ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2129/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Judecata în primă instanță Reclamantul C.T. a chemat în judecată pârâții SC T. SA, F.S. și I.D.I., solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceștia să dispună anularea deciziei din 24 noiembrie 2009 pronunțată de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia atacată s-a recomandat părților reclamante să manifeste exigență în raport cu modul în care se exercită dreptul la libera exprimare prin prisma reputației, sau a drepturilor altora pentru a asigura respectarea activității personale și a principiului nediscriminării garantate în România prin Constituție și O.G.

nr. 137/2000. Prin precizarea de acțiune, reclamantul a arătat că decizia din 24 noiembrie 2009 a Colegiului Director al Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este nelegală, întrucât apreciază că se impunea aplicarea unei sancțiuni prevăzute în mod obligatoriu în O.G. nr. 137/2000, act normativ care sancționează aceste fapte contravențional cu avertisment și amendă între 400 și 4.000 RON, dacă discriminarea privește, după caz, o persoană fizică sau o comunitate. Pârâta I.D.I. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca inadmisibilă. De asemenea, pârâta a mai invocat și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere obiectul acțiunii ce vizează anularea Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

2. Hotărârea Curții de apel Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 287 din 27 mai 2010, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei I.D.I.. De asemenea, a respins plângerea reclamantului C.T. și l-a obligat pe acesta din urmă la plata către pârâta I.D.I. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON, reprezentând onorariu de avocat. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că în ceea ce privește excepția inadmisibilității, reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, procedură care, însă, nu era necesară după intrarea în vigoare a Legii nr. 324/2006.

Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei I.D.I. s-a reținut că, de asemenea, este neîntemeiată, întrucât pârâta a fost parte litigantă în procedura desfășurată în fața Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării . Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul nu a demonstrat că folosirea apelativului „țigan” a avut drept scop ori efect o atingere a drepturilor sale, acesta neindicând un drept care i-ar fi fost refuzat în baza apartenenței la etnia romă, nici un tratament diferențiat de cel aplicat altor persoane , astfel că în mod corect Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a aplicat sancțiunea amenzii și a dispus măsura de a se manifesta exigența în exercitarea libertății de exprimare.

3.Recursul reclamantului Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul C.T., invocând generic dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.. Recurentul-reclamant nu și-a structurat criticile în motivele de recurs invocate. În cererea de recurs sunt reluate argumentele pentru care prin cererea introductivă a solicitat anularea deciziei Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării din 24 noiembrie 2009, rejudecarea cauzei și sancționarea reală a celor vinovați pentru ca astfel să fie descurajate pe viitor acțiunile cu caracter șovin sau promotoare ale urii de rasă. Susține că instanța de fond nu a analizat în principiu conținutul art. apărut în cotidianul „R.B.” din Timișoara, care este vădit denigrator la adresa sa și a familiei, cu rezonanță în opinia publică din Banat și nu a observat contextul și scopul în care a fost folosit apelativul de „țigan”.

4. Apărările intimaților Prin întâmpinările depuse la dosar, intimații SC T. SA Timișoara și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, iar intimata I.D.I. prin concluzii scrise, au solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea hotărârii recurate. Intimații, susțin, în esență, că în raport cu documentația aflată la dosar, atât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin decizia atacată cât și prima instanță prin sentința recurată au aplicat corect normele legale aflate în vigoare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, precum și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că soluția adoptată de Curtea de apel este legală.

1. Argumentele de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, Hotărârea din 24 noiembrie 2009 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care această autoritate de stat autonomă fiind sesizată de către reclamantul C.T. cu petiția din 16 martie 2009 care viza crearea unei atmosfere ofensatoare, denigrarea și lezarea petentului pe vaza originii etnice a hotărât că aspectele sesizate intră sub incidența art. 2 alin. (1) O.G.

nr. 137/2000 care prevede că „ Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice”.

Prin această decizie s-a recomandat părților reclamate și intimate în prezenta cauză să manifeste exigența în raport cu modul în care se exercită dreptul la libertatea de exprimare prin prisma reputației și a dreptului altora, pentru a se asigura respectarea demnității personale și a principiului nediscriminării garantate în România prin Constituție și O.G. nr. 137/2000. Prin urmare, intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis că folosirea apelativului "țigan" în loc de „rom'' poate constitui premisa unei discriminării potrivit prevederilor art. 2 alin. (1), art. 15 O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, situație în care argumentele prezentate în motivele de recurs privind interpretarea probelor administrate și a conținutului art. din perspectiva petiției cu care a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, nu pot fi reținute.

Recurentul- reclamant prin cererea precizatoare depusă la fondul cauzei a contestat temeinicia și legalitatea hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării , apreciind că se impunea aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute în mod expres în O.G. nr. 137/2000, care incriminează faptele de discriminare și le sancționează contravențional cu avertisment, cu amendă între 400 și 4.000 RON dacă discriminarea vizează o persoană fizică, cu amendă între 600 și 8.000 RON dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și documentele internaționale la care România este parte, care își exercită atribuțiile în domeniul prevenirii faptelor de discriminare, dispunând de o marjă de apreciere în adoptarea hotărârilor de soluționare a petițiilor pe baza probelor administrate putând dispune includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forță juridică obligatorie, in vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării, cum de altfel s-a decis prin hotărârea atacată. De altfel, recurentul-reclamant nu poate invoca o vătămare a drepturilor sale prin actul administrativ jurisdicțional atacat, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 20 alin. (9) din O.G.

nr. 137/2000 în condițiile în care aspectele sesizate au fost analizate prin hotărârea contestată în conformitate cu textele legale care definesc discriminarea și s-a reținut că folosirea apelativului „țigan” în loc de „rom” poate constitui premisa unei discriminări. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse la pct. 11.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.T. împotriva sentinței civile nr. 287 din 27 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2011.