ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 532/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 532/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Sesizarea instanței de fond
Prin cererea adresată Tribunalului Teleorman,
secția contencios administrativ, reclamantul H.M.I. a solicitat anularea
Hotărârii nr. 393 din 2 iulie 2009 adoptată de Colegiul Director al Consiliului
Național pentru Combaterea Discriminării prin care a fost sancționat, alături
de 9 consilieri locali ai Consiliului Local al comunei Orbeasca, cu sancțiunea
„avertisment” și suspendarea executării aceleiași hotărâri.
Au formulat cerere de
intervenție în interes propriu B.G., B.N., D.M., E.G., H.G., S.I., S.V., T.R.,
toți consilieri locali în Consiliul Local al comunei O., județul Teleorman și
au solicitat anularea Hotărârii nr. 393 din 2 iulie 2009 emisă de C.N.C.D. și
suspendarea ei.
Prin Sentința civilă
nr. 1494 din 29 septembrie 2009 a Tribunalului Teleorman, secția conflicte de
muncă, asigurări sociale și contencios administrativ a fost admisă excepția de
necompetență materială invocată de C.N.C.D. și a fost declinată competența în
favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal,
având în vedere că potrivit art. 16 din O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. este
autoritate de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate
juridică și art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Cauza a fost înregistrată
sub nr. 2901/87/2009 pe rolul Curții de Apel București, secția contencios
administrativ și fiscal.
Soluția instanței
de fond
Prin Sentința civilă
nr. 1576 din 1 martie 2011 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția
lipsei calității procesuale active, a fost admisă acțiunea reclamantului H.M.I.
și cererile de intervenție, a fost anulată Decizia nr. 393/2009 a C.N.C.D. și
suspendată executarea ei până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
În motivarea
soluției, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea nr. 393 din 2 iulie 2009
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că desființarea
postului de expert local pe probleme de rromi reprezintă discriminare conform
art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (4) coroborat cu art. 6 lit. a) din O.G. nr.
137/2000, republicată, dispunând sancționarea reclamanților H.M., B.G., B.N.,
D.M., E.G., H.G., S.I., S.V., T.R. și N.G.D. cu avertisment.
În contextul
Strategiei Guvernului pentru îmbunătățirea situației rromilor, s-a realizat o
măsură afirmativă - crearea postului de expert local pentru romi, per a
contrario, desființarea postului reprezintă discriminare, criteriul
diferențierii este cel al apartenenței etnice, iar dreptul atins este pe de o
parte, dreptul la muncă al petentului, iar pe de altă parte, cel al comunității
locale de a beneficia de implementarea Strategiei Guvernului de îmbunătățire a
situației romilor.
S-a reținut că
C.N.C.D. a arătat că reclamanții nu au invocat nicio justificare obiectivă care
să nu ducă la discriminare, iar acesta nu se pronunță în privința legalității
hotărârii Consiliului local ci numai asupra măsurii desființării postului de
expert local pentru rromi în contextul O.G. nr. 137/2000, republicată.
Instanța de fond a
reținut că au fost îndeplinite condițiile procedurale prevăzute de lege pentru
valabilitatea actului administrativ supus judecății pentru că ședința de
audiere din 9 iunie 2009 s-a derulat în conformitate cu art. 47 din „Procedura
internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor”, au fost respectate
prevederile art. 75 din aceeași procedură.
Susținerile
reclamantului privind încălcarea principiului nemijlocirii, continuității și
stabilității completelor nu au fost reținute, pentru că procedura reglementată
de O.G. nr. 137/2000 nu este una jurisdicțională, ci administrativă, iar
C.N.C.D. nu soluționează un conflict privind un act administrativ ci adoptă un
act administrativ.
Excepția lipsei
calității procesuale active a reclamantului (de fapt a interesului
reclamantului de a obține anularea întregii hotărâri) a fost respinsă deoarece
soluționarea petiției s-a făcut față de toate persoanele reclamante prin
sesizare, iar aceste persoane au formulat cerere de intervenție în acțiunea
formulată de reclamantul H.M.I.
Pe fond, Curtea a
constatat că argumentele prezentate în Hotărârea C.N.C.D. nr. 393/2009 nu sunt
suficiente pentru a justifica concluzia existenței unei fapte de discriminare.
S-a arătat că
motivarea actului administrativ contestat s-a bazat pe faptul că înființarea
postului de expert local pentru rromi la nivelul primăriilor constituie o
obligație legală și nu o măsură lăsată la aprecierea acestora iar desființarea
postului nu poate surveni decât în „condiții corelative celor ce au produs
constituirea lor”.
Din actele care au
stat la baza Hotărârii Consiliului Local nr. 21/2008 de desființare a postului
de expert local pentru romi din cadrul Primăriei comunei O., astfel cum au fost
analizate în Dosarul nr. 3706/87/2008 al Tribunalului Teleorman a rezultat că
măsura respectivă a fost justificată de ineficiența activității desfășurate
până în prezent și efortul financiar pe care îl implică finanțarea unei
asemenea structuri.
