ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1815/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată sub nr. 3088

din 19 septembrie 2005 la Tribunalul Vâlcea, județul Vâlcea, reclamantul P.M. a chemat în judecată pe pârâta A.N.S., solicitând ca prin sentința ce va

pronunța, Instanța să o oblige la plata tuturor drepturilor bănești

reactualizate, ce i se cuveneau începând cu data de 6 iulie 2001 și până la

reintegrarea în funcție și anume, plata dobânzii medii bancare pentru

depozitele la termen, calculate la suma ce reprezintă drepturile bănești cuvenite

și neachitate, plata tuturor contribuțiilor datorate statului în calitate de

angajator și daune morale în sumă de 50.000 RON.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că la data de 6 iulie 2001 a fost demis din funcția de director al D.T.S. Vâlcea prin Ordinul nr. 321 al M.T.S., ordin ce a

fost anulat irevocabil prin Decizia nr. 2152 din 11 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție.

Reclamantul a precizat că

după demiterea sa nu s-a mai putut angaja la alt loc de muncă, astfel că a

trecut printr-o lungă perioadă de stres și epuizare, atât el cât și familia sa,

motiv pentru care a solicitat plata unor daune morale, pentru suferințele

îndurate timp de 3 ani de zile din cauza demiterii abuzive.

Tribunalul Vâlcea, secția

civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, după administrare de probe, a

pronunțat sentința civilă nr. 774/2005, prin care a constatat prescris dreptul

la acțiune pentru perioada 11 iunie 2002 – 11 septembrie 2002, a admis în parte cererea reclamantului și a obligat pe pârâtă la plata drepturilor salariale

către reclamant, reactualizate, începând cu data de 11 septembrie 2002 și până

la reintegrarea în funcție și a respins capetele de cerere privind plata

dobânzii medii bancare și daunele morale, cu obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 500 RON.

Prin Decizia nr. 159 din 23

martie 2006,Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și

asigurări sociale, a admis recursurile declarate de părți împotriva sentinței

nr. 774/2005 a Tribunalului Vâlcea, pe care a casat-o, dispunând trimiterea

cauzei la Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, pentru soluționarea cauzei în primă Instanță.

Prin sentința nr. 79/ F-C

din 18 septembrie 2006, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis în parte cererea reclamantului și a obligat

pârâta la plata către acesta a sumei de 26.418,4221 lei reprezentând salariul

net aferent perioadei 16 septembrie 2002 – 31 august 2005, ce urma a fi indexat

cu indicele de inflație la data executării, cât și la plata sumei de 10.000 lei

daune morale, cu 644 lei cheltuieli de judecată.

Prin aceeași sentință au

fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere privind plata dobânzii medii

bancare și plata contribuțiilor datorate statului.

Pentru a pronunța această

sentință Instanța de Fond a reținut că este prescris dreptul material la

acțiune al reclamantului pentru pretențiile aferente perioadei 6 iulie 2001 –

15 septembrie 2002, reclamantul introducând acțiunea pentru plata drepturilor

salariale la 16 septembrie 2005.

Urmare Deciziei nr. 2152 din

11 iunie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție prin care s-a admis

recursul declarat de P.M. împotriva sentinței civile nr. 134/ F-C/2001 a Curții

de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a casat

sentința și pe fond a admis acțiunea și a dispus anularea Ordinului nr. 321 din

6 iulie 2001, emis de M.T.S., dispunând totodată și reintegrarea reclamantului

în funcția publică de execuție corespunzătoare, în condițiile art. 94 alin. (1)

din Legea nr. 188/1999, A.N.S. a dispus reintegrarea reclamantului în funcția

publică de execuție de consilier, grad profesional superior, treapta I de

salarizare, în cadrul D.S.J.V., prin Ordinul nr. 372 din 31 august 2005, stabilind

totodată salariul corespunzător funcției și sporul de vechime.

