ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4336/2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4336/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 75/ F din

18 iunie 2007, Curtea de Apel Brașov, secția

contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.G.C., în

contradictoriu cu pârâta A.N.V.,

dispunând anularea Deciziei acesteia nr.

20627 din 24 aprilie 2007 și obligând-o să emită o nouă decizie, prin care să

acorde reclamantului spor de mobilitate și de confidențialitate în cuantum

total de 30% din salariul de bază brut, începând cu data

de 06 martie 2006 și pentru viitor; de asemenea a

fost obligată pârâta să plătească reclamantului acest spor începând cu data de

06 martie 2006 și pentru viitor și să

efectueze cuvenitele mențiuni în

carnetul de muncă al reclamantului.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin Ordinul A.N.V. nr. 456 din 6 martie  2006,

reclamantul a fost numit în funcția de

consilier juridic clasa I, grad profesional

principal, treapta de salarizare 3, la

serviciul

juridic, urmărire și încasare a creanțelor din cadrul D.R.

V. Brașov.

Printre

atribuțiile reclamantului, stabilite prin fișa postului, se regăsește și aceea

de reprezentare a intereselor A.N.V. și ale D.R.V. Brașov în fața instanțelor

judecătorești și a altor organe cu

atribuții

jurisdicționale, aflate în competența teritorială a D.R.V.

Brașov, pe

baza delegării de competență date de către conducerea A.N.V.

De asemenea, pe baza probelor administrate în cauză, instanța de fond a

reținut că reclamantul își desfășoară activitatea, în calitate de reprezentant

al

A.N.V. – D.R.V. Brașov în fața instanței

de judecată și a altor autorități publice, în raza teritorială a județelor

Brașov,

Covasna, Harghita, Mureș, Alba și Sibiu și că a asigurat

apărarea A.N.V. – D.R.V. și la Curtea de Apel București, precum și la Înalta Curte

de Casație și Justiție.

Totodată,

prin Decizia nr. 29 din 13 iulie 2007 emisă de Directorul D.R.V. Brașov,

reclamantul a fost numit în comisia de securitate a informațiilor clasificate

iar prin decizia nr. 2/8 ianuarie 2007, emisă de același director, a

fost numit în comisia de atribuire a contractelor

de achiziție publică.

Rezultă, deci, se arată în considerentele hotărârii

atacate, că reclamantul are

atribuții de serviciu care îl fac să deplaseze în alte orașe

și județe, pentru a asigura reprezentarea și apărarea intereselor A.N.V. și

D.R.V. Brașov, cât și să aibă acces la informații

cu caracter

confidențial.

Potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

privind statutul funcționarilor

publici, „funcționarii publici beneficiază de prime și alte

drepturi salariale, în condițiile legii".

Coroborând dispozițiile art. 3 și art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 514/2003 privind

organizarea și exercitarea profesiei de

consilier juridic, cu dispozițiile art. 60 alin. (1) și alin. (2) din Statutul

consilierilor juridici, potrivit cărora, pentru activitatea sa profesională,

consilierul juridic are

dreptul la o remunerație de bază, stabilită prin negociere

pentru consilierul juridic ce are statut de

salariat sau conform legilor speciale pentru

cel numit în funcție, instanța

de fond retine că, deosebit de remunerația de bază,

stabilită în considerarea specificului muncii și a importanței sociale

a serviciilor

profesionale, în

temeiul art. 25 și 26 din Legea nr. 53/2003, cu modificările ulterioare,

consilierul

juridic poate negocia prestații suplimentare în bani, reprezentând clauza

de mobilitate și clauza de confidențialitate;

reclamantul beneficiază, așadar, și el, de

spor de mobilitate și

confidențialitate.

Faptul că art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 6/2007 enumera

funcționarii publici care

beneficiază de spor de confidențialitate nu îngrădește

dreptul altor funcționari

publici de a

beneficia de acest spor dacă, prin natura atribuțiilor de serviciu, au acces

la

informații cu caracter clasificat.

Tot astfel, împrejurarea că reclamantul beneficiază de

spor special de 20%,

potrivit O.U.G. nr. 10/2004, de asemenea, nu înlătură dreptul la spor de

confidențialitate și de mobilitate.

Fată

de cele arătate, retine instanța de fond, rezultă că reclamantul este

îndreptățit, ținând seama de specificul muncii, să beneficieze atât de sporul

de

mobilitate cât și de cel de

confidențialitate, astfel cum acestea sunt definite de art. 25

și 26 C.

muncii.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a

declarat

recurs pârâta A.N.V., prin D.R.A.

O.V.

Brașov, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art

. 304

1

C.

proc. civ.

Recurenta susține că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit

prevederile legale incidente.

Arată că atât art. 3 alin. (1) din Legea nr. 514/2003 cât și art. 60 alin.

(1) din Statutul profesiei de consilier juridic stabilesc că în situația în

care consilierul juridic are calitate de funcționar public este supus reglementărilor

specifice, adică Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Așa fiind, potrivit art. 29 din Legea nr. 188/1999, recurentului i se

cuvine un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă,

suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Interpretând „per a contrario” prevederea cuprinsă în art. 15 din O.G. nr. 6/2007

recurenta concluzionează în sensul că intimatul reclamant nu poate beneficia

nici de sporul de confidențialitate, întrucât nu se încadrează în sfera de

adresabilitate a normei. Singurele sporuri care se adaugă la drepturile de

natură salarială, de care beneficiază intimatul – reclamant în plus față de

cele stabilite prin reglementările aplicabile funcționarilor publici, sunt cele

care derivă din O.U.G. 10/2004 privind Statutul Personalului Vamal, respectiv

sporul de 20% - de personal vamal și sporul de stabilitate în procent diferit

în funcție de vechime.

În fine, recurenta

mai arată că cheltuielile făcute de consilierul juridic pentru reprezentarea

A.N.V. în cele 6 județe aflate în raza teritorială de activitate au fost

decontate potrivit H.G. nr. 1860/2006, acordându-se, în același timp, și

indemnizație de delegare.

Prin

întâmpinarea formulată intimatul – reclamant a solicitat respingerea recursului

ca inadmisibil cât privește motivul referitor la indemnizația de deplasare în

delegații și ca nefondat în rest.

Susține că A.N.V.

a invocat pentru prima dată în recurs prevederile H.G. nr. 186/2006 (de fapt

H.G. 1860/2006) privind regimul delegării și detașării în alte localități, caz

în care motivul este inadmisibil potrivit art. 292 C. proc. civ., având

caracterul unei cereri noi.

Intimatul –

reclamant a arătat că drepturile consilierilor juridici prevăzute în legea

proprie de organizare a profesiei și în statut nu intră în contradicție cu

legea privind Statutul funcționarilor publici, deoarece aceste drepturi sunt

reglementate și în aceasta din urmă, respectiv în art. 29 și 30 unde se prevede

că funcționarii publici au dreptul la un spor de salariu reprezentând

suplimentul postului, la prime și alte drepturi salariale în condițiile legii.

A pronunța

soluția preconizată de recurentă înseamnă, conchide intimatul a discrimina

categoria profesională din care face parte, în raport cu consilierii juridici

care nu sunt funcționari publici.

Examinând

sentința atacată prin prisma recursului formulat, precum și a apărărilor

cuprinse în întâmpinare, văzând și dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Invocarea,

pentru prima dată în recurs, a prevederilor H.G. nr. 1860/2006 privind

drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice

pe perioada delegării și detașării în altă localitate, nu poate fi asimilată

unei „cereri noi” în recurs, în sensul art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C.

proc. civ., aceasta constituind în contextul recursului examinat un simplu

argument în susținerea motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Problema de

drept dedusă judecății vizează stabilirea reglementărilor aplicabile

consilierului juridic care are și calitatea de funcționar public, în privința

drepturilor salariale ce i se cuvin.

Potrivit

dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea

profesiei de consilier juridic, modificată și completată, „consilierul juridic

poate să fie numit în funcție sau angajat în muncă, în condițiile legii”. De

asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 3 din același act normativ:

„(1)

Consilierul juridic numit în funcție are statutul funcționarului potrivit

funcției și categoriei acesteia.

(2) Consilierul

juridic angajat în muncă are statut de salariat”.

În consecință,

profesia de consilier juridic se exercită, fie în baza unui raport de serviciu,

în condițiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, fie în baza unui raport juridic de muncă, în urma încheierii unui

contract individual de muncă, în conformitate cu reglementările C. muncii.

Intimatul –

reclamant

P.G.C. a fost numit în funcția

publică de consilier juridic principal prin Decizia A.N.V. nr. 4506 din 6

martie 2006.

Așa fiind, remunerația care i se cuvine pentru activitatea desfășurată

în această calitate se stabilește potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 514/2003,

modificată și completată, coroborate cu art. 60 alin. (1) din Statutul

profesiei de consilier juridic, adoptat la data de 6 martie 2004 de Congresul

Extraordinar al Colegiilor Consilierilor Juridici din România, care trimit la „legile

speciale pentru cel numit în funcție”.

