ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2709/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2709/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei civile de față, constată
următoarele:
La data de 11 ianuarie 2010 reclamanta
R.N.P. R.S. - prin Direcția Silvică Neamț a chemat în judecată pe pârâta
Mănăstirea Neamț pentru ca să fie obligată la plata sumei de 565.217 lei cu
titlu de despăgubiri.
In motivarea acțiunii, a învederat că,
urmare a aplicării Legii nr. 1/2000, modificată prin Legea nr. 247/2005, prin
sentința civilă nr. 23 din 09 ianuarie 2007 a Judecătoriei Târgu Neamț a fost
obligată să predea pârâtei o serie de imobile - construcții și instalații
edificate de unitatea lor (cuprinse în inventar - ca mijloace fixe) pe
terenurile ce au făcut obiectul retrocedării.
Prin Decizia nr. 602/2008 a Curții
Constituționale, dispozițiile art. 31 alin. (3), (4), (7), (8) și (9) din Legea
nr. 1/2000 au fost constatate neconstituționale, reținându-se faptul că
reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere
persoanelor fizice și persoanelor juridice, nu împiedică constituirea unui
drept de superficie în favoarea statului, în condițiile art. 492 și următoarele
C. civ., sau înstrăinarea cu titlu oneros a construcțiilor către persoanele
îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
forestiere.
Curtea Constituțională, prin Decizia
nr. 602/2008 a reținut că, nu poate avea loc un transfer gratuit de proprietate
privată a statului către persoanele fizice sau juridice private, nefiind
îndeplinite condițiile prevăzute de art. 44 alin. (3) din Constituție cu
privire la expropriere.
Așadar, dispozițiile acestei decizii
trebuie interpretate în lumina garantării justei despăgubiri, expunând
enunțiativ o variantă privind valorificarea dreptului de proprietate numai după
o justă și prealabilă despăgubire-condiție
sine qua non
a măsurii
exproprierii ca modalitate legitimă a lipsirii de libertate.
De asemenea,
prevederile de lege în baza cărora au fost obligați să
predea imobilul încalcă și
dispozițiile art. 135 alin. (2) lit. a) și b) din Constituție prin care se
instituie obligația statului de a asigura crearea cadrului favorabil pentru
valorificarea tuturor factorilor de producție ca
atare și a investițiilor făcute cu contribuția întregii societăți,
ocrotindu-se
astfel interesul național.
Prin urmare,
solicită ca pârâta Mănăstirea Neamț să fie obligată la
plata sumei totale de 565.217 lei cu
titlu de despăgubiri, sumă ce o
datorează
urmare a preluării mijloacelor fixe, prin aplicarea dispozițiilor
art. 31 din Legea nr. 1/2000 declarate în prezent
neconstituționale.
Reclamanta a arătat că suma de 565.217
lei reprezintă contravaloarea următoarelor construcții mijloace fixe: canton
locuință Cărbuna, situat în UP III, ua 158 c Mănăstirea Neamț, în valoare de
26880 lei; canton pepinieră Dumbrava, situat în UP
II
ua 16R, în valoare de 23275 lei; racord electric canton
Dumbrava, în valoare de 4417 lei; canal evacuare pepinieră Dumbrava, situat în
UP
II
ua 16, în valoare de 16255 lei;
depozit puieți aceeași locație, în valoare de 16718 lei; instalație alimentare
electrică, aceeași locație, în valoare de 72528 lei; instalație alimentare apă,
în valoare de 7096 lei; sediul brigadă silvică Cerbu, situat în UP III ua 178C,
în valoare de 22678 lei; magazie materiale cu aceeași locație, în valoare de
3772 lei; fânărie și grajd, cu aceeași locație, în valoare de 10306 lei; coșer
dublu porumb, aceeași locație, cu valoarea de 1933 lei; împrejmuire scândură,
aceeași locație, cu valoare de 7194 lei; cabană forestieră Secu, situată în UP
I
ua 54, în valoare de 30254 lei; canton
locuință cu etaj, situată în UP III, ua34 C2, în valoare de 240599 lei;
centrală termică cabana Nemțișor, UP III, ua CI, în valoare de 31168 lei;
împrejmuire scândură cabana Nemțișor, în valoare de 33541 lei și toplițe
păstrăv cabana Nemțișor, în valoare de 16603 lei.
