Decizia nr. 52/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 126/2019 a Tribunalului Caraș-Severin

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 13 noiembrie 2018, pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă, sub nr. x/2018, reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., în nume propriu și în numele Sucursalei de Transport Timișoara, în contradictoriu cu pârâta Comuna Ciudanovița, prin Primar, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 527.336,7 RON, suma fiind încasată de către pârâtă cu titlu de contravaloare pierdere de creștere și reinstalare vegetație pe anul 2015, chirie anuală pe anul 2017 și chirie anuală pe anii 2015-2016; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data achitării sumelor și până la data restituirii de către pârâtă a sumei solicitate la petitul 1.

Hotărârile pronunțate în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 126 din 6 februarie 2019, Tribunalul Caraș-Severin a admis excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului la secția a II-a civilă din cadrul Tribunalului Caraș-Severin, complet specializat în judecarea cauzelor cu profesioniști. Cauza a fost înregistrată la secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Caraș-Severin la data de 04.03.2019 sub nr. x/2018*. Prin sentința civilă nr. 104 din 18 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale procesuale a completului c8 din cadrul secției a II-a civilă a Tribunalului Caraș-Severin și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a aceleiași instanțe. Prin sentința civilă nr. 44/PI/CC din 10 aprilie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția a II a civilă, a stabilit competența de soluționare materială a cauzei în favoarea secției I civilă a Tribunalului Caraș-Severin. Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția I-a civilă, la data de 22.05.2019, sub nr. dosar x/2018 Prin sentința civilă nr. 998 din 26 iunie 2019, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune prin raportare la plata efectuată conform OP nr. x din 10 noiembrie 2015, invocată de către pârâtă prin notele scrise depuse la dosar. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A. împotriva pârâtei Comuna Ciudanovița prin Primar.

Hotărârea pronunțată în apel: Prin decizia civilă nr. 267 din 12 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A..., în nume propriu și în numele Sucursalei de Transport Timișoara, în contradictoriu cu intimata-pârâta Comuna Ciudanovița, prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 998 din 26 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2018.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, recurenta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., în nume propriu și în numele Sucursalei de Transport Timișoara a declarat recurs, criticând soluția pentru nelegalitate. În ședința publică din data de 21 ianuarie 2021 s-a depus un set de înscrisuri din care rezultă că Sucursala de Transport Timișoara a fost desființată și radiată de la Registrul Comerțului, făcându-se precizarea că recursul este susținut de persoana juridică Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. în nume propriu. În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, apreciind că decizia atacată este pronunțată cu încălcarea și cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În acest sens susține că hotărârea atacată este pronunțată cu aplicarea greșită și încălcarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 225/2010, cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile, cu încălcarea art. 7 C. proc. civ. și ale art. 20 din același act normativ. Se arată că instanța de apel, prin modul de interpretare a Deciziei nr. 67/2017 a Curții Constituționale, a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 14 din Legea nr. 255/2010. Învederează că, prin decizia menționată anterior, Curtea Constituțională a stabilit că Legea nr. 255/2010 constituie reglementarea specială în materie de expropriere atunci când această măsură este dispusă în vederea realizării unor obiective specifice de interes național, iar Legea nr. 46/2008 este cadrul general în materia stabilirii obligațiilor bănești în privința scoaterii terenurilor din fondul forestier național. Arată că art. 14 din Legea nr. 255/2010 a fost declarat parțial neconstituțional, doar în privința persoanelor fizice și juridice private, situație care nu se regăsește în speță, UAT