ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2636/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2636/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond

Prin sentința nr. 3173

din 7 iulie 2010, Curtea de Apel București - secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta R.C. – C.R.I.S.S.,

în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

și Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, a anulat Hotărârea nr. 873

din 15 octombrie 2008 a Colegiului Director al C.N.C.D. și a dispus

retrimiterea dosarului la C.N.C.D. pentru completarea investigației. Prin

aceeași sentință instanța de judecată a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Spitalul Clinic de Urgență Timișoara.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Spitalul Clinic Județean de Urgență

Timișoara este neîntemeiată, cât timp acesta este persoana reclamată la C.N.C.D.,

iar soluția pronunțată de acesta din urmă și, prin urmare, și cea a prezentei

instanțe, o privește în mod direct.

Se reține,

dimpotrivă, conturarea corectă a cadrului procesual a impus chemarea în

judecată și a celui reclamat la C.N.C.D., adică a celui împotriva căruia s-ar

putea răsfrânge efectele hotărârii judecătorești, pentru a da acestuia

posibilitatea de a-și formula apărări, în condițiile în care într-o acțiunea

precum prezenta se „chestionează" tocmai aspectul referitor la existența

sau a actelor de discriminare imputate acestui pârât.

Cu privire la

fondului cauzei:

Prin petiția nr. 1386

din 17 ianuarie 2008, adresată C.N.C.D., reclamantul din prezenta cauză

sesizase pârâtul cu privire la următoarele aspecte, ce s-ar constitui în acte

de discriminare, legat de etnia copilului și a mamei:

În data de 07 martie

2007 minorul N.D., în vârstă de 2 ani, împreună cu mama sa R.M. au fost

internați la Spitalul Bega din Timișoara, o asistentă medicală conducându-i pe

cei doi în salonul 4, unde erau 2 paturi mari, despărțite de un geam de încă

doua paturi mici. Unul dintre paturile mari era liber, însă asistenta le-a sugerat

sa meargă spre un pat mic. R.M. a precizat că este însărcinată în 7 luni și că

ar prefera să stea în patul mare, pentru că ar fi avut mai mult loc împreună cu

copilul D. Asistenta nu a spus nimic și a mers spre paturile mari. Într-unul

dintre acestea stătea o femeie care, fiind întrebată de către asistentă despre

viitoarea ei vecină de salon, a reacționat negativ, spunând: „Dacă o puneți pe

țigancă aici, cu mine, eu semnez și plec acasă”. Asistenta a revenit la D. și

la doamna R. și a menționat că nu se poate ca cei doi să stea în patul mare,

fără să dea vreo explicație. Doamna R. a acceptat să rămână în patul mic, unde

a rămas până la externare - D. în pat, iar ea pe un scaun, lângă pat. Într-una

din seri, doamna R. s-a așezat pe patul mare, unde a adormit, iar dimineața la

ora 6 a fost trezită de către o asistentă medicală, care i-a spus că nu are

voie să stea acolo, în ciuda faptului că nicio altă pacientă nu stătea acolo.

Un alt incident din timpul petrecut în spitalul Bega de către doamna R.M. și fiul

acesteia, D., se referă la faptul că mama copilului a fost acuzată de către

femeia româncă, care a refuzat din prima zi să stea alături de „țigancă",

de furtul unui săpun. În discuția cu asistenta medicală, femeia româncă a

menționat că așa sunt țiganii, vin la spital să fure", iar asistenta

medicala i-a replicat că „așa sunt țiganii, împuțiți”.

De asemenea,

reclamantul a relatat aspecte privind modul în care s-a desfășurat actul

medical, atât în spitalul Bega, cât și în spitalul Victor Babeș, unde copilul a

fost transferat.

Prin Hotărârea nr. 873

din 15 octombrie 2008 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării,

s-au reținut, în privința faptelor sesizate de reclamantul R.C. privind pe

reclamatul Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, următoarele:

- faptele sesizate cu

privire la repartizarea în salon nu constituie fapte de discriminare, potrivit

O.G. nr. 137/2000;

- lipsa probelor în

ceea ce privește afirmațiile făcute de mama însoțitor a altui copil internat și

de asistenta medicală;

- obiectul

acuzațiilor privind actul medical nu intră sub incidența O.G. nr. 137/2000,

dispunându-se, în consecință, clasarea dosarului.

Pentru a dispune în

sensul clasării sesizării, pârâtul C.N.C.D. a reținut următoarele:

- refuzul cadrelor

medicale din Clinica de Pediatrie Bega de a repartiza copilul D.N. împreuna cu

mama sa, nu s-a făcut pe criteriul etniei, repartizarea pacientului fiind

făcută pe criteriul vârstă, conform regulilor clinicii;

- referitor la

afirmațiile făcute de mama însoțitor a altui copil internat și de asistenta

medicală, nu pot fi reținute afirmații discriminatorii, din lipsă de probe.