La termenul de judecată din 19 aprilie
2010 reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul reducerii cuantumului
pretențiilor la suma de 493.905 lei, cu motivarea că renunță la contravaloarea
a 3 construcții respectiv:
centrală termică
cabana Nemțișor, UP III, ua CI, în valoare de 31168 lei; împrejmuire scândură
cabana Nemțișor, în valoare de 33541 lei și toplițe
păstrăv cabana
Nemțișor, în valoare de 16603 lei.
Pârâta Mănăstirea Neamț a depus
întâmpinare și cerere reconvențională.
Prin întâmpinare a solicitat
respingerea acțiunii cu motivarea că trecerea în proprietatea lor, s-a făcut
prin sentința civilă nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamț fără a fi obligați
la despăgubiri ca urmare a aplicării de către instanță a textului art. 31 din
Legea nr. 1/2000, iar Decizia Curții Constituționale nr. 602/2008 nu are
aplicabilitate asupra sentinței civile menționate întrucât, potrivit
dispozițiilor art. 147 din Constituția României, deciziile Curții
Constituționale nu retroactivează.
Prin cererea reconvențională a
solicitat să fie obligată reclamanta să emită o adresă către Oficiul de
Cadastru și Publicitate Imobiliară Neamț, prin care să ceară radierea din
Cartea Funciară de la O.C.P.I. Neamț - Oficiul Târgu Neamț a următoarelor
intabulări privind dreptul de proprietate al Statului pentru clădirile: Sediu
Ocol Silvic Târgu Neamț, Canton Secu, Cabana Nemțișor, dreptul de folosință al
Direcției Silvice Neamț pentru terenurile aferente acestor clădiri în suprafață
de 3302 mp și 1000 mp, ca urmare a faptului că prin sentința civilă nr. 23/1997
a Judecătoriei Târgu Neamț acestea au intrat în proprietatea Mănăstirii Neamț.
A mai solicitat ca, în situația în
care se va aprecia că anumite bunuri mobile sau imobile din cele pretinse de
reclamantă nu sunt parte integrantă a imobilelor dobândite în proprietate de
către Mănăstirea Neamț, prin punerea în executare a sentinței civile nr.
23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamț, să fie obligată reclamanta să și le ridice
pe cheltuiala sa.
Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul
Neamț prin sentința civilă nr. 840/C din 16 august 2010 a respins ca
neîntemeiată atât acțiunea principală formulată de reclamantă cât și cererea
reconvențională formulată de pârâtă.
Prima instanță a reținut că
dispozițiile art. 31 din Legea nr. 1/2000 au fost declarate neconstituționale
(prin Decizia nr. 602 din 20 mai 2008 a Curții Constituționale) ulterior
pronunțării și executării sentinței civile nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu
Neamț, iar această împrejurare nu-i
deschide
reclamantei calea unei acțiuni în despăgubiri pentru imobilele
preluate, întrucât, potrivit dispozițiilor art.
147 alin. (7) din Constituție și art. 11
c. (3) din Legea nr. 47/1992
privind Organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile Curții
Constituționale au putere numai pentru viitor.
Or, atât timp cât textul de lege în
vigoare la data pronunțării sentinței civile nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu
Neamț nu reglementa vreo modalitate de despăgubire pentru construcțiile și
instalațiile în litigiu, pârâta nu poate fi obligată în prezent, în urma
declarării neconstituționale a acelui text de lege la plata contravalorii
acelor bunuri, deoarece decizia Curții Constituționale are efecte „ex nunc",
ceea ce înseamnă că efectele sale nu pot viza decât actele, acțiunile,
inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor, nu și
situațiile juridice definitiv constituite precum și efectele juridice produse
de acestea definitiv realizate înainte de publicarea sa.