Ciudanovița fiind persoană de drept public, iar terenurile în discuție aparținând domeniului public al acesteia. În acest context, susține că motivarea instanței de apel cu privire la încetarea efectelor juridice ale art. 14 din Legea nr. 225/2010 și întemeierea cererii de chemare în judecată pe un text neconstituțional este în vădită contradicție cu prevederile legale, în condițiile în care Decizia nr. 67/2017 a Curții Constituționale viza doar cazul persoanelor fizice și juridice private, iar excepția de la plata taxelor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 255/2010 se aplică întocmai în privința exproprierilor realizate de către stat prin reprezentanții săi, cum este recurenta. Învederează că acest aspect rezultă și din modificarea Legii nr. 255/2010 prin Legea nr. 233 din 9 august 2018, iar ca argument al aplicării în continuare a art. 14 din Legea nr. 255/2010, recurenta invocă art. 6 din H.G. nr. 352 din 30 mai 2019, publicată în M.Of. nr. 474 din 11 iunie 2019. Recurenta mai susține că instanța de apel nu a avut în vedere că pretențiile recurentei erau anterioare publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 67 din 21 februarie 2017 în Monitorul Oficial din iulie 2017, dată la care dispozițiile art. 14 din Legea nr. 255/2010 produceau efecte depline, hotărârea fiind pronunțată cu aplicarea greșită și încălcarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 225/2010, cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile, cu încălcarea art. 7 C. proc. civ. și ale art. 20 din același act normativ. Consideră că decizia atacată este nelegală întrucât recurenta a solicitat restituirea sumei încasate de intimată cu titlu de contravaloare pierdere de creștere și reinstalare vegetație pe anul 2015, sume care se regăsesc la art. 41 lit. a) și e) din Legea nr. 46/2008, care nu au fost declarate neconstituționale. Instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 3 din Legea nr. 255/2010, în sensul că acest text de lege privește doar exproprierea și nu scoaterea temporară a unor terenuri din fondul forestier național în vederea realizării unor proiecte de interes național. Arată că, în speță, statul a scos temporar suprafețe de teren din fondul forestier național administrat de pârâtă, în baza H.G. nr. 841 din 7 octombrie 2015, pentru ocuparea temporară a terenului din fondul forestier național în suprafață de 51.6499 ha de către Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., în vederea realizării unui proiect, lucrare de interes național pentru care legea specială, Legea nr. 255/2010 reglementează excepția de la plata taxelor instituite de Codul silvic. Instanța de apel a apreciat, în mod nelegal, că art. 1 alin. (12) din H.G. nr. 841/2015 instituie, prin forma existentă, obligația de plată în sarcina Transelectrica S.A. Actul normativ anterior menționat nu stabilește, în mod concret, vreo obligație bănească în sarcina recurentei, astfel încât recurenta nu avea interes sau motiv întemeiat să atace, pentru nelegalitate, H.G. nr. 841/2015. Arată că această hotărâre de guvern, emisă în aplicarea prevederilor art. 36, 37, 39 și 42 din Legea nr. 46/2008, este un act normativ de putere inferioară legii, emis pentru organizarea executării legii, iar textele legale precitate se interpretează prin raportare la prevederile art. 14 din Legea nr. 255/2010. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor criticilor recurentei. Arată că instanța de fond a motivat, în mod neîntemeiat, că recurenta nu a formulat cerere de chemare în judecată pentru a invoca sau beneficia de prevederile art. 14 din Legea nr. 255/2010 atât timp cât a fost formulată cerere împotriva beneficiarului sumei de bani, respectiv instituția în contul căreia au fost efectuate plățile nedatorate. Învederează că nu există nicio sumă de bani dintre cele prevăzute de art. 41 și 42 Cod silvic, în sarcina recurentei, cu privire la imobilele proprietate publică, care trebuia plătită de recurentă deținătorilor imobilelor proprietate publică, neexistând astfel motiv ca H.G. nr. 700/2014 și H.G. nr. 841/2015 să fie atacate. Invocă prevederile art. 4 și 5 din H.G. nr. 700/2014 și arată că sumele menționate în acest act normativ nu au legătură cu cele ce fac obiectul prezentului dosar, iar fondul forestier administrat de pârâtă aparține domeniului public al statului, situație în care aceasta nu beneficiază de despăgubirile menționate la art. 5 din H.G nr. 700/2014.

