ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2636/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 3173 din 7 iulie 2010, Curtea de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta R.C. – C.R.I.S.S., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, a anulat Hotărârea nr. 873 din 15 octombrie 2008 a Colegiului Director al C.N.C.D. și a dispus retrimiterea dosarului la C.N.C.D. pentru completarea investigației. Prin aceeași sentință instanța de judecată a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Spitalul Clinic de Urgență Timișoara.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara este neîntemeiată, cât timp acesta este persoana reclamată la C.N.C.D., iar soluția pronunțată de acesta din urmă și, prin urmare, și cea a prezentei instanțe, o privește în mod direct. Se reține, dimpotrivă, conturarea corectă a cadrului procesual a impus chemarea în judecată și a celui reclamat la C.N.C.D., adică a celui împotriva căruia s-ar putea răsfrânge efectele hotărârii judecătorești, pentru a da acestuia posibilitatea de a-și formula apărări, în condițiile în care într-o acțiunea precum prezenta se „chestionează" tocmai aspectul referitor la existența sau a actelor de discriminare imputate acestui pârât.

Cu privire la fondului cauzei: Prin petiția nr. 1386 din 17 ianuarie 2008, adresată C.N.C.D., reclamantul din prezenta cauză sesizase pârâtul cu privire la următoarele aspecte, ce s-ar constitui în acte de discriminare, legat de etnia copilului și a mamei: În data de 07 martie 2007 minorul N.D., în vârstă de 2 ani, împreună cu mama sa R.M. au fost internați la Spitalul Bega din Timișoara, o asistentă medicală conducându-i pe cei doi în salonul 4, unde erau 2 paturi mari, despărțite de un geam de încă doua paturi mici. Unul dintre paturile mari era liber, însă asistenta le-a sugerat sa meargă spre un pat mic. R.M. a precizat că este însărcinată în 7 luni și că ar prefera să stea în patul mare, pentru că ar fi avut mai mult loc împreună cu copilul D. Asistenta nu a spus nimic și a mers spre paturile mari.

Într-unul dintre acestea stătea o femeie care, fiind întrebată de către asistentă despre viitoarea ei vecină de salon, a reacționat negativ, spunând: „Dacă o puneți pe țigancă aici, cu mine, eu semnez și plec acasă”. Asistenta a revenit la D. și la doamna R. și a menționat că nu se poate ca cei doi să stea în patul mare, fără să dea vreo explicație. Doamna R. a acceptat să rămână în patul mic, unde a rămas până la externare - D. în pat, iar ea pe un scaun, lângă pat. Într-una din seri, doamna R. s-a așezat pe patul mare, unde a adormit, iar dimineața la ora 6 a fost trezită de către o asistentă medicală, care i-a spus că nu are voie să stea acolo, în ciuda faptului că nicio altă pacientă nu stătea acolo.

Un alt incident din timpul petrecut în spitalul Bega de către doamna R.M. și fiul acesteia, D., se referă la faptul că mama copilului a fost acuzată de către femeia româncă, care a refuzat din prima zi să stea alături de „țigancă", de furtul unui săpun. În discuția cu asistenta medicală, femeia româncă a menționat că așa sunt țiganii, vin la spital să fure", iar asistenta medicala i-a replicat că „așa sunt țiganii, împuțiți”. De asemenea, reclamantul a relatat aspecte privind modul în care s-a desfășurat actul medical, atât în spitalul Bega, cât și în spitalul Victor Babeș, unde copilul a fost transferat. Prin Hotărârea nr. 873 din 15 octombrie 2008 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-au reținut, în privința faptelor sesizate de reclamantul R.C.

privind pe reclamatul Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, următoarele: - faptele sesizate cu privire la repartizarea în salon nu constituie fapte de discriminare, potrivit O.G. nr. 137/2000; - lipsa probelor în ceea ce privește afirmațiile făcute de mama însoțitor a altui copil internat și de asistenta medicală; - obiectul acuzațiilor privind actul medical nu intră sub incidența O.G. nr. 137/2000, dispunându-se, în consecință, clasarea dosarului. Pentru a dispune în sensul clasării sesizării, pârâtul C.N.C.D. a reținut următoarele: - refuzul cadrelor medicale din Clinica de Pediatrie Bega de a repartiza copilul D.N. împreuna cu mama sa, nu s-a făcut pe criteriul etniei, repartizarea pacientului fiind făcută pe criteriul vârstă, conform regulilor clinicii; - referitor la afirmațiile făcute de mama însoțitor a altui copil internat și de asistenta medicală, nu pot fi reținute afirmații discriminatorii, din lipsă de probe.

