ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6274/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 20 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului București și

întemeiată pe dispozițiile art. 480-481 C. civ. reclamanta D.E. a chemat în

judecată pe pârâtele D.O.C. și P.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce

se va pronunța să se dispună obligarea primei pârâte de a lăsa în deplină

proprietate și posesie apartamentul nr. 1 situat în București, str. Chopin,

sector 2, și obligarea celorlalte două pârâte de a lăsa în deplină proprietate

și posesie apartamentul nr. 2 situat în același imobil la etajul 1, dobândite

de pârâți în baza Legii nr. 112/1995.

Prin sentința civilă nr.

1766 din 10 decembrie 2008 Tribunalul București – secția a III-a civilă a

respins acțiunea.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut că reclamanta a făcut dovada calității active cu înscrisurile

depuse, cu certificatul de moștenitor, rezultând că imobilul revendicat a

aparținut autorului său G.G. în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat

de fostul Tribunal Ilfov. Preluarea abuzivă a imobilului de către stat, s-a

constatat cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 418 din 6 iunie

2007 rămasă irevocabilă prin decizia nr. 407 din 24 ianuarie 2008 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a soluționat o altă acțiune în

revendicare formulată de reclamantă pentru același imobil. Valabilitatea

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâți în baza Legii nr. 112/2005

a fost constatată cu caracter irevocabil prin sentința civilă nr. 2609 din 9

aprilie 2003 a Judecătoriei sector 2, care a respins acțiunea reclamantei prin

care s-a solicitat constatarea nulității absolute a acestor contracte. Instanța

procedând la compensarea titlurilor de proprietate, a apreciat că este

preferabil titlul statului, pe temeiul legii speciale, ca o garanție a

siguranței circuitului civil și ca măsura menită să nu aducă atingere unui alt

drept de proprietate deja câștigat, a cărei valabilitate a fost recunoscută

printr-o hotărâre judecătorească.

Împotriva acestei

hotărâri reclamanta a declarat apel susținând în esență că, în mod nelegal

prima instanță a acordat preferință titlului intimatelor pârâte.

Prin decizia civilă nr.

427 din 2 iulie 2009, Curtea de Apel București – secția a III-a civilă a

respins ca nefondat apelul.

În considerentele

hotărârii s-a reținut în esență că, reclamanta a fixat cadrul procesual prin

indicarea temeiului juridic al acțiunii ca fiind art. 480 C. civ., iar conform

principiului disponibilității judecătorul nu poate modifica acest cadru

procesual. În apel reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001 doar

acest lucru nu poate fi primit conform principiului amintit. S-a mai reținut că

în mod corect prima instanță a dat preferință titlului intimatelor ținând seama

de Decizia nr. 60/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și urmărind

siguranța circuitului civil.

Împotriva acestei

decizii reclamanta a declarat recurs invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct.

7, 8, 9 C. proc. civ.

Înalta Curte de

Casație și Justiție prin decizia nr. 1278 a admis recursul a casat decizia și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele

deciziei s-a reținut că, hotărârea recurată nu respectă cerințele art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece instanța nu a analizat criticile

formulate în apel respectiv, nu a arătat în cuprinsul hotărârii motivele de

fapt și de drept în temeiul cărora și-a formulat convingerea asupra fiecărui

motiv de apel cu care a fost investită și că în considerentele hotărârii

recurate se regăsesc numai aprecieri generale, de principiu, care nu dezleagă

de fapt niciuna din criticile deduse judecății prin cererea de apel iar

nemotivarea hotărârii echivalează cu o necercetare a fondului pricinii.

Trimisă spre

rejudecare cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie sub nr. 4647/2/2010.

În urma analizării

întregului material probator și urmând dispozițiile obligatorii ale deciziei de

îndrumare, Curtea de Apel București – secția a III-a civilă a pronunțat decizia

nr. 518/A din 30 septembrie 2010 prin care a respins ca nefondat apelul.

