ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 50/2013

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin decizia nr. 1027 din 8 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, pronunțată în Dosarul nr. 118/321/2007, s-a admis recursul declarat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei în nume propriu și pentru Mănăstirea Neamț, s-a casat decizia nr. 75 din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, precum și sentința nr. 803/C din 25 noiembrie 2008 a Tribunalului Neamț, secția civilă, s-a constatat autoritatea lucrului judecat și, pe cale de consecință, s-a respins atât acțiunea principală introdusă de reclamanta Mănăstirea Neamț la 18 decembrie 2006, cât și cererea reconvențională formulată de pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Neamț; de asemenea, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Neamț împotriva aceleiași decizii.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut următoarele: Așa cum în mod constant s-a reținut, atât în practica instanțelor, cât și în doctrină, excepția puterii lucrului judecat este destinată să asigure stabilitatea raporturilor juridice și să dea eficiență întregii activități judiciare. De aceea, ea a fost considerată ca o excepție de fond, peremtorie și absolută iar normele care o consacră, ca având caracter imperativ. Elementele lucrului judecat, care-i determină și efectele, rezidă din dispozițiile art. 1201 C. civ., text ce se referă la tripla identitate, de părți (eadem conditio personarum) obiect (eadem res) și cauză (eadem causa).

În speță, în mod greșit instanțele nu au reținut incidența textului mai sus citat și respectiv întrunirea condițiilor triplei identități cerută de lege, în raport cu cele ce s-au statuat, în Dosarul nr. 649/2006 al Judecătoriei Târgu-Neamț, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 760 din 11 aprilie 2006. Astfel, cauza soluționată irevocabil prin decizia nr. 414 din 14 mai 2005 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, în care părțile au avut calități inversate, față de poziția procesuală din prezentul litigiu, a avut ca obiect soluționarea cererii formulată, pe cale principală, de reclamanta Direcția Silvică Piatra-Neamț, vizând constatarea dreptului său de superficie asupra terenului de sub clădirile ce alcătuiesc „Complexul N." și crearea unei servituti de trecere la calea publică, precum și a cererii reconvenționale formulată de pârâta reclamantă Mănăstirea Neamț, prin care se solicita constatarea accesiunii Complexului N., la terenul proprietatea sa.

Prin sentința civilă nr. 760 din 11 aprilie 2006, Judecătoria Târgu-Neamț, a respins atât acțiunea principală cât și cererea reconventională. Având spre soluționare apelurile declarate de cele două părți împotriva acestei sentințe, Tribunalul Neamț, secția civilă, prin decizia nr. 286/C din 2 octombrie 2007, le-a respins ca nefondate, reținând că între data pronunțării hotărârii primei instanțe și data soluționării căii de atac, regimul juridic al construcțiilor cunoscute sub denumirea de „Complexul N." și al terenului aferent acestora a suferit modificări ca urmare a recunoașterii - pe cale separată, în procedura specială a legilor fondului funciar - dreptului de proprietate al pârâtei-reclamante Mănăstirea Neamț, asupra terenului în suprafață de 4478,74 ha situat pe raza comunei V., județul Neamț, și a clădirilor existente pe acesta.

Acest drept, se arată, a fost recunoscut prin sentința civilă nr. 23 din 9 ianuarie 2007 a Judecătoriei Târgu-Neamț, care a obligat Direcția Silvică Neamț să delimiteze și să pună la dispoziția Comisiei Comunale Vânători, în favoarea reclamantei reconvenționale, suprafața în discuție, teren cu vegetație forestieră și clădirile aflate pe acesta, printre care și casa de protocol în litigiu. Ca atare, s-a reținut că atât acțiunea principală având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de superfîcie asupra terenului de sub clădirile denumite „Complexul N." și obligarea pârâtei de a permite accesul la aceste construcții, cât și cererea reconvențională formulată de Mănăstirea Neamț, având ca obiect dobândirea prin accesiune a dreptului de proprietate asupra clădirilor amplasate pe terenul proprietatea unității de cult, apar ca lipsite de interes.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, care, prin decizia nr. 414 din 14 mai 2008, a respins recursurile formulate în cauză de reclamantă și pârâta Mănăstirea Neamț. De menționat că, situația juridică creată urmare pronunțării sentinței civile nr. 23 din 9 ianuarie 2007 a Judecătoriei Târgu-Neamț, dată în procedura specială instituită prin legile fondului funciar, cu referire la regimul juridic al nemișcătoarelor în litigiu, era aplicabilă și demersului inițiat, la 18 decembrie 2006 (cauza de față) de Mănăstirea Neamț, cele două acțiuni, fondate pe dreptul comun, fiind introduse la date apropriate, singura deosebire constând în calitățile inversate ale părților (reclamant-pârât/pârât-reclamant).