Acțiunea reclamantei este lipsită de
temei, întrucât dispozițiile art. 492 și următoarele C. civ. nu sunt aplicabile
în speță.
Astfel,
dispozițiile art. 492, art. 493, art. 494 și următoarele C. civ.
reglementează dreptul de creanță al
constructorului asupra construcției edificate pe terenul altuia și care se
întemeiază pe îmbogățirea fără justă cauză a proprietarului terenului.
Îmbogățirea fără justă cauză este
faptul juridic ilicit, prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama
patrimoniului altei persoane fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.
De regulă, se consideră că aceasta
implică un fapt juridic care
constă în
mărirea patrimoniului unei persoane, fără temei legitim, prin
diminuarea
patrimoniului altei persoane, cea dintâi având obligația de a
înapoia celei de-a doua avantajul pe care 1-a
obținut în dauna ei.
Mijlocul procedural prin care cel care
a suferit o sărăcire a patrimoniului ca urmare a îmbogățirii fără justă cauză a
altei persoane poate reclama în justiție de la acesta restituirea îmbogățirii
dobândite în detrimentul lui îl reprezintă acțiunea în restituire ("
Actio
in rem verso
").
Condiția
juridică a intentării acțiunii în restituire presupune să nu există un temei
legal al îmbogățirii unui patrimoniu pe seama diminuării
patrimoniului altei persoane,
respectiv să nu fie vorba de o dispoziție legală, o hotărâre judecătorească, un
contract, etc.
Or, în speță,
trecerea fără plată în proprietatea pârâtei a bunurilor a
căror contravaloare o pretinde
reclamanta, și cu care susține că s-a diminuat patrimoniul său, s-a făcut în
temeiul dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 1/2000 și în baza unei hotărâri
judecătorești și nu „fără just temei".
Cererea reconvențională formulată de
pârâtă a fost respinsă având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 119 alin.
(1) C. proc. civ., prin
cererea
reconvențională pârâtul nu poate invoca orice pretenții împotriva
reclamantului,
ci numai acelea care au legătură cu cererea principală de chemare în judecată, iar
primul capăt de cerere din reconvențională nu are legătură cu acțiunea
principală.
In ce privește
cel de-al doilea capăt de cerere, deși reclamanta nu a
susținut prin acțiune că o parte din
imobilele sau instalațiile a căror contravaloare o pretinde nu ar fi fost parte
integrată din imobilele trecute în proprietatea pârâtei, ca o consecință a
respingerii cererii principale, acest capăt de cerere rămâne fără obiect.
Împotriva acestei sentințe au declarat
apel ambele părți din litigiu.
Pârâta Mănăstirea Neamț a solicitat
modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii cererii reconvenționale
astfel cum a fost formulată. Apelul nu a fost motivat nici în fapt și nici în
drept.
Reclamanta a criticat sentința
pronunțată de prima instanță pentru nelegalitate, invocând în esență
următoarele :
La momentul executării silite din data
de 27 noiembrie 2009 (dosar de executare nr. 215/2009) a dispărut temeiul legal
în baza căruia a fost emisă sentința civilă nr. 23 din 09 ianuarie 2007
pronunțată de Judecătoria Târgu-Neamț.
La data preluării efective a
imobilelor nu a existat un temei legal al îmbogățirii patrimoniului intimatei
pe seama diminuării patrimoniului statului.
Chiar dacă la data pronunțării
sentinței civile nr. 23/2007 nu era reglementată vreo modalitate de despăgubire
pentru construcțiile și instalațiile în litigiu, consideră că intimata nu poate
fi obligată în prezent la plata contravalorii acelor bunuri deoarece nu poate
avea loc un transfer gratuit de proprietate privată a statului către persoane
fizice sau juridice private, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.
