ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1860/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 284/CA din 15 noiembrie

2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis

excepția inadmisibilității acțiunii și, în consecință, a respins ca

inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul P.I., în contradictoriu cu

pârâta Regia Națională a Pădurilor - R.; a respins cererea de chemare în

garanție a Guvernului României și a Ministerului Mediului și Pădurilor,

formulată de pârâta Regia Națională a Pădurilor - R..

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Reclamantul nu a

făcut dovada că a urmat în termenul de 30 de zile procedura prealabilă la care

se referă dispozițiile art. 7 Legea nr. 554/2004. Astfel, în pofida faptului că

reclamantul a cunoscut cel mai târziu la data de 4 iunie 2010, când l-a

împuternicit pe avocat să conteste deciziile (Dosarul nr. 3771/99/2009 al

Tribunalului Iași), că împotriva lui s-au emis actele a căror anulare a

solicitat-o în prezenta cauză, acesta a formulat plângerea prealabilă tardiv,

abia la data de 31 iulie 2010.

Instanța de fond a constatat

că întrucât procedura prealabilă constituie o condiție specială de exercițiu a dreptului

la acțiune, conform art. 7 Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 109 alin. (2) C.

proc. civ., iar reclamantul nu a efectuat-o în termenul prevăzut de lege, instanța

are îndatorirea de a adopta soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamantul P.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

nefiind invocat vreunul dinte motivele de casare sau modificare a sentinței prevăzute

de art. 304 C. proc. civ..

Susține recurentul, prin

motivele de recurs formulate, că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu

a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 Legea contenciosului administrativ,

înainte de a se adresa instanței de judecată, deoarece a făcut dovada că a realizat

această procedură prin scrisoarea expediată către autoritatea emitentă a deciziilor

contestate la data de 27 iulie 2009.

Recurentul critică și

concluzia instanței de fond, motivată sumar cu privire la depășirea din motive rezonabile

a termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004, inițial

fiind investit Tribunalul Iași cu soluționarea litigiului, instanță care și-a declinat

competența în favoarea Curții de Apel Iași și numai după lămurirea naturii raporturilor

juridice dintre părți și stabilirea instanței competente a putut efectua plângerea

prealabilă.

Recurentul mai susține

în motivarea recursului că sentința este criticabilă și prin prisma caracterului

inechitabil al procesului din cauza modului defectuos cu care judecătorul fondului

a aplicat normele de procedură, soluționând excepția inadmisibilității acțiunii

odată cu fondul, fapt ce i-a împiedicat accesul real la justiție pentru rezolvarea

fondului cauzei, nefiind sancționat nici comportamentul culpabil al autorității

pârâte care deși a emis deciziile atacate în baza C. muncii, a invocat în fața instanței

ce soluționa conflictele de muncă, caracterul administrativ al acestor acte.

În fine, recurentul-reclamant

critică și faptul că instanța de fond nu a analizat apărarea sa, conform căreia

susținea incidența în cauză și a art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004, temeiul principal

al actelor contestate menționat în mod expres în decizia nr. 646 din 26 mai 2009

fiind O.U.G. nr. 37/2009, declarată neconstituțională, situație în care nu mai era

obligatorie plângerea administrativă prealabilă.

Se solicită admiterea

recursului, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și trimiterea cauzei

la Curtea de Apel Iași pentru soluționarea fondului acțiunii.

Intimații-pârâți, Ministerul

Mediului și Pădurilor precum și Regia Națională a Pădurilor - R., au formulat întâmpinări,

solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței

de fond ca fiind legală și temeinică.

Recursul este nefondat

și urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor

ce urmează.

În fapt, prin acțiunea

introdusă la data de 15 decembrie 2009 la Curtea de Apel Iași, recurentul-reclamant

a solicitat în contradictoriu cu Regia Națională a Pădurilor R., anularea deciziilor

nr. 354/2009, nr. 402/2009, nr. 646/2009, emise de către aceasta, reintegrarea în

funcția de director al Direcției Silvice Iași și obligarea pârâtei-intimate la plata

drepturilor salariale și a îndemnizațiilor sporurilor sau indexărilor din momentul

eliberării din funcție și până la data reintegrării efective.

Constatând că nu au fost

îndeplinite dispozițiile art. 7 alin. (1) Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004 conform căruia „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ

competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un

interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității

emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de

30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”,

instanța de fond în mod corect, admițând excepția inadmisibilității acțiunii, a

respins acțiunea ca inadmisibilă și ca o consecință a respins și cererea de chemare

în garanție a Guvernului României și a Ministerului Mediului și Pădurilor, cerere

formulată de intimata-pârâtă R..

În mod legal a statuat

instanța de fond asupra faptului că potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ. coroborat

cu art. 7 Legea contenciosului administrativ, procedura prealabilă administrativă

este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul

administrativ, a cărei neîndeplinire în temenele și condițiile prevăzute de lege

atrage inadmisibilitatea acțiunii.

Într-o primă ipoteză recurentul-reclamant

susține că a realizat procedura plângerii prealabile prin scrisoarea expediată către

autoritatea emitentă a deciziilor contestate la data de 27 iulie 2009, deci în termenul

prevăzut de lege.

