ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 802/2024

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Secuiesc, la 5 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta RNP Romsilva, prin Direcția Silvică Covasna, în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D. și intervenient forțat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate existența dreptului de administrare al RNP Romsilva - Direcția Silvică Covasna și dreptul de proprietate al Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, asupra terenurilor în suprafață de 429,30 ha; să se constate că dreptul de proprietate al Statului Român și, implicit, dreptul de administrare al RNP Romsilva - Direcția Silvică Covasna este preferabil dreptului de proprietate al pârâților.

Prin încheierea din 30 octombrie 2017 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, a fost scos de pe rol dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Târgu Secuiesc, în urma admiterii cererii de strămutare formulate de RNP Romsilva - Direcția Silvică Covasna, prin sentința civilă nr. 97 din 3 octombrie 2017 a Curții de Apel Brașov, în dosarul nr. x/2017.

Dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Târgu Secuiesc a fost înaintat Judecătoriei Făgăraș, fiind înregistrat la această instanță la 2 noiembrie 2017.

Prin sentința civilă nr. 51/18 ianuarie 2018, Judecătoria Făgăraș a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Făgăraș, invocată din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Covasna, în contradictoriu cu pârâții A., B., Veres ludit Maria, D. și cu intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna, având ca obiect constatare drept de proprietate, constatare drept de administrare, acțiune în revendicare, în favoarea Tribunalului Brașov, secția I civilă.

Prin încheierea din 29 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, au fost respinse excepțiile ce au fost invocate în cauză de către părțile pârâte, respectiv excepția puterii lucrului judecat, excepția lipsei calității procesuale active și excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 197/S din 5 iulie 2022, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - prin Direcția Silvică Covasna, în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D.; s-a admis cererea de intervenție forțată formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Covasna, privind chemarea în judecată, în calitate de reclamant, a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat în teritoriu de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Covasna, și, pe cale de consecință: s-a constatat existența dreptului de proprietate al reclamantului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, asupra terenurilor forestiere în suprafață de 429,30 ha, reconstituită pârâților prin sentința civilă nr. 625/24.06.2008, pronunțată de Judecătoria Târgu Secuiesc în dosarul civil nr. x/2007; s-a constatat dreptul de administrare al reclamantei Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Covasna asupra terenurilor forestiere în suprafață de 429,30 ha; au fost obligați pârâții să plătească reclamantei RNP Romsilva - Direcția Silvică Covasna suma de 15.150 RON cheltuieli de judecată (contravaloarea raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză).

Împotriva acestei sentințe și a încheierii din 29 martie 2019, au declarat apel pârâții A., B., C., D..

Prin încheierea din 17 octombrie 2022, Curtea de Apel Brașov a amânat judecarea cauzei la 12 decembrie 2022 (cu acordul tuturor părților), ora 10:00, dată pentru care apelanții-pârâți C., D. și A., intimata reclamantă Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Covasna și intimatul intervenient Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, au primit termenul în cunoștință prin reprezentanții lor convenționali; a constatat transmisă calitatea procesuală pasivă de la apelantul-pârât B., decedat la data de 3 decembrie 2022, către moștenitorii acestuia E., F., B., G. și H., care vor fi citați cu mențiunea de a preciza în mod expres, potrivit art. 88 C. proc. civ., dacă mențin mandatul acordat domnului avocat I. de către antecesorului lor, sau dacă îl retrag; de asemenea, s-a solicitat acestora și să indice adresele de email la care să se realizeze comunicarea actelor de procedură, potrivit art. 4 din Legea nr. 220/2022, coroborat cu art. 154 alin. (6

1

) C. proc. civ., cu precizarea că hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză se va comunica prin poștă, conform art. 427 C. proc. civ.

Ulterior acestei încheieri, moștenitorii E., F., B., G. și H. au formulat cereri de apel în cauză, prin care au solicitat anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, având în vedere că judecata s-a făcut în lipsa unei părți care nu a fost legal citată.

Prin decizia civilă nr. 2079/AP din 20 decembrie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția civilă a fost admis apelul formulat de către pârâții C., D., A., E., F., B., G. și H. împotriva sentinței civile nr. 197/S/5 iulie 2022 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în dosar nr. x/2017; a fost anulată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond, Tribunalul Brașov; a fost respins apelul formulat de către pârâții C., D., A., E., F., B., G. și H. împotriva încheierii din 29 martie 2019 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în același dosar.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Brașov au declarat recurs pârâții C., D., A., precum și pârâții E., F., B., G. și H..

În cuprinsul cererilor de recurs, identice ca și conținut, recurenții-pârâți au invocat, în esență, următoarele aspecte, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Au arătat că, în cuprinsul hotărârii recurate, există o mențiune în sensul că aceasta ar fi definitivă, însă, această mențiune este inexactă, întrucât potrivit legii, în speță, hotărârea dată în apel este supusă recursului.

