Decizia nr. 1914/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la 2 martie 2022, revizuentul A., în contradictoriu cu intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, B., Comisia Locală Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, Comisia Județeană Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Covasna și C., a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 36/A din 1 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2015, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând anularea deciziei și, drept consecință, respingerea apelului. În ședința publică din 17 mai 2022, revizuentul A. a învederat instanței de judecată că pe rolul Curții de Apel Brașov se află o altă cerere de revizuire formulată de o altă parte, inclusiv de acesta, sens în care se impune conexarea celor două dosare. A precizat, totodată, că hotărârile pretins potrivnice sunt decizia civilă nr. 535/R/2007, pronunțată în dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Covasna, și decizia nr. 3779/2014 pronunțată în dosarul nr. x/2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție, considerentele deciziei instanței supreme menținând autoritatea de lucru judecat a celei dintâi decizii. La acest termen de judecată, instanța a dispus disjungerea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și formarea unui nou dosar, respectiv dosarul nr. x/2022. Prin decizia nr. 305 din 31 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalului Covasna a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Covasna, invocată de instanță din oficiu; a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire a deciziei civile nr. 36/A din 1 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2015, în favoarea Curții de Apel Brașov. La 2 martie 2022, pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, sub dosar nr. x/2022, a fost înregistrată cererea de revizuire împotriva sentinței civile nr. 593/R din 11 august 2021 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, respectiv deciziei civile nr. 36/A din 1 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2015, formulată de revizuenții A. și C., în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor. Prin încheierea din 26 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepția conexității, invocată din oficiu, și a fost conexat dosarul nr. x/2022 la dosarul nr. x/2022.

Decizia Curții de Apel Brașov, secția civilă Prin decizia civilă nr. 1192 din 29 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și C. în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Brașov și cererea de revizuire formulată de revizuentul A. în dosarul nr. x/2022 împotriva deciziei civile nr. 36/A din 1 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosarul nr. x/2015.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă revizuenții A. și C. au declarat recurs la 8 septembrie 2022, revizuentul A. formulând și cerere de recurs distinctă la 12 septembrie 2022. 3.1. În cuprinsul memoriului de recurs, neîntemeiat în drept, revizuenții C. și A. susțin că sunt greșite considerentele deciziei recurate, potrivit cărora revizuirea ar fi admisibilă doar dacă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri nu a fost invocată deloc în fața celei de-a doua instanțe sau, dacă a fost invocată, instanța nu s-a pronunțat asupra acesteia, precum și cele reținute cu privire la inadmisibilitatea cererii atunci când autoritatea de lucru judecat a fost invocată și a fost respinsă de instanță. Apreciază că aceste dispoziții ale instanței contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) și art. 126 alin. (1) din Constituție și arată că, de vreme ce legiuitorul a prevăzut posibilitatea revizuirii hotărârii care încalcă autoritatea de lucru judecat, în lipsa oricărei prevederi contrare, este evident că admisibilitatea revizuirii hotărârii nu vizează doar situația în care instanța nu s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat, ci și împrejurarea în care instanța s-a pronunțat asupra acesteia, fiind obligatoriu a se verifica dacă soluția reprezintă sau nu o gravă eroare de judecată. Revizuenții expun istoricul litigiului și învederează că prin decizia civilă nr. 535/R din 20 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosarul nr. x/2007, a fost admisă plângerea petenților D. și E. împotriva Hotărârii nr. 590 din 30 noiembrie 2006 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și modificat art. 2 al acesteia, în sensul admiterii și validării propunerilor făcute prin art. 1 din Hotărârea nr. 14/B/2005 a Comisiei Locale Covasna. Mai arată că, prin decizia civilă nr. 36A din 1 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul Covasna a fost respins apelul recurenților din prezenta cauză împotriva sentinței civile nr. 593 din 11 august 2021 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, prin care a fost admisă, în parte, cererea formulată și ulterior completată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în contradictoriu cu pârâții C. (în calitate de moștenitoare