Cum Instanța Supremă a

statuat în mod irevocabil că raportul de serviciu al reclamantului a încetat în

mod nelegal și netemeinic și a anulat ordinul de destituire, dispunând

reîncadrarea sa, prima Instanță a concluzionat că reclamantul este îndreptățit

să primească despăgubiri în condițiile art. 89 din Legea nr. 188/1999

republicată, privind Statutul funcționarului public, despăgubiri constând în

salariul net (inclusiv premiul anual) pentru perioada 16 septembrie 2002 – 31

august 2005 în sumă de 26.418,4241 lei conform calculului expertului, indexat

cu indicele de inflație la data executării obligației de plată.

Capătul de cerere privind

plata dobânzii medii bancare a fost respins de Instanță ca neîntemeiat, ca și

plata către stat a contribuțiilor datorate de pârâtă, în calitate de angajator,

acestea din urmă fiind obligații către un terț față de proces și nu față de

reclamant.

În privința daunelor morale,

prima Instanță a apreciat că cererea este întemeiată, reclamantul suferind un

prejudiciu moral, prin atingerea adusă onoarei și reputației sale de funcționar

public competent, stabilind că suma de 10.000 lei RON este o satisfacție

echitabilă pentru acest prejudiciu.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Reclamantul, critică

sentința Instanței de Fond prin faptul că nu i s-au acordat în întregime

despăgubirile solicitate, Instanța socotind în mod eronat că, pentru perioada 6

iulie 2001 – 15 septembrie 2002, dreptul material la acțiune este prescris și

solicitând a fi respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru că

prin intrarea în vigoare a C. muncii la 1 martie 2003, dreptul său la acțiune

s-a născut la această dată, vechiul cod al muncii ce reglementa răspunderea

angajatorului prin dispozițiile art. 111, necondiționând acțiunea în

despăgubire de un anumit termen în situația în care angajatul trebuie să fie

repus în situația anterioară. Precizează că a făcut numeroase notificări prin

care solicita pârâtei repunerea în drepturi, aceasta manifestând rea credință

în punerea în aplicare a unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Pe de altă parte, critică

sentința prin faptul că în mod eronat nu i s-au acordat dobânda bancară la care

era îndreptățit pentru a se acoperi prejudiciul material suferit, în condițiile

în care a fost nevoit să împrumute diferite sume de bani, cât și daune morale

într-un cuantum mai ridicat, suma acordată de 10.000 RON fiind insuficientă

pentru a acoperi prejudiciul moral suferit.

A criticat sentința Instanței

de Fond și pentru faptul că în mod nejustificat nu i s-au acordat cheltuieli de

judecată, 3.000 lei onorariu de avocat.

Pârâta A.N.S., a criticat

sentința primei Instanțe susținând că hotărârea pronunțată a fost dată cu

aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În mod eronat a stabilit Instanța

de Fond că reclamantul a suferit un prejudiciu moral acesta nefăcând dovezi în

acest sens, interpretând eronat dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ.

De altfel, susține

recurenta, Instanța de Fond a avut în vedere numai nelegalitatea destituirii

din funcție și nu a ținut seama și de faptul că, ea nu are nici o culpă în

tergiversarea în mod nejustificat a soluționării litigiului având ca obiect

anularea ordinului de destituire, reintegrarea reclamantului în funcția

deținută dispunându-se prin Ordinul nr. 372 din 31 august 2005, ca urmare a

Notificării acestuia din 18 mai 2005.

Mai mult decât atât,

recurenta susține că după reintegrare, reclamantul a cerut la 16 septembrie

2005, suspendarea din funcția publică de execuție de consilier, grad

profesional superior, treapta I de salarizare, pe perioada mandatului de

consilier județean al județului Vâlcea.