Au considerat că motivarea instanței de apel cu privire la soluția privind excepția puterii de lucru judecat nu îndeplinește standardele unei motivări adecvate în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv o motivare de natură a permite părților să înțeleagă argumentele pe care se sprijină concluzia instanței și de natură a permite instanței de control judiciar să verifice raționamentul juridic.

În speță, instanța de apel nu arată motivele pentru care a înlăturat susținerile pârâților cu privire la motivele pentru care hotărârile din dosarul nr. x/2007 sunt opozabile reclamantelor din prezenta cauză. De asemenea, instanța de apel nu arată nici propriile motive pentru care consideră terți reclamantele din prezenta cauză, ci doar stabilește calitatea acestora de terți fără un raționament logico-juridic adecvat, printr-o simplă concluzie lipsită de premise.

În consecință, instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Au susținut că instanța de apel s-a pronunțat și asupra excepției autorității de lucru judecat, deși s-a invocat numai excepția puterii de lucru judecat.

Astfel, în fața primei instanțe, s-a pus în dezbaterea părților excepția puterii de lucru judecat, nu excepția autorității de lucru judecat.

De aceea, în mod greșit instanța de apel a reținut că nu ar fi întemeiată excepția autorității de lucru judecat (doar excepția puterii de lucru judecat a făcut obiectul judecății în fața primei instanțe și în fața instanței de apel). Aceasta (excepția autorității de lucru judecat) nu a făcut obiectul cauzei nici în fața primei instanțe și, cu atât mai puțin, în apel.

Raportat la cele de mai sus, s-au încălcat prevederile art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ. și art. 22 alin. (4) și (6) din același cod.

Recurenții au mai considerat că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 435 C. proc. civ., iar prevederile art. 435 alin. (2) nu sunt aplicabile în cauză.

În acest sens, au arătat că instanța de apel, tranșând excepția puterii de lucru judecat, modul de aplicare a art. 435 C. proc. civ., forța probatorie a hotărârilor din dosarul nr. x/2007, a reținut greșit calitatea de "terț" a celor două entități (RNP Romsilva - Direcția Silvică Covasna și/sau Statul Român, prin Ministerul Finanțelor), cu încălcarea prevederile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 18/1991. În lipsa acestei prevederi legale, calitatea procesuală pasivă în acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2007 ar fi aparținut Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, raportat la regula instituită de art. 223 din noul C. civ. și art. 25 din Decretul nr. 31/1954.

De aceea, raportat la cele de mai sus, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, nu poate fi considerat terț, în sensul art. 435 alin. (2) C. proc. civ., contrar celor reținute de prima instanță. În acest sens, s-a pronunțat ÎCCJ, secția I civilă, prin decizia nr. 794 din 17 aprilie 2019.

În consecință, nici RNP Romsilva - Direcția Silvică Covasna nu poate fi considerată terț în sensul art. 435 alin. (2) C. proc. civ., aceasta justificându-și calitatea procesuală raportat la dreptul de proprietate pretins de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor (RN Romsilva - Direcția Silvică Covasna este titular al dreptului de administrare, dezmembrământ al dreptului de proprietate pretins în cauză pe calea acțiunii în revendicare) și acționează în calitate de reprezentant al Statului Român.

Or, calitatea de parte a Statului Român nu se va schimba în funcție de instituția care-1 reprezintă într-un anume proces (în speță, Romsilva și/sau Ministerul Finanțelor și/sau Comisiile Locale și Județeană etc.).

De asemenea, prima instanță a ignorat și faptul că puterea de lucru judecat nu implică obligatoriu identitate de părți.

Un alt motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., se referă la faptul că instanța de apel nu avea dreptul să dezlege modul de aplicare a prevederilor art. 435 C. proc. civ., în mod greșit, instanța de apel a dezlegat parțial și esențial fondul cauzei.

În contextul în care sentința a fost anulată, dispunându-se trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe (deci, instanța de apel nu a rejudecat fondul), totuși instanța de apel a prejudecat o parte (esențială) din fondul cauzei reținând că RNP Romsilva - Direcția Silvică Covasna și/sau Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, ar fi terți în sensul art. 435 alin. (2) C. proc. civ., fiindu-le opozabilă dacă aceștia nu ar reuși să facă dovada contrară.

Cu alte cuvinte, instanța de apel a tranșat deja faptul că hotărârile din dosarul nr. x/2007 nu vor fi opozabile reclamantelor, dacă din probatoriul ce va fi administrat va rezulta proba contrară celor reținute de aceste hotărâri (definitiv și irevocabil), deși chiar instanța de apel a reținut că excepția puterii de lucru judecat este, de fapt, o apărare de fond.