Apărările formulate în cauză: Intimata-pârâtă Comuna Ciudanovita a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea dispozițiilor instanței de apel.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 12 noiembrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A., împotriva deciziei nr. 267 din 12 decembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă și a fixat termen de judecată la 21 ianuarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Recurenta apreciază că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", fie prin nesocotirea unei asemenea norme, fie prin interpretarea ei eronată. Acest caz de casare privește în mod exclusiv aplicarea greșită a normelor de drept material și are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată. Sub un prim aspect, se apreciază că instanța de apel a aplicat în mod greșit art. 14 din Legea nr. 225/2010 cu interpretarea eronată a Deciziei nr. 67/2017 a Curții Constituționale, aceasta menționând că "nu își însușește interpretarea dată deciziei de neconstituționalitate de către apelanta-reclamantă, Curtea Constituțională făcând referire la necesitatea stabilirii unui cadru legislativ și coerent, nerezultând ca norma ar fi neconstituțională într-o anumită interpretare" și că "apelanta-reclamantă își întemeiază acțiunea pe un text neconstituțional, care nu își mai produce efectele juridice până la momentul în care legiuitorul va adopta o soluție legislativă în concordanță cu statuările Curții Constituționale, astfel încât soluția primei instanțe de respingere a demersului judiciar este una temeinica și legală". Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceste critici sunt fondate, având în vedere că prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 581 din iulie 2017, s-a admis excepția de neconstituționalitate, constatându-se că e neconstituțională soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 14 din Legea 255/2010 potrivit căreia scoaterea definitivă ori temporară, din fondul forestier național a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județean și local se exceptează de la plata despăgubirilor prevăzute la art. 41 alin. (1) lit. b) - d) și art. 42 alin. (1) lit. b) - d) din Legea 46/2008 cuvenite persoanelor fizice și persoanelor juridice private. Soluția din dispozitivul acestei decizii care declară neconstituționale prevederile în discuție doar în cazul persoanelor fizice și juridice private expropriate este întărită de argumentele inserate în cadrul considerentelor la pct. 25, care are următorul conținut: Or, în măsura în care despăgubirea pentru exproprierea realizată în privința terenurilor din fondul forestier nu cuprinde elementele prevăzute de art. 41 alin. (1) lit. b)-d) și art. 42 alin. (1) lit. b)-d) din Legea nr. 46/2008 din Legea nr. 46/2008, Curtea nu poate decât să constate că textul legal criticat reglementează, în mod implicit, un transfer silit de proprietate realizat cu titlu gratuit în favoarea statului. Prin urmare, în lipsa caracterului drept al despăgubirii, Curtea constată că au fost încălcate prevederile art. 44 alin. (3) din Constituție (acest din urmă articol vizând dreptul de proprietate privată), dar și la pct. 27, care statuează că: în aceste condiții, având în vedere considerentele de mai sus, Curtea constată că soluția legislativă cuprinsă în art. 14 din Legea nr. 255/2010, potrivit căreia scoaterea, definitivă ori temporară, din fondul forestier național, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județean și local se exceptează de la plata despăgubirilor prevăzute de art. 41 alin, fi) lit. b)-d) și art. 42 alin, fi) lit. b)-d) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cuvenite persoanelor fizice și persoanelor juridice private încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) și ale art. 44 alin. (2) și (3) din Constituție. În atare condiții, se constată că art. 14 din Legea nr. 255/2010 a fost declarat parțial neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 67/21 februarie 2017, numai în cazul terenurilor persoanelor fizice și persoanelor juridice private, nu și în cazul persoanelor de drept public, cum este UAT Ciudovița. Faptul că prin Legea nr. 233/2018, adoptată ulterior Deciziei Curții Constituționale anterior amintită a fost introdus art. 14 alin. (2), potrivit căruia dispozițiile alin. (1) se aplică în cazul scoaterii definitive și