a pârâtei defuncte E., decedată la data de 22.07.2018), A., Comisia Locală Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, Comisia Județeană Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, s-a constatat nulitatea absolută a art. 1 din Hotărârea nr. 14/B/06.12.2005 emisă de Comisia Locală Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cu privire la pozițiile 75 și 76 din anexa 37 prin care s-a validat suprafața de 155,31 ha pentru moștenitorii D. și A. după autorul lor F. și suprafața de 154,81 ha pentru moștenitoarea D. după autorul G., s-a constatat nulitatea absolută a articolului unic al Hotărârii nr. 1/13.03.2003 emisă de Comisia Locală Covasna pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cu privire la anexa 53 poziția 598 prin care s-a validat suprafața de 9,50 ha teren forestier pentru moștenitorii A. și D. după autorul G. și poziția 599 prin care s-a validat suprafața de teren forestier de 10 ha moștenitorului H. în numele autorului F.. Învederează că hotărârile definitive anterior menționate sunt potrivnice întrucât dispun soluții diferite cu privire la aceleași părți și aceeași pricină. Susțin că motivul pentru care a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat în dosarul nr. x/2007 (în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 36A din 1 februarie 2022 de către Tribunalul Covasna) este acela că părțile nu au fost identice, însă acest aspect a fost clarificat în dosarul nr. x/2014, în care a fost pronunțată decizia civilă nr. 1258 din 6 iulie 2017 de către Curtea de Apel Brașov, secția civilă, și prin decizia nr. 3779 din 6 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, hotărâri prin care s-a reținut reprezentarea Statului Român prin comisiile județene de fond funciar și Prefect. Arată că părțile din cele două procese sunt identice, pe de o parte, D. prin moștenitor A. și E. prin moștenitor C., iar pe de altă parte, Statul Român prin diferiți reprezentanți - Ministerul Finanțelor Publice, Instituția Prefectului Covasna, Comisia Județeană Covasna de aplicare a legii fondului funciar, Regia Națională a Pădurilor Romsilva etc. Afirmă că, și în situația în care părțile nu ar fi identice, instanța ar fi trebuit să țină cont de aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat, ce nu presupune întrunirea condițiilor excepției autorității de lucru judecat, însă trebuie să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți, fapt ce obligă instanța sesizată cu un al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările jurisdicționale anterioare. 3.2. În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3-5, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., revizuentul A. arată că decizia recurată este lovită de nulitate absolută având în vedere că a invocat în susținerea cererii de revizuire și considerentele deciziei nr. 3779 din 6 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, iar în raport de dispozițiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., competența de soluționare a cererii de revizure aparține instanței supreme. Învederează că autoritatea de lucru judecat invocată în cererea de revizuire vizează faptul că Hotărârea nr. 14B din 6 decembrie 2005 a fost validată prin decizia civilă nr. 535 din 20 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2007, precum și excepția lipsei calității procesuale active a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, cu privire la care consideră că a fost tranșată prin decizia nr. 3779 din 6 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2014. Prin decizia recurată, instanța de revizuire nu s-a pronunțat cu privire la efectele autorității de lucru judecat în raport de considerentele deciziei x din 6 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2014. Arată că parte, deci persoana care are calitatea procesuală activă ori, după caz, pasivă în litigiile decurgând din raporturile civile la care statul participă proprio nomine, este în toate cazurile, statul însuși, însă exercițiul drepturilor și executarea obligațiilor procesuale se fac prin Ministerul Finanțelor sau alte organe ori persoane anume desemnate de lege, după caz. Prin urmare, și actele procedurale făcute față de aceste persoane în limita puterilor conferite vor fi valabile și opozabile față de stat însuși. Afirmă că, în speță, Instituția Prefectului Covasna, reprezentantul Guvernului Statului Român în teritoriu, a înștiințat la 20 octombrie 2007 Ministerul Administrației și Reformei Administrative cu privire la dispozițiile irevocabile ale deciziei civile nr. 535/2007 în care Comisia Județeană a fost parte. Susține că față de intimata Romsilva, care are calitate de intervenient, trebuie să se aplice același raționament având în vedere și faptul că această intimată este intervenient accesoriu în interesul Statului Român. Apreciază că este îndeplinită și condiția aceleiași cauze juridice întrucât dreptul de proprietate al revizuenților există și, în speță, se pune în discuție doar forma de exercitare a dreptului de proprietate.