Procedând astfel (tranșând excepția puterii de lucru judecat, modul de aplicare a art. 435 C. proc. civ., calitatea de terț a reclamantelor, forța probatorie a hotărârilor din dosarul nr. x/2007), instanța de apel a încălcat prevederile art. 124 alin. (1), art. 248 alin. (1), art. 431 alin. (2), art. 434 și art. 435 C. proc. civ.

Ad absurdum, și în ipoteza în care instanța ar fi apreciat că, raportat la faptul că părțile din dosar (Statul Român și Romsilva) strict formal, în citativ, nu sunt identice cu părțile din dosarul x/2007 (Comisia Locală și Comisia Județeană) și din acest motiv se impunea respingerea excepției puterii de lucru judecat, trebuia să lase instanței de rejudecare (care asigură judecata fondului) posibilitatea de a analiza opozabilitatea hotărârilor din dosarul nr. x/2007, respectiv dacă poate fi făcută sau nu poate fi făcută proba contrară față de aceste hotărâri, nu să stabilească de plano faptul că această probă poate fi făcută, având în vedere că opozabilitatea hotărârii judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2007 este o noțiune mai largă, ce nu este limitată de noțiunea procesuală de "parte", menționată sau nu în citativul unui dosar.

Astfel, chiar dacă în mod formal s-ar constata că, din motive pur formale sau procedurale, nu există identitate de părți, aceasta nu implică lipsa opozabilității/obligativității față de titularul dreptului (Statul Român, indiferent prin cine este reprezentat).

Alt motiv de recurs vizează soluția de respingere a excepției inadmisibilității/prematurității acțiunii, cu privire la care recurenții au arătat că, pe de o parte, motivarea instanței de apel este insuficientă/lipsește, fiind incidentă ipoteza prevăzută de pct. 6 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, hotărârea este nelegală, fiind invocat pct. 8 al aceluiași articol.

În contextul în care pârâții nu dețin posesia bunului "revendicat", acțiunea în revendicare este inadmisibilă/prematură, nefiind individualizat bunul a cărui restituire s-a solicitat, acesta fiind efectul recunoscut de art. 566 C. civ. pentru o acțiune în revendicare.

De asemenea, acțiunea este fără o finalitate practică și din perspectiva faptului că bunul revendicat încă nu este individualizat, recurenții deținând doar vocația de a fi puși în posesie, la un moment dat, asupra unui teren forestier în suprafață de 429,30 ha, conform sentinței civile nr. 625/24.06.2008, pronunțată de Judecătoria Târgu Secuiesc în dosarul nr. x/2007, a cărui locație urmează să fie stabilită.

Prin urmare, nu se poate analiza "titlul" reclamantului, deoarece acesta nu poate fi prezentat pentru un anume teren individualizat.

Au arătat că acțiunea formulată de intimata-reclamantă se dorește a fi, de fapt, o cale de retractare (inadmisibilă) a sentinței civile nr. 625/24.06.2008 pronunțată de Judecătoria Târgu Secuiesc în dosarul nr. x/2007, acesta fiind, de fapt, scopul urmărit, aspect care rezultă din ultimul paragraf al cererii de chemare în judecată, după cum apelanții au arătat deja.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata - reclamantă Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Covasna a depus, în termenul legal, întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursurilor, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Nu au fost depuse răspunsuri la întâmpinare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 18 ianuarie 2024, completul de filtru a respins excepțiile inadmisibilității și nulității recursurilor, invocate de intimata-reclamantă Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică Covasna și a admis, în principiu, recursurile declarate de pârâții G., F., E., H., B. și de pârâții C., D. și A. împotriva deciziei civile nr. 2079/Ap din 20 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția I civilă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate de recurenții pârâți C., D., A., G., F., E., H. și B., sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții pârâți C., D., A., G., F., E., H. și B. împotriva încheierii de ședință din data de 29.03.2019, fiind menținută soluția pronunțată de prima instanță în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a excepțiilor invocate de pârâți, respectiv excepția puterii de lucru judecat, excepția lipsei calității procesuale active și excepția inadmisibilității. Totodată, a fost admis apelul formulat de aceeași apelanți pârâți împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, fiind anulată sentința apelată și cauza fiind trimisă spre rejudecare instanței de fond. În esență, instanța de apel a reținut că este corectă soluția pronunțată asupra excepției puterii lucrului judecat deoarece nu există triplă identitate de părți, obiect și cauză în raport de dosarul nr. x/2007, în care s-a derulat un litigiu de fond funciar în care Statul Român și Direcția Silvică Covasna nu au fost părți, astfel încât aceștia pot face dovada contrară situației de fapt și de drept reținute prin hotărârea judecătorească invocată de către pârâți. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, s-a arătat că apărările legate de existența sau inexistența dreptului dedus judecății de către reclamantă reprezintă o chestiune de fond, iar în privința excepției inadmisibilității, s-a învederat că aceasta este neîntemeiată, deoarece acțiunea dedusă judecății presupune compararea titlurilor de proprietate pe care le dețin părțile, fiind irelevant faptul că pârâții nu au posesia bunului la care se referă acțiunea. În privința fondului cauzei, instanța de apel a constatat că soluționarea cererii de chemare în judecată de către instanța de fond s-a făcut în lipsa legalei citări a unor părți din litigiu, respectiv a moștenitorilor pârâtului B., decedat la data de 3 decembrie 2020, pe parcursul judecății cauzei, ceea ce justifică soluția de anulare a sentinței și de trimitere a cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea fondului.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții pârâți C., D., A., F., E., H., G. și B., care au înțeles să critice exclusiv soluția de respingere a apelului exercitat împotriva încheierii din data de 29.03.2019, iar nu și soluția de admitere a apelului exercitat împotriva sentinței pronunțate de către tribunal.

Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 477 alin. (1) C. proc. civ., observând criticile formulate prin cererea de recurs, instanța de control judiciar este învestită exclusiv cu verificarea legalității soluției de respingere a excepțiilor procesuale invocate de către pârâți, respectiv excepția puterii de lucru judecat și excepția inadmisibilității, iar nu și cu verificarea legalității soluției de anulare a sentinței pentru motivul nelegalei citări în fața primei instanțe a unora dintre pârâți.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate de recurenții pârâți, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate și nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei. Astfel, din parcurgerea deciziei recurate se observă că aceasta respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au justificat soluția de respingere a apelului exercitat împotriva încheierii din data de 29.03.2019, oferindu-se răspuns tuturor apărărilor invocate de părți. În aceste condiții, părțile au posibilitatea de a înțelege argumentele care au determinat pronunțarea acestei soluții, iar controlul judiciar este posibil pe baza considerentelor expuse de instanța de apel.

Contrar susținerilor recurenților, Înalta Curte observă că decizia atacată nu este motivată sumar sau necorespunzător, ci dimpotrivă, este prezentat în mod coerent raționamentul juridic care a condus la pronunțarea soluției în apel, astfel că hotărârea recurată conține motivarea conformă în fapt și în drept.

Împrejurarea că recurenții pârâți nu sunt de acord cu soluția la care a ajuns instanța de apel nu se traduce într-o motivare necorespunzătoare a deciziei, la fel cum neînsușirea apărărilor expuse de către parte nu reprezintă o nemotivare a hotărârii. Ceea ce este esențial este faptul că instanța de apel a prezentat în clar și coerent argumentele pentru care a pronunțat soluția de respingere a apelului și de menținere a soluției de respingere a excepțiilor procesuale invocate, fiind astfel posibilă realizarea controlului judiciar.

În concret, recurenții pârâți au invocat insuficiența motivării, criticând decizia instanței de apel în legătură cu modul de soluționare a excepției puterii lucrului judecat, prin raportare la faptul că hotărârea recurată nu ar cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate susținerile pârâților legate de opozabilitatea față de reclamanți a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2007. Contrar acestor susțineri, se constată că instanța de apel a oferit un răspuns corespunzător în legătură că aceste apărări ale pârâților, arătându-se explicit că reclamanții Statul Român și Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Covasna nu au avut calitatea de părți în dosarul nr. x/2007, ceea ce înseamnă că, în calitatea lor de terți, față de prevederile art. 435 alin. (2) C. proc. civ., au posibilitatea de a administra probe pentru a dovedi că situația de fapt și de drept reținută în hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul de fond funciar nu corespunde realității. Așa fiind, în decizia recurată se regăsesc argumentele pentru care au fost înlăturate apărările pârâților în sensul opozabilității hotărârilor judecătorești invocate față de reclamanți.

Prin motivele de recurs s-a mai susținut lipsa unor argumente proprii și a unui raționament logico-juridic în baza căruia instanța de apel a considerat că reclamanții sunt terți față de litigiul de fond funciar, în legătură cu care s-a invocat puterea lucrului judecat. Aceste critici sunt nefondate, din moment ce, în cuprinsul deciziei recurate, sunt expuse considerentele avute în vedere de instanța de apel, care fundamentează constatarea calității de terți a reclamanților în raport de dosarul nr. x/2007, arătându-se explicit că, în litigiul de fond funciar, au avut calitatea de pârâți Comisa Locală de Fond Funciar Zagon și Comisia Județeană de Fond Funciar Covasna, entități de sine stătătoare, cu atribuții proprii și specifice în domeniul respectiv, subiecte de drept distincte de Statul Român și Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Covasna. Deci, hotărârea recurată conține o motivare proprie, pe baza unui raționament logico-juridic adecvat, prin care este justificată reținerea calității de terți a reclamanților în raport de procesul provocat de pârâții din prezenta cauză în materia fondului funciar.

