ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1860/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 284/CA din 15 noiembrie 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și, în consecință, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul P.I., în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor - R.; a respins cererea de chemare în garanție a Guvernului României și a Ministerului Mediului și Pădurilor, formulată de pârâta Regia Națională a Pădurilor - R.. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele: Reclamantul nu a făcut dovada că a urmat în termenul de 30 de zile procedura prealabilă la care se referă dispozițiile art. 7 Legea nr. 554/2004.

Astfel, în pofida faptului că reclamantul a cunoscut cel mai târziu la data de 4 iunie 2010, când l-a împuternicit pe avocat să conteste deciziile (Dosarul nr. 3771/99/2009 al Tribunalului Iași), că împotriva lui s-au emis actele a căror anulare a solicitat-o în prezenta cauză, acesta a formulat plângerea prealabilă tardiv, abia la data de 31 iulie 2010. Instanța de fond a constatat că întrucât procedura prealabilă constituie o condiție specială de exercițiu a dreptului la acțiune, conform art. 7 Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 109 alin. (2) C. proc. civ., iar reclamantul nu a efectuat-o în termenul prevăzut de lege, instanța are îndatorirea de a adopta soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul P.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, nefiind invocat vreunul dinte motivele de casare sau modificare a sentinței prevăzute de art. 304 C. proc. civ..

Susține recurentul, prin motivele de recurs formulate, că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 Legea contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanței de judecată, deoarece a făcut dovada că a realizat această procedură prin scrisoarea expediată către autoritatea emitentă a deciziilor contestate la data de 27 iulie 2009. Recurentul critică și concluzia instanței de fond, motivată sumar cu privire la depășirea din motive rezonabile a termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004, inițial fiind investit Tribunalul Iași cu soluționarea litigiului, instanță care și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Iași și numai după lămurirea naturii raporturilor juridice dintre părți și stabilirea instanței competente a putut efectua plângerea prealabilă.

Recurentul mai susține în motivarea recursului că sentința este criticabilă și prin prisma caracterului inechitabil al procesului din cauza modului defectuos cu care judecătorul fondului a aplicat normele de procedură, soluționând excepția inadmisibilității acțiunii odată cu fondul, fapt ce i-a împiedicat accesul real la justiție pentru rezolvarea fondului cauzei, nefiind sancționat nici comportamentul culpabil al autorității pârâte care deși a emis deciziile atacate în baza C. muncii, a invocat în fața instanței ce soluționa conflictele de muncă, caracterul administrativ al acestor acte. În fine, recurentul-reclamant critică și faptul că instanța de fond nu a analizat apărarea sa, conform căreia susținea incidența în cauză și a art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004, temeiul principal al actelor contestate menționat în mod expres în decizia nr. 646 din 26 mai 2009 fiind O.U.G.

nr. 37/2009, declarată neconstituțională, situație în care nu mai era obligatorie plângerea administrativă prealabilă. Se solicită admiterea recursului, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Iași pentru soluționarea fondului acțiunii. Intimații-pârâți, Ministerul Mediului și Pădurilor precum și Regia Națională a Pădurilor - R., au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Recursul este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce urmează.

În fapt, prin acțiunea introdusă la data de 15 decembrie 2009 la Curtea de Apel Iași, recurentul-reclamant a solicitat în contradictoriu cu Regia Națională a Pădurilor R., anularea deciziilor nr. 354/2009, nr. 402/2009, nr. 646/2009, emise de către aceasta, reintegrarea în funcția de director al Direcției Silvice Iași și obligarea pârâtei-intimate la plata drepturilor salariale și a îndemnizațiilor sporurilor sau indexărilor din momentul eliberării din funcție și până la data reintegrării efective.

Constatând că nu au fost îndeplinite dispozițiile art. 7 alin. (1) Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 conform căruia „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”, instanța de fond în mod corect, admițând excepția inadmisibilității acțiunii, a respins acțiunea ca inadmisibilă și ca o consecință a respins și cererea de chemare în garanție a Guvernului României și a Ministerului Mediului și Pădurilor, cerere formulată de intimata-pârâtă R.. În mod legal a statuat instanța de fond asupra faptului că potrivit art. 109 alin. (2) C. proc.

civ. coroborat cu art. 7 Legea contenciosului administrativ, procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire în temenele și condițiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acțiunii. Într-o primă ipoteză recurentul-reclamant susține că a realizat procedura plângerii prealabile prin scrisoarea expediată către autoritatea emitentă a deciziilor contestate la data de 27 iulie 2009, deci în termenul prevăzut de lege.

