ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.02.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 532/2012

HOTĂRÂRE
03.02.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 532/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Teleorman,

secția contencios administrativ, reclamantul H.M.I. a solicitat anularea

Hotărârii nr. 393 din 2 iulie 2009 adoptată de Colegiul Director al Consiliului

Național pentru Combaterea Discriminării prin care a fost sancționat, alături

de 9 consilieri locali ai Consiliului Local al comunei Orbeasca, cu sancțiunea

„avertisment” și suspendarea executării aceleiași hotărâri.

Au formulat cerere de

intervenție în interes propriu B.G., B.N., D.M., E.G., H.G., S.I., S.V., T.R.,

toți consilieri locali în Consiliul Local al comunei O., județul Teleorman și

au solicitat anularea Hotărârii nr. 393 din 2 iulie 2009 emisă de C.N.C.D. și

suspendarea ei.

Prin Sentința civilă

nr. 1494 din 29 septembrie 2009 a Tribunalului Teleorman, secția conflicte de

muncă, asigurări sociale și contencios administrativ a fost admisă excepția de

necompetență materială invocată de C.N.C.D. și a fost declinată competența în

favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal,

având în vedere că potrivit art. 16 din O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. este

autoritate de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate

juridică și art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată

sub nr. 2901/87/2009 pe rolul Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal.

de fond

Prin Sentința civilă

nr. 1576 din 1 martie 2011 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția

lipsei calității procesuale active, a fost admisă acțiunea reclamantului H.M.I.

și cererile de intervenție, a fost anulată Decizia nr. 393/2009 a C.N.C.D. și

suspendată executarea ei până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

În motivarea

soluției, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea nr. 393 din 2 iulie 2009

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că desființarea

postului de expert local pe probleme de rromi reprezintă discriminare conform

art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (4) coroborat cu art. 6 lit. a) din O.G. nr.

137/2000, republicată, dispunând sancționarea reclamanților H.M., B.G., B.N.,

D.M., E.G., H.G., S.I., S.V., T.R. și N.G.D. cu avertisment.

În contextul

Strategiei Guvernului pentru îmbunătățirea situației rromilor, s-a realizat o

măsură afirmativă - crearea postului de expert local pentru romi, per a

contrario, desființarea postului reprezintă discriminare, criteriul

diferențierii este cel al apartenenței etnice, iar dreptul atins este pe de o

parte, dreptul la muncă al petentului, iar pe de altă parte, cel al comunității

locale de a beneficia de implementarea Strategiei Guvernului de îmbunătățire a

situației romilor.

S-a reținut că

C.N.C.D. a arătat că reclamanții nu au invocat nicio justificare obiectivă care

să nu ducă la discriminare, iar acesta nu se pronunță în privința legalității

hotărârii Consiliului local ci numai asupra măsurii desființării postului de

expert local pentru rromi în contextul O.G. nr. 137/2000, republicată.

Instanța de fond a

reținut că au fost îndeplinite condițiile procedurale prevăzute de lege pentru

valabilitatea actului administrativ supus judecății pentru că ședința de

audiere din 9 iunie 2009 s-a derulat în conformitate cu art. 47 din „Procedura

internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor”, au fost respectate

prevederile art. 75 din aceeași procedură.

Susținerile

reclamantului privind încălcarea principiului nemijlocirii, continuității și

stabilității completelor nu au fost reținute, pentru că procedura reglementată

de O.G. nr. 137/2000 nu este una jurisdicțională, ci administrativă, iar

C.N.C.D. nu soluționează un conflict privind un act administrativ ci adoptă un

act administrativ.

Excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului (de fapt a interesului

reclamantului de a obține anularea întregii hotărâri) a fost respinsă deoarece

soluționarea petiției s-a făcut față de toate persoanele reclamante prin

sesizare, iar aceste persoane au formulat cerere de intervenție în acțiunea

formulată de reclamantul H.M.I.