ocupării temporare a terenurilor din fondul forestier național expropriate și a terenurilor proprietate publică, situate pe coridorul de expropriere, nu vine decât să confirme că, în continuare, dispozițiile legale pe care se întemeiază acțiunea reclamantei, au rămas valabile în cazul terenurilor proprietate publică. Ca atare, sunt fondate criticile recurentei în sensul că, este în vădită contradicție cu prevederile legale motivarea avută în vedere de instanța de apel "că apelanta-reclamantă și-a întemeiat prezenta acțiune pe un text legal declarat neconstituțional, care nu își mai produce efectele juridice până în momentul în care legiuitorul va adopta o soluție legislativă în concordanță cu statuările Curții Constituționale, astfel încât soluția primei instanțe de respingere a demersului judiciar este una legală și temeinică", în condițiile în care art. 14 din Legea nr. 255/2010 a fost declarat parțial neconstituțional, doar în privința persoanelor fizice și juridice private, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecații, UAT Ciudanovita fiind persoană de drept public, iar terenurile în discuție aparținând domeniului public al acesteia, așa cum au reținut atât instanța de apel, cât și instanța de fond. În aceste condiții, câtă vreme decizia Curții Constituționale nu îi era aplicabilă, apar ca fiind fără relevanță criticile recurentei în ceea ce privește încălcarea de către instanța de apel a principiului neretroactivității legii, a art. 7 și 20 C. proc. civ., cu referire la faptul că nu s-a ținut cont că pretențiile Transelectrica S.A. erau anterioare publicării Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2017 adoptată de Curtea Constituționala, în Monitorul Oficial nr. 581 din iulie 2017 și că a fost declarată neconstituționalitatea art. 14 din Legea nr. 255/2010, numai în privința exceptării de la plata despăgubirilor prevăzute de art. 41 alin. (1) lit. b) -d) și art. 42 alin. (1) lit. b) -d) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cuvenite persoanelor fizice și persoanelor juridice private, nu și a prevederilor de la celelalte alineate ale acestor articole. Deoarece această decizie a vizat doar cazul persoanelor fizice și juridice private, însă, în rest excepția de la plata taxelor prevăzută la art. 14 din Legea nr. 255/2010 se aplică întocmai în ceea ce privește exproprierile realizate de către stat prin reprezentanții săi, care în speța de față este compania recurentă, în mod greșit instanțele anterioare nu au analizat cererea reclamantei prin prisma acestui temei. Astfel, potrivit art. 14 din Legea nr. 255/2010, (1) Scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județean și local din circuitul agricol și respectiv, din fondul forestier național, se exceptează de la plata taxelor prevăzute la art. 92 alin. (4) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv a taxelor și a celorlalte sume datorate potrivit art. 33 alin. (2) lit. h). art. 36 alin. (2), art. 41 (privind terenurile scoase definitiv din fondul forestier național n.n.) și 42 (privind terenurile care se ocupă temporar din fondul forestier național n.n.) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare și art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. x republicată, cu completările ulterioare. Coroborând aceste dispoziții cu cele ale art. 42 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, rezultă că terenurile care se ocupă temporar din fondul forestier național, în cazurile prevăzute la art. 39, pentru obiectivele de interes național, județean și local din circuitul agricol și forestier, se exceptează de la plata taxelor, respectiv a chiriei, contravalorii pierderii de creștere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității tehnice și a cheltuielilor de reinstalare a vegetației forestiere și de întreținere a acesteia. Este adevărat că, potrivit art. 3 din Legea nr. 255/2010, conform prevederilor prezentei legi pot fi expropriate bunurile imobile proprietate a persoanelor fizice sau persoanelor juridice, cu sau fără scop lucrativ, și a oricăror alte entități, precum și cele aflate în proprietatea privată a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, pe care se realizează lucrările de utilitate publică de interes național, județean și local, dar aceasta nu înseamnă (așa cum susține recurenta în sensul că exproprierea nu poate fi decât un fapt definitiv) că