Or, din cuprinsul sentinței nr. 203/CA/16 noiembrie 2009 emisă de Curtea de Apel Iași rezultă că plângerea prealabilă a fost înaintată autorității pârâte după sesizarea instanței, acțiunea fiind introdusă la Tribunalul Iași la data de 10 septembrie 2009. De precizat însă că, textul de lege - art. 7 alin. (1) Legea contenciosului administrativ, prevede ca o condiție obligatorie, anterior introducerii acțiunii la instanța de contencios administrativ, parcurgerea procedurii prealabile administrative, urmându-se astfel evitarea unui litigiu prin posibilitatea pe care emitentul actului o are de a-l revoca dacă va considera că este nelegal și nu a intrat în circuitul civil. De altfel prin sentința nr. 203/CA/16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, acțiunea formulată de recurentul-reclamant, acțiune ce vizează aceleași acte administrative unilaterale, contestate în prezenta cauză, a fost respinsă tot ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile.

Într-o a doua ipoteză, recurentul-reclamant critică sentința primei instanțe pentru că nu au fost verificate motivele care au cauzat depășirea termenului de 30 de zile prin raportare la prevederile art. 7 alin. (7) Legea contenciosului administrativ potrivit cărora „plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție”.

Critica este neîntemeiată, de vreme ce astfel cum corect a reținut și instanța de fond, recurentul-reclamant a cunoscut despre actele contestate cel mai târziu la data de 4 iunie 2001, când l-a împuternicit pe avocat să conteste deciziile respective (Dosarul nr. 3771/99/2009 al Tribunalului Iași) aceasta fiind data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile de formulare a plângerii prealabile, or el a formulat plângerea abia la 31 iulie 2010. Argumentele invocate de recurent în sensul că a formulat plângerea prealabilă tardiv datorită faptului că prin conținutul actelor contestate a fost indus în eroare de către emitentul lor cu privire la natura acestora, contestarea acestora fiind făcută mai întâi la Tribunalul Iași, secția conflicte de muncă, instanța care și-a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel Iași, unde s-a lămurit natura raporturilor juridice dintre părți, precum și a actelor atacate, fiind considerate acte administrative unilaterale supuse cenzurii contenciosului administrativ, nu pot fi primite de instanța de control judiciar, acestea neputând constitui motive temeinice, în sensul prevăzut de art. 7 alin. (7) Legea contenciosului administrativ, care să permită formularea plângerii prealabile în termenul de 6 luni de la data emiterii actului, în speță de la momentul luării la cunoștință despre actele contestate.

Cât privește critica privind caracterul inechitabil al procesului, dat fiindcă judecătorul fondului a unit excepția inadmisibilității acțiunii cu fondul, în final admițând excepția inadmisibilității acțiunii, precum și faptul că nu a fost sancționat comportamentul culpabil al intimatei-pârâte, care l-a indus în eroare cu privire la natura actelor contestate, el fiind nevoit să se adreseze mai întâi Tribunalului Iași, Secția conflicte de muncă, instanța de control judiciar constată netemeinicia acesteia. Potrivit art. 137 alin. (2) C. proc. civ., instanța are posibilitatea să unească cu fondul excepțiile de procedură precum și cele de fond, dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.

În soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a găsit necesar a administra dovezi legate de formularea sau nu în termen a plângerii prealabile de către recurentul-reclamant, astfel că pentru buna înfăptuire a justiției a procedat corect la unirea excepției cu fondul, fără a se încălca unul dintre principiile desfășurării unui proces acela al unui proces echitabil.

Cât privește comportamentul culpabil al autorității pârâte despre care vorbește recurentul-reclamant, este de observat că în speță intimata-pârâtă R. nu l-a împiedicat prin nici o acțiune sau inacțiune să își realizeze accesul la justiție, pentru recunoașterea dreptului pretins și pentru repararea unei eventuale pagube, iar instanța de fond nu avea de ce să o sancționeze . Este neîntemeiată și critica recurentului referitoare la faptul că instanța de fond nu a avut în vedere apărarea formulată în sensul că sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004 - plângerea prealabilă administrativă nefiind obligatorie, deoarece recurentul-reclamant nu și-a întemeiat acțiunea și pe acest text de lege, pentru prima dată nefiind invocat în recurs.

Aceeași lipsă de temeinicie vizează și critica privind „motivarea sumară” a sentinței, instanța de control judiciar constatând că, dimpotrivă, în considerentele sentinței sunt arătate motivele de fapt și de drept care au formulat convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, fiind respectate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.. Pentru considerentele expuse se constată că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței instanței de fond, aceasta fiind legală și temeinică, drept pentru care recursul se privește, ca nefondat și urmează a fi respins, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.I. împotriva sentinței nr. 284/CA din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2011.