În Decizia nr. 1712
din 1 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și
fiscal s-a reținut că această justificare nu corespunde cerințelor de
legalitate ce impun motivarea actului administrativ.
Instanța de fond a
constatat că din probele administrate în cauză nu poate fi reținută săvârșirea
unei fapte de discriminare pentru că măsura dispusă - desființarea postului -
nu apare ca una ce a avut în vedere etnia unor persoane, ci considerente
tehnico-administrative, respectiv eficiența practică a activității expertului
și efortul financiar necesar pentru susținerea acestuia.
Deși C.N.C.D. a
reținut caracterul discriminatoriu al măsurii pe baza interpretării per a
contrario a dispozițiilor H.G. nr. 430/2001, în aprecierea instanței de fond nu
a fost dovedit efectul nejustificat defavorizant (în sensul art. 2 alin. (4)
din O.G. nr. 134/2000) pe care măsura desființării l-ar fi avut.
De altfel, s-a
reținut că potrivit susținerilor reclamantului, hotărârea C.L. de desființare a
postului respectiv nu a fost pusă în executare, raportul de muncă al expertului
local nesuferind vreo modificare.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
și s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și rejudecând cauza în
fond, să fie respinsă acțiunea.
În motivele de recurs
se arată că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu
încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Referitor la
susținerile instanței că măsura dispusă de autoritate nu a avut în vedere etnia
unor persoane ci considerente tehnico-administrative, se arată că pentru a ne
situa în domeniul de aplicare al art. 2 alin. (1), deosebirea, excluderea,
restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile
prevăzute de art. 2 alin. (1) și trebuie să se refere la persoane aflate în
situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită
apartenenței lor la una din categoriile prevăzute în textul de lege menționat
anterior.
Eficiența practică a
activității expertului local vizează conduita profesională aparent neadecvată
și reprehensibilă a titularului postului de expert local pentru romi în
exercitarea atribuțiilor specifice și nu soarta postului în sine, aspect care
nicidecum nu justifică obiectiv desființarea postului.
Efortul financiar
necesar pentru susținerea postului în cauză nu prezintă relevanță sub aspectul
noțiunii de justificare obiectivă în accepțiunea „legiuitorului
antidiscriminare”, iar reclamanții nu au dovedit în nici un fel implicațiile
financiare nemotivat de ridicate ca și în cazul ineficienței practice a
activității expertului local.
Conform art. 20 alin.
(6) din O.G. nr. 137/2000, „Persoana interesată are obligația de a dovedi
existența unor fapte care permit a se presupune existența discriminării directe
sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine
sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare”, iar intimații nu au
oferit justificări obiective și rezonabile (neîndoielnice și apodictice) în
relație cu un scop legitim și cu efectele generate care să răstoarne supoziția
de discriminare.
În privința
susținerilor instanței de fond referitoare la nedovedirea efectului
nejustificat de favorizant (în sensul art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 pe
care măsura desființării l-ar fi avut în motivele de recurs se arată că, așa
cum se desprinde din interpretarea dispozițiilor Cap. VIII, pct. 4 din H.G. nr.
430/2001 privind aprobarea Strategiei Guvernului României de îmbunătățire a
situației romilor, modificată și completată prin H.G. nr. 522/2006 rezultă
dezideratul apriat și nealterat al legiuitorului în sensul înființării și
angajării la nivelul primăriilor unui expert local pentru romi în vederea
aplicării acestei strategii.
Cum legislația
prevede în mod imperativ obligația primăriilor de a înființa astfel de
structuri se poate identifica, pe de o parte, dreptul comunității rome locale
de a beneficia de implementarea programului guvernamental în cauză, implicit
prin reprezentarea acestora în cadrul autorității publice locale, iar pe de
altă parte, dreptul subiectiv la muncă al titularului de post.
În măsura în care se
înlătură recunoașterea și exercitarea acestor drepturi, efectul defavorizat
trebuie privit implicit prin analogie cu alte comunități de romi care în
situații similare pot profita deplin și eficient de respectivul program
implementat la nivel local prin mijlocirea expertului local.
În ceea ce privește
susținerile instanței de fond potrivit cărora hotărârea C.L. de desființare a
postului respectiv nu a fost a fost pusă în executare în motivele de recurs se
apreciază că acestea sunt lipsite de substanță, esențialitate și coerență în
contextul cadru al pricinii.
Până la data
pronunțării Hotărârii nr. 393 din 2 iulie 2009 a C.N.C.D. nu au fost utilizate
dovezi care să ateste activarea postului în cauză sau menținerea aceluiași
raport de muncă al petentului, iar faptul că măsura nu ar fi fost pusă în
executare este lipsită de relevanță, iar înscrisul cu nr. 3988 din 10 august
2009 este datat ulterior adoptării actului contestat și nu probează existența
și ocuparea efectivă a postului de expert local.