Or, este unanim admis în doctrină și în practica instanțelor că, pentru a exista autoritate de lucru judecat, nu este necesar ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, sau calitățile părților să fie aceleași, fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte, este identic. Se constată și identitatea de cauză dintre cele două cereri deduse judecății de către reclamanta-pârâtă și respectiv pârâta-reclamantă. Astfel, cauza rezidă în fundamentul juridic al acțiunii și se materializează practic în situația de fapt, calificată juridic. Așa cum judicios s-a statuat în doctrină, cauza reprezintă justificarea pretenției promovată în justiție, fiind „rațiunea primă" sau „rațiunea imediată" a cererii.

De aceea, conceptul de cauză trebuie raportat nu doar la temeiul juridic al acțiunii ci și la starea de fapt, calificată juridic, care - în speță - devenise identică, prin efectul pronunțării sentinței nr. 23 din 9 ianuarie 2007 a Judecătoriei Târgu-Neamț pentru ambele acțiuni, fondate pe dreptul comun. Așa fiind în considerarea celor ce preced, în cauză, s-a constatat autoritatea de lucru judecat în raport de dispozițiile sentinței civile nr. 760 din 11 aprilie 2006, irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Târgu-Neamț. La data de 22 februarie 2011, în temeiul dispozițiilor art. 318 teza I C. proc. civ., contestatoarea Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Neamț a solicitat retractarea deciziei nr. 1027 din 08 februarie 2011, anterior menționată, prin care Înalta Curte a soluționat recursul său.

În dezvoltarea motivului de contestație în anulare s-a susținut că hotărârea a cărei retractare se cere este rezultatul unei greșeli materiale, deoarece instanța de recurs nu a analizat excepțiile privind nulitatea și inadmisibilitatea recursului promovat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei în numele și pentru Mănăstirea Neamț, excepții invocate de Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Neamț prin întâmpinare. În opinia contestatoarei, în temeiul art. 137 C. proc. civ., instanța de recurs trebuia mai întâi să soluționeze excepțiile privind nulitatea și inadmisibilitatea recursului declarat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei în numele și pentru Mănăstirea Neamț, iar mai apoi să soluționeze excepția de fond a autorității de lucru judecat, invocată din oficiu de către instanța de judecată.

Mitropolia Moldovei și Bucovinei în numele și pentru Mănăstirea Neamț, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea, ca nefondată, a contestației în anulare, susținerile invocate de contestatoare nefîind formulate prin motivele de recurs ci doar prin întâmpinarea depusă în recurs, neexistând o eroarea materială în sensul textului invocat de contestatoare. Analizând contestația în anulare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acesteia pentru argumentele ce succed. Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale esențiale, determinante pentru soluția pronunțată.

Textul de lege vizează greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate. în această categorie intră greșeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei. Din conținutul deciziei contestate nu rezultă existenta unor greșeli materiale care să ducă la anularea acesteia. În speță, contestatoarea a formulat critici vizând o eventuală greșeală de judecată, considerând că instanța de recurs a stabilit în mod nelegal ordinea de soluționare a excepțiilor invocate cu ocazia soluționării recursului, cu încălcarea prevederilor art. 137 C. proc. civ. și nu s-a pronunțat, cu prioritate, asupra excepțiilor privind nulitatea și inadmisibilitatea recursului declarat de Mitropolia Moldovei și Bucovine în numele și pentru Mănăstirea Neamț, invocate de contestatoare prin întâmpinare.

Practic, contestatoarea confundă semnificația sintagmei „greșeală materială" cu pretinse greșeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural. Or, în înțelesul normei prevăzute de art. 318 C. proc. civ., prima ipoteză a contestației în anulare speciale, greșeala materială vizează o eroare formală, care deși distinctă de greșeala materială care poate fi îndreptată în condițiile art. 281 C. proc. civ., nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli decurgând din interpretarea unor dispoziții de drept substanțial sau procedural. Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv. Greșeala materială nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanța ar fi înțeles să interpreteze un text de lege, pentru că altfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs.

Față de cele ce preced, nu sunt îndeplinite cerințele art. 318 C. proc. civ., astfel că se impune respingerea contestației în anulare, aceasta fiind neîntemeiată. Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a respinge contestația dedusă judecății. În aplicarea art. 274 C. proc. civ., va obliga pe contestatoare la plata sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Neamț împotriva deciziei nr. 1027 din 8 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală în Dosarul nr. 118/321/2007. Obligă contestatoarea Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Neamț la plata sumei de 1.000 RON cu titlu cheltuieli de judecată către intimata Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2013.