariale în condițiile legii. A pronunța soluția preconizată de recurentă înseamnă, conchide intimatul a discrimina categoria profesională din care face parte, în raport cu consilierii juridici care nu sunt funcționari publici. Examinând sentința atacată prin prisma recursului formulat, precum și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, văzând și dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Invocarea, pentru prima dată în recurs, a prevederilor H.G. nr. 1860/2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, nu poate fi asimilată unei „cereri noi” în recurs, în sensul art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C. proc. civ., aceasta constituind în contextul recursului examinat un simplu argument în susținerea motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Problema de drept dedusă judecății vizează stabilirea reglementărilor aplicabile consilierului juridic care are și calitatea de funcționar public, în privința drepturilor salariale ce i se cuvin.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, modificată și completată, „consilierul juridic poate să fie numit în funcție sau angajat în muncă, în condițiile legii”. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 3 din același act normativ: „(1) Consilierul juridic numit în funcție are statutul funcționarului potrivit funcției și categoriei acesteia. (2) Consilierul juridic angajat în muncă are statut de salariat”. În consecință, profesia de consilier juridic se exercită, fie în baza unui raport de serviciu, în condițiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, fie în baza unui raport juridic de muncă, în urma încheierii unui contract individual de muncă, în conformitate cu reglementările C. muncii.

Intimatul – reclamant P.G.C. a fost numit în funcția publică de consilier juridic principal prin Decizia A.N.V. nr. 4506 din 6 martie 2006. Așa fiind, remunerația care i se cuvine pentru activitatea desfășurată în această calitate se stabilește potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 514/2003, modificată și completată, coroborate cu art. 60 alin. (1) din Statutul profesiei de consilier juridic, adoptat la data de 6 martie 2004 de Congresul Extraordinar al Colegiilor Consilierilor Juridici din România, care trimit la „legile speciale pentru cel numit în funcție”. Drepturile salariale suplimentare care fac obiectul cauzei de față au fost stabilite prin art. 60 alin. (2) din Statutul profesiei de consilier juridic, care are următorul conținut: „Deosebit de remunerația de bază…

în considerarea specificului muncii și a importanței sociale a serviciilor profesionale, în temeiul art. 25 și 26 din Legea nr. 53/2003, cu modificările ulterioare, consilierul juridic poate negocia prestații suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate”. Prin sintagma „consilierul juridic poate negocia” a fost avută în vedere, în mod clar, numai categoria consilierilor juridici care au statut de salariat, fiind angajați în baza unui contract individual de muncă întrucât este de neconceput stabilirea prin negociere a drepturilor salariale cuvenite funcționarilor publici. Actele normative care au reglementat sistemul de salarizare a funcționarilor publici (O.U.G.

nr. 92/2004 pentru anul 2005, O.G. 2/2006 pentru anul 2006) nu au prevăzut, pentru funcționarii publici care îndeplinesc funcții publice de consilieri juridici, acordarea sporului de mobilitate și confidențialitate și, prin urmare, nici cuantumul unor asemenea sporuri. Este real că potrivit art. 117 din Legea 188/1999, republicat, dispozițiile acesteia se completează cu prevederile legislației muncii, dar aceasta numai dacă acestea din urmă nu contravin legislației specifice funcției publice. Or, faptul că prin Statutul profesiei de consilier juridic s-a stabilit explicit că sporurile definite în art. 25 și 26 C. muncii (clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate) se acordă „prin negociere”, exclude pe consilierii juridici numiți de a beneficiul reglementării.

Totuși, prin acte normative succesive, s-au acordat drepturi bănești suplimentare diferitelor categorii de funcționari publici, inclusiv sporul de confidențialitate, dar, cuantumul și beneficiarii au fost reglementate expres și limitativ. Astfel, art. 18 și 40 din O.U.G. nr. 92/2004 aprobată prin Legea nr. 76/2005 și ulterior art. 15 și 41 din O.G. nr. 6/2007 au stabilit categoriile de funcționari publici care beneficiază de sporul de confidențialitate dar intimatul – reclamant nu se încadrează între aceștia. Totodată potrivit art. 6 din Legea nr. 514/2003, modificată și completată, consilierii juridici care au calitatea de funcționari publici beneficiază de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.

Este și cazul intimatului – reclamant, care, necontestat, beneficiază de un spor de 20%, de personal vamal, precum și de un spor de stabilitate, calculat în funcție de vechimea sa. Cât privește cheltuielile pe care le face în calitate de reprezentant al recurentei în alte localități acestea se decontează potrivit H.G. nr. 1860/2006, acordându-se, în același timp, și indemnizația de delegare prevăzută de cap. 2 al Anexei acestui act normativ. În aceste condiții nu există nici un temei pentru a se considera că funcționarii publici numiți sunt discriminați în raport cu cei angajați, întrucât tratamentul legal diferit al celor două categorii profesionale este determinat de natura deosebită a raporturilor reglementate.

Discriminarea presupune tratament inegal pentru persoane aflate în aceeași situație, în baza criteriilor enumerate de art. 2 din O.G. nr. 137/2000, or, în cauză, cum s-a arătat există diferențe de substanță între consilierii juridici-funcționari publici și cei angajați în baza unui contract individual de muncă. De altfel și jurisprudența C.E.D.O. a fost constantă în a aprecia că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în ipoteze similare, ceea ce nu este cazul (de exemplu cauza V.D.M. contra Belgiei, Hotărârea din 23 noiembrie 1983). Dacă s-ar accepta teza intimatului-reclamant, însușită de instanța de fond prin soluția pronunțată, s-ar ajunge la situația în care consilierii juridici numiți ar primi pe lângă sporurile pe care le primesc și ceilalți consilieri juridici (prin negociere) și sporurile specifice funcției publice, ceea ce este inacceptabil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3), pentru motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de A.N.V. și se va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.N.V., prin D.R.A.O.V. Brașov, împotriva sentinței nr. 75/ F din 18 iunie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul P.G.C., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2007.