- analiza actului

medical la care a fost supus copilul D.N. nu intră sub incidența prevederilor

O.G. nr. 137/2000.

Primul aspect al

sesizării vizează modul în care s-a făcut repartizarea în salon a mamei și

copilului de etnie romă.

În legătură cu acest

aspect, se observă că pârâtul nu a lămurit sau cel puțin nu a făcut toate

demersurile posibile în vederea lămuririi aspectelor de fapt relativ la această

repartizare.

După cum reiese din

Raportul întocmit cu prilejul deplasării echipei de investigații a C.N.C.D. la

Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, doamna doctor U.R. a precizat

care este în general procedura de repartizare a copiilor bolnavi în paturile

din clinică (f. 62), iar doamna P.G., asistenta medicală a menționat doar că

repartizarea s-a făcut și se face potrivit regulilor, iar după dorința

persoanei care însoțește copilul.

S-a reținut, astfel,

din declarația doamnei U.R., faptul că „la internare, repartizarea copiilor

bolnavi în paturile din clinică se face de către medicul de gardă în funcție de

vârsta acestora, astfel, copiii în vârstă de până la 3 ani sunt repartizați în

pătuțuri cu grilaj, cei cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani sunt repartizați în

paturi de mărime medie, iar paturile pentru adulți sunt destinate celor care au

depășit vârsta de 6 ani", respectiv „clinica are prevăzut un salon pentru

aparținătorii care însoțesc pacienții pe timpul nopții".

Singura probă

administrată în raport de situația concretă de la internarea familiei N. este

declarația asistentei medicale P.G., care fusese de serviciu în ziua

internării, declarație consemnată în același raport (f. 63), care arată

următoarele: „pacientul D.N. a ocupat pătuțul cu grilaj din prima încăpere din

salonul 4 Izolator, la indicația medicului de gardă sau a rezidentului (nu-și

aduce aminte care din cei doi medici i-a spus în ce pat să-l pună pe D.); În

ziua internării copilului D.N., în salonul 4 Izolator era ocupat un singur pat,

mai exact cel corespunzător grupei de vârstă 3-6 ani; După internarea copilului

D.N. în salonul 4 Izolator patul mare a rămas liber, fără a fi alocat pe timpul

nopții vreuneia din cele două mame care își însoțeau copiii".

Cu privire la același

aspect, pârâtul Spitalul Clinic de Urgență a transmis C.N.C.D., înregistrat sub

nr. 3655/CA din 04 martie 2008 (f. 65) punctul său de vedere relativ la

memoriul reclamantei, în care se consemnează următoarele: „Repartizarea pe

salon și pat s-a efectuat în momentul internării de către medicul de gardă în

conformitate cu regulile care se aplica într-o secție de pediatrie. Instalarea

copilului în pătuțul mic a răspuns criteriului de distribuție a cazului în pat

corespunzător grupei de vârstă de 1-3 ani. Celelalte paturi existente în salon

și la care mama face referire în plângere, sunt destinate astfel: unul grupei

de vârstă 3-6 ani (pat de preșcolar) și care era ocupat în acel moment; unul

grupei de vârstă peste 6 ani (școlar) - cel revendicat de mama R.M. Menționăm

că nici unul din aceste paturi nu este destinat mamelor însoțitoare, ele fiind

alocate strict copiilor bolnavi. În cadrul secției există un salon cu paturi

pentru mamele însoțitoare unde acestea se pot odihni. Din plângerea depusă

reiese faptul că mama R.M. recunoaște că, deși era liber, patul mare nu a fost

alocat nici unei mame, nici ei, dar nici mamei de origine română care era și ea

internată în acel salon".

Se observă că au

rămas neclarificate o serie de aspecte invocate de reclamantă în sesizarea adresată

C.N.C.D., aspecte pentru lămurirea cărora acesta din urmă ar fi trebuit să își

dea concursul. A pretinde unei persoane, fie și O.N.G., să fie în măsură a afla

fie datele de identificare ale persoanei care se afla internată cu copilul în

acel salon, fie aspecte care țin de organizarea și cutumele din spital, în

lipsa oricărei posibilități de acces la astfel documentele, unele dintre ele

acte medicale, echivalează cu a-i pretinde o dovadă imposibil de făcut. Aceasta

este rațiunea pentru care, în vederea lămuririi situației și a aflării

adevărului, iar nicidecum pentru a face probațiunea în locul petiționarei, C.N.C.D.

ar fi trebuit să clarifice aspectele invocate și să asigure concursul său, ca

autoritate investită cu prerogative și puteri în acest sens, pentru

administrarea acestor probe.

