ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1915/2008

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 620 din 8 decembrie 2005, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpații N.V. și N.C. în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., fapta din 8 august 2003, parte vătămată fiind G.I., la 7 ani închisoare, iar în baza art. 321 alin. (2) C. pen., la 2 ani închisoare, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpații urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Prin aceeași sentință a condamnat pe inculpata N.D. în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 7 ani închisoare iar în baza art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 C. pen., la 2 ani închisoare, urmând ca în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3296 din 23 noiembrie 2001 a Judecătoriei Ploiești, astfel că pedeapsa se va executa alături de pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată, urmând ca în final să execute pedeapsa de 9 ani închisoare, cu aplicare art. 71 și 64 C. pen. Prin aceeași sentință s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova și în temeiul art. 113 C. pen., s-a dispus obligarea la tratament medical a făptuitorului N.S., atrăgându-se atenția D.S.P. asupra dispozițiilor art. 430 C. proc. pen. S-a admis în parte acțiunea civilă a părții civile G.I. și au fost obligați inculpații în solidar la plata a sumei de 3000 lei despăgubiri civile către partea civilă.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că, în seara zilei de 8 august 2003, în jurul orelor 21,00 – 21,30, partea vătămată G.I., însoțită de soția sa G.E. precum și de martorii P.M. și C.A., au depășit punctul C. și se îndreptau spre strada Mărășești spre sediul unei firme de geam termopan pentru a solicita ajutor calificat pentru remedierea unor deficiențe tehnice la sistemele de închidere a ușilor și geamurilor benzinăriei SC B. SRL pe care tocmai o deschisese. De fapt soții G.I. și G.E. se fereau să meargă singuri în acea zonă, fiind amenințați în repetate rânduri anterior de către familia inculpaților. Observând ocazional apropierea părții vătămate în linie dreaptă dinspre punctul C., cei patru s-au decis imediat să atace în grup, pentru a nu pierde ocazia propice ce li se oferea chiar atunci pentru a răzbuna încarcerarea lui N.M.

Drept pentru care s-au deplasat și ei către partea vătămată G.I., care a fost agresat mai întâi de către N.V. care l-a apucat pe acesta cu ambele mâini de pieptul cămășii și apoi de gât, smulgându-i părții vătămate de la gât un lănțișor de aur de 18 K, în greutate de 41 grame, având un medalion masiv din aur și porțelan. Concomitent învinuitul N.S. l-a lovit pe partea vătămată în zona feței cu un corp tăietor (cel mai probabil briceag), provocându-i o cicatrice la buza superioară precum și o sângerare momentană, partea vătămată nemaiavând nicio posibilitate să reacționeze la smulgerea lanțului, acesta prăbușindu-se la pământ. În continuare ceilalți doi coinculpați, N.C. l-a zgâriat pe partea vătămată de mai multe ori pe ambele picioare provocându-i 6 excoriații iar N.D.

l-a tras de păr și l-a lovit cu piciorul în zona feței, provocându-i o echimoză cu crustă hematică mandibular drept. După aceasta toți cei patru agresori au fugit imediat în direcția locuinței lui N.S., în fruntea acestora aflându-se N.V., care ținea în mână lanțul de aur cu medalion sustras de la partea vătămată, iar învinuiții N.S. și N.D., conform planului dinainte stabilit, au anunțat organele de poliție, sub pretextul mincinos că atât G.I. cât și G.E. ar fi pătruns fără drept în locuința lor făcând scandal și spărgându-le cu pietre geamurile casei. O patrulă de poliție formată din agent șef adjunct G.C.R. și agent șef adjunct B.C.G., aflată întâmplător în apropiere, a ajuns în câteva momente la fața locului, găsind pe partea vătămată și pe soția sa pe stradă în apropierea stației de taxi și nicidecum la locuința inculpaților.

Partea vătămată, care acuza o stare fizică generală alterată și prezenta leziuni sângerânde, a refuzat să discute cu organele de polițe, îndemnând patrula să se ducă după agresori, la locuința lui N.S., cu această ocazie constatându-se că nu au existat practic distrugeri pe proprietatea în cauză. Constatând că până în acel moment planul lor pentru a-și asigura scăparea în fața legii, nu avusese succes, N.S. și N.D. au chemat din nou altă patrulă de poliție sub același pretext, de data aceasta după ce au spart ei înșiși câteva geamuri de la locuință, pentru a putea face astfel cât mai credibile afirmațiile, sub pretextul că ar fi fost ei atacați de către partea vătămată și soția acestuia.