dispozițiile acestei legi nu sunt incidente în situația ocupării temporare a unui teren, câtă vreme art. 14 din Legea nr. 255/2010 face referire expresă la art. 42 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, care reglementează situația terenurilor din fondul forestier național care se ocupă temporar. Pentru verificarea textelor legale incidente în cauză, trebuie observat că, situația de fapt reținută de instanțele anterioare a fost aceea că, reclamanta în calitate de expropriator în numele Statului Român, în temeiul Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local cu modificările și completările ulterioare și H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 cu modificările și completările ulterioare, a demarat procedurile de expropriere și scoatere din fondul forestier a terenurilor necesare realizării obiectivului de investiții și de interes național "LEA 400 kV de interconexiune Reșița (România)-Pancevo (Serbia)". În acest sens, Guvernul României a adoptat pe data de 19 august 2014 H.G. nr. 700/2014 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici și declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiții "LEA 400 kV de interconexiune Reșița (România)-Pancevo (Serbia)", linie electrică aeriană care traversează terenuri aparținând fondului forestier administrate de unitățile administrative și de Romsilva - Direcția Silvica Caras Severin și 11 unități administrativ teritoriale (UAT) inclusiv UAT Ciudanovița. Înalta Curte reține că, potrivit art. 4 din această hotărâre de guvern, s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiții "Linie electrică aeriană 400 kV de interconexiune Reșița (România)-Pancevo (Serbia)", expropriator fiind statul român, reprezentat de Secretariatul General al Guvernului, prin Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. Conform alin. (2) și (3) ale art. 4 s-a aprobat, de asemenea, lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii potrivit alin. (1), situate pe raza comunelor Berliște, Ciudanovița, Dognecea, Ezeriș, Goruia, Grădinari, Lupac, Ticvaniu Mare, Vărădia, Vrani și municipiului Reșița, județul Caraș-Severin, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor, prevăzută în anexa nr. 3 și lista imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care sunt afectate de lucrările de utilitate publică, prevăzută în anexa nr. 4. UAT Ciudanovița figurează la poziția 128 din Anexa nr. 3 cu suprafața de 90 mp fâneață (în dreptul căreia figurează suma de 27 RON despăgubire) și la poziția 27 din Anexa nr. 4 cu suprafața de 115 mp pădure. Trebuie menționat că titlul Anexei nr. 4 face referire la terenuri asupra cărora se transferă dreptul de administrare, ce este reglementat de art. 28 din Legea nr. 255/2010. De asemenea, în vederea scoaterii temporare din fondul forestier a terenurilor necesare realizării obiectivului de interes național menționat, al cărui beneficiar și proprietar este Statul Român, Guvernul României a adoptat H.G. nr. 841 din 7 octombrie 2015 pentru ocuparea temporară a terenului din fondul forestier național în suprafață de 51,6499 ha de către Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., în vederea realizării obiectivului "LEA 400 kV Reșița (România) - Pancevo (Serbia), tronson I", având ca beneficiar Statul Român, pentru suprafața necesara realizării proiectului. Instanța de recurs reține că, potrivit art. 1 din acest act normativ, s-a aprobat ocuparea temporară a terenului din fondul forestier național în suprafață de 51,6499 ha de către Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., în vederea realizării obiectivului "LEA 400 kV Reșița (România) - Pancevo (Serbia), tronson I", teren ce face parte din fondul forestier național, fiind compus din terenul în suprafață de 20,0156 ha proprietate publică a statului, administrat de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, Direcția Silvică Caraș-Severin, terenul în suprafață de 3,2305 ha proprietate publică a comunei Ezeriș, administrat de Ocolul Silvic Valea Bistrei, din terenul în suprafață de 15,8424 ha proprietate publică a municipiului Reșița, administrat de Ocolul Silvic Reșița, din terenul în suprafață de 1,2907 ha proprietate publică a comunei Lupac, administrat de Ocolul Silvic Reșița, din terenul în suprafață de 7,9913 ha proprietate publică a comunei Dognecea, administrat de Ocolul Silvic Bocșa Română, din