Drepturile salariale suplimentare care fac obiectul cauzei de față au

fost stabilite prin art. 60 alin. (2) din Statutul profesiei de consilier

juridic, care are următorul conținut: „Deosebit de remunerația de bază… în

considerarea specificului muncii și a importanței sociale a serviciilor

profesionale, în temeiul art. 25 și 26 din Legea nr. 53/2003, cu modificările

ulterioare, consilierul juridic poate negocia prestații suplimentare în bani

reprezentând clauza de mobilitate și clauza de confidențialitate”.

Prin sintagma „consilierul juridic poate negocia” a fost avută în

vedere, în mod clar, numai categoria consilierilor juridici care au statut de

salariat, fiind angajați în baza unui contract individual de muncă întrucât

este de neconceput stabilirea prin negociere a drepturilor salariale cuvenite

funcționarilor publici.

Actele normative care au reglementat sistemul de salarizare a

funcționarilor publici (O.U.G. nr. 92/2004 pentru anul 2005, O.G. 2/2006 pentru

anul 2006) nu au prevăzut, pentru funcționarii publici care îndeplinesc funcții

publice de consilieri juridici, acordarea sporului de mobilitate și

confidențialitate și, prin urmare, nici cuantumul unor asemenea sporuri.

Este real că potrivit art. 117 din Legea 188/1999, republicat, dispozițiile

acesteia se completează cu prevederile legislației muncii, dar aceasta numai

dacă acestea din urmă nu contravin legislației specifice funcției publice.

Or, faptul că prin Statutul profesiei de consilier juridic s-a stabilit

explicit că sporurile definite în art. 25 și 26 C. muncii (clauza de mobilitate

și clauza de confidențialitate) se acordă „prin negociere”, exclude pe

consilierii juridici numiți de a beneficiul reglementării.

Totuși, prin acte normative succesive, s-au acordat drepturi bănești

suplimentare diferitelor categorii de funcționari publici, inclusiv sporul de

confidențialitate, dar, cuantumul și beneficiarii au fost reglementate expres

și limitativ.

Astfel, art. 18 și 40 din O.U.G. nr. 92/2004 aprobată prin Legea nr. 76/2005

și ulterior art. 15 și 41 din O.G. nr. 6/2007 au stabilit categoriile de

funcționari publici care beneficiază de sporul de confidențialitate dar

intimatul – reclamant nu se încadrează între aceștia.

Totodată potrivit art. 6 din Legea nr. 514/2003, modificată și

completată, consilierii juridici care au calitatea de funcționari publici

beneficiază de sporurile sau de alte drepturi salariale prevăzute de legislația

specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară

activitatea.

Este și cazul intimatului – reclamant, care, necontestat, beneficiază de

un spor de 20%, de personal vamal, precum și de un spor de stabilitate,

calculat în funcție de vechimea sa.

Cât privește cheltuielile pe care le face în calitate de reprezentant

al recurentei în alte localități acestea se decontează potrivit H.G. nr. 1860/2006,

acordându-se, în același timp, și indemnizația de delegare prevăzută de cap. 2

al Anexei acestui act normativ.

În aceste condiții nu există nici un temei pentru a se considera că

funcționarii publici numiți sunt discriminați în raport cu cei angajați,

întrucât tratamentul legal diferit al celor două categorii profesionale este

determinat de natura deosebită a raporturilor reglementate. Discriminarea

presupune tratament inegal pentru persoane aflate în aceeași situație, în baza

criteriilor enumerate de art. 2 din O.G. nr. 137/2000, or, în cauză, cum s-a

arătat există diferențe de substanță între consilierii juridici-funcționari

publici și cei angajați în baza unui contract individual de muncă.

De altfel și jurisprudența C.E.D.O. a fost constantă în a aprecia că a

distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine

discriminare numai dacă intervine în ipoteze similare, ceea ce nu este cazul

(de exemplu cauza V.D.M. contra Belgiei, Hotărârea din 23 noiembrie 1983).

Dacă s-ar accepta teza intimatului-reclamant, însușită de instanța de

fond prin soluția pronunțată, s-ar ajunge la situația în care consilierii juridici

numiți ar primi pe lângă sporurile pe care le primesc și ceilalți consilieri

juridici (prin negociere) și sporurile specifice funcției publice, ceea ce este

inacceptabil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3), pentru

motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va admite

recursul declarat de A.N.V. și se va modifica sentința în sensul respingerii

acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta A.N.V., prin D.R.A.O.V. Brașov, împotriva

sentinței nr. 75/ F din 18 iunie 2007 a Curții de

Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul

P.G.C., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2007.