De bună credință cea de a doua patrulă a constatat existența unor distrugeri minore, dar soluția pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, în dosarul nr. 4031/P/2003, la reclamația lui N.D., a fost aceea de confirmare a propunerii de a nu se începe urmărirea penală față de G.I. și G.E. pentru pretinsele fapte de violare de domiciliu și distrugere. Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații N.V., N.C., N.D., făptuitorul N.S. și partea civilă G.I. iar prin decizia penală nr. 43/ A Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de aceștia, cu motivarea că hotărârea apelată este legală și temeinică, iar probele administrate în cauză susțin vinovăția inculpaților, prezența acestora la locul faptei și săvârșirea infracțiunilor.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații N.C., N.V., N.D. și făptuitorul N.S. Inculpați N.C. și N.V. au invocat prevederile art. 385 9 pct. 2 C. proc. pen., raportat la art. 332 alin. (2) C. proc. pen., solicitând să se constate nelegala sesizare a instanței raportat la modul cum s-a făcut urmărirea penală și s-a respectat dreptul la apărare al inculpaților, iar prin al doilea motiv de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., au solicitat casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se pronunța asupra probelor sumar administrate în faza cercetării judecătorești, a cererilor esențiale pentru părți, pentru a le garanta drepturile și a stabili o corectă situație de fapt.

Inculpata N.D. a invocat aceleași cazuri de casare ca și coinculpații N.C. și N.V. iar făptuitorul N.S. a solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, întrucât judecata apelului s-a făcut fără a fi citat și curatorul acestuia. Prin decizia nr. 286 din 25 ianuarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.C., N.V., N.D. și făptuitorul N.S. împotriva deciziei penale nr. 43/ A din 15 martie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, cu motivarea că pentru primul caz de casare invocat s-au respectat în cauză toate garanțiile dreptului la apărare al celor doi recurenți. Față de cel de-al doilea motiv de casare invocat Înalta Curte a constatat că, criticile inculpaților sunt generale și evazive și nu se referă concret la niciuna din situațiile expuse în cazul de casare invocat.

Astfel, a considerat că instanța de fond și cea de apel au analizat probele administrate, au hotărât asupra cererilor formulate și au efectuat o cercetare judecătorească completă, stabilind o corectă situație de fapt. La data de 11 februarie 2008 numita G.M.C. a formulat contestație în anulare, înregistrată sub nr. 1232/1/2008 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, împotriva deciziei nr. 286 din 25 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și în motivarea acesteia contestatoarea a arătat că are calitatea de curator al numitului N.S., acesta fiind lipsit de discernământ ca urmare a unei debilități mintale accentuate, constatate pe baza unei expertize medico-legale ce s-a efectuat în dosarul nr. 1104/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Contestatoarea a precizat că nu a fost citată la niciunul dintre termenele de judecată, deși instanța era obligată să procedeze în acest mod, întrucât recurentul este o persoană fără discernământ și era firesc să fie anunțată pentru a-l însoți și pentru a-i reprezenta interesele. Prin decizia nr. 1144 din 27 martie 2008, pronunțată în dosarul nr. 1232/1/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea G.M.C. împotriva deciziei penale nr. 286 din 25 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu motivarea că numită G.M.C. nu are calitate procesuală de parte pentru a formula contestație în anulare, așa cum impune dispoziția art. 387 alin. (1) C. proc.

pen., deoarece aceasta a avut calitatea de curator, instituită numai la instanța de fond, pentru făptuitorul N.S., iar calitatea de curator cât și cea de făptuitor nu se circumscriu accepțiunii de părți așa cum este reglementat în prevederile art. 23 – art. 24 C. proc. pen. În concluzie, Înalta Curte a constatat că în cauză nu este îndeplinită una din condițiile prevăzute de lege și anume aceea, dacă cererea de contestație a fost făcută de o persoană care are calitatea procesuală cerută de lege, condiție a cărei examinare primează, în raport cu analiza motivului de contestație în anulare invocat și a cărei neîndeplinire atrage inadmisibilitatea contestației în anulare. La data de 01 aprilie 2008 numita G.M.C.

a formulat o nouă cerere de contestație în anulare împotriva aceleiași decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv nr. 286 din 25 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr. 1766/57/2006, pentru aceleași motive, fiind aceeași cerere cu același conținut. Examinând actele de la dosar, Înalta Curte constată că prezenta cerere de contestație în anulare formulată de către contestatoarea G.M.C. a intrat în puterea lucrului judecat prin decizia nr. 1144 din 27 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1232/1/2008 prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoare împotriva aceleiași decizii penale nr. 286 din 25 ianuarie 2008, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1766/57/2006, această decizie fiind definitivă.

Astfel, în prezenta cerere există identitate de părți, contestația fiind formulată de aceeași persoană și având același obiect respectiv decizia nr. 286 din 25 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr. 1766/57/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. În concluzie, Înalta Curte constată că cererea de contestație în anulare este inadmisibilă întrucât aceasta a fost deja soluționată prin decizia penală nr. 1144 din 27 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, iar contestatoarea prin prezenta cerere repetă contestația în anulare deja soluționată prin decizia menționată, astfel că există autoritate de lucru judecat. Față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea G.M.C. împotriva deciziei penale nr. 286 din 25 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1766/57/2006. Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2008.