44 alin. (3) din Constituție cu privire la expropriere.
Instanța de fond avea obligația să
verifice, din oficiu,
aplicabilitatea
dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru
apărarea
Drepturilor Omului, care au intrat în vigoare pentru România începând cu data
de 20 iunie 1994, cu mult înainte față de apariția textului de lege în vigoare
la data pronunțării sentinței civile nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamț.
Întâmpinare la apel a depus numai
reclamanta-pârâtă, care a solicitat respingerea apelului declarat de
pârâta-reclamantă ca nefondat pentru considerentele invocate și la prima
instanță.
Nu au fost
administrate probe noi în apel.
Curtea de Apel Bacău, secția civilă,
cauze cu minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, prin decizia
civilă nr. 7 din 31 ianuarie 2011,
a
respins, ca nefondate, apelurile civile declarate de reclamanta R.N.P. R.S.
prin Direcția Silvică Neamț și pârâta Mănăstirea Neamț.
Instanța de apel a reținut că
pretențiile formulate de pârâtă prin cererea reconvențională nu au nici o
legătură cu pretențiile reclamantului din cererea principală întrucât ele se
referă la alte imobile ( construcții și terenuri) care nu fac parte din obiectul
acțiunii formulate de reclamantă. Această lipsă de legătură ( de cauzalitate)
între pretenții face ca cererea reconvențională să fie în principiu
inadmisibilă, așa cum în mod judicios a reținut și prima instanță, deoarece din
interpretarea per a contrario a art. 119 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că
pârâtul poate să facă cerere reconvențională numai dacă are pretenții în
legătură cu cererea reclamantului.
Chiar dacă s-ar
aprecia că este admisibilă, cererea reconvențională
nu putea fi admisă întrucât nu există
nicio prevedere legală prin care reclamanta să fie obligată să formuleze la
O.C.P.I cerere de radiere a dreptului de proprietate al Statului.
Curtea a decis că apelul formulat de
reclamantă este nefondat deoarece titlul executoriu în baza căruia s-a realizat
executarea silită a
acesteia nu 1-a
reprezentat art. 31 din Legea nr. 1/2000, ci sentința civilă
nr. 23 din 9
ianuarie 2007 pronunțată de Judecătoria Târgu-Neamț în dosarul nr. 81/321/2006,
rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 648/RC din 07 mai 2007 pronunțată de
Tribunalul Neamț în dosarul nr. 81/321/2006, prin care s-au respins, ca
nefondate, recursurile formulate de intimatele Direcția Silvică Neamț și
Comisia Județeană Neamț împotriva acestei sentințe.
In aceste condiții, a conchis Curtea,
este irelevant în cauză de față faptul că ulterior rămânerii irevocabile a
acestei sentințe Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea
acestui articol de lege care a constituit unul dintre motivele de drept pe care
instanța de judecată și-a întemeiat soluția pe care a pronunțat-o.
Prin sentința mai sus-menționată
instanța de judecată a stabilit în mod implicit cu putere de lucru judecat că
reconstituirea dreptului de proprietate al Mănăstirii Neamț să se facă cu titlu
gratuit, atât cu privire la terenul în suprafață de 4.478,74 ha, cât și cu
clădirile aflate pe acesta.
De lege lata
este de principiu că unul dintre
efectele lucrului judecat îl constituie puterea de lucru judecat care să
dreptul oricăreia dintre părțile dintr-un litigiu să opună lucrul anterior
judecat într-un alt litigiu dacă acesta are legătură cu soluționarea din urmă.
O asemenea legătură există în cauza pendinte deoarece imobilele menționate de
reclamantă în acțiunea principală fac parte dintre imobilele cu privire la care
s-a pronunțat Judecătoria Târgu Neamț prin sentința civilă nr. 23/2007.
