ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1526/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 27 octombrie 2010 Curtea

de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a sesizat Curtea

de Apel București cu soluționarea excepției de nelegalitate a art. 7 lit. j)

Ordinul nr. 1501/2006 al Ministerului Administrației și Internelor invocată de

recurentul-reclamant B.C. la data de 22 septembrie 2010, în calitate de

contestator în Dosarul nr. 1222/95/2010 aflat pe rolul acelei curți pentru

judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 543 din 17 martie

2010 pronunțată de Tribunalul Gorj într-o cauză având ca obiect plata taxei de

primă înmatriculare.

Curtea de Apel București,

secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4904 din 6

decembrie 2010, a admis excepția necompetenței teritorială a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și a declinat competența de

soluționare a cauzei având ca obiect Excepția de nelegalitate a dispozițiilor

art. 7 lit. j) Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1501/2006 invocată

de reclamantul B.C., în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județului

Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule

și Ministerul Administrației și Internelor, în favoarea Curții de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Din punct de vedere al

competenței materiale, prima instanță a reținut că excepția de nelegalitate vizează

un text dintr-un act administrativ emis de o autoritate publică de rang central,

Curtea de Apel Craiova fiind competentă să soluționeze o astfel de excepție de nelegalitate.

Din punct de vedere al

competenței teritoriale, curtea de apel a constatat că, reclamantul din cauza de

față, reclamant și în cauza soluționată prin sentința recurată în fața Curții de

Apel Craiova, având ca obiect un act administrativ fiscal/lipsa unui act administrativ

fiscal de restituire a taxei speciale de primă înmatriculare, a optat, în condițiile

art. 10 Legea nr. 554/2004 pentru instanța/instanțele în raza cărora se află domiciliul

său.

Astfel fiind, având în

vedere că, din punct de vedere al competenței materiale, Curtea de Apel Craiova

este competentă să soluționeze excepția de nelegalitate invocată, precum și faptul

că, reclamantul a optat odată, în condițiile art. 10 Legea nr. 554/2004, pentru

instanța/instanțele de contencios administrativ în raza cărora se află domiciliul

său, rezultă că, judecarea excepției de nelegalitate se află în competența materială

și teritorială a Curții de Apel Craiova.

De altfel, a reținut instanța

de fond, nu există nici o rațiune și nici un temei legal, pentru ca într-o astfel

de situație să fie format un al doilea dosar pentru excepția de nelegalitate care

să fie judecat separat, cu toate consecințele ce țin de cheltuielile materiale,

timp, tergiversare, etc., care contravin principiilor legii contenciosului administrativ.

Astfel fiind, a apreciat

prima instanță, cererea precizatoare formulată de reclamantul B.C. nu poate justifica

trimiterea la Curtea de Apel București a excepției de nelegalitate, cererea fiind

contrară spiritului dispozițiilor art. 10 Legea nr. 554/2004.

În fine, curtea de apel

a invocat și practica Înaltei Curți în sensul reținut, respectiv decizia nr. 308/2011

a secției de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei hotărâri,criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs reclamantul.

În motivarea recursului

formulat întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant

a susținut în esență că, în mod greșit instanța de fond și-a declinat competența

în favoarea Curții de Apel Craiova, deoarece competența teritorială este alternativă

iar dreptul de opțiune aparține reclamantului la momentul introducerii acțiunii,

acesta exprimându-și acest drept cu ocazia judecării recursului prin alegerea competenței

Curții de Apel București, cu motivarea că aceasta este instanța de la sediul pârâtului

Ministerul Administrației și Internelor, organ central și emitent al ordinului atacat.

Consideră recurentul că

declinarea de competență a fost admisă cu încălcarea dispozițiilor art. 10

alin. (3) teza finală Legea nr. 554/2004 iar recursul formulat este admisibil, întrucât

cererea a fost înregistrată pe rolul acestei curți, anterior intrării în vigoare

a Legii privind unele măsuri de accelerare a soluționării proceselor, fiind incidente

reglementările C. proc. civ..

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., art. 4 și art. 10 alin. (3) teza

I și teza finală Legea nr. 554/2004.

Analizând sentința atacată

în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât

și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte constată

că recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respins în temeiul dispozițiilor

art. 319 C. proc. civ., potrivit următoarelor considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 4 alin. (1) teza a II-a, excepția de nelegalitate se soluționează de instanța

de contencios administrativ competentă, iar competența instanțelor se stabilește

în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, respectiv dispozițiile art. 10

din lege.

Întrucât obiectul excepției

de nelegalitate invocate îl reprezintă prevederile Ordinului nr. 1501/2006 emis

de Ministerul Administrației și Internelor, respectiv o autoritate publică centrală,

competența materială aparține Curții de Apel Craiova, astfel cum în mod corect a

reținut și instanța de fond.

Criticile recurentului-reclamant

vizând aplicarea eronată a dispozițiilor legale vizând competența teritorială sunt

nefondate.

Într-adevăr, conform dispozițiilor

art. 10 alin. (3) Legea nr. 554/2004, competența teritorială în cauzele de contencios

administrativ este alternativă, reclamantul având posibilitatea de a se adresa instanței

de la domiciliul său sau cele de la domiciliul pârâtului.

În speță însă, recurentul-reclamant

și-a exercitat acest drept de opțiune prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Gorj sub nr. 1222/95/2010, astfel că nu se poate susține încălcarea dreptului de

opțiune prevăzut de dispozițiile art. 10 alin. (3) Legea nr. 554/2004, iar competența

materială de soluționare a excepției de nelegalitate invocate în recurs, aparține

Curții de Apel Craiova, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Astfel fiind, Înalta Curte,

reținând că în cauză hotărârea atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.C. împotriva sentinței

nr. 4904 din 6 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 martie

2011.