Cu toate că nu a
considerat important pentru că instanța de fond a respins susținerile
reclamantului ce vizau aspecte de ordin procedural, totuși s-a apreciat că este
eronată reținerea instanței de fond cu privire la natura juridică a procedurii
reglementate de O.G. nr. 137/2000, republicată ca fiind pur administrativă
întrucât aceasta este una administrativ-jurisdicțională iar principiile
acesteia au fost respectate.
Intimații au formulat
întâmpinare și au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Soluția instanței
de recurs
După examinarea
motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va
respinge recursul pentru următoarele considerente:
Referitor la
criticile față de susținerile instanței de fond că măsura dispusă de autoritate
nu a avut în vedere etnica unor persoane, ci considerente
tehnico-administrative se constată că sunt nefondate.
Este adevărat că
pentru a ne situa în domeniul de aplicare a art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr.
137/2000, deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la
bază unul din criteriile prevăzute la art. 2 alin. (1) și trebuie să se refere
la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod
diferit datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute în textul de
lege.
Însă, așa cum a
reținut și instanța de fond, în cauză, măsura dispusă prin Hotărârea C.L. nr.
21/2008 de desființare a postului de expert local pentru romi din cadrul
Primăriei comunei O. nu a avut în vedere o discriminare pe motive etnice, ci ea
a fost dispusă datorită ineficienței activității desfășurate și efortul
financiar depus care nu a avut rezultatele scontate.
Asemenea considerente
ar putea fi determinante în adoptarea hotărârii având în vedere prevederile
H.G. nr. 522/2006 prin care a fost modificată și completată H.G. nr. 430/2001
privind aprobarea Strategiei Guvernului României de îmbunătățire a situației
romilor.
Astfel, conform pct.
4 - Experții locali pentru romi sunt responsabili pentru organizarea, planificarea,
coordonarea și desfășurarea pe plan local a activităților pentru îndeplinirea
obiectivelor și sarcinilor cuprinse în planul general de măsuri, iar experții
locali sunt angajați în cadrul primăriilor, iar plata acestora se face din
surse locale.
Tot în același
context, sunt nefondate și criticile referitoare la susținerea instanței de
fond legate de justificarea măsurii de eficiență practică a activității
expertului local și efortul financiar necesar pentru susținerea acestuia.
În condițiile în care
C.L. este cel care asigură sursele pentru plata activității expertului se poate
analiza atât eficiența practică a activității postului cât și efortul
financiar, iar acestea pot constitui o justificare rezonabilă a măsurii de
desființare a postului de expert local pentru romi și nu poate constitui
discriminare.
Nu pot fi invocate,
în sprijinul soluției adoptate de C.N.C.D. prin hotărârea contestată în
prezenta cauză, hotărârile judecătorești pronunțate în legătură cu acțiunea în
anulare H.C.L. nr. 21/2008 deoarece în cadrul acelui litigiu a fost analizată
legalitatea măsurii și s-a dispus anularea hotărârii prin care s-a desființat
postul de expert local pentru romi deoarece hotărârea C.L. a fost emisă cu
nerespectarea prevederilor art. 36 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 215/2001 și
pentru insuficientă motivare.
Chiar în
considerentele deciziei s-a precizat că instanța nu a putut analiza
oportunitatea desființării postului pentru că hotărârea atacată a fost
insuficient motivată.
Sunt fondate și
criticile aduse hotărârii instanței de fond prin care s-a susținut că măsura
discriminatorie ar fi lipsită de efecte, întrucât în realitate nu a fost pusă
în executare raportul de muncă al expertului local nesuferind vreo modificare.
Deși recurentul
invocă faptul că adresele depuse sunt fără relevanță în cauză, pentru că sunt
ulterioare emiterii deciziei C.N.C.D. contestate, aceasta fiind emisă la 2
iulie 2009 iar adresele sunt din 31 iulie 2009 și 10 august 2009, se constată
că în considerentele Hotărârii nr. 465 din 2 septembrie 2009 emisă de C.N.C.D.
și care a avut ca obiect eliminarea romilor din administrația locală a
județului Teleorman s-au făcut referiri la Raportul întocmit în munca
investigației cauzei în zilele de 28/29 mai 2009 în mai multe localități între
care și la Primăria comunei O. și din acesta rezultă că la acea dată, deși
exista hotărârea C.L. de desființare a postului de expert pentru romi, ea nu
era pusă în executare.
Prin faptul că nu a
fost pusă în executare niciodată măsura desființării postului de expert local
se dovedește că nu suntem în prezența unei discriminări în sensul O.U.G. nr.
137/2000 republicată pentru că nu se poate vorbi de discriminare dacă
prevederea nu a produs efecte directe.
În privința celor
susținute extra recursus referitoare la natura juridică a procedurii
reglementată de O.G. nr. 137/2000 republicată, instanța supremă nu le va
analiza pentru că așa cum se recunoaște în motivele de recurs, aspectele de
natură procedurală nu s-au constituit în argumente ale instanței de fond pentru
pronunțarea soluției de anulare a actului contestat.
Apreciind că soluția
instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.
raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva
Sentinței civile nr. 1576 din 1 martie 2011 a Curții de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 3 februarie 2012.
Procesat
de GGC - LM