ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2135/2007

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 24/CA/2007/PI din 2 februarie

2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea precizată și formulată de reclamanta L.G. în

contradictoriu cu pârâta A.N.V.

În motivarea sentinței civile

pronunțate, Curtea de Apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi arătate în

continuare.

Prin acțiune, reclamanta L.G. a

solicitat, în principal, anularea Ordinului 6309 din 14 iulie 2005 emis de

pârâtă și reîncadrarea în funcția deținută, șef serviciu la S.S.C.V. din cadrul D.R.V.O., cu menținerea salariului avut la data numirii în această

funcție și, în subsidiar, acordarea salariului de bază pentru funcția de

consilier gradul superior treapta II.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, că ulterior demisiei sale determinată de

presiunile efectuate asupra sa, prin Ordinul nr. 6309 din 14 iulie 2005, i s-a

comunicat mutarea definitivă în funcția de consilier gradul superior treapta

III, cu un salariu mai mic decât cel avut anterior, ordinul fiind nelegal

deoarece mutarea definitivă se referă la trecerea într-un alt compartiment ori

ea a rămas în cadrul aceluiași serviciu și a fost doar trecută pe o funcție de

execuție. Mai susține că, prin numirea în funcția de execuție, nu i se mai

recunosc drepturile salariale avute anterior în funcția de conducere, respectiv

treapta II de salarizare, diminuându-i-se astfel salariul de bază deținut

anterior, care reprezintă un drept câștigat.

Prin precizarea de acțiune,

reclamanta a arătat că înțelege să solicite acordarea salariului de bază pentru

funcția de consilier gradul superior treapta I, având în vedere împrejurarea

că, prin Ordinul nr. 7832 din 24 iulie 2006, a fost avansată la treapta de salarizare II, în temeiul reglementărilor privind drepturile salariale ale

funcționarilor publici.

Curtea de Apel a reținut că la

emiterea ordinului contestat a fost avut în vedere Ordinul nr. 34/2005 cu

privire la exercitarea funcțiilor de conducere în cadrul A.N.V., cererea

reclamantei de trecere într-o funcție de execuție în cadrul Compartimentului

Antidrog din cadrul S.S.C.V. – D.R.V.O., nota Direcției resurse umane,

organizare generală și perfecționare, cu aprobarea conducerii A.N.V. și

prevederile art. 79 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare.

La data de 24 iulie 2006, a fost emis Ordinul nr. 7832 prin care reclamanta a fost avansată la treapta de salarizare II.

În raport cu prevederile art. 84

lit. e) din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și ale art.

79 din Legea 53/2003 privind C. muncii, Curtea de Apel a reținut că Ordinul nr.

6309 din 14 iulie 2005 a fost emis ca urmare a cererii reclamantei de demisie

din funcția de conducere și solicitării de a lucra ca și consilier superior la Compartimentul Antidrog din cadrul S.S.C.V. – D.R.V.O., înregistrată la A.N.A.F. din 08 iulie 2005.

Instanța a apreciat că cererea

reclamantei de revenire asupra demisiei nu poate produce efecte juridice, între

părți existând un raport de muncă modificat prin acord, respectiv demisia

reclamantei, act unilateral de voință al acesteia.

Pe de altă parte,

Curtea de Apel a apreciat ca fiind legală și temeinică numirea reclamantei pe o

funcție de execuție, vacantă în acel moment și cu salariul corespunzător

acesteia.

Împotriva Hotărârii

nr. 24/CA/2007/PI a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta L.G., criticând-o în

esență pentru încălcarea principiului rolului activ al judecătorului consacrat

în art. 129 alin. 5 C. proc. civ., respectiv nu a pus în discuția părților și

nu a înțeles să administreze probe prin care să se pronunțe motivat cu privire

la susținerea făcută în acțiune în sensul că demisia și solicitarea de a fi

încadrată pe o funcție de execuție au fost determinate de atitudinea conducerii

A.N.V. și de amenințările cu sancționarea disciplinară.

Susține recurenta că existau

suficiente elemente care să permită Instanței de Fond să aprecieze cu privire la

necesitatea administrării unor probe suplimentare cu privire la existența unor

vicii, violența, care au alterat consimțământul exprimat prin demisia

înaintată.

Se solicită casarea hotărârii

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca Instanța de trimitere

să dispună completarea probatoriului.