Pe fond, Curtea a

constatat că argumentele prezentate în Hotărârea C.N.C.D. nr. 393/2009 nu sunt

suficiente pentru a justifica concluzia existenței unei fapte de discriminare.

S-a arătat că

motivarea actului administrativ contestat s-a bazat pe faptul că înființarea

postului de expert local pentru rromi la nivelul primăriilor constituie o

obligație legală și nu o măsură lăsată la aprecierea acestora iar desființarea

postului nu poate surveni decât în „condiții corelative celor ce au produs

constituirea lor”.

Din actele care au

stat la baza Hotărârii Consiliului Local nr. 21/2008 de desființare a postului

de expert local pentru romi din cadrul Primăriei comunei O., astfel cum au fost

analizate în Dosarul nr. 3706/87/2008 al Tribunalului Teleorman a rezultat că

măsura respectivă a fost justificată de ineficiența activității desfășurate

până în prezent și efortul financiar pe care îl implică finanțarea unei

asemenea structuri.

În Decizia nr. 1712

din 1 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și

fiscal s-a reținut că această justificare nu corespunde cerințelor de

legalitate ce impun motivarea actului administrativ.

Instanța de fond a

constatat că din probele administrate în cauză nu poate fi reținută săvârșirea

unei fapte de discriminare pentru că măsura dispusă - desființarea postului -

nu apare ca una ce a avut în vedere etnia unor persoane, ci considerente

tehnico-administrative, respectiv eficiența practică a activității expertului

și efortul financiar necesar pentru susținerea acestuia.

Deși C.N.C.D. a

reținut caracterul discriminatoriu al măsurii pe baza interpretării per a

contrario a dispozițiilor H.G. nr. 430/2001, în aprecierea instanței de fond nu

a fost dovedit efectul nejustificat defavorizant (în sensul art. 2 alin. (4)

din O.G. nr. 134/2000) pe care măsura desființării l-ar fi avut.

De altfel, s-a

reținut că potrivit susținerilor reclamantului, hotărârea C.L. de desființare a

postului respectiv nu a fost pusă în executare, raportul de muncă al expertului

local nesuferind vreo modificare.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

și s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecând cauza în

fond, să fie respinsă acțiunea.

În motivele de recurs

se arată că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Referitor la

susținerile instanței că măsura dispusă de autoritate nu a avut în vedere etnia

unor persoane ci considerente tehnico-administrative, se arată că pentru a ne

situa în domeniul de aplicare al art. 2 alin. (1), deosebirea, excluderea,

restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile

prevăzute de art. 2 alin. (1) și trebuie să se refere la persoane aflate în

situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită

apartenenței lor la una din categoriile prevăzute în textul de lege menționat

anterior.

Eficiența practică a

activității expertului local vizează conduita profesională aparent neadecvată

și reprehensibilă a titularului postului de expert local pentru romi în

exercitarea atribuțiilor specifice și nu soarta postului în sine, aspect care

nicidecum nu justifică obiectiv desființarea postului.

Efortul financiar

necesar pentru susținerea postului în cauză nu prezintă relevanță sub aspectul

noțiunii de justificare obiectivă în accepțiunea „legiuitorului

antidiscriminare”, iar reclamanții nu au dovedit în nici un fel implicațiile

financiare nemotivat de ridicate ca și în cazul ineficienței practice a

activității expertului local.

Conform art. 20 alin.

(6) din O.G. nr. 137/2000, „Persoana interesată are obligația de a dovedi

existența unor fapte care permit a se presupune existența discriminării directe

sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine

sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare”, iar intimații nu au

oferit justificări obiective și rezonabile (neîndoielnice și apodictice) în

relație cu un scop legitim și cu efectele generate care să răstoarne supoziția

de discriminare.