Titlul executoriu reprezentat de
sentința civilă nr. 23/2007
constituie din
punctul de vedere al conflictului legilor în timp, astfel cum
a fost
definit în doctrină și practica judiciară o
facta praeterita
(fapt
juridic) ale cărui efecte juridice s-au născut și produs în totalitate înainte
de data intrării în vigoare a legii noi (în cauza de față înainte de data la
care a început să producă efecte juridice decizia Curții Constituționale nr.
602/2008 ), or, este de principiu că deciziile Curții Constituționale nu se
aplică retroactiv.
Curtea nu a primit susținerea
reclamantei, conform căreia instanța avea obligația să verifice, din oficiu,
aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la
Convenția Europeană a Drepturilor Omului deoarece, pe de o parte, acest
Protocol nu a constituit
causa debendi
( temeiul juridic ) al cererii de
chemare în judecată, iar, pe de altă parte art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
prevede, fără echivoc, că în apel nu se poate schimba (se subînțelege nici
completa) cauza cererii de chemare în judecată.
împotriva acestei decizii au declarat
recurs, în termen legal, reclamantă R.N.P. R.S., prin Direcția Silvică Neamț și
pârâta Mănăstirea Neamț.
In dezvoltarea criticilor formulate în
temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta
R.N.P. R.S. Neamț a arătat
următoarele:
Argumentarea instanței de apel este
eronată, deoarece, la momentul executării silite din data de 27 noiembrie 2009,
dosar executare 215/2009, există o nouă situație de fapt prin dispariția
temeiului legal în baza căruia a fost emisă hotărârea judecătorească. La data
preluării efective a imobilelor nu a existat un temei legal al îmbogățirii
patrimoniului intimatei, pe seama diminuării patrimoniului statului.
Chiar dacă la
data pronunțării sentinței nr. 23/2007 a Judecătoriei
Târgu Neamț nu
era reglementată vreo modalitate de despăgubire pentru
construcțiile și instalațiile în
litigiu, intimata poate fi obligată în prezent la plata contravalorii acelor
bunuri, deoarece nu poate avea loc un transfer gratuit de proprietate privată a
statului către persoane fizice sau juridice private, nefiind îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 44 alin. (3) din Constituție cu privire la
expropriere.
Conform art. 44 alin. (2) din
Constituție, proprietatea privată este garantată și ocrotită, în mod egal, de
lege, nimeni neputând beneficia în ceea ce privește bunurile proprietate
privată de o protecție juridică diferită, indiferent că aceasta are ca titulari
persoane fizice sau juridice private, statul sau unitățile administrativ
teritoriale.
Reconstituirea
dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere
persoanelor
fizice și persoanelor juridice, nu împiedică constituirea unui
drept de superficie în favoarea
statului, în condițiile art. 492 și
următoarele
C. civ., sau înstrăinarea cu titlu oneros a
construcțiilor către persoanele
îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
forestiere.
Consideră că atât
instanța de fond cât și cea de apel aveau obligația
să se pronunțe cu privire la
aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce a intrat în vigoare pentru România
începând cu data de 20 iunie 1994, cu
mult
înainte față de apariția textului de lege în vigoare la data pronunțării
sentinței civile nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamț.
Susține că a fost încălcat dreptul de
proprietate privată al statului, prin transferul gratuit de proprietate asupra
unor imobile către persoane fizice sau juridice ce au obținut retrocedarea
terenurilor în urma adoptării normelor reparatorii.
Așa cum, prin
adoptarea de reglementări speciale, statul a conferit
celor expropriați, deposedați, dreptul
la restituirea în natură sau la despăgubiri, statul nu poate fi privat de
posibilitatea de a valorifica dreptul la despăgubiri pentru că, prin inacțiunea
sa pe plan legislativ, nu a prevăzut expres și o modalitate de despăgubire a
proprietarului construcțiilor.
In prezenta cauză, a avut loc o
încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, deoarece, o privare de
proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de
utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern și să respecte un
raport de
proporționalitate între
mijloacele folosite în scopul vizat, să menajeze un
just echilibru între
exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului
(persoană fizică/juridică), în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională
a valorii bunului, acordată titularului acestuia, condiții care nu sunt
îndeplinite.