Pentru a hotărî

astfel s-a reținut că, intimatele – pârâte unt titularele dreptului de

proprietate asupra apartamentului în litigiu, dețin un titlu de proprietate

reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/19953,

titlu care a fost confirmat de justiție prin respingerea irevocabilă a acțiunii

în constatarea nulității absolute a acestuia, astfel că se pot prevala de

existența unui bun în sensul C.E.D.O. S-a mai reținut că, datorită specificului

prezentei acțiuni în revendicare, determinat de faptul că imobilul preluat abuziv

de către stat în perioada regimului comunist, compararea titlurilor de

proprietate înfățișate de părți se face cu observarea criteriilor statornicite

de decizia civilă nr. 33/2008 pronunțată de instanța supremă într-un recurs în

interesul legii.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta invocând incidența dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta critică

hotărârea sub următoarele aspecte.

- Curtea de Apel

București prin hotărârea ce face obiectul recursului a analizat noțiunea de bun

în sensul C.E.D.O. și pe observarea criteriilor statornicite de decizia civilă nr.

33/2008 pronunțată de instanța supremă într-un recurs în interesul legii, că

acțiunea în revendicare rămâne modalitatea clasică a proprietarului neposesor

de a redobândi posesia bunului său de la posesorul neproprietar, fără ca

regimul juridic al acesteia să fie modificat prin intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001. Instrumentul de realizare a acestui obiectiv reprezintă compararea

celor două titluri propuse în cauză. Soluția pronunțată este nelegală, motivat

de faptul că se acordă prevalență legislației cu caracter reparator, respectiv

actelor normative edictate în domeniul restituirii proprietății preluate

abuziv.

- În mod nelegal s-a

reținut că, prin rămânerea definitivă a deciziei civile nr. 322/2003 în temeiul

căreia s-au obținut despăgubiri, dreptul de proprietate, care reprezintă un bun

în sensul C.E.D.O., s-a convertit într-un drept de creanță.

- Instanța de apel în

încercarea de a asigura un echilibru între realizarea dreptului de proprietate

al recurentei și intenția de „a nu aduce atingere acestui drept de

proprietate”, s-a făcut abstracție de principiul disponibilității.

- Decizia nr. 33/2008

pronunțată de instanța supremă și invocată în justificarea soluției de a

proteja dreptul de proprietate al pârâtelor nu are incidență în cauză.

Examinând criticile

formulate prin intermediul cererii de recurs se constată nefondat recursul în

considerentele celor ce succed:

hotărârea, în primul rând, invocând ca motiv de nelegalitate, faptul că

nelegal, analiza acțiunii în revendicare s-a făcut prin excluderea „metodei

clasice a proprietarului neposesor de a redobândi posesia bunului său de la

posesorul neproprietar”.

Într-adevăr, acțiunea

în revendicare se caracterizează printr-o serie de însușiri și anume: este o

acțiune reală, pentru că, reclamantul pretinde că este titularul dreptului real

de proprietate, drept care imprimă și acțiunii același caracter real; se

urmărește predarea posesiei unui bun, ceea ce înseamnă că, în principiu,

acțiunea trebuie introdusă împotriva celui ce deține bunul; reclamantul trebuie

să dovedească că este titularul dreptului de proprietate, dovadă care

constituie temeiul acțiunii în revendicare.

Dar, în speța supusă

analizei trebuie avută în vedere, pe lângă metoda clasică prevăzută în art. 480

C. civ. și faptul că, imobilul ce face obiectul revendicării, a fost preluat

abuziv și în aceste condiții mecanismul comparării titlurilor de proprietate

prezintă unele particularități.

În atare situație,

legal s-a analizat, în speță, dacă părțile se pot prevala de un bun în sensul

Convenției Europene a Drepturilor Omului invocându-se în același timp și

criteriile statornicite prin decizia nr. 33/2008 pronunțată de instanța supremă

într-un recurs în interesul legii.

Situația juridică a

imobilului supus analizei a fost stabilită definitiv și irevocabil printr-o

hotărâre judecătorească prin care s-a constatat caracterul abuziv al preluării

și implicit nevalabilitatea titlului statului.