- analiza actului medical la care a fost supus copilul D.N. nu intră sub incidența prevederilor O.G. nr. 137/2000. Primul aspect al sesizării vizează modul în care s-a făcut repartizarea în salon a mamei și copilului de etnie romă. În legătură cu acest aspect, se observă că pârâtul nu a lămurit sau cel puțin nu a făcut toate demersurile posibile în vederea lămuririi aspectelor de fapt relativ la această repartizare. După cum reiese din Raportul întocmit cu prilejul deplasării echipei de investigații a C.N.C.D. la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, doamna doctor U.R. a precizat care este în general procedura de repartizare a copiilor bolnavi în paturile din clinică (f. 62), iar doamna P.G., asistenta medicală a menționat doar că repartizarea s-a făcut și se face potrivit regulilor, iar după dorința persoanei care însoțește copilul.

S-a reținut, astfel, din declarația doamnei U.R., faptul că „la internare, repartizarea copiilor bolnavi în paturile din clinică se face de către medicul de gardă în funcție de vârsta acestora, astfel, copiii în vârstă de până la 3 ani sunt repartizați în pătuțuri cu grilaj, cei cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani sunt repartizați în paturi de mărime medie, iar paturile pentru adulți sunt destinate celor care au depășit vârsta de 6 ani", respectiv „clinica are prevăzut un salon pentru aparținătorii care însoțesc pacienții pe timpul nopții". Singura probă administrată în raport de situația concretă de la internarea familiei N. este declarația asistentei medicale P.G., care fusese de serviciu în ziua internării, declarație consemnată în același raport (f. 63), care arată următoarele: „pacientul D.N.

a ocupat pătuțul cu grilaj din prima încăpere din salonul 4 Izolator, la indicația medicului de gardă sau a rezidentului (nu-și aduce aminte care din cei doi medici i-a spus în ce pat să-l pună pe D.); În ziua internării copilului D.N., în salonul 4 Izolator era ocupat un singur pat, mai exact cel corespunzător grupei de vârstă 3-6 ani; După internarea copilului D.N. în salonul 4 Izolator patul mare a rămas liber, fără a fi alocat pe timpul nopții vreuneia din cele două mame care își însoțeau copiii". Cu privire la același aspect, pârâtul Spitalul Clinic de Urgență a transmis C.N.C.D., înregistrat sub nr. 3655/CA din 04 martie 2008 (f. 65) punctul său de vedere relativ la memoriul reclamantei, în care se consemnează următoarele: „Repartizarea pe salon și pat s-a efectuat în momentul internării de către medicul de gardă în conformitate cu regulile care se aplica într-o secție de pediatrie.

Instalarea copilului în pătuțul mic a răspuns criteriului de distribuție a cazului în pat corespunzător grupei de vârstă de 1-3 ani. Celelalte paturi existente în salon și la care mama face referire în plângere, sunt destinate astfel: unul grupei de vârstă 3-6 ani (pat de preșcolar) și care era ocupat în acel moment; unul grupei de vârstă peste 6 ani (școlar) - cel revendicat de mama R.M. Menționăm că nici unul din aceste paturi nu este destinat mamelor însoțitoare, ele fiind alocate strict copiilor bolnavi. În cadrul secției există un salon cu paturi pentru mamele însoțitoare unde acestea se pot odihni. Din plângerea depusă reiese faptul că mama R.M.

recunoaște că, deși era liber, patul mare nu a fost alocat nici unei mame, nici ei, dar nici mamei de origine română care era și ea internată în acel salon". Se observă că au rămas neclarificate o serie de aspecte invocate de reclamantă în sesizarea adresată C.N.C.D., aspecte pentru lămurirea cărora acesta din urmă ar fi trebuit să își dea concursul. A pretinde unei persoane, fie și O.N.G., să fie în măsură a afla fie datele de identificare ale persoanei care se afla internată cu copilul în acel salon, fie aspecte care țin de organizarea și cutumele din spital, în lipsa oricărei posibilități de acces la astfel documentele, unele dintre ele acte medicale, echivalează cu a-i pretinde o dovadă imposibil de făcut.

