ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 532/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea adresată Tribunalului Teleorman, secția contencios administrativ, reclamantul H.M.I. a solicitat anularea Hotărârii nr. 393 din 2 iulie 2009 adoptată de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care a fost sancționat, alături de 9 consilieri locali ai Consiliului Local al comunei Orbeasca, cu sancțiunea „avertisment” și suspendarea executării aceleiași hotărâri. Au formulat cerere de intervenție în interes propriu B.G., B.N., D.M., E.G., H.G., S.I., S.V., T.R., toți consilieri locali în Consiliul Local al comunei O., județul Teleorman și au solicitat anularea Hotărârii nr. 393 din 2 iulie 2009 emisă de C.N.C.D.

și suspendarea ei. Prin Sentința civilă nr. 1494 din 29 septembrie 2009 a Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ a fost admisă excepția de necompetență materială invocată de C.N.C.D. și a fost declinată competența în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, având în vedere că potrivit art. 16 din O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. este autoritate de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică și art. 10 din Legea nr. 554/2004. Cauza a fost înregistrată sub nr. 2901/87/2009 pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 1576 din 1 martie 2011 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active, a fost admisă acțiunea reclamantului H.M.I.

și cererile de intervenție, a fost anulată Decizia nr. 393/2009 a C.N.C.D. și suspendată executarea ei până la soluționarea irevocabilă a cauzei. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea nr. 393 din 2 iulie 2009 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că desființarea postului de expert local pe probleme de rromi reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (4) coroborat cu art. 6 lit. a) din O.G. nr. 137/2000, republicată, dispunând sancționarea reclamanților H.M., B.G., B.N., D.M., E.G., H.G., S.I., S.V., T.R. și N.G.D. cu avertisment.

În contextul Strategiei Guvernului pentru îmbunătățirea situației rromilor, s-a realizat o măsură afirmativă - crearea postului de expert local pentru romi, per a contrario, desființarea postului reprezintă discriminare, criteriul diferențierii este cel al apartenenței etnice, iar dreptul atins este pe de o parte, dreptul la muncă al petentului, iar pe de altă parte, cel al comunității locale de a beneficia de implementarea Strategiei Guvernului de îmbunătățire a situației romilor. S-a reținut că C.N.C.D. a arătat că reclamanții nu au invocat nicio justificare obiectivă care să nu ducă la discriminare, iar acesta nu se pronunță în privința legalității hotărârii Consiliului local ci numai asupra măsurii desființării postului de expert local pentru rromi în contextul O.G.

nr. 137/2000, republicată. Instanța de fond a reținut că au fost îndeplinite condițiile procedurale prevăzute de lege pentru valabilitatea actului administrativ supus judecății pentru că ședința de audiere din 9 iunie 2009 s-a derulat în conformitate cu art. 47 din „Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor”, au fost respectate prevederile art. 75 din aceeași procedură. Susținerile reclamantului privind încălcarea principiului nemijlocirii, continuității și stabilității completelor nu au fost reținute, pentru că procedura reglementată de O.G. nr. 137/2000 nu este una jurisdicțională, ci administrativă, iar C.N.C.D. nu soluționează un conflict privind un act administrativ ci adoptă un act administrativ.

Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului (de fapt a interesului reclamantului de a obține anularea întregii hotărâri) a fost respinsă deoarece soluționarea petiției s-a făcut față de toate persoanele reclamante prin sesizare, iar aceste persoane au formulat cerere de intervenție în acțiunea formulată de reclamantul H.M.I. Pe fond, Curtea a constatat că argumentele prezentate în Hotărârea C.N.C.D. nr. 393/2009 nu sunt suficiente pentru a justifica concluzia existenței unei fapte de discriminare. S-a arătat că motivarea actului administrativ contestat s-a bazat pe faptul că înființarea postului de expert local pentru rromi la nivelul primăriilor constituie o obligație legală și nu o măsură lăsată la aprecierea acestora iar desființarea postului nu poate surveni decât în „condiții corelative celor ce au produs constituirea lor”.

Din actele care au stat la baza Hotărârii Consiliului Local nr. 21/2008 de desființare a postului de expert local pentru romi din cadrul Primăriei comunei O., astfel cum au fost analizate în Dosarul nr. 3706/87/2008 al Tribunalului Teleorman a rezultat că măsura respectivă a fost justificată de ineficiența activității desfășurate până în prezent și efortul financiar pe care îl implică finanțarea unei asemenea structuri. În Decizia nr. 1712 din 1 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal s-a reținut că această justificare nu corespunde cerințelor de legalitate ce impun motivarea actului administrativ.