Analizând recursurile

formulate prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale

aplicabile, Înalta Curte le va respinge pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Așa cum corect a statuat și Instanța

de Fond recurentul - reclamant este îndreptățit la plata unor despăgubiri din

partea recurentei - pârâte A.N.S., prin Ordinul nr. 372 din 31 august 2005 emis

de M.T.S., dispunându-se reintegrarea sa în funcția publică de execuție

corespunzătoare, ca urmare a anulării irevocabile a Ordinului de destituire din

funcție nr. 321 din 6 iulie 2001, Instanța Supremă stabilind nelegalitatea și

netemeinicia acestuia.

Art. 89 din Legea nr.

188/1999, cu modificările și completările ulterioare, privind Statutul

funcționarului public, precizează că în cazul în care raportul de serviciu a

încetat din motive considerate nelegale sau netemeinice, funcționarul public

este îndreptățit la o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și

recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă era menținut

în funcție.

Or, conform calculului

efectuat de expertul numit în cauză, aceste drepturi salariale (salarii nete

plus premiul anual) sunt în sumă de 26.418, 4221 lei, calculate corect pentru

perioada 16 septembrie 2002 până la 31 august 2005 (data reintegrării), și ele

au fost acordate de către Instanță, prin obligarea pârâtei –recurente la plata

acestora, urmând ca suma să fie indexată cu indicele de inflație, calculat la

data executării obligației de plată.

În aceste condiții în mod

corect, Instanța de Fond, a respins ca neîntemeiat, capătul de cerere privind

plata dobânzii medii bancare, indexarea cu indicele de inflație a sumei

datorate fiind forma prevăzută de lege pentru acoperirea prejudiciului material

suferit de reclamant. Nu poate fi acordată și dobânda medie bancară în paralel

cu indexarea dispusă, cu indicele de inflație, pentru că altfel s-ar acorda

reclamantului o sumă ce ar depăși prejudiciul real suferit, ceea ce ar conduce

la o îmbogățire fără just temei.

În mod just a fost admisă

excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente

perioadei 6 iulie 2001 – 15 septembrie 2002, inclusiv, termenul de 3 ani de

prescripție reglementat de art. 1, 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil

și în speță, socotindu-se de la data la care reclamantul a introdus cererea de

chemare în judecată pentru plata drepturilor salariale – 16 septembrie 2005.

Nu are relevanță, în speță,

faptul că recurentul - reclamant a înaintat (anterior introducerii acțiunii)

numeroase notificări pârâtei pentru a dispune reintegrarea și nici data

intrării în vigoare a noului cod al muncii, față de reglementările Decretului

nr. 167/1958, aplicabile și care reglementează termenele de prescripție.

În privința daunelor morale

acordate, Instanța de control judiciar apreciază că suma de 10.000 lei RON,

stabilită de Instanța de Fond este în măsură să acopere prejudiciul moral

suferit, prejudiciu care în mod real există, atâta timp cât s-a constatat prin

hotărâre judecătorească irevocabilă că ordinul de destituire a fost nelegal,

prin aceasta recurentului - reclamant producându-i-se suferințe psihice,

onoarea și reputația sa de funcționar public fiind știrbită.

Este credibilă susținerea

recurentului - reclamant în sensul că în toată perioada de la destituire și

până la reintegrare, lipsit de mijloacele materiale de existență, a fost nevoit

să împrumute sume de bani pentru a-și întreține familia, situație ce i-a creat

o stare de disconfort, prejudiciindu-l fizic și psihic.

Critica recurentului - reclamant

referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de

avocat în sumă de 3.000 lei la Instanța de Fond, este și ea neîntemeiată, la

dosarul de fond al Curții de Apel Pitești neexistând chitanța de plată a

onorariului de avocat, ci numai împuternicirea avocațială, așa încât în mod

corect nu a fost obligată pârâta la plata acestora către reclamant.

Așa fiind, cum soluția pronunțată

de Instanța de Fond este legală și temeinică, neexistând nici una din cauzele

de casare sau modificare prevăzută de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile formulate vor fi respinse ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de P.M. și de A.N.S.B. împotriva sentinței civile nr. 79/ F-C din 18

septembrie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 martie 2007.