În privința

susținerilor instanței de fond referitoare la nedovedirea efectului

nejustificat de favorizant (în sensul art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 pe

care măsura desființării l-ar fi avut în motivele de recurs se arată că, așa

cum se desprinde din interpretarea dispozițiilor Cap. VIII, pct. 4 din H.G. nr.

430/2001 privind aprobarea Strategiei Guvernului României de îmbunătățire a

situației romilor, modificată și completată prin H.G. nr. 522/2006 rezultă

dezideratul apriat și nealterat al legiuitorului în sensul înființării și

angajării la nivelul primăriilor unui expert local pentru romi în vederea

aplicării acestei strategii.

Cum legislația

prevede în mod imperativ obligația primăriilor de a înființa astfel de

structuri se poate identifica, pe de o parte, dreptul comunității rome locale

de a beneficia de implementarea programului guvernamental în cauză, implicit

prin reprezentarea acestora în cadrul autorității publice locale, iar pe de

altă parte, dreptul subiectiv la muncă al titularului de post.

În măsura în care se

înlătură recunoașterea și exercitarea acestor drepturi, efectul defavorizat

trebuie privit implicit prin analogie cu alte comunități de romi care în

situații similare pot profita deplin și eficient de respectivul program

implementat la nivel local prin mijlocirea expertului local.

În ceea ce privește

susținerile instanței de fond potrivit cărora hotărârea C.L. de desființare a

postului respectiv nu a fost a fost pusă în executare în motivele de recurs se

apreciază că acestea sunt lipsite de substanță, esențialitate și coerență în

contextul cadru al pricinii.

Până la data

pronunțării Hotărârii nr. 393 din 2 iulie 2009 a C.N.C.D. nu au fost utilizate

dovezi care să ateste activarea postului în cauză sau menținerea aceluiași

raport de muncă al petentului, iar faptul că măsura nu ar fi fost pusă în

executare este lipsită de relevanță, iar înscrisul cu nr. 3988 din 10 august

2009 este datat ulterior adoptării actului contestat și nu probează existența

și ocuparea efectivă a postului de expert local.

Cu toate că nu a

considerat important pentru că instanța de fond a respins susținerile

reclamantului ce vizau aspecte de ordin procedural, totuși s-a apreciat că este

eronată reținerea instanței de fond cu privire la natura juridică a procedurii

reglementate de O.G. nr. 137/2000, republicată ca fiind pur administrativă

întrucât aceasta este una administrativ-jurisdicțională iar principiile

acesteia au fost respectate.

Intimații au formulat

întâmpinare și au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

respinge recursul pentru următoarele considerente:

Referitor la

criticile față de susținerile instanței de fond că măsura dispusă de autoritate

nu a avut în vedere etnica unor persoane, ci considerente

tehnico-administrative se constată că sunt nefondate.

Este adevărat că

pentru a ne situa în domeniul de aplicare a art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr.

137/2000, deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la

bază unul din criteriile prevăzute la art. 2 alin. (1) și trebuie să se refere

la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod

diferit datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute în textul de

lege.

Însă, așa cum a

reținut și instanța de fond, în cauză, măsura dispusă prin Hotărârea C.L. nr.

21/2008 de desființare a postului de expert local pentru romi din cadrul

Primăriei comunei O. nu a avut în vedere o discriminare pe motive etnice, ci ea

a fost dispusă datorită ineficienței activității desfășurate și efortul

financiar depus care nu a avut rezultatele scontate.

Asemenea considerente

ar putea fi determinante în adoptarea hotărârii având în vedere prevederile

H.G. nr. 522/2006 prin care a fost modificată și completată H.G. nr. 430/2001

privind aprobarea Strategiei Guvernului României de îmbunătățire a situației

romilor.

Astfel, conform pct.

4 - Experții locali pentru romi sunt responsabili pentru organizarea, planificarea,

coordonarea și desfășurarea pe plan local a activităților pentru îndeplinirea

obiectivelor și sarcinilor cuprinse în planul general de măsuri, iar experții

locali sunt angajați în cadrul primăriilor, iar plata acestora se face din

surse locale.