Or, din cuprinsul sentinței

nr. 203/CA/16 noiembrie 2009 emisă de Curtea de Apel Iași rezultă că plângerea prealabilă

a fost înaintată autorității pârâte după sesizarea instanței, acțiunea fiind introdusă

la Tribunalul Iași la data de 10 septembrie 2009.

De precizat însă că, textul

de lege - art. 7 alin. (1) Legea contenciosului administrativ, prevede ca o condiție

obligatorie, anterior introducerii acțiunii la instanța de contencios administrativ,

parcurgerea procedurii prealabile administrative, urmându-se astfel evitarea unui

litigiu prin posibilitatea pe care emitentul actului o are de a-l revoca dacă va

considera că este nelegal și nu a intrat în circuitul civil.

De altfel prin sentința

nr. 203/CA/16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, acțiunea formulată de recurentul-reclamant,

acțiune ce vizează aceleași acte administrative unilaterale, contestate în prezenta

cauză, a fost respinsă tot ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile.

Într-o a doua ipoteză,

recurentul-reclamant critică sentința primei instanțe pentru că nu au fost verificate

motivele care au cauzat depășirea termenului de 30 de zile prin raportare la prevederile

art. 7 alin. (7) Legea contenciosului administrativ potrivit cărora „plângerea prealabilă

în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice

și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data

emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție”.

Critica este neîntemeiată,

de vreme ce astfel cum corect a reținut și instanța de fond, recurentul-reclamant

a cunoscut despre actele contestate cel mai târziu la data de 4 iunie 2001, când

l-a împuternicit pe avocat să conteste deciziile respective (Dosarul nr. 3771/99/2009

al Tribunalului Iași) aceasta fiind data de la care începe să curgă termenul de

30 de zile de formulare a plângerii prealabile, or el a formulat plângerea abia

la 31 iulie 2010.

Argumentele invocate de

recurent în sensul că a formulat plângerea prealabilă tardiv datorită faptului că

prin conținutul actelor contestate a fost indus în eroare de către emitentul lor

cu privire la natura acestora, contestarea acestora fiind făcută mai întâi la Tribunalul

Iași, secția conflicte de muncă, instanța care și-a declinat competența de soluționare

a cauzei la Curtea de Apel Iași, unde s-a lămurit natura raporturilor juridice dintre

părți, precum și a actelor atacate, fiind considerate acte administrative unilaterale

supuse cenzurii contenciosului administrativ, nu pot fi primite de instanța de control

judiciar, acestea neputând constitui motive temeinice, în sensul prevăzut de

art. 7 alin. (7) Legea contenciosului administrativ, care să permită formularea

plângerii prealabile în termenul de 6 luni de la data emiterii actului, în speță

de la momentul luării la cunoștință despre actele contestate.

Cât privește critica privind

caracterul inechitabil al procesului, dat fiindcă judecătorul fondului a unit excepția

inadmisibilității acțiunii cu fondul, în final admițând excepția inadmisibilității

acțiunii, precum și faptul că nu a fost sancționat comportamentul culpabil al intimatei-pârâte,

care l-a indus în eroare cu privire la natura actelor contestate, el fiind nevoit

să se adreseze mai întâi Tribunalului Iași, Secția conflicte de muncă, instanța

de control judiciar constată netemeinicia acesteia.

Potrivit art. 137

alin. (2) C. proc. civ., instanța are posibilitatea să unească cu fondul excepțiile

de procedură precum și cele de fond, dacă pentru judecarea lor este nevoie să se

administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.

În soluționarea excepției

inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a găsit necesar a administra dovezi

legate de formularea sau nu în termen a plângerii prealabile de către recurentul-reclamant,

astfel că pentru buna înfăptuire a justiției a procedat corect la unirea excepției

cu fondul, fără a se încălca unul dintre principiile desfășurării unui proces acela

al unui proces echitabil.

Cât privește comportamentul

culpabil al autorității pârâte despre care vorbește recurentul-reclamant, este de

observat că în speță intimata-pârâtă R. nu l-a împiedicat prin nici o acțiune sau

inacțiune să își realizeze accesul la justiție, pentru recunoașterea dreptului pretins

și pentru repararea unei eventuale pagube, iar instanța de fond nu avea de ce să

o sancționeze .

Este neîntemeiată și critica

recurentului referitoare la faptul că instanța de fond nu a avut în vedere apărarea

formulată în sensul că sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 9 alin. (4) Legea

nr. 554/2004 - plângerea prealabilă administrativă nefiind obligatorie, deoarece

recurentul-reclamant nu și-a întemeiat acțiunea și pe acest text de lege, pentru

prima dată nefiind invocat în recurs.

Aceeași lipsă de temeinicie

vizează și critica privind „motivarea sumară” a sentinței, instanța de control judiciar

constatând că, dimpotrivă, în considerentele sentinței sunt arătate motivele de

fapt și de drept care au formulat convingerea instanței, cum și cele pentru care

s-au înlăturat cererile părților, fiind respectate dispozițiile art. 261 pct. 5

C. proc. civ..

Pentru considerentele

expuse se constată că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței instanței

de fond, aceasta fiind legală și temeinică, drept pentru care recursul se privește,

ca nefondat și urmează a fi respins, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.I. împotriva sentinței

nr. 284/CA din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie

2011.