Astfel, pentru

instanță apar nelămurite o serie de aspecte de fapt, concrete, relativ la

repartizarea în salon a pacientului D.N.: dacă s-a lămurit numărul și tipul

paturilor din salon, dacă s-au menționat regulile de repartizare; în concret nu

s-a probat: care este motivul pentru care mama româncă se afla în salonul

copiilor (cu privire la acest aspect, există contradicție între declarația

asistentei P.G. și punctul de vedere al spitalului, care face vorbire despre

mama „.de origine română care era și ea internată în acel salon",

contradicție nelămurită în vreun fel), în unul din paturile mai mari; nu s-a

probat, cu actele de internare, că mama româncă însoțea un copil din categorie

de vârstă 3-6 ani; nu s-a probat, dincolo de regulile spitalului, că în

practică ele sunt respectate întocmai, fără nici un fel de derogări, derogări

care par să reiasă din prezența mamei românce în patul din salonul copiilor, în

condițiile în care eventuala discriminare trebuie raportată nu doar la reguli,

care, prin ele însele, pot să nu aibă un atare caracter, ci cu precădere la

aspectele de fapt, la eventualele „derogări" de la reguli, care unora să

li se aplice, iar altora nu; nu s-a probat de ce atâta timp cât, de facto,

mamelor li se permitea să stea și în timpul zilei și în timpul nopții în

salonul copiilor, mamei R.M. nu i s-a putut acorda un pat mare, în considerarea

nu doar a vârstei copilului, ci și a faptul că mama urma să stea cu el în

salon, în plus fiind însărcinată, cel puțin atât timp cât patul mare era liber,

iar în felul acesta nu ar fi ocupat un pat mare în salonul de însoțitori. O

atare lămurire se impune cu atât mai mult cu cât rațiunea repartizării copiilor

în paturi pe categorii de vârstă are în vedere asigurarea confortului necesar

acestora, iar nu respectarea unei simple formalități, iar în condițiile în care

se permitea mamelor sa stea cu copilul în patul acestuia (a se vedea situația

mamei românce) confortul copiilor nu mai era asigurat.

Asistentei medicale i

s-a luat o declarație formală, în care aceasta a declarat ce a considerat ea de

cuviință, fără însă să fi fost chestionată expres cu privire la unele din

aspectele invocate de reclamantă, referitoare la discuțiile care s-au purtat în

salon la momentul repartizării pacientului D.N., la intenția sa inițială de a

permite mamei și copilului N. să ocupe patul mare și revenirea asupra deciziei

la presiunea celeilalte mame ș.a.m.d.

Al doilea aspect al

sesizării vizează afirmațiile făcute de mama însoțitor a altui copil internat

și de asistenta medicală cu privire la care s-a apreciat că nu pot fi reținute

ca afirmații discriminatorii, din lipsă de probe.

În egală măsură, cu

privire la acest aspect, sunt valide criticile pe care instanța le-a adus

pârâtului C.N.C.D. în același paragraf de mai sus și relativ la neacordarea

concursului său, ca autoritate, pentru identificarea femeii care fusese

internată în salon în același timp cu mama R.M., în condițiile în care accesul

reclamantului la actele medicale care ar putea indica aceste elemente de

identificare este absolut imposibil.

În condițiile în care

declarația acelei mame ar putea fi în măsură a lămuri aspectul invocat,

împreună cu o nouă chestionare a asistentei medicale cu privire la toate

aspectele de fapt invocate de mama R.M., care s-a fi petrecut în prezența

asistentei, se consideră că nici pentru lămurirea acestui aspect C.N.C.D. nu a

făcut toate demersurile necesare.

Cel de-al treilea

aspect al sesizării vizează analiza actului medical la care a fost supus

copilul D.N., aspect cu privire la care C.N.C.D. a reținut că nu intră sub

incidența prevederilor O.G nr. 137/2000.

Prima instanța

împărtășește întru totul concluzia C.N.C.D. cu privire la acest aspect aii

sesizării, chestiunile legate de respectarea sau nerespectarea de către medici

și; asistente a drepturilor de pacient ale lui D.N., respectiv ale părinților

acestuia, ca descendenți, de invocatul mod formal de a proceda la luarea

consimțământului pentru puncție, legate de insuficienta comunicare

medic-părinți referitor la procedura puncției, necesitatea și riscurile

acesteia, legate de invocata culpă medicală, în general aspecte care țin

exclusiv de actul medical în sine neintrând sub incidența O.G. nr. 137/2000,

cât timp nu există nici cel mai mic indiciu că aspectele invocate ar fi fost

generate de o abordare discriminatorie a actului medical aplicat pacientului D.N.,

pe criteriu etniei sau oricare altul.

Împotriva sentinței

pronunțate de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, au

declarat recurs pârâții, solicitând modificarea acesteia, în senul respingerii

acțiunii formulate de reclamantă.