Curtea Europeană a decis în mod
constant că o privare de
proprietate pentru
cauză de utilitate publică nu se justifică fără plata unei indemnizări, sub
rezerva unor circumstanțe excepționale.
Solicită admiterea recursului așa cum
a fost formulat, cu modificarea în parte a deciziei nr. 7 din 31 ianuarie 2011,
în sensul pronunțării unei hotărâri care să oblige intimata Mănăstirea Neamț la
plata sumei totale de 483.905 lei cu titlu de despăgubiri, sumă ce o datorează
urmare a preluării mijloacelor fixe edificate de unitatea reclamantă.
Prin motivele de recurs formulate,
pârâta Mănăstirea Neamț a solicitat
modificarea
parțială a soluției date de instanța de fond si de apel, în sensul admiterii
cererii reconvenționale, în conf. cu art. 1077 C. civ. și obligarea R.N.P. R.S.
- Direcția silvică Neamț și OCPI Neamț să radieze din Registru de carte
funciară următoarele:
a. dreptul de proprietate al Statului
pentru clădirile „Sediu Ocol Silvic Târgu Neamț" și dreptul de folosință
al Direcției Silvice Neamț pentru terenul aferent acestor clădiri, în suprafață
de 3302 mp;
b.
dreptul de proprietate al Statului
pentru clădirile „Cabana Nemțișor";
c.
dreptul de proprietate al Statului
pentru clădirile „Canton Secu" și dreptul de folosință al Direcției silvice
Neamț pentru terenul aferent acestui canton, în suprafață de 1000 mp pentru
motivul că toate aceste obiective au intrat în proprietatea și folosința
Mănăstirii Neamț, ca urmare a executării S.C. nr. 23 din 9 ianuarie 2007 a
Judecătoriei Târgu Neamț.
La termenul de judecată din data de 23
martie 2012 Înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, nulitatea recursului
declarat de pârâtă în conformitate cu art. 302
1
alin. (1) lit. c),
raportat la art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Analiza
recursurilor:
Recursul declarat de pârâta Mănăstirea
Neamț este nul.
Potrivit art. 302
1
alin.
(1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea
nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și
dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea
greșită a motivelor de recurs nu atrage
nulitatea
recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor
într-unui
din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, dacă
dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui din
cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc.
civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.
In speță, nu numai că recurenta nu s-a
conformat exigențelor art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ.,
neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ. pe care își
întemeiază
recursul, dar nu a formulat nici
critici care să poată fi încadrate din oficiu
în vreunul din cazurile de
casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs
deduse judecății nu se
regăsesc critici
propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul
recursului,
ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a
motivelor de nelegalitate prin raportare la
soluția pronunțată în apel și la
argumentele folosite de instanță în
fundamentarea acesteia.
Modalitatea de motivare a recursului
adoptată de către recurentă constă, practic, în reluarea unor solicitări din
cererea reconvențională privind radierea din cartea funciară a dreptului
statului pentru anumite clădiri asupra cărora a ridicat pretenții pârâta,
solicitări care nu pot fi
încadrate în
vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304
C. proc.
civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
Având în vedere
că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C.
proc. civ., iar pârâta nu a formulat critici
care să poată fi circumscrise acestui cadru legal și care
să vizeze argumentele deciziei recurate, Înalta Curte urmează să constate
nulitatea
recursului acestei părți, conform art.
302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
coroborat cu art. 306 alin.
(3) C. proc. civ.
Recursul declarat de reclamanta R.N.P.
Neamț este fondat în următoarele limite și având
în vedere considerentele ce succed:
Instanțele de
fond au analizat prioritar efectele declarării ca
neconstituționale a dispozițiilor art.