Recurenții pârâți au mai invocat caracterul contradictoriu al motivării prin aceea că instanța de apel, deși a considerat că excepția puterii de lucru judecat reprezintă o apărare de fond, cauza fiind trimisă pentru rejudecarea fondului, a tranșat totuși chestiunea în sensul că intimații reclamanți sunt terți față de litigiul de fond funciar invocat. Contrar acestor susțineri, nu se poate reține existența unei motivări contradictorii, atât timp cât soluțiile pronunțate de instanța de apel au fost diferite, respectiv de respingere a apelului exercitat împotriva încheierii prin care s-au soluționat excepțiile procesuale, și de admitere a apelului exercitat împotriva sentinței prin care s-a soluționat fondul cauzei. Desigur, cu ocazia rejudecării, se va ține seama de chestiunile tranșate în primul ciclu procesul, respectiv aceea a nereținerii puterii lucrului judecat, în timp ce opozabilitatea hotărârilor judecătorești invocate se va verifica, în raport de întregul probatoriu administrat, cu ocazia soluționării fondului cererii de chemare în judecată.

Insuficiența motivării este invocată de recurenții pârâți și în legătură cu modul în care instanța de apel a răspuns criticilor legate de respingerea excepției inadmisibilității sau prematurității cererii de chemare în judecată. Din cercetarea deciziei recurate rezultă că admisibilitatea cererii a fost justificată în raport de împrejurarea că obiectul litigiului presupune compararea titlurilor de proprietate invocate de părți și că nu este relevantă împrejurarea că pârâții nu au dobândit posesia asupra imobilului la care se referă acțiunea dedusă judecății. O atare argumentare este suficientă pentru a cunoaște motivele care au determinat înlăturarea apărărilor invocate de pârât în privința admisibilității demersului procesual de față, făcând posibilă exercitarea corespunzătoare a controlului judiciar prevăzut de lege.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că în cuprinsul deciziei atacate există considerente suficiente și clare, necontradictorii, care să fundamenteze soluția de respingere a apelului exercitat împotriva încheierii din data de 29.03.2019, să răspundă apărărilor ambelor părți, să permită acestora și instanței de recurs să înțeleagă argumentele care au stat la baza soluției dispuse, în acord cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel încât acest motiv de recurs este nefondat.

Al doilea motiv de recurs, încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Subsumat acestui motiv de casare, recurenții pârâți au invocat o pretinsă nesocotire a prevederilor art. 14 alin. (5) și alin. (6) și art. 22 alin. (4) și alin. (6) C. proc. civ., prin aceea că instanța de apel s-a pronunțat asupra unei excepții ce nu a făcut obiectul cauzei, respectiv s-a pronunțat cu privire la excepția existenței autorității de lucru judecat în loc de a avea în vedere excepția puterii de lucru judecat, invocată de către pârâți. Cu privire la această critică, din parcurgerea considerentelor deciziei atacate Înalta Curte observă că instanța de apel a efectuat o analiză din perspectiva dispozițiilor art. 431 și art. 435 C. proc. civ., răspunzând astfel apărărilor invocate de ambele părți în legătură cu incidența autorității sau puterii de lucru judecat. Ceea ce este esențial este faptul că reținerea autorității de lucru judecat este condiționată de reținerea identității de părți, în timp ce opozabilitatea hotărârii judecătorești față de orice terță persoană este recunoscută de legiuitor atât timp cât terțul nu face, în condițiile legii, dovada contrară, astfel cum dispune art. 435 alin. (2) C. proc. civ.

Or, în cauza de față, instanța de apel, cercetând motivul de apel referitor la greșita respingere a excepției puterii de lucru judecat, a pornit de la reținerea lipsei identității de părți între litigiul care a format obiectul dosarului nr. x/2007 și litigiul de față și, apoi, constatând că reclamanții din prezentul dosar sunt terți față de litigiul pronunțat în materia fondului funciar, a concluzionat că aceștia au posibilitatea de a face dovada contrară față de situația de fapt și de drept reținută prin hotărârile judecătorești pronunțate în primul litigiu menționat, în acord cu prevederile art. 435 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, nu se poate considera că instanța de apel a analizat excepția existenței autorității de lucru judecat, adică o altă excepție procesuală decât cea invocată, ci a verificat în ce măsură există tripla identitate de părți, obiect și cauză, iar apoi a procedat la verificarea condițiilor opozabilității față de terții Statul Român și Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Covasna a hotărârilor judecătorești pronunțate în materia fondului funciar, invocate de către pârâți în apărare.