Aceasta este rațiunea pentru care, în vederea lămuririi situației și a aflării adevărului, iar nicidecum pentru a face probațiunea în locul petiționarei, C.N.C.D. ar fi trebuit să clarifice aspectele invocate și să asigure concursul său, ca autoritate investită cu prerogative și puteri în acest sens, pentru administrarea acestor probe. Astfel, pentru instanță apar nelămurite o serie de aspecte de fapt, concrete, relativ la repartizarea în salon a pacientului D.N.: dacă s-a lămurit numărul și tipul paturilor din salon, dacă s-au menționat regulile de repartizare; în concret nu s-a probat: care este motivul pentru care mama româncă se afla în salonul copiilor (cu privire la acest aspect, există contradicție între declarația asistentei P.G.

și punctul de vedere al spitalului, care face vorbire despre mama „.de origine română care era și ea internată în acel salon", contradicție nelămurită în vreun fel), în unul din paturile mai mari; nu s-a probat, cu actele de internare, că mama româncă însoțea un copil din categorie de vârstă 3-6 ani; nu s-a probat, dincolo de regulile spitalului, că în practică ele sunt respectate întocmai, fără nici un fel de derogări, derogări care par să reiasă din prezența mamei românce în patul din salonul copiilor, în condițiile în care eventuala discriminare trebuie raportată nu doar la reguli, care, prin ele însele, pot să nu aibă un atare caracter, ci cu precădere la aspectele de fapt, la eventualele „derogări" de la reguli, care unora să li se aplice, iar altora nu; nu s-a probat de ce atâta timp cât, de facto, mamelor li se permitea să stea și în timpul zilei și în timpul nopții în salonul copiilor, mamei R.M.

nu i s-a putut acorda un pat mare, în considerarea nu doar a vârstei copilului, ci și a faptul că mama urma să stea cu el în salon, în plus fiind însărcinată, cel puțin atât timp cât patul mare era liber, iar în felul acesta nu ar fi ocupat un pat mare în salonul de însoțitori. O atare lămurire se impune cu atât mai mult cu cât rațiunea repartizării copiilor în paturi pe categorii de vârstă are în vedere asigurarea confortului necesar acestora, iar nu respectarea unei simple formalități, iar în condițiile în care se permitea mamelor sa stea cu copilul în patul acestuia (a se vedea situația mamei românce) confortul copiilor nu mai era asigurat.

Asistentei medicale i s-a luat o declarație formală, în care aceasta a declarat ce a considerat ea de cuviință, fără însă să fi fost chestionată expres cu privire la unele din aspectele invocate de reclamantă, referitoare la discuțiile care s-au purtat în salon la momentul repartizării pacientului D.N., la intenția sa inițială de a permite mamei și copilului N. să ocupe patul mare și revenirea asupra deciziei la presiunea celeilalte mame ș.a.m.d. Al doilea aspect al sesizării vizează afirmațiile făcute de mama însoțitor a altui copil internat și de asistenta medicală cu privire la care s-a apreciat că nu pot fi reținute ca afirmații discriminatorii, din lipsă de probe. În egală măsură, cu privire la acest aspect, sunt valide criticile pe care instanța le-a adus pârâtului C.N.C.D.

în același paragraf de mai sus și relativ la neacordarea concursului său, ca autoritate, pentru identificarea femeii care fusese internată în salon în același timp cu mama R.M., în condițiile în care accesul reclamantului la actele medicale care ar putea indica aceste elemente de identificare este absolut imposibil. În condițiile în care declarația acelei mame ar putea fi în măsură a lămuri aspectul invocat, împreună cu o nouă chestionare a asistentei medicale cu privire la toate aspectele de fapt invocate de mama R.M., care s-a fi petrecut în prezența asistentei, se consideră că nici pentru lămurirea acestui aspect C.N.C.D. nu a făcut toate demersurile necesare. Cel de-al treilea aspect al sesizării vizează analiza actului medical la care a fost supus copilul D.N., aspect cu privire la care C.N.C.D.

a reținut că nu intră sub incidența prevederilor O.G nr. 137/2000. Prima instanța împărtășește întru totul concluzia C.N.C.D. cu privire la acest aspect aii sesizării, chestiunile legate de respectarea sau nerespectarea de către medici și; asistente a drepturilor de pacient ale lui D.N., respectiv ale părinților acestuia, ca descendenți, de invocatul mod formal de a proceda la luarea consimțământului pentru puncție, legate de insuficienta comunicare medic-părinți referitor la procedura puncției, necesitatea și riscurile acesteia, legate de invocata culpă medicală, în general aspecte care țin exclusiv de actul medical în sine neintrând sub incidența O.G. nr. 137/2000, cât timp nu există nici cel mai mic indiciu că aspectele invocate ar fi fost generate de o abordare discriminatorie a actului medical aplicat pacientului D.N., pe criteriu etniei sau oricare altul.