Apărările formulate Prin întâmpinarea depusă la 9 noiembrie 2022, intimata Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Covasna a învederat că lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei. Prin întâmpinarea depusă la 29 noiembrie 2022, intimata Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică Covasna a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. La 12 decembrie 2022, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 25 mai 2023, au fost admise în principiu recursurile declarate de revizuenții A. și C. împotriva deciziei nr. 1192/Ap din 29 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și a fost fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prin cererile de revizuire conexate formulate de revizuenții A. și C. s-a solicitat, în raport de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anularea sentinței civile nr. 593 din 11 august 2021 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, respectiv a deciziei civile nr. 36A din 1 februarie 2022 pronunțate de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2015, hotărâri pretins contrare deciziei civile nr. 535/R din 20 decembrie 2007 pronunțate în dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Covasna, această din urmă hotărâre fiind validată prin decizia nr. 3779 din 6 noiembrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă. În motivarea cererilor de revizuire, revizuenții au arătat că hotărârile indicate sunt potrivnice, adică dispun soluții diferite cu privire la aceleași părți și aceeași pricină, cea din urmă hotărâre, decizia civilă nr. 36A din 1 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2015, încălcând autoritatea de lucru judecat a celei dintâi. Revizuenții au precizat că motivul pentru care s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată în dosarul nr. x/2015 a fost că părțile nu ar fi identice. Însă, contrar celor reținute de instanța de fond și de cea de apel în dosarul menționat, părțile din cele două procese sunt aceleași, acest aspect fiind stabilit în dosarul nr. x/2014, prin decizia civilă nr. 1258/Ap din 06 iulie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, și prin decizia nr. 3779 din 06 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Prin decizia nr. 305 din 31 mai 2022, Tribunalul Covasna a admis excepția de necompetență materială, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererilor de revizuire a deciziei civile nr. 36/A din 1 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2015, în favoarea Curții de Apel Brașov. În considerentele hotărârii s-a reținut că s-a invocat încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 535/R din 20 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Covasna, prin decizia ce se cere a fi revizuită, decizia civilă nr. 36A din 1 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2015, iar competența de soluționare a cauzei în acest caz aparține instanței mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre, respectiv decizia civilă nr. 535/R din 20 decembrie 2007. Prin decizia recurată, analizând admisibilitatea căii de atac formulate de revizuenți, instanța de revizuire a constatat că obiectul, înțeles ca pretenție afirmată în justiție, ca ceea ce se pretinde prin acțiunea promovată, și cauza, înțeleasă ca fundament juridic al acțiunii, ca temei de drept al pretenției, materializat în situația de fapt calificată juridic, nu sunt identice în cazul acțiunilor ce au făcut obiectul dosarului nr. x/2007, respectiv al dosarului nr. x/2015 De asemenea, a apreciat că, și în ipoteza în care s-ar avea în vedere efectul pozitiv al lucrului judecat, invocat de revizuenți, și care se impune într-un al doilea proces ce nu prezintă tripla identitate de părți, obiect și cauză cu primul proces, atâta timp cât are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, în speță chestiunea litigioasă din cele două procese este diferită, în dosarul nr. x/2007 instanța nefiind învestită și neanalizând valabilitatea Hotărârii nr. 14/B/2015 a Comisiei Locale Covasna pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din perspectiva fraudei la lege, a cauzei ilicite și a conflictului de interese. Totodată, curtea a reținut că, fiind analizată în dosarul nr. x/2015 excepția autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 535/R din 20 decembrie 2007, pronunțate de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2005, în calea extraordinară de atac a revizuirii nu pot fi formulate critici cu privire la modul în care instanțele de fond și de apel au examinat-o, întrucât, în caz contrar, s-ar înfrânge autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 36A din 1 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul Covasna, ceea ce contravine finalității urmărite de lege prin reglementarea acestei căi de atac. Prin recursurile declarate în cauză, recurenții au arătat că sunt greșite considerentele deciziei recurate, potrivit cărora revizuirea ar fi admisibilă doar dacă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri nu a fost invocată deloc în fața celei de-a doua instanțe sau, dacă a fost invocată, instanța nu s-a pronunțat asupra acesteia, respectiv că ar fi inadmisibilă cererea atunci când autoritatea de lucru judecat a fost invocată și a fost respinsă de instanță, motivare care contravine prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) și art. 126 alin. (1) din Constituția României. Critica subsumată prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este fondată. Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat. Înalta Curte reține, în speță, că prin decizia civilă nr. 36A din 1 februarie 2022, Tribunalul Covasna, examinând efectele deciziei civile nr. 535/R din 20 decembrie 2007 pronunțate de aceeași instanță, a constatat că în mod corect a fost soluționată de instanța de fond excepția autorității de lucru judecat, nefiind întrunită cerința triplei identități prevăzută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, în cauza nr. 205/322/2007 s-a admis plângerea împotriva Hotărârii nr. 590/30.11.2006 a Comisiei Județene Covasna și s-a admis cererea Comisiei Locale Covasna, validându-se propunerea din art. 1 din Hotărârea nr. 14/B/2005 a Comisiei în favoarea petiționarelor, după autorii F. și G., iar în litigiul dedus ulterior judecății obiectul acestuia este anularea Hotărârilor nr. 14/B/2005 și nr. 1/2003 ale Comisiei Locale Covasna; părțile diferă, în speță reclamant fiind Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; totodată, cauza juridică nu este identică, în prezenta fiind art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 890/2005, art. 13 din Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1172/2001, art. 70, 71, 72 din Legea nr. 161/2003, spre deosebire de art. 53 din Legea nr. 18/1991 în cauza nr. 205/322/2007. Prin urmare, prin ultima decizie, a cărei revizuire se cere, se reține, explicit, prin raportare la decizia civilă nr. 535/R din 20 decembrie 2007 a Tribunalului Covasna, că nu sunt întrunite cerințele cumulative pentru a opera efectul negativ al autorității de lucru judecat reglementat prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. În acest context, date fiind dezlegările din decizia civilă invocată privind neîntrunirea cerințelor autorității de lucru judecat, chestiune care a constituit astfel obiect al judecății în cel de-al doilea dosar, nu se poate susține că există posibilitatea repunerii sale în discuție lor și prin intermediul revizuirii, situație care ar reprezenta o cenzură de legalitate împotriva soluției astfel pronunțate. Atunci când excepția autorității de lucru judecat a fost pusă în discuție și s-a respins în al doilea proces, partea nu mai poate reitera aceeași excepție pe calea revizuirii, deoarece se opune de această dată însăși puterea de lucru judecat asupra rezolvării date acestei excepții procesuale. Cerința ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat izvorăște chiar din natura juridică a instituției revizuirii, care este o cale extraordinară de atac de retractare și nu o cale de reformare, instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării definitive date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară. Cum corect a reținut și instanța a cărei hotărâre este recurată, motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. are în vedere situațiile în care, prin cea de-a două hotărâre definitivă, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri, întrucât hotărârea anterioară nu a fost cunoscută de instanța care a soluționat cauza, excepția autorității de lucru judecat a primei hotărâri nu a fost invocată în fața acesteia sau, deși a fost invocată, instanța a omis să se pronunțe asupra ei, situații premise care nu se regăsesc în litigiul pendinte. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, securitatea juridică implică respectarea principiului autorității de lucru judecat, și anume a principiului caracterului definitiv al hotărârilor. Acest principiu subliniază faptul că nicio parte nu are dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă pronunțare în cauză. Competența de control a instanțelor superioare ar trebui exercitată pentru a repara erorile judiciare și denegările de dreptate, iar nu pentru o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate a existenței a două opinii cu privire la un subiect nu reprezintă un motiv de reexaminare. Abaterile de la acest principiu sunt justificate numai când sunt impuse de împrejurări cu caracter substanțial și obligatoriu. Prin urmare, dacă în cel de-al doilea litigiu au fost analizate efectele lucrului judecat ale hotărârii invocată ca fiind contrară, partea în cauză nu mai poate reitera această chestiune pe calea revizuirii, pentru că se opune principiul autorității lucrului judecat, care garantează respectarea principiului securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni", constantă