Raportat la apărările invocate de ambele părți și la argumentele reținute de prima instanță pentru a respinge excepția puterii de lucru judecat, instanța de apel s-a pronunțat în limitele învestirii sale, cu deplina respectare a principiilor care guvernează procesul civil, respectiv disponibilitatea, contradictorialitatea și rolul activ al judecătorului, astfel încât dispozițiile legale invocate, cuprinse la art. 14 alin. (5) și alin. (6) și art. 22 alin. (4) și alin. (6) C. proc. civ., nu au fost nesocotite.

Tot subsumat acestui motiv de casare, recurenții pârâți au invocat o pretinsă greșită aplicare a prevederilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ. de către instanța de apel atât timp cât aceasta a reținut că reclamanții din prezenta cauză sunt terți față de litigiul derulat în dosarul nr. x/2007. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că sunt corecte reținerile instanțelor de fond în sensul că reclamanții din prezenta cauză nu figurează ca părți în dosarul menționat, soluționat prin sentința civilă nr. 625/24.06.2008 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 277/16.09.2008 a Tribunalului Covasna. Astfel cum a reținut instanța de apel, pârâtele din litigiul de fond funciar au fost cele două comisii de fond funciar, locală și județeană, iar nu Statul Român ori Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Covasna. Fiind vorba de subiecte distincte de drept civil, în mod just s-a reținut calitatea de terți a reclamanților și, implicit, în mod just s-a recunoscut dreptul acestora de a face dovada contrară față de ceea ce s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească pronunțată într-un litigiu în care aceștia nu au avut calitatea de părți. Atât timp cât reclamanții din prezenta cauză nu au fost citați, în calitate de părți, în dosarul nr. x/2007, rezultă că instanțele de fond au făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ.

Mai trebuie subliniat că soluția de respingere a excepției puterii de lucru judecat se întemeiază pe ideea că terții pot face dovada contrară pentru a obține inopozabilitatea unei hotărâri judecătorești, însă în ce măsură se va face sau nu o astfel de probă constituie o chestiune de fond, ce va putea fi soluționată în urma analizării întregului material probator administrat, cu ocazia soluționării fondului cererii de chemare în judecată. Întrucât, la acest moment, hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei a fost anulată ca urmare a nelegalei citări a unor pârâți, instanța de recurs nu poate exercita vreun control de legalitate în legătură cu efectuarea sau neefectuarea dovezii contrare la care se referă art. 435 alin. (2) C. proc. civ.

Invocarea dispozițiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, art. 223 C. civ. și art. 25 din Decretul nr. 31/1954 nu justifică temeinicia susținerilor recurenților în sensul că intimații reclamanți ar fi avut calitatea de părți în litigiul de fond funciar. Ceea ce este esențial este faptul că cele două comisii de fond funciar, Comisia Locală Zagon și Comisia Județeană Covasna, sunt entități juridice de sine stătătoare, care figurează în nume propriu ca părți în dosarul nr. x/2007, astfel încât nu se poate reține calitatea de părți a Statului Român sau a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Covasna.

Practica judiciară indicată de către recurenții pârâți nu poate fi avută în vedere în sensul reținerii caracterului întemeiat al excepției puterii de lucru judecat, deoarece, pe de-o parte, se referă la decizii de speță, care nu au putere obligatorie pentru instanțele judecătorești, iar pe de altă parte, această practică nu este aptă să susțină poziția exprimată prin cererea de recurs întrucât din cuprinsul hotărârilor judecătorești pronunțare rezultă tocmai reținerea că, în litigiile de fond funciar, comisiile de fond funciar nu au calitatea de reprezentant al statului și că Statul Român, ca persoană juridică de drept public, nu figurează ca parte în litigiile respective.

Așa fiind, este nefondată critica în sensul greșitei aplicări a prevederilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenții pârâți au mai invocat o greșită aplicare a prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la efectul pozitiv al lucrului judecat, atât timp cât puterea de lucru judecat nu implică obligatoriu identitatea de părți. Instanța de recurs constată că, într-adevăr, efectul negativ al lucrului judecat presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ., cerințe care nu se regăsesc în privința alin. (2) al aceluiași articol. Textul legal indicat prevede că oricare dintre părți poate opune lucrul judecat anterior într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Din interpretarea acestei norme juridice rezultă că efectul pozitiv al lucrului judecat poate fi opus unui subiect de drept care a avut calitatea de parte în litigiul respectiv, iar nu și unuia care a fost terț față de acea judecată. Art. 435 alin. (1) C. proc. civ. prevede cu claritate că hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora, astfel încât o problemă litigioasă soluționată printr-o hotărâre judecătorească nu poate fi opusă unui terț, nici ca efect negativ, dar nici ca efect pozitiv, atât timp cât față de el nu a avut loc vreo judecată. Obligativitatea hotărârii judecătorești, care există doar între părțile litigiului și succesorii lor, nu se suprapune și nu trebuie confundată cu opozabilitatea hotărârii judecătorești, care se manifestă față de orice terță persoană, cu singura diferență că terțul poate face dovada contrară celor statuate prin hotărârea judecătorească, în timp ce partea nu are o atare posibilitate. Deci, efectul pozitiv sau negativ al lucrului judecat poate fi opus numai față de partea din litigiul respectiv, iar nu și față de o persoană care nu a avut calitatea de parte în litigiul în care s-a tranșat problema litigioasă invocată. Fiind terț față de respectivul litigiu, nu intervine autoritatea de lucru judecat, în aspectul său negativ sau pozitiv, ci se pune problema opozabilității hotărârii judecătorești și a posibilității administrării unei dovezi contrare față de aspectele reținute și tranșate prin hotărârea judecătorească în discuție.