2. Cererile de recurs Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâții, solicitând modificarea acesteia, în senul respingerii acțiunii formulate de reclamantă. În motivarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara arată în esență că, în mod greșit și contrar motivării hotărârii pronunțate, instanța de fond nu a constatat lipsa calității procesuale pasive în ceea ce o privește, în raport cu dispozițiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. În motivarea recursului sau, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării susține că hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. în acest sens, recurentul arată, în esență, că prima instanță a ignorat prevederile art. 19 alin. (1) lit. c) și art. 20 din O.G. nr. 137/2000, care reglementează rolul jurisdicțional al C.N.C.D., situând acest organism pe o poziție neutră în raport cu părțile litigiului, cărora le revine exclusiv sarcina de a proba discriminarea, respectiv de a combate probele. Recurentul aduce mai multe critici sentinței atacate, argumentele prezentate referindu-se la lipsa probatoriului - față de care nu se putea constata existența discriminării cu care a fost sesizat - și subsumându-se singurului motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.; de asemenea, recurentul invocă, drept jurisprudență, deciziile acestei instanțe nr. 3004/2009, nr. 5546/2009 și nr. 3796/2010. 3. Hotărârea instanței de recurs A). În ceea ce privește recursul declarat și formulat în termen recurentul-pârât Spitalul Clinic de Urgență Timișoara, recurs care vizează un unic aspect și anume cel al calității procesuale pasive, Curtea urmează a-l respinge ca nefondat pentru următoarele considerente: Așa cum rezultă din Hotărârea nr. 873 din 15 octombrie 2010 emisă de Colegiul Director al C.N.C.D. petenta R.C. (reclamanta-intimată în cauza de față) a reclamat existența unor fapte de discriminare săvârșite de Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara (fila 10 dosar fond).

Acesta a fost motivul pentru care în soluționarea cererii formulate, C.N.C.D. ca organ competent a citat cele două părți având în vedere prevederile art. 20 alin. (4), (5) și (6) din O.G. nr. 137/2000. În aceste condiții, în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de recurentul-pârât Spitalul Clinic de Urgență Timișoara reținând faptul că atât soluția pronunțată de C.N.C.D. cât și soluția instanței o privește în mod direct. În același sens, corect s-a reținut de instanța fondului că eventualele efecte ale hotărârii judecătorești se răsfrâng asupra recurentei-pârâte, care din punct de vedere procesual trebuie să-și formuleze apărări cu privire la pretinsele fapte și acte de discriminare împotriva ei de către reclamanta-intimată R.C.

B). Cu privire la recursul declarat în termen de recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în raport de motivele invocate și de cadrul legal aplicabil, Curtea îl va respinge pentru considerentele de mai jos. Pentru a se putea pronunța asupra legalității Hotărârii nr. 873/2008 emisă de C.N.C.D., hotărâre prin care acest organism a dispus în sensul clasării sesizării formulate de reclamanta R.C., reținând că cele semnalate nu reprezintă acte de discriminare, instanța fondului, pe baza probelor administrate cu ocazia soluționării sesizării, trebuia să-și formeze convingerea că acestea sunt suficiente pentru menținerea hotărârii contestate. Sub acest aspect, Curtea va reține că potrivit dispozițiilor art. 129 pct. (4) C. proc.

civ.: „cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații oral sau scris, precum și să pună în dezvoltarea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere”. Cu alte cuvinte, judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului în cauză și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale (art. 129 pct. 5 C. proc. civ.). În raport de dispozițiile procedurale mai sus invocate, care tind la pronunțarea unor hotărâri temeinice și legale, Curtea constată că în mod corect, instanța fondului, analizând aspectele de fapt concrete avute în vedere de C.N.C.D.

ca urmare a celor sesizate, a considerat ca fiind nelămurite în totalitate aceste aspecte (detaliate pe larg în cuprinsul hotărârii atacate cu recurs). Aceasta este rațiunea pentru care, în vederea lămuririi situației de fapt și a aflării adevărului, iar nu pentru a se face proba în locul reclamantei-intimate, C.N.C.D. urmează să clarifice aspectele pe care instanța de fond le-a considerat ca fiind nelămurite. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ. cele două recursuri vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara împotriva sentinței nr. 3173 din 7 iulie 2010 a Curții de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2012.