Cu privire la cel de-al doilea

capăt de cerere concluzia Instanței nu este motivată, în fapt și în drept.

Recurenta critică hotărârea

pentru nepronunțarea asupra respectării cerințelor Legii nr. 188/1999, art. 79

alin. (2), întrucât mutarea definitivă pe funcția de execuție de consilier,

gradul profesional superior, treaptă de salarizare III s-a făcut cu încălcarea

acestor prevederi legale.

Prin întâmpinare, intimata D.R.V.C.

a solicitat respingerea recursului întrucât motivele sunt neîntemeiate,

recurenta a fost reprezentată de un avocat și a avut posibilitatea de a

administra toate probele în susținerea acțiunii, iar dispozițiile art. 84 lit. e)

din Legea nr. 188/1999 au fost corect aplicate, demisia fiind solicitată de

funcționarul public.

Analizând hotărârea

recurată prin prisma criticilor formulate dar și conform art. 304 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul pentru

următoarele considerente:

Critica ce vizează lipsa rolului

activ a primei Instanțe este nefondată.

În conformitate cu prevederile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Instanța are posibilitatea să ordone dovezile

pe care le găsește de cuviință atunci când apreciază că sunt necesare pentru

dezlegarea pricinii.

În condițiile în care reclamanta

recurentă nu a solicitat alte probe, iar Instanța a apreciat că probele

administrate au fost suficiente pentru soluționarea cauzei, nu a fost încălcat

principiul rolului activ, prin nedispunerea din oficiu a probei testimoniale.

Așa cum susține și intimata prin

întâmpinare, recurenta reclamantă a fost reprezentată de apărător calificat,

căruia i s-au comunicat actele depuse la dosar de pârâtă, iar din practicaua

hotărârii atacate se constată că nu s-au solicitat alte probe pe care Instanța

nu le-a administrat.

De astfel, recurenta nu arată

care este teza probatorie și pentru care s-ar impune casarea hotărârii pentru

completarea probatoriului, făcând referiri generice la dovedirea obiectului

raportului juridic dedus judecății.

Constatând că nu sau încălcat

prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. recursul este nefondat.

Nefondate sunt și criticile ce

vizează prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată

cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină în pronunțarea

soluției recurate.

Astfel, Instanța de Fond a

reținut pe baza probelor administrate că la emiterea actului atacat au fost

avute în vedere prevederile Ordinului Președintelui A.N.A.F. cu privire la

exercitarea funcțiilor de conducere a A.N.V., nota D.R.U., O.G.P. cu aprobarea

conducerii A.N.V., art. 79 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 și cererea

reclamantei, prin care a solicitat trecerea într-o funcție de execuție în

cadrul Compartimentului Antidrog din cadrul S.S.C.V. – D.R.V.O.

Recurenta a deținut funcția de

șef serviciu la supraveghere și control vamal din cadrul D.R.V.O. și prin

cererea din 8 iulie 2005 a demisionat din această funcție și a solicitat

numirea pe o funcție de execuție.

Prin ordinul atacat ca urmare a

cererii menționate începând cu 18 iulie 2005, recurenta a fost mutată pe

funcția de execuție de consilier grad profesional superior treaptă de

salarizare III, iar prin Ordinul din 2006 a fost avansată la treapta de salarizare II prin transformarea postului ocupat de funcționarul public.

În mod corect prima Instanță a

constatat că nu au fost dovedite susținerile reclamantei privind vicierea

consimțământului exprimat prin actul unilateral de voință respectiv prin

demisia înaintată pârâtei.

În aceste condiții s-a avut în

vedere că sunt incidente prevederile art. 84 din Legea nr. 188/1999 privind

Statutul Funcționarilor Publici.

Cu privire la mutarea definitivă

în cadrul altui compartiment conform art. 79 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

se constată că s-a făcut la cererea recurentei, însă pe funcția vacantă în

cadrul Compartimentului Antidrog din cadrul S.S.C.V. – D.R.V.O. și ulterior

prin transformarea postului ocupat s-a făcut avansarea în treapta de salarizare

II cum a solicitat inițial recurenta prin acțiune.

Constatând ca nefondate

criticele de nelegalitate în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ. recursul a fost respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de L.G.

împotriva Hotărârii nr. 24/CA/2007/PI a Curții de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 aprilie 2007.