a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (afirmată, de exemplu, în cauza Stanca Popescu împotriva României din 7 iulie 2009). În consecință, nu se poate reține, față de considerentele anterior expuse, că instanța de revizuire ar fi nesocotit principiile generale reglementate în Titlul I al legii fundamentale - art. 1 alin. (3) și (5) privind "Statul român" și "Cetățenia", respectiv dispozițiile art. 126 alin. (1) din Constituția României, referitoare la "Instanțele Judecătorești", așa cum recurenții susțin. De altfel, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, în situația de față, prin reglementarea cuprinsă în dispozițiile art. 509 și următoarele C. proc. civ. Recurenții au invocat și faptul că hotărârile definitive anterior menționate sunt potrivnice întrucât dispun soluții diferite cu privire la aceleași părți și aceeași pricină. Astfel cum s-a arătat în cele ce preced, Înalta Curte reține că instanța de revizuire nu a avut în vedere la analiza admisibilității căii de atac exercitate împrejurarea că în cele două litigii în care s-au pronunțat hotărârile pretins contrare nu există identitate de părți, ci doar că obiectul și cauza nu sunt identice în cazul acțiunilor ce au făcut obiectul dosarului nr. x/2007, respectiv al dosarului nr. x/2015, statuând, în acest context, și în privința efectului pozitiv al lucrului judecat, invocat de revizuenți. În concret, a reținut că, în speță, chestiunea litigioasă din cele două procese este diferită, în dosarul nr. x/2007 instanța nefiind învestită și neanalizând valabilitatea Hotărârii nr. 14/B/2015 a Comisiei Locale Covasna pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din perspectiva fraudei la lege, a cauzei ilicite și a conflictului de interese. Or, sunt lipsite de relevanță criticile expuse de recurenți cu referire la identitatea de părți, implicit concluziile acestora în sensul că asupra cadrului procesual au statuat definitiv instanțele de judecată ce au pronunțat decizia civilă nr. 1258 din 6 iulie 2017 (Curtea de Apel Brașov, secția civilă) și decizia nr. 3779 din 6 noiembrie 2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă), hotărâri prin care s-a reținut reprezentarea Statului Român prin Comisiile Județene de fond funciar și prin Prefect și care ar avea putere de lucru judecat în litigiul de față. Relativ la critica recurentului A. vizând nepronunțarea instanței de revizuire cu privire la efectele autorității de lucru judecat în raport de considerentele deciziei nr. 3779 din 6 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, instanța de recurs constată, suplimentar, că prin cererile de revizuire astfel formulate revizuienții nu au invocat în mod expres efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei menționate, ci doar au învederat, în motivare, că prin această hotărâre s-au dat dezlegări asupra calității Comisiile Județene de fond funciar de reprezentant al Statului român. Recurentul A. a invocat în recurs și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5 C. proc. civ., referitoare la motivele de casare ce intervin atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și, respectiv, când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Dacă în privința primului motiv de casare recurentul a formulat o critică concretă, învederând că au fost încălcate prevederile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., competența de soluționare a pricinii revenind instanței supreme raportat la decizia nr. 3779 din 6 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, Înalta Curte constată că celelalte temeiuri de drept au fost indicate în mod formal, neputând face astfel obiectul cenzurii în recurs. Înalta Curte nu va valida susținerile recurentului referitoare la soluționarea cauzei de către o instanță necompetentă, reținând că, sub acest aspect, prin decizia nr. 305 din 31 mai 2022, raportat la obiectul dedus judecății, Tribunalul Covasna a admis excepția de necompetență materială, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererilor de revizuire a deciziei civile nr. 36/A din 1 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. x/2015, în favoarea Curții de Apel Brașov, în fața căreia nu a fost invocată o astfel de excepție. În consecință, excepția necompetenței materiale a instanței de revizuire a fost stabilită cu caracter definitiv prin hotărârea indicată, având în vedere dispozițiile art. 130 alin. (2), ale art. 131 alin. (1) și art. 136 C. proc. civ., care determină cu caracter special, derogatoriu de la prevederile generale ale art. 247 alin. (1) din același cod, momentul procesual până la care părțile sau instanța din oficiu sunt îndreptățite să analizeze aspectele referitoare la competența materială, astfel încât nu sunt incidente în speță dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuenții A. și C. împotriva deciziei nr. 1192/Ap din 29 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,