31 alin. (3), (4), (7), (8), (9) din Legea nr. 1/2000, printr-un control a
posteriori de constituționalitate, prin decizia
Curții Constituționale nr. 603 din 20 mai 2008, publicată în M.Of.
al
României nr. 533 din 15 iulie 2008 și din această perspectivă îndreptățirea
reclamantei, cea care a edificat construcțiile și instalațiile ce fac obiectul
litigiului, la a primi despăgubiri pentru bunurile ce au fost retrocedate
pârâtei, căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietatea asupra terenului.
După cum au
reținut instanțele de fond, potrivit art. 147 alin. (1) din
Constituție, dispozițiile din legile
în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45
de zile de la publicarea
deciziei Curții
Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune
de acord
prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata
acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menționat
se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în
Monitorul Oficial al României,
sunt general
obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții
regăsindu-se
și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la
organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și
completările ulterioare.
In raport de
această reglementare, constituțională și legală, se pune
problema dacă
declararea neconstituționalității textului de lege menționat
prin decizie a Curții Constituționale,
care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunii în curs,
având în vedere că la data pronunțării sentinței civile nr. 23/2007 a
Judecătoriei Târgu Neamț dispozițiile art. 31 din Legea nr. 1/2000 nu erau
declarate neconstituționale.
Este adevărat că la data retrocedării
terenului pârâtei Mănăstirea Neamț nu era reglementată în procedura legii
speciale vreo modalitate de despăgubire pentru construcțiile și instalațiile în
litigiu, dar prin controlul de constituționalitate exercitat asupra normei
incidente, contrar argumentelor reținute de instanța de apel, reclamanta nu
poate fi împiedicată la data prezentei acțiuni în justiție de a obține
echivalentul bunurilor transmise odată cu imobilul teren, pârâtei.
Aceasta deoarece la data soluționării
litigiului anterior s-a dezlegat doar chestiunea privitoare la dreptul pârâtei
de a revendica imobilul și îndreptățirea acesteia la restituire nu și o
eventuală creanță pe care ar avea-o reclamanta.
In acest context al analizei, nu se
poate reține exclusivitatea sentinței nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamț și
efectul lucrului
judecat pe aspectul
despăgubirilor, în litigiul anterior dezbătându-se doar
chestiunea
privitoare la dreptul pârâtei la restituirea imobilului nu și dreptul
reclamantei la dezdăunare pentru construcțiile aflate pe teren.
Așa cum de altfel s-a stabilit
ulterior, trecerea în proprietatea persoanei îndreptățite a construcțiilor de
pe terenurile forestiere, cele de colectare a torenților, drumurilor
forestiere, sediile de cantoane silvice, cabane de vânătoare, pepinierele, alte
amenajări silvice, instalațiile sau
mijloacele
fixe amplasate pe suprafețele ce au făcut obiectul retrocedării,
reglementată
de art. 31 din Legea nr. 1/2000, nu era o normă coerentă și constituțională,
determinând imprevizibilitatea jurisprudenței, motiv pentru care a fost
înlăturată prin controlul de constituționalitate.
Astfel, s-a reținut că prin textul
declarat neconstituțional ar opera
un
transfer gratuit al dreptului de proprietate privată, contrar dispozițiilor
art.
44 din Constituție (potrivit cărora proprietatea privată este garantată
și ocrotită, în mod egal, de lege indiferent de
titular) și de reglementările
europene.
Pe de altă parte, deși la data
retrocedării terenului nu se prevedea
expresis verbis
posibilitatea
reclamantei de obține despăgubiri pentru aceste construcții aceasta
posibilitate este actuală în cauza pendinte pentru considerentele anterior
expuse și pentru faptul că lipsirea reclamantei de echivalentul bunurilor, pe
care susține că le-a edificat, trecute în proprietatea pârâtei fără
despăgubire, semnifică o încălcarea art. 1 din Protocolul 1 CEDO.
