ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 50/2013

Asupra cauzei

de față constată următoarele:

Prin decizia

nr. 1027 din 8 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, pronunțată în Dosarul nr. 118/321/2007,

s-a admis recursul declarat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei în nume propriu

și pentru Mănăstirea Neamț, s-a casat decizia nr. 75 din 25 iunie 2009 a Curții

de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori familie, conflicte de muncă,

asigurări sociale, precum și sentința nr. 803/C din 25 noiembrie 2008 a

Tribunalului Neamț, secția civilă, s-a constatat autoritatea lucrului judecat

și, pe cale de consecință, s-a respins atât acțiunea principală introdusă de reclamanta

Mănăstirea Neamț la 18 decembrie 2006, cât și cererea reconvențională formulată

de pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Neamț; de

asemenea, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta Regia Națională a

Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Neamț împotriva aceleiași decizii.

Pentru a hotărî

astfel, Înalta Curte a reținut următoarele:

Așa cum în mod

constant s-a reținut, atât în practica instanțelor, cât și în doctrină, excepția

puterii lucrului judecat este destinată să asigure stabilitatea raporturilor juridice

și să dea eficiență întregii activități judiciare.

De aceea, ea a

fost considerată ca o excepție de fond, peremtorie și absolută iar normele care

o consacră, ca având caracter imperativ.

Elementele lucrului

judecat, care-i determină și efectele, rezidă din dispozițiile art. 1201 C.

civ., text ce se referă la tripla identitate, de părți (eadem conditio personarum)

obiect (eadem res) și cauză (eadem causa).

În speță, în mod

greșit instanțele nu au reținut incidența textului mai sus citat și respectiv întrunirea

condițiilor triplei identități cerută de lege, în raport cu cele ce s-au statuat,

în Dosarul nr. 649/2006 al Judecătoriei Târgu-Neamț, în care s-a pronunțat sentința

civilă nr. 760 din 11 aprilie 2006.

Astfel, cauza

soluționată irevocabil prin decizia nr. 414 din 14 mai 2005 a Curții de Apel Bacău,

secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, în

care părțile au avut calități inversate, față de poziția procesuală din prezentul

litigiu, a avut ca obiect soluționarea cererii formulată, pe cale principală, de

reclamanta Direcția Silvică Piatra-Neamț, vizând constatarea dreptului său de superficie

asupra terenului de sub clădirile ce alcătuiesc „Complexul N." și crearea unei

servituti de trecere la calea publică, precum și a cererii reconvenționale formulată

de pârâta reclamantă Mănăstirea Neamț, prin care se solicita constatarea accesiunii

Complexului N., la terenul proprietatea sa.

Prin sentința

civilă nr. 760 din 11 aprilie 2006, Judecătoria Târgu-Neamț, a respins atât acțiunea

principală cât și cererea reconventională.

Având spre soluționare

apelurile declarate de cele două părți împotriva acestei sentințe, Tribunalul Neamț,

secția civilă, prin decizia nr. 286/C din 2 octombrie 2007, le-a respins ca nefondate,

reținând că între data pronunțării hotărârii primei instanțe și data soluționării

căii de atac, regimul juridic al construcțiilor cunoscute sub denumirea de „Complexul

N." și al terenului aferent acestora a suferit modificări ca urmare a recunoașterii

- pe cale separată, în procedura specială a legilor fondului funciar - dreptului

de proprietate al pârâtei-reclamante Mănăstirea Neamț, asupra terenului în suprafață

de 4478,74 ha situat pe raza comunei V., județul Neamț, și a clădirilor existente

pe acesta.

Acest drept, se

arată, a fost recunoscut prin sentința civilă nr. 23 din 9 ianuarie 2007 a Judecătoriei

Târgu-Neamț, care a obligat Direcția Silvică Neamț să delimiteze și să pună la dispoziția

Comisiei Comunale Vânători, în favoarea reclamantei reconvenționale, suprafața în

discuție, teren cu vegetație forestieră și clădirile aflate pe acesta, printre care

și casa de protocol în litigiu.

Ca atare, s-a

reținut că atât acțiunea principală având ca obiect constatarea dobândirii dreptului

de superfîcie asupra terenului de sub clădirile denumite „Complexul N." și

obligarea pârâtei de a permite accesul la aceste construcții, cât și cererea reconvențională

formulată de Mănăstirea Neamț, având ca obiect dobândirea prin accesiune a dreptului

de proprietate asupra clădirilor amplasate pe terenul proprietatea unității de cult,

apar ca lipsite de interes.

Soluția a fost

menținută de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte

de muncă, asigurări sociale, care, prin decizia nr. 414 din 14 mai 2008, a respins

recursurile formulate în cauză de reclamantă și pârâta Mănăstirea Neamț.

De menționat că,

situația juridică creată urmare pronunțării sentinței civile nr. 23 din 9 ianuarie

2007 a Judecătoriei Târgu-Neamț, dată în procedura specială instituită prin legile

fondului funciar, cu referire la regimul juridic al nemișcătoarelor în litigiu,

era aplicabilă și demersului inițiat, la 18 decembrie 2006 (cauza de față) de Mănăstirea

Neamț, cele două acțiuni, fondate pe dreptul comun, fiind introduse la date apropriate,

singura deosebire constând în calitățile inversate ale părților (reclamant-pârât/pârât-reclamant).