Prin urmare, deși nu este necesară tripla identitate de părți, obiect și cauză pentru a se opune efectul pozitiv al lucrului judecat, conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ., este totuși necesar ca problema litigioasă dezlegată prin hotărâre judecătorească definitivă să fie opusă unei persoane care a avut calitatea de parte în litigiul în care s-a pronunțat respectiva hotărâre. Cum, în speță, Statul Român și Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Covasna sunt terți față de dosarul nr. x/2007, în mod just instanța de apel nu a făcut aplicarea efectului pozitiv al lucrului judecat, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., reținând, în schimb, că va administra probatoriul adecvat pentru a stabili în ce măsură hotărârea judecătorească de care se prevalează recurenții pârâți le este sau nu opozabilă intimaților reclamanți. Deci, nu se poate reține vreo eroare în legătură cu aplicarea prevederilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., atât timp cât efectul pozitiv al lucrului judecat nu este incident în raport cu un terț față de hotărârea judecătorească invocată.

Susținerile recurenților pârâți sunt nefondate, deoarece acestea se fundamentează pe o confuzie nejustificată între puterea lucrului judecat și opozabilitatea de care se bucură o hotărâre judecătorească. Deci, fără a se impune cerința identității de părți pentru invocarea efectului pozitiv al lucrului judecat, este esențial faptul că hotărârea judecătorească beneficiază de putere de lucru judecat cu privire la chestiunea litigioasă tranșată doar în raport de părțile din respectivul litigiu, în timp ce față de terți hotărârea este opozabilă, cu posibilitatea recunoscută acestora de a administra dovada contrară. Așadar, funcționează o prezumție legală relativă de adevăr în raporturile dintre părțile unui litigiu și terți.

Prin motivele de recurs recurenții reclamanți au mai criticat decizia instanței de apel invocând greșita aplicare a prevederilor art. 435 C. proc. civ. prin aceea că nu a calificat excepția puterii de lucru judecat ca fiind o apărare de fond. Această critică este neîntemeiată, deoarece din considerentele deciziei recurate rezultă doar că soluția de respingere a excepției puterii de lucru judecat este legală și temeinică în raport de argumentarea că nu există o triplă identitate de părți, obiect și cauză între cele două litigii, fiind reținută calitatea de terți a Statului Român și a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Covasna față de dosarul nr. x/2007, soluționat prin sentința civilă nr. 625/24.06.2008 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 277/16.09.2008 a Tribunalului Covasna. Așadar, în primul ciclu procesual, s-a respins excepția puterii de lucru judecat pentru motivul că intimații reclamanți nu au fost părți la judecata litigiului de fond funciar, în timp ce restul apărărilor părților legate de efectuarea sau neefectuarea dovezii contrare permise de art. 435 alin. (2) C. proc. civ. reprezintă o chestiune de fond, ce vor fi avute în vedere cu ocazia soluționării fondului cererii de chemare în judecată.

Nu se poate reține nelegalitatea deciziei atacate în raport de interpretarea și aplicarea art. 431 și art. 435 C. proc. civ., atât timp cât instanța de apel s-a pronunțat în limitele învestirii sale, efectuând o corectă distincție între puterea de lucru judecat și opozabilitatea hotărârii judecătorești, în raport de împrejurarea că intimații reclamanți nu au avut calitatea de părți la soluționarea dosarului nr. x/2007

Decizia instanței de apel nu este nelegală în raport de împrejurarea că s-a admis apelul exercitat împotriva sentinței, care a fost anulată, iar cauza a fost trimisă la rejudecarea pe fond, deoarece prin soluționarea definitivă a excepțiilor procesuale judecarea fondului nu este împiedicată în niciun fel, ținând seama de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. Desigur, urmează ca, în al doilea ciclu procesual, să se țină seama de chestiunile tranșate prin rezolvarea definitivă a excepțiilor procesuale, respectiv de împrejurarea că nu este incidentă puterea de lucru judecat, ca efect negativ sau pozitiv, urmând a se verifica opozabilitatea hotărârilor judecătorești pronunțate în litigiul de fond funciar față de intimații reclamanți, care au calitatea de terți față de respectivul litigiu. Prin rezolvarea acestor chestiuni nu se prejudecă fondul cauzei, deoarece nu sunt analizate probele pentru a se vedea dacă sunt sau nu opozabile hotărârile judecătorești de care intenționează să se prevaleze recurenții pârâți în dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului în discuție.