Tot în același

context, sunt nefondate și criticile referitoare la susținerea instanței de

fond legate de justificarea măsurii de eficiență practică a activității

expertului local și efortul financiar necesar pentru susținerea acestuia.

În condițiile în care

C.L. este cel care asigură sursele pentru plata activității expertului se poate

analiza atât eficiența practică a activității postului cât și efortul

financiar, iar acestea pot constitui o justificare rezonabilă a măsurii de

desființare a postului de expert local pentru romi și nu poate constitui

discriminare.

Nu pot fi invocate,

în sprijinul soluției adoptate de C.N.C.D. prin hotărârea contestată în

prezenta cauză, hotărârile judecătorești pronunțate în legătură cu acțiunea în

anulare H.C.L. nr. 21/2008 deoarece în cadrul acelui litigiu a fost analizată

legalitatea măsurii și s-a dispus anularea hotărârii prin care s-a desființat

postul de expert local pentru romi deoarece hotărârea C.L. a fost emisă cu

nerespectarea prevederilor art. 36 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 215/2001 și

pentru insuficientă motivare.

Chiar în

considerentele deciziei s-a precizat că instanța nu a putut analiza

oportunitatea desființării postului pentru că hotărârea atacată a fost

insuficient motivată.

Sunt fondate și

criticile aduse hotărârii instanței de fond prin care s-a susținut că măsura

discriminatorie ar fi lipsită de efecte, întrucât în realitate nu a fost pusă

în executare raportul de muncă al expertului local nesuferind vreo modificare.

Deși recurentul

invocă faptul că adresele depuse sunt fără relevanță în cauză, pentru că sunt

ulterioare emiterii deciziei C.N.C.D. contestate, aceasta fiind emisă la 2

iulie 2009 iar adresele sunt din 31 iulie 2009 și 10 august 2009, se constată

că în considerentele Hotărârii nr. 465 din 2 septembrie 2009 emisă de C.N.C.D.

și care a avut ca obiect eliminarea romilor din administrația locală a

județului Teleorman s-au făcut referiri la Raportul întocmit în munca

investigației cauzei în zilele de 28/29 mai 2009 în mai multe localități între

care și la Primăria comunei O. și din acesta rezultă că la acea dată, deși

exista hotărârea C.L. de desființare a postului de expert pentru romi, ea nu

era pusă în executare.

Prin faptul că nu a

fost pusă în executare niciodată măsura desființării postului de expert local

se dovedește că nu suntem în prezența unei discriminări în sensul O.U.G. nr.

137/2000 republicată pentru că nu se poate vorbi de discriminare dacă

prevederea nu a produs efecte directe.

În privința celor

susținute extra recursus referitoare la natura juridică a procedurii

reglementată de O.G. nr. 137/2000 republicată, instanța supremă nu le va

analiza pentru că așa cum se recunoaște în motivele de recurs, aspectele de

natură procedurală nu s-au constituit în argumente ale instanței de fond pentru

pronunțarea soluției de anulare a actului contestat.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva

Sentinței civile nr. 1576 din 1 martie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 februarie 2012.

Procesat

de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-03-06
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1175/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 18
ÎCCJ 2011-04-08
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2129/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Judecata în primă instanță Reclamantul C.T. a chemat în judecată pârâții SC T. SA, F.S. și I.D.I., solicitând instanței ca în c
ÎCCJ 2011-11-16
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5410/2011
active și excepția lipsei de interes. Pe fond, a cerut respingerea acțiunii. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, fiind citat în cauză, și-a exprimat punctul de vedere, invocând dispozițiile art. 2 alin. (1), (3) și (4), art.
ÎCCJ 2012-11-20
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4896/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta U.A.T.
ÎCCJ 2013-02-26
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1716/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea formulată, reclamantul A.N., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea
Sursă