In acest sens, deși art. 1 din
Protocolul 1 CEDO, invocat de
reclamantă
prin motivele de recurs, nu reprezintă un temei juridic în sine
este de
reținut că, protecția instituită de art. 1 din Primul Protocol cu privire la
bunurile unei persoane nu poate fi ignorată. Această protecție este una
absolută, autoritățile statale putând aduce anumite limitări ale exercițiului
acestui drept, în condițiile tezei a II-a din textul de lege menționat.
In acest sens, se prevede că
„Dispozițiile precedente [din art. 1 alin. (1) teza
I]
nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe
care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform
interesului general...".
Prin urmare, art. 1 conține nu numai
principiul general al protecției dreptului de proprietate, ci și alte două
principii care constituie limite ale exercițiului acestui drept: posibilitatea
privării de proprietate pentru cauză de utilitate publică și reglementarea
exercitării acestui drept în conformitate cu interesul general.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
a consacrat și o limită jurisprudențială, dată de „atingerea substanței"
dreptului, care trebuie privită în sensul că, chiar dacă limitarea privește
realizarea unui interes general, ea nu trebuie să determine golirea de conținut
a dreptului proprietarului bunului.
Partea a doua a art. 1 din Protocolul
nr. 1 înscrie, astfel, trei condiții
în care
privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului titularului
asupra
acelui bun, și anume, privarea să fie prevăzută de lege, să fie impusă de o
cauză de utilitate publică și să fie conformă cu principiile generale ale
dreptului internațional, care vizează respectarea principiului
proporționalității între interesul general și imperativele apărării drepturilor
individuale.
În acest sens, acordarea unei
indemnizații corespunzătoare
reprezintă
expresia respectării principiului proporționalității sus-enunțat.
În consecință se reține că nu există
un impediment legal în a-i fi acordate constructorului contravaloarea
edificatelor, ca o justă despăgubire pentru lipsirea sa de proprietatea acestor
bunuri, iar acesta este în acord și cu respectarea art. 1 din Protocolul nr. 1
adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale.
Prin urmare, soluția de casare cu
trimiterea cauzei spre rejudecare
se impune
în raport de considerentele precedente, constatându-se greșita
interpretare
a textelor legale incidente.
In rejudecarea cauzei instanța de
trimitere va verifica dacă reclamanta face dovada calității de constructor de
bună credință la momentul edificării clădirilor menționate ce fac obiectul
acțiunii, anterior recunoașterii dreptului pârâtei la restituirea terenului,
având în vedere că prin sentința civilă nr. 23/2007 a Judecătoriei Târgu Neamț
(filele 38-40 dosar tribunal) nu s-a dezlegat această chestiune, în
considerentele hotărârii reținându-se doar faptul că reclamanta a avut
folosința terenului revendicat de Mănăstirea Neamț.
Față de considerentele prezentate, în
baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta
Curte va admite recursul reclamantei, va casa decizia recurată și va trimite
cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului reclamantei.
Având în vedere soluția de admitere a
recursului reclamantei, care a antrenat modificarea numai în parte a deciziei
recurate, în sensul celor arătate și soluția de respingere a recursului
pârâtei, rămân a fi menținute acele dispoziții din decizie și sentință care nu
sunt potrivnice măsurilor dispuse de instanța de recurs.
Astfel, din decizie vor fi menținute
dispozițiile referitoare la respingerea apelului pârâtei.
P
ENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
C
onstată nul recursul declarat de
pârâta Mănăstirea Neamț împotriva deciziei nr. 7 din 31 ianuarie 2011 a Curții
de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă,
asigurări sociale.
Admite recursul declarat de reclamanta
R.N.P. R.S., prin Direcția Silvică Neamț împotriva deciziei nr. 7 din 31
ianuarie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze
minori, familie, conflicte de muncă, asigurări
sociale.
Casează în parte decizia recurată și
trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului reclamantei.
Menține celelalte dispoziții ale
deciziei atacate referitoare la respingerea apelului pârâtei Mănăstirea Neamț.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 20 aprilie 2012.