Instanța de fond a constatat că din probele administrate în cauză nu poate fi reținută săvârșirea unei fapte de discriminare pentru că măsura dispusă - desființarea postului - nu apare ca una ce a avut în vedere etnia unor persoane, ci considerente tehnico-administrative, respectiv eficiența practică a activității expertului și efortul financiar necesar pentru susținerea acestuia. Deși C.N.C.D. a reținut caracterul discriminatoriu al măsurii pe baza interpretării per a contrario a dispozițiilor H.G. nr. 430/2001, în aprecierea instanței de fond nu a fost dovedit efectul nejustificat defavorizant (în sensul art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 134/2000) pe care măsura desființării l-ar fi avut. De altfel, s-a reținut că potrivit susținerilor reclamantului, hotărârea C.L.

de desființare a postului respectiv nu a fost pusă în executare, raportul de muncă al expertului local nesuferind vreo modificare. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecând cauza în fond, să fie respinsă acțiunea. În motivele de recurs se arată că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Referitor la susținerile instanței că măsura dispusă de autoritate nu a avut în vedere etnia unor persoane ci considerente tehnico-administrative, se arată că pentru a ne situa în domeniul de aplicare al art. 2 alin. (1), deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de art. 2 alin. (1) și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior. Eficiența practică a activității expertului local vizează conduita profesională aparent neadecvată și reprehensibilă a titularului postului de expert local pentru romi în exercitarea atribuțiilor specifice și nu soarta postului în sine, aspect care nicidecum nu justifică obiectiv desființarea postului.

Efortul financiar necesar pentru susținerea postului în cauză nu prezintă relevanță sub aspectul noțiunii de justificare obiectivă în accepțiunea „legiuitorului antidiscriminare”, iar reclamanții nu au dovedit în nici un fel implicațiile financiare nemotivat de ridicate ca și în cazul ineficienței practice a activității expertului local. Conform art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, „Persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența discriminării directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare”, iar intimații nu au oferit justificări obiective și rezonabile (neîndoielnice și apodictice) în relație cu un scop legitim și cu efectele generate care să răstoarne supoziția de discriminare.

În privința susținerilor instanței de fond referitoare la nedovedirea efectului nejustificat de favorizant (în sensul art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 pe care măsura desființării l-ar fi avut în motivele de recurs se arată că, așa cum se desprinde din interpretarea dispozițiilor Cap. VIII, pct. 4 din H.G. nr. 430/2001 privind aprobarea Strategiei Guvernului României de îmbunătățire a situației romilor, modificată și completată prin H.G. nr. 522/2006 rezultă dezideratul apriat și nealterat al legiuitorului în sensul înființării și angajării la nivelul primăriilor unui expert local pentru romi în vederea aplicării acestei strategii.

Cum legislația prevede în mod imperativ obligația primăriilor de a înființa astfel de structuri se poate identifica, pe de o parte, dreptul comunității rome locale de a beneficia de implementarea programului guvernamental în cauză, implicit prin reprezentarea acestora în cadrul autorității publice locale, iar pe de altă parte, dreptul subiectiv la muncă al titularului de post. În măsura în care se înlătură recunoașterea și exercitarea acestor drepturi, efectul defavorizat trebuie privit implicit prin analogie cu alte comunități de romi care în situații similare pot profita deplin și eficient de respectivul program implementat la nivel local prin mijlocirea expertului local. În ceea ce privește susținerile instanței de fond potrivit cărora hotărârea C.L.

de desființare a postului respectiv nu a fost a fost pusă în executare în motivele de recurs se apreciază că acestea sunt lipsite de substanță, esențialitate și coerență în contextul cadru al pricinii. Până la data pronunțării Hotărârii nr. 393 din 2 iulie 2009 a C.N.C.D. nu au fost utilizate dovezi care să ateste activarea postului în cauză sau menținerea aceluiași raport de muncă al petentului, iar faptul că măsura nu ar fi fost pusă în executare este lipsită de relevanță, iar înscrisul cu nr. 3988 din 10 august 2009 este datat ulterior adoptării actului contestat și nu probează existența și ocuparea efectivă a postului de expert local. Cu toate că nu a considerat important pentru că instanța de fond a respins susținerile reclamantului ce vizau aspecte de ordin procedural, totuși s-a apreciat că este eronată reținerea instanței de fond cu privire la natura juridică a procedurii reglementate de O.G.

nr. 137/2000, republicată ca fiind pur administrativă întrucât aceasta este una administrativ-jurisdicțională iar principiile acesteia au fost respectate. Intimații au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea recursului ca nefondat. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente: Referitor la criticile față de susținerile instanței de fond că măsura dispusă de autoritate nu a avut în vedere etnica unor persoane, ci considerente tehnico-administrative se constată că sunt nefondate. Este adevărat că pentru a ne situa în domeniul de aplicare a art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 137/2000, deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul din criteriile prevăzute la art. 2 alin. (1) și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute în textul de lege. Însă, așa cum a reținut și instanța de fond, în cauză, măsura dispusă prin Hotărârea C.L. nr. 21/2008 de desființare a postului de expert local pentru romi din cadrul Primăriei comunei O. nu a avut în vedere o discriminare pe motive etnice, ci ea a fost dispusă datorită ineficienței activității desfășurate și efortul financiar depus care nu a avut rezultatele scontate. Asemenea considerente ar putea fi determinante în adoptarea hotărârii având în vedere prevederile H.G.

nr. 522/2006 prin care a fost modificată și completată H.G. nr. 430/2001 privind aprobarea Strategiei Guvernului României de îmbunătățire a situației romilor. Astfel, conform pct. 4 - Experții locali pentru romi sunt responsabili pentru organizarea, planificarea, coordonarea și desfășurarea pe plan local a activităților pentru îndeplinirea obiectivelor și sarcinilor cuprinse în planul general de măsuri, iar experții locali sunt angajați în cadrul primăriilor, iar plata acestora se face din surse locale. Tot în același context, sunt nefondate și criticile referitoare la susținerea instanței de fond legate de justificarea măsurii de eficiență practică a activității expertului local și efortul financiar necesar pentru susținerea acestuia.

În condițiile în care C.L. este cel care asigură sursele pentru plata activității expertului se poate analiza atât eficiența practică a activității postului cât și efortul financiar, iar acestea pot constitui o justificare rezonabilă a măsurii de desființare a postului de expert local pentru romi și nu poate constitui discriminare. Nu pot fi invocate, în sprijinul soluției adoptate de C.N.C.D. prin hotărârea contestată în prezenta cauză, hotărârile judecătorești pronunțate în legătură cu acțiunea în anulare H.C.L. nr. 21/2008 deoarece în cadrul acelui litigiu a fost analizată legalitatea măsurii și s-a dispus anularea hotărârii prin care s-a desființat postul de expert local pentru romi deoarece hotărârea C.L.

a fost emisă cu nerespectarea prevederilor art. 36 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 215/2001 și pentru insuficientă motivare. Chiar în considerentele deciziei s-a precizat că instanța nu a putut analiza oportunitatea desființării postului pentru că hotărârea atacată a fost insuficient motivată. Sunt fondate și criticile aduse hotărârii instanței de fond prin care s-a susținut că măsura discriminatorie ar fi lipsită de efecte, întrucât în realitate nu a fost pusă în executare raportul de muncă al expertului local nesuferind vreo modificare. Deși recurentul invocă faptul că adresele depuse sunt fără relevanță în cauză, pentru că sunt ulterioare emiterii deciziei C.N.C.D. contestate, aceasta fiind emisă la 2 iulie 2009 iar adresele sunt din 31 iulie 2009 și 10 august 2009, se constată că în considerentele Hotărârii nr. 465 din 2 septembrie 2009 emisă de C.N.C.D.

și care a avut ca obiect eliminarea romilor din administrația locală a județului Teleorman s-au făcut referiri la Raportul întocmit în munca investigației cauzei în zilele de 28/29 mai 2009 în mai multe localități între care și la Primăria comunei O. și din acesta rezultă că la acea dată, deși exista hotărârea C.L. de desființare a postului de expert pentru romi, ea nu era pusă în executare. Prin faptul că nu a fost pusă în executare niciodată măsura desființării postului de expert local se dovedește că nu suntem în prezența unei discriminări în sensul O.U.G. nr. 137/2000 republicată pentru că nu se poate vorbi de discriminare dacă prevederea nu a produs efecte directe. În privința celor susținute extra recursus referitoare la natura juridică a procedurii reglementată de O.G.

nr. 137/2000 republicată, instanța supremă nu le va analiza pentru că așa cum se recunoaște în motivele de recurs, aspectele de natură procedurală nu s-au constituit în argumente ale instanței de fond pentru pronunțarea soluției de anulare a actului contestat. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinței civile nr. 1576 din 1 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2012. Procesat de GGC - LM