Or, este unanim

admis în doctrină și în practica instanțelor că, pentru a exista autoritate de lucru

judecat, nu este necesar ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același

mod, sau calitățile părților să fie aceleași, fiind suficient ca din cuprinsul cererilor

să rezulte că scopul final urmărit de parte, este identic.

Se constată și

identitatea de cauză dintre cele două cereri deduse judecății de către reclamanta-pârâtă

și respectiv pârâta-reclamantă.

Astfel, cauza

rezidă în fundamentul juridic al acțiunii și se materializează practic în situația

de fapt, calificată juridic.

Așa cum judicios

s-a statuat în doctrină, cauza reprezintă justificarea pretenției promovată în justiție,

fiind „rațiunea primă" sau „rațiunea imediată" a cererii.

De aceea, conceptul

de cauză trebuie raportat nu doar la temeiul juridic al acțiunii ci și la starea

de fapt, calificată juridic, care - în speță - devenise identică, prin efectul pronunțării

sentinței nr. 23 din 9 ianuarie 2007 a Judecătoriei Târgu-Neamț pentru ambele acțiuni,

fondate pe dreptul comun.

Așa fiind în considerarea

celor ce preced, în cauză, s-a constatat autoritatea de lucru judecat în raport

de dispozițiile sentinței civile nr. 760 din 11 aprilie 2006, irevocabilă, pronunțată

de Judecătoria Târgu-Neamț.

La data de 22

februarie 2011, în temeiul dispozițiilor art. 318 teza

I

C.

proc. civ., contestatoarea Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică

Neamț a solicitat retractarea deciziei nr. 1027 din 08 februarie 2011, anterior

menționată, prin care Înalta Curte a soluționat recursul său.

În dezvoltarea

motivului de contestație în anulare s-a susținut că hotărârea a cărei retractare

se cere este rezultatul unei greșeli materiale, deoarece instanța de recurs nu a

analizat excepțiile privind nulitatea și inadmisibilitatea recursului promovat de

Mitropolia Moldovei și Bucovinei în numele și pentru Mănăstirea Neamț, excepții

invocate de Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Neamț prin întâmpinare.

În opinia contestatoarei,

în temeiul art. 137 C. proc. civ., instanța de recurs trebuia mai întâi să soluționeze

excepțiile privind nulitatea și inadmisibilitatea recursului declarat de Mitropolia

Moldovei și Bucovinei în numele și pentru Mănăstirea Neamț, iar mai apoi să soluționeze

excepția de fond a autorității de lucru judecat, invocată din oficiu de către instanța

de judecată.

Mitropolia Moldovei

și Bucovinei în numele și pentru Mănăstirea Neamț, prin întâmpinarea formulată,

a solicitat respingerea, ca nefondată, a contestației în anulare, susținerile invocate

de contestatoare nefîind formulate prin motivele de recurs ci doar prin întâmpinarea

depusă în recurs, neexistând o eroarea materială în sensul textului invocat de contestatoare.

Analizând contestația

în anulare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acesteia pentru argumentele

ce succed.

Potrivit art.

318 teza

I

C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs

pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei

greșeli materiale esențiale, determinante pentru soluția pronunțată.

Textul de lege

vizează greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei

soluții eronate. în această categorie intră greșeli de fapt, involuntare, comise

prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei.

Din conținutul

deciziei contestate nu rezultă existenta unor greșeli materiale care să ducă la

anularea acesteia.

În speță, contestatoarea

a formulat critici vizând o eventuală greșeală de judecată, considerând că instanța

de recurs a stabilit în mod nelegal ordinea de soluționare a excepțiilor invocate

cu ocazia soluționării recursului, cu încălcarea prevederilor art. 137 C. proc.

civ. și nu s-a pronunțat, cu prioritate, asupra excepțiilor privind nulitatea și

inadmisibilitatea recursului declarat de Mitropolia Moldovei și Bucovine în numele

și pentru Mănăstirea Neamț, invocate de contestatoare prin întâmpinare.

Practic, contestatoarea

confundă semnificația sintagmei „greșeală materială" cu pretinse greșeli de

judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial

sau procedural.

Or, în înțelesul

normei prevăzute de art. 318 C. proc. civ., prima ipoteză a contestației în anulare

speciale, greșeala materială vizează o eroare formală, care deși distinctă de greșeala

materială care poate fi îndreptată în condițiile art. 281 C. proc. civ., nu poate

fi exercitată pentru remedierea unor greșeli decurgând din interpretarea unor dispoziții

de drept substanțial sau procedural.

Fiind un text

de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv.

Greșeala materială

nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanța ar fi înțeles să interpreteze

un text de lege, pentru că altfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă

o dată a aceluiași recurs.

Față de cele ce

preced, nu sunt îndeplinite cerințele art. 318 C. proc. civ., astfel că se impune

respingerea contestației în anulare, aceasta fiind neîntemeiată.

Așa fiind, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte urmează a respinge contestația dedusă judecății.

În aplicarea

art. 274 C. proc. civ., va obliga pe contestatoare la plata sumei de 1.000 RON reprezentând

cheltuieli de judecată către intimata Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatoarea Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția

Silvică Neamț împotriva deciziei nr. 1027 din 8 februarie 2011 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală în Dosarul

nr. 118/321/2007.

Obligă contestatoarea

Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Neamț la plata sumei de

1.000 RON cu titlu cheltuieli de judecată către intimata Mitropolia Moldovei și

Bucovinei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

16 ianuarie 2013.