terenul în suprafață de 2,0879 ha proprietate publică a comunei Goruia, administrat de Ocolul Silvic Oravița și din terenul în suprafață de 1,1915 ha proprietate publică a comunei Ciudanovița, administrat de Ocolul Silvic Oravița amplasat conform art. 1 alin. (9) pe raza Ocolului Silvic Oravița în U.P. Jitin u.a. 180%. Potrivit art. 1 alin. (12) din această hotărâre de guvern, predarea terenului prevăzut la alin. (1) se face pe bază de proces-verbal de predare-primire după achitarea contravalorii pierderii de creștere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității tehnice și a cheltuielilor de reinstalare a vegetației forestiere și de întreținere a acesteia până la realizarea stării de masiv. Deși, pentru argumentele arătate anterior, reclamantei îi erau aplicabile dispozițiile art. 14 din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora scoaterea, definitivă ori temporară, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județean și local din circuitul agricol și, respectiv, din fondul forestier național se exceptează de la plata taxelor prevăzute la ..., art. 41 și 42 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, ..., printr-un act special, în cazul terenului de 1,1915 ha proprietate publică a comunei Ciudanovița menționat la art. 1 din H.G. nr. 841 din 7 octombrie 2015, legiuitorul a înțeles să deroge în mod expres și să prevadă că predarea acestuia se face după achitarea contravalorii pierderii de creștere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității tehnice și a cheltuielilor de reinstalare a vegetației forestiere și de întreținere a acesteia până la realizarea stării de masiv. Critica recurentei în sensul că în cuprinsul H.G. nr. 841/2015 nu se stabilește vreo obligație bănească de plată în sarcina reclamantei nu poate fi primită câtă vreme, așa cum s-a arătat anterior, alin. (12) prevede în mod expres o obligație de plată a anumitor cheltuieli, care, chiar dacă nu sunt cuantificate în concret în cuprinsul actului normativ, sunt determinabile (așa cum de altfel s-a și întâmplat, sumele pretinse de reclamantă fiind deja achitate anterior promovării prezentei acțiuni). De asemenea, nu pot fi primite nici susținerile recurentei în sensul că H.G. nr. 841/2015 reprezintă o detaliere a textului prevăzut la art. 39, a cărui aplicare este menționata la art. 42 din Codul silvic - Legea nr. 46/2008, texte care însă se interpretează prin raportare la prevederile art. 14 din Legea nr. 255/2010. Este adevărat că art. 39 din Legea nr. 46/2008, reglementează situația ocupării temporare de terenuri din fondul forestier național și că potrivit art. 42 pentru ocuparea temporară a acestor terenuri sunt prevăzute anumite obligații bănești. Cu toate acestea, aplicarea art. 42 din Legea nr. 46/2008 (ce prevede obligații de plată pentru ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier național) sau a art. 14 din Legea nr. 255/2010 (ce prevede exceptarea de la plata acestor obligații în cazul scoaterii definitive sau temporare a terenurilor din fondul forestier național) este făcută diferențiat în funcție de obiectivul în vederea căruia s-a făcut ocuparea temporară, scutirea de la plata obligațiilor bănești fiind făcută doar în privința obiectivelor de interes național, județean și local. Având în vedere că obiectivul "LEA 400 kV Reșița (România) - Pancevo (Serbia), tronson I" este de interes național, deci reclamanta ar fi trebuit a fi scutită de plata acestor obligații bănești, conform art. 14 din Legea nr. 255/2010 trebuie respectată opțiunea legiuitorului care a stabilit la art. 1 alin. (12) din H.G. nr. 841/2015 că, pentru terenul din fondul forestier național necesar realizării acestui obiectiv este necesar a se plăti contravaloarea pierderii de creștere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității tehnice și a cheltuielilor de reinstalare a vegetației forestiere și de întreținere a acesteia până la realizarea stării de masiv. Situațiile reglementate de actele normative menționate anterior sunt distincte, fiind diferită situația terenului proprietate publică al Comunei Ciudavița din Anexa nr. 4 al H.G. nr. 700/2014 pentru care se efectuează transferul dreptului de administrare conform prevederilor art. 28 din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, de situația terenului menționat la art. 1 alin. (9) din H.G. nr. 841/2015, ce face parte din fondul