În motivarea

recursului său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara arată în esență

că, în mod greșit și contrar motivării hotărârii pronunțate, instanța de fond

nu a constatat lipsa calității procesuale pasive în ceea ce o privește, în

raport cu dispozițiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

În motivarea

recursului sau, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării susține că hotărârea

pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii. în acest sens, recurentul arată, în

esență, că prima instanță a ignorat prevederile art. 19 alin. (1) lit. c) și art.

20 din O.G. nr. 137/2000, care reglementează rolul jurisdicțional al C.N.C.D.,

situând acest organism pe o poziție neutră în raport cu părțile litigiului,

cărora le revine exclusiv sarcina de a proba discriminarea, respectiv de a

combate probele. Recurentul aduce mai multe critici sentinței atacate, argumentele

prezentate referindu-se la lipsa probatoriului - față de care nu se putea

constata existența discriminării cu care a fost sesizat - și subsumându-se

singurului motiv de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.;

de asemenea, recurentul invocă, drept jurisprudență, deciziile acestei instanțe

nr. 3004/2009, nr. 5546/2009 și nr. 3796/2010.

instanței de recurs

A). În ceea ce

privește recursul declarat și formulat în termen recurentul-pârât Spitalul

Clinic de Urgență Timișoara, recurs care vizează un unic aspect și anume cel al

calității procesuale pasive, Curtea urmează a-l respinge ca nefondat pentru

următoarele considerente:

Așa cum rezultă din

Hotărârea nr. 873 din 15 octombrie 2010 emisă de Colegiul Director al C.N.C.D.

petenta R.C. (reclamanta-intimată în cauza de față) a reclamat existența unor

fapte de discriminare săvârșite de Spitalul Clinic Județean de Urgență

Timișoara (fila 10 dosar fond).

Acesta a fost motivul

pentru care în soluționarea cererii formulate, C.N.C.D. ca organ competent a

citat cele două părți având în vedere prevederile art. 20 alin. (4), (5) și (6)

din O.G. nr. 137/2000.

În aceste condiții,

în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive, invocată de recurentul-pârât Spitalul Clinic de Urgență Timișoara

reținând faptul că atât soluția pronunțată de C.N.C.D. cât și soluția instanței

o privește în mod direct.

În același sens,

corect s-a reținut de instanța fondului că eventualele efecte ale hotărârii

judecătorești se răsfrâng asupra recurentei-pârâte, care din punct de vedere

procesual trebuie să-și formuleze apărări cu privire la pretinsele fapte și

acte de discriminare împotriva ei de către reclamanta-intimată R.C.

B). Cu privire la

recursul declarat în termen de recurentul-pârât Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării, în raport de motivele invocate și de cadrul legal

aplicabil, Curtea îl va respinge pentru considerentele de mai jos.

Pentru a se putea

pronunța asupra legalității Hotărârii nr. 873/2008 emisă de C.N.C.D., hotărâre

prin care acest organism a dispus în sensul clasării sesizării formulate de

reclamanta R.C., reținând că cele semnalate nu reprezintă acte de discriminare,

instanța fondului, pe baza probelor administrate cu ocazia soluționării sesizării,

trebuia să-și formeze convingerea că acestea sunt suficiente pentru menținerea

hotărârii contestate.

Sub acest aspect,

Curtea va reține că potrivit dispozițiilor art. 129 pct. (4) C. proc. civ.: „cu

privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în

susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le

ceară acestora să prezinte explicații oral sau scris, precum și să pună în

dezvoltarea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate

în cerere”.

Cu alte cuvinte,

judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a

preveni orice greșeală în aflarea adevărului în cauză și prin aplicarea corectă

a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale (art. 129 pct.

5 C. proc. civ.).

În raport de

dispozițiile procedurale mai sus invocate, care tind la pronunțarea unor

hotărâri temeinice și legale, Curtea constată că în mod corect, instanța

fondului, analizând aspectele de fapt concrete avute în vedere de C.N.C.D. ca

urmare a celor sesizate, a considerat ca fiind nelămurite în totalitate aceste

aspecte (detaliate pe larg în cuprinsul hotărârii atacate cu recurs).

Aceasta este rațiunea

pentru care, în vederea lămuririi situației de fapt și a aflării adevărului,

iar nu pentru a se face proba în locul reclamantei-intimate, C.N.C.D. urmează

să clarifice aspectele pe care instanța de fond le-a considerat ca fiind

nelămurite.

În consecință, în

raport de cele mai sus reținute și în raport de dispozițiile art. 312 C. proc.

civ. cele două recursuri vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și

Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara împotriva sentinței nr. 3173 din

7 iulie 2010 a Curții de Apel București - secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 mai 2012.