Înainte de a se trece

la compararea titlurilor de proprietate, conform metodei clasice, trebuie

precizat că, reclamanta a formulat o acțiune în contradictoriu cu intimatele

pârâte prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat de pârâte în calitate de dobânditoare a imobilului

în baza Legii nr. 112/2005, acțiune care a fost soluționată irevocabil în

sensul respingerii acțiunii.

Prin urmare, titlul

de proprietate al pârâtelor, privitor la imobilul în litigiu, a fost analizat

din punct de vedere juridic, fiind astfel confirmat printr-o hotărâre

judecătorească.

În atare situație,

pârâtele se pot prevala de existența unui bun în sensul Convenției Europene a

Drepturilor Omului.

Atâta timp cât titlul

de proprietate al pârâtelor a fost confirmat de o instanță de judecată, în

aplicarea metodei de comparare a titlurilor de proprietate, acest titlu va fi

preferabil, în caz contrar s-ar aduce atingere principiului securității

raporturilor juridice.

Unul din elementele

fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor

juridice care implică între altele, că soluția definitivă dată de instanțe cu

privire la orice litigiu să nu mai fie repusă în cauză.

de-al doilea motiv de recurs, și anume, dreptul de proprietate al reclamantei,

trebuie precizat că, pentru imobilul în litigiu s-a formulat o cerere de

acordare a măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 112/2005, în temeiul căreia

s-au obținut despăgubiri, confirmate printr-o hotărâre judecătorească intrată

în puterea lucrului judecat.

Drept urmare, corect

s-a reținut că dreptul de proprietate al reclamantei, care reprezintă un bun în

sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, s-a convertit într-un drept de

creanță.

ce vizează încălcarea principiului disponibilității prevăzut de art. 129 C.

proc. civ., instanțele sunt obligate să se pronunțe în limitele în care au fost

investite prin cererea de chemare în judecată și prin eventualele cereri

reconvenționale sau de intervenție.

Cadrul procesual atât

sub aspectul obiectului cât și al părților între care se derulează litigiu este

cel fixat de părți, nefiind permis instanței ca, din oficiu să se pronunțe în

afara limitelor în care a fost învestită.

În speță, contrar

celor susținute prin motivele de recurs, instanțele de judecată s-au pronunțat

în limitele investirii sale, în sensul că au analizat pe larg acțiunea în

revendicare, cu care au fost investite, fără depășirea cadrului procesual.

ultimul motiv de recurs, ce vizează aplicarea deciziei nr. 33/2008 pronunțată

de instanța supremă într-un recurs în interesul legii, este tot nefondat, având

în vedere că, respectarea dispozițiilor acestei decizii sunt obligatorii în

analizarea acțiunilor în restituirea bunurilor preluate în mod abuziv.

În considerentele

deciziei nr. 33/2008 s-a reținut că, instanța europeană a stabilit că

exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1 și principiul securității raporturilor

juridice trebuie respectate atât în cazul fostului proprietar, cât și în cel al

cumpărătorului de bună – credință.

Ca urmare oricare

dintre aceștia nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauză de

utilitate publică în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale

ale dreptului internațional.

Pentru cazul în care

nu mai este posibilă restituirea în natură a bunului preluat abuziv de stat, cu

sau fără titlu valabil, pentru că, titlul subdobânditorului nu a fost anulat,

Curtea Europeană a stabilit că urmează să se plătească persoanei îndreptățite

despăgubiri.

În speță, este cert

că titlul pârâtelor nu a fost anulat, ci dimpotrivă confirmat printr-o hotărâre

judecătorească și drept urmare reclamantei corect i s-au acordat despăgubiri

pentru imobilul preluat abuziv de vechiul regim, iar în aplicarea metodei

clasice de comparare a titlurilor de proprietate se va da eficiență titlului

confirmat de o hotărâre judecătorească, respectiv titlul pârâtei.

Așadar, în raport de

cele reținute Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta D.E. împotriva deciziei civile nr. 518/A din 30

septembrie 2010 a Curții de Apel București – secția a III–a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 septembrie 2011.