ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5630/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată P.S.R., în calitate de contestator în Dosarul nr. 2659/95/2010 al Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, având ca obiect contestația în anulare împotriva deciziei civile nr. 2039 din 21 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 912/95/2010, a invocat, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) li. j) din Ordinul nr. 1501/2006 emis de Ministerul Administrației și Internelor raportat la prevederile C. fisc. și la cele ale art. 44 din Constituția României. Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, pe fond solicitând respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 3193 din 3 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității și, totodată, a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamantul P.S.R., în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Județului Gorj, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Autovehicule, și Ministerul Administrației și Internelor, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluția instanța de fond a reținut că din textele de lege aplicabile, respectiv dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2), art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 267/2007, se deduce că actele cu caracter normativ pot fi atacate și pe calea excepției de nelegalitate, de vreme ce pot fi atacate oricând pe calea acțiunii în anulare, o interpretare contrară nefiind în acord cu principiul unui proces echitabil.

Pe fondul cauzei Curtea de Apel a reținut că reclamantul nu a invocat motive de nelegalitate, ci a pus în discuție modul de interpretare și aplicare a actului administrativ după momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008. Problema dacă a intervenit sau nu caducitatea dispozițiilor art. 7 lit. j) din Ordinul 1501/2006 nu constituie o chestiune de nelegalitate. Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul P.S.R. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, deoarece în mod greșit a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată în cauză. Recurentul a considerat că în mod nelegal i s-a pretins să facă dovada plății taxei de poluare prevăzută de art. 214 1 -art.

214 3 din C. fisc., în condițiile în care această taxă a fost percepută în baza acestor articole care ulterior au fost abrogate prin art. 14 din O.U.G. nr. 50/2008. Recurentul a mai arătat că prevederile O.U.G. nr. 50/2008 nu pot fi aplicate deoarece începând cu data de 1 ianuarie 2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene, iar autoturismul a fost înmatriculat pentru prima dată în Germania, prin urmare a fost achitată contravaloarea taxelor speciale, de către primul deținător al acestuia. Și în România taxa de poluare este achitată numai de către primul deținător, în legislația internă neexistând reglementări privind perceperea taxei cu ocazia revinderii autoturismelor.

În consecință, pentru autoturismele înmatriculate în România nu se plătește taxa de poluare cu ocazia revinderii, în timp ce pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România se percepe această taxă, deci rezultă o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în Tratatul CEE. Prin refuzul pârâtelor de a înmatricula autoturismul condiționat de plata acestei taxe de poluare recurentul s-a considerat parte vătămată, deoarece i-a încălcat dreptul de folosință asupra autovehiculului, în cauză fiind aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Excepția de nelegalitate invocată de reclamantul P.S.R. și cu soluționarea căreia a fost sesizată Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, vizează prevederile art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, potrivit cărora ”Înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează pe baza următoarelor documente: […..] j) începând cu data de 1 ianuarie 2007, dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii; [….]”.

În mod întemeiat instanța de fond a dispus, prin hotărârea atacată, respingerea ca nefondată a excepției de nelegalitate invocată de reclamant. Se constată, în primul rând, că în cadrul procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, instanța de contencios administrativ investită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României, și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului.

Cu alte cuvinte, cu ocazia soluționării excepției de nelegalitate, instanța trebuie să verifice dacă actul administrativ sau textul atacat din actul administrativ în analiză îndeplinește următoarele cerințe de legalitate: - actul a fost adoptat sau emis de către autoritatea competentă material și teritorial și în limitele competenței ce-i revine; - conținutul actului este conform cu conținutul legii în baza căreia este emis și cu actele normative cu forță juridică superioară; - actul corespunde scopului urmărit de legea pe care o pune în executare; - actul a fost adoptat sau emis în forma specifică actelor administrative și cu respectarea procedurii și normelor de tehnică legislativă prevăzute de lege; - actul administrativ este actual și oportun.

Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006 a fost emis în executarea prevederilor art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de referință, potrivit cărora ”Procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor” și el a fost edictat în virtutea atribuțiilor conferite acestui organ al administrației centrale de către dispozițiile O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, cu modificările și completările ulterioare.

Prevederea conținută de textul art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, potrivit căreia înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară a autovehiculelor se face, după 1 ianuarie 2007, printre altele, numai după efectuarea dovezii plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii, își are temeiul în dispozițiile art. 214 1 –art. 214 3 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, care, cu referire la exigibilitatea și plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule la bugetul de stat, prevedeau expres că această taxă se plătea cu ocazia primei înmatriculări în România.

Este adevărat că dispozițiile art. 214 1 –art. 214 3 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, au fost abrogate prin art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, dar și în noua ambianță normativă prevederile art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006 își păstrează caracterul legal.

Într-adevăr, taxa pe poluare pentru autovehicule, instituită prin ordonanța de urgență menționată, este tot o taxă ”stabilită potrivit legii”, prin art. 5 alin. (5) din actul normativ menționat fiind stipulat fără echivoc că ”Dovada plății taxei va fi prezentată cu ocazia înmatriculării autovehiculului aflat în una din situațiile prevăzute la art. 4”, cu alte cuvinte: cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România; la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9; la reintroducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 8. Obiectul cauzei constituindu-l soluționarea unei excepții de nelegalitate a unei prevederi dintr-un act administrativ unilateral cu caracter normativ, emis în executarea unor dispoziții legale din dreptul național, nu pot fi primite considerațiile recurentului referitoare la aplicabilitatea directă și prioritară, în această procedură, a dreptului Uniunii Europene,

astfel că revine exclusiv instanței învestite cu fondul litigiului competența de a realiza interpretarea dispozițiilor contestate și aplicarea lor în raport de circumstanțele de fapt și de drept și de aspectele de ordin practic ale pricinii deduse judecății. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.S.R., împotriva sentinței civile nr. 3193 din 3 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2011.