Mai trebuie spus că, prin respingerea excepției puterii de lucru judecat și reținerea calității intimaților reclamanți de terți față de litigiul în materia fondului funciar, instanța de apel a verificat exclusiv împrejurarea că aceștia nu au avut calitatea de părți, nefiind citați în dosarul nr. x/2007. În schimb, susținerile recurenților pârâți în sensul că cele două comisii de fond funciar au acționat, în litigiul respectiv, ca reprezentanți ai Statului Român, reprezintă o apărare de fond ce poate fi avută în vedere cu ocazia soluționării fondului cauzei, în urma administrării probatoriului permis de art. 435 alin. (2) C. proc. civ.

S-a mai invocat o nesocotire a prevederilor art. 35 C. proc. civ. prin reținerea admisibilității acțiunii în constatarea dreptului de proprietate. Înalta Curte constată că nici aceste critici nu sunt fondate, deoarece chiar recurenții pârâți au susținut că nu dețin posesia imobilului în discuție, ceea ce înseamnă că reclamanții nu au deschisă calea unei acțiuni în realizarea dreptului, neputându-se obține obligarea pârâților la transmiterea unei posesii care le lipsește.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că dispozițiile de drept procesual indicate de către recurenții pârâți nu au fost nesocotite, neputându-se reține încălcarea acestora, astfel încât motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este nefondat.

Al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În esență, recurenții pârâți nu au invocat alte critici în plus față de cele anterior analizate, considerând că acestea s-ar încadra și în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Din cercetarea tuturor criticilor invocate se constată că acest motiv de recurs a fost indicat formal, atât timp cât recurenții pârâți nu au indicat dispoziții de drept material pretins încălcate sau greșit aplicate de către instanța de apel și, mai ales, nu au justificat în ce măsură s-ar fi realizat greșita interpretare și aplicare a vreunor dispoziții de drept material.

Singurele norme de drept substanțial invocate sun cele cuprinse la art. 52 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, art. 223 C. civ. și art. 25 din Decretul nr. 31/1954, însă, pentru argumentele mai sus expuse, este legală reținerea instanței de apel în sensul că intimații reclamanți sunt terți față de litigiul de fond funciar, astfel încât se pune problema opozabilității hotărârilor judecătorești pronunțate în respectivul dosar, iar nu a puterii lucrului judecat.

Pretinsa greșită aplicare a prevederilor art. 563 și art. 566 alin. (1) C. civ., cu prilejul soluționării motivelor de apel referitoare la soluția de respingere a excepției inadmisibilității sau prematurității, nu poate fi reținută. Sub acest aspect, este relevant faptul că dispoziția primei instanțe a fost aceea de a constata dreptul de proprietate asupra terenului în favoarea reclamantului Statul Român, iar nu aceea de a dispune obligarea pârâților la predarea posesiei bunului, pe care susțin că nu o au. Așadar, raportat la soluția pronunțată în cauză, instanța de apel a reținut în mod corect că inadmisibilitatea acțiunii nu este atrasă de lipsa posesiei pârâților asupra bunului imobil, atât timp cât instanța judecătorească a fost învestită cu o acțiune prin care să procedeze la compararea titlurilor de proprietate ale părților și să stabilească în patrimoniul căreia dintre acestea se află dreptul de proprietate.

Chestiunea legată de individualizarea bunului care formează obiectul acțiunii reprezintă o chestiune de fapt, stabilită pe baza probatoriului administrat, fără a putea atrage o soluție de respingere a cererii, ca inadmisibilă, ci, eventual, ca neîntemeiată. În orice caz, raportat la soluția de anulare a sentinței pronunțate asupra fondului cauzei, în rejudecare se vor putea efectua apărările și probele necesare pentru corecta identificare a imobilului vizat de pretențiile reclamanților.

Toate aceste argumente sunt suficiente pentru a reține caracterul nefondat al motivului de casare invocat de către recurenții pârâți, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții C., D., A., F., E., H., G. și B. împotriva deciziei civile nr. 2079Ap din 20 decembrie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții C., D., A. și de pârâții F., E., H., G. și B. împotriva deciziei civile nr. 2079Ap din 20 decembrie 2022 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2024.