ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5630/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată P.S.R., în calitate

de contestator în Dosarul nr. 2659/95/2010 al Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, având ca obiect contestația în anulare împotriva

deciziei civile nr. 2039 din 21 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova în Dosarul nr. 912/95/2010, a invocat, în temeiul art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1)

li. j) din Ordinul nr. 1501/2006 emis de Ministerul Administrației și Internelor

raportat la prevederile C. fisc. și la cele ale art. 44 din Constituția

României.

Pârâtul a formulat

întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității excepției de

nelegalitate, pe fond solicitând respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă

nr. 3193 din 3 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității și, totodată, a

respins excepția de nelegalitate invocată de reclamantul P.S.R., în

contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județului Gorj, Serviciul

Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule, și

Ministerul Administrației și Internelor, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluția instanța de fond a reținut că din textele de lege aplicabile,

respectiv dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2), art. 11 alin. (4) din Legea nr.

554/2004, coroborate cu prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 267/2007,

se deduce că actele cu caracter normativ pot fi atacate și pe calea excepției

de nelegalitate, de vreme ce pot fi atacate oricând pe calea acțiunii în

anulare, o interpretare contrară nefiind în acord cu principiul unui proces

echitabil.

Pe fondul cauzei

Curtea de Apel a reținut că reclamantul nu a invocat motive de nelegalitate, ci

a pus în discuție modul de interpretare și aplicare a actului administrativ

după momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008.

Problema dacă a

intervenit sau nu caducitatea dispozițiilor art. 7 lit. j) din Ordinul 1501/2006

nu constituie o chestiune de nelegalitate.

Împotriva hotărârii

instanței de fond reclamantul P.S.R. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală,

deoarece în mod greșit a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată în

cauză.

Recurentul a

considerat că în mod nelegal i s-a pretins să facă dovada plății taxei de

poluare prevăzută de art. 214

1

-art. 214

3

din C. fisc., în

condițiile în care această taxă a fost percepută în baza acestor articole care

ulterior au fost abrogate prin art. 14 din O.U.G. nr. 50/2008.

Recurentul a mai

arătat că prevederile O.U.G. nr. 50/2008 nu pot fi aplicate deoarece începând

cu data de 1 ianuarie 2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene,

iar autoturismul a fost înmatriculat pentru prima dată în Germania, prin urmare

a fost achitată contravaloarea taxelor speciale, de către primul deținător al

acestuia. Și în România taxa de poluare este achitată numai de către primul

deținător, în legislația internă neexistând reglementări privind perceperea

taxei cu ocazia revinderii autoturismelor. În consecință, pentru autoturismele

înmatriculate în România nu se plătește taxa de poluare cu ocazia revinderii,

în timp ce pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și

reînmatriculate în România se percepe această taxă, deci rezultă o diferență de

tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și

contravine dispozițiilor menționate în Tratatul CEE. Prin refuzul pârâtelor de

a înmatricula autoturismul condiționat de plata acestei taxe de poluare

recurentul s-a considerat parte vătămată, deoarece i-a încălcat dreptul de

folosință asupra autovehiculului, în cauză fiind aplicabile în mod direct

dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.

Examinând cauza și

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Excepția de

nelegalitate invocată de reclamantul P.S.R. și cu soluționarea căreia a fost sesizată

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, vizează

prevederile art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și

internelor nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării,

radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a

vehiculelor, potrivit cărora ”Înmatricularea permanentă sau înmatricularea

temporară se efectuează pe baza următoarelor documente: […..] j) începând cu

data de 1 ianuarie 2007, dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și

autovehicule, stabilită potrivit legii; [….]”.

În mod întemeiat

instanța de fond a dispus, prin hotărârea atacată, respingerea ca nefondată a

excepției de nelegalitate invocată de reclamant.

Se constată, în

primul rând, că în cadrul procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, instanța de contencios administrativ investită cu soluționarea unei

excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului

administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară

în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul

ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5)

din Constituția României, și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind

normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,

cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile

legale în vigoare la momentul emiterii actului.

Cu alte cuvinte, cu

ocazia soluționării excepției de nelegalitate, instanța trebuie să verifice

dacă actul administrativ sau textul atacat din actul administrativ în analiză

îndeplinește următoarele cerințe de legalitate:

- actul a fost

adoptat sau emis de către autoritatea competentă material și teritorial și în

limitele competenței ce-i revine;

- conținutul actului

este conform cu conținutul legii în baza căreia este emis și cu actele

normative cu forță juridică superioară;

- actul corespunde

scopului urmărit de legea pe care o pune în executare;

- actul a fost

adoptat sau emis în forma specifică actelor administrative și cu respectarea

procedurii și normelor de tehnică legislativă prevăzute de lege;

- actul administrativ

este actual și oportun.

Ordinul ministrului

administrației și internelor nr. 1501/2006 a fost emis în executarea

prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile

publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de referință, potrivit

cărora ”Procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării

autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor se

stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor” și el a fost

edictat în virtutea atribuțiilor conferite acestui organ al administrației

centrale de către dispozițiile O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și

funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, cu modificările și

completările ulterioare.

Prevederea conținută

de textul art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și

internelor nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării,

radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a

vehiculelor, potrivit căreia înmatricularea permanentă sau înmatricularea

temporară a autovehiculelor se face, după 1 ianuarie 2007, printre altele,

numai după efectuarea dovezii plății taxei speciale pentru autoturisme și

autovehicule, stabilită potrivit legii, își are temeiul în dispozițiile art.

214

1

–art. 214

3

din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.,

cu modificările și completările ulterioare, care, cu referire la exigibilitatea

și plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule la bugetul de stat,

prevedeau expres că această taxă se plătea cu ocazia primei înmatriculări în

România.

Este adevărat că

dispozițiile art. 214

1

–art. 214

3

din Legea nr. 571/2003

privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, au fost abrogate

prin art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de

poluare pentru autovehicule, dar și în noua ambianță normativă prevederile art.

7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr.

1501/2006 își păstrează caracterul legal. Într-adevăr, taxa pe poluare pentru

autovehicule, instituită prin ordonanța de urgență menționată, este tot o taxă

”stabilită potrivit legii”, prin art. 5 alin. (5) din actul normativ menționat

fiind stipulat fără echivoc că ”Dovada plății taxei va fi prezentată cu ocazia

înmatriculării autovehiculului aflat în una din situațiile prevăzute la art.

4”, cu alte cuvinte: cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în

România; la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei

exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9;

la reintroducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la

momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului

proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 8.

Obiectul cauzei

constituindu-l soluționarea unei excepții de nelegalitate a unei prevederi

dintr-un act administrativ unilateral cu caracter normativ, emis în executarea

unor dispoziții legale din dreptul național, nu pot fi primite considerațiile

recurentului referitoare la aplicabilitatea directă și prioritară, în această

procedură, a dreptului Uniunii Europene, astfel că revine exclusiv instanței învestite

cu fondul litigiului competența de a realiza interpretarea dispozițiilor

contestate și aplicarea lor în raport de circumstanțele de fapt și de drept și

de aspectele de ordin practic ale pricinii deduse judecății.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) din

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de P.S.R., împotriva sentinței civile nr. 3193 din 3 mai 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24

noiembrie

2011.