forestier național și care urma a fi ocupat temporar, pe o perioadă de 10 ani. De asemenea, este distinctă și situația sumelor solicitate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, câtă vreme chiria solicitată pentru terenurile care se ocupă temporar din fondul forestier național este prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. b) și, în atare situație reclamanta ar fi fost scutită de plata acesteia, în baza art. 14 din Legea nr. 255/2010, nefiind menționată ca sumă datorată potrivit art. 1 alin. (12) din H.G. nr. 841 din 7 octombrie 2015. În schimb, pentru obligațiile bănești asupra contravalorii de pierdere de creștere prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. c) și de) reinstalare vegetație prevăzută de art. 42 alin. (1) lit. e), care, potrivit art. 14 din Legea nr. 255/2010 ar fi trebuit să nu fie achitate de reclamantă, avem o dispoziție specială, numai în ceea ce privește terenul de 1,1915 ha proprietate publică a comunei Ciudanovița menționat la art. 1 din H.G. nr. 841 din 7 octombrie 2015, în sensul că ar trebui să fie achitate anterior predării primirii terenului. Sub acest aspect, indiferent de caracterul de act normativ inferior Legii nr. 255/2010 al Hotărârii de Guvern nr. 841/2015, se observă că a fost opțiunea legiuitorului, generată de interese economice, sociale, etc. ca, în cazul special reglementat de această hotărâre de guvern, să se stabilească în sarcina expropriatorului obligația de a achita contravaloarea pierderii de creștere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității tehnice și a cheltuielilor de reinstalare a vegetației forestiere și de întreținere a acesteia până la realizarea stării de masiv. Ca atare, fără a se analiza în concret care este terenul pentru care se solicită de către reclamantă contravaloarea de pierdere de creștere și de reinstalare vegetație, pentru a se constata dacă acestuia îi sunt aplicabile art. 14 din Legea nr. 255/2010 privind scutirea reclamantei de la plata taxelor sau dispozițiile art. 1 alin. (12) din H.G. nr. 841/2015 privind plata acestora, nu se poate aprecia dacă s-a făcut sau nu o corectă aplicare a textelor anterior menționate. Pe de altă parte, aceeași operațiune de stabilire a categoriei terenului și a textului legal incident trebuie făcută și în ceea ce privește contravaloarea chiriei solicitate prin cererea de chemare în judecată. Aceste evaluări nu ar putea fi realizate direct în această etapă procesuală, având în vedere că instanța de recurs efectuează un control de legalitate a deciziei recurate, iar analiza instanței de apel din perspectiva celor anterior enunțate nu a fost realizată, astfel încât, Înalta Curte este lipsită de posibilitatea exercitării controlului judiciar. Nefiind stabilită situația de fapt corespunzătoare care să conducă la o corectă aplicare a dispozițiilor legale analizate anterior, devin incidente dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. De asemenea, se verifică susținerile recurentei în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor criticilor Transelectrica S.A., în sensul că nu s-a stabilit dacă asupra terenului în litigiu s-a aplicat măsura exproprierii, a ocupării temporare sau doar transferul dreptului de administrare și, în funcție de încadrarea acestor operațiuni să se facă aplicarea corectă a textelor legale incidente, cu stabilirea, în concret, pentru fiecare sumă achitată de reclamantă, solicitată prin prezenta cerere de chemare în judecată dacă aceasta s-a făcut în baza unui temei legal sau reprezintă o plată care nu era în realitate datorată. Pentru acest motiv se constată de instanța de recurs că sunt incidente dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. privind cazul de casare a hotărârii recurate atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Fiind incidente dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat și după casarea hotărârii supuse controlului judiciar, va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării urmează a fi analizate toate motivele de apel cu care Curtea de Apel Timișoara a fost învestită și a se stabili în integralitate situația de fapt, conform îndrumărilor date prin prezenta decizie, urmând a se face aplicarea textelor legale incidente prin raportare și la dezlegările problemelor de drept date de către instanța de recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE,