ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2045/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2045/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cu recurs

Prin Sentința nr. 314 din 19 octombrie 2011,

Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis

acțiunea formulată de contestatoarea SC M. SA, în contradictoriu cu intimatul

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit și a anulat procesul-verbal de constatare din 28

ianuarie 2010 privind proiectul din 07 iunie 2010 "Înființarea unei

capacități de abatorizare porci la SC M. SA", a deciziei de suspendare a

soluționării contestației din 15 martie 2011 și a deciziei de soluționare din

19 septembrie 2011; prin aceeași sentință a fost dispusă și suspendarea

efectelor Deciziei de soluționare nr. 21601 din 19 septembrie 2011 până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin procesul-verbal

de constatare 2009 din 28 ianuarie 2011 întocmit de Agenția de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit (în continuare A.P.D.R.P) s-a reținut în sarcina

reclamantei încălcarea unor clauze contractuale înserate în cuprinsul

contractului de finanțare din 07 iunie 2005, încheiat cu Agenția SAPARD, prin

care a beneficiat de finanțare din fonduri UE în suma de 3.525.056,82 RON,

pentru implementat proiectul "Înființarea unei capacități de abatorizare

porci la SC M. SA", de natură a atrage cu titlu de sancțiune restituirea

integrală a finanțării primite.

Așadar, în procesul

verbal se reține, în baza unei adrese OLAF și a unor rapoarte de investigații

întocmite de Biroul Vamal de Control Germania, ca și neregularitate, faptul că

reclamanta ar fi inclus pentru două utilaje în cererea de finanțare doua oferte

care au fost emise ca "oferte suport" pentru alte două societăți

concurente ce prezentaseră și ele oferte pentru aceleași bunuri solicitate,

respectiv oferta emisa de K.A. GmbH, oferta emisă de E.A.T. GmbH.

Apreciază judecătorul

fondului, în raport cu probele administrate în cauză, că sancțiunea aplicată de

autoritatea pârâtă este nelegală, în condițiile în care reclamanta și-a

respectat obligațiile asumate în calitate de beneficiar legal al finanțării

SAPARD, așa cum rezultă din contractul de finanțare în ceea ce privește

ofertele, astfel: - ofertele au fost emise de entități economice reale în

condițiile în care s-a dovedit clar că participanții la selecția de oferte erau

producători notorii de astfel de utilaje; - echipamente ofertate corespundeau

din punct de vedere tehnic cererii de ofertă în care reclamanta a prezentat

foarte amănunțit ce utilaje îi erau necesare; răspunsul a constat în precizarea

prețului pentru fiecare dintre echipamentele solicitate; niciunul din ofertanți

nu a pus sub semnul îndoielii că ofertele au fost emise la data, locul și în

condiții precizate în dosar; reprezentanții ambilor ofertanți pretind ca nu au

avut niciun contact cu SC M. SA; nu se aduce în niciun caz în discuție că

reprezentanții SC M. SA împreună cu vreunul dintre ofertanți ar fi pus la cale

vreo acțiune de fraudare; K.E. recunosc și declara în scris că au avut

înțelegeri cu OTT și cu EMF și în niciun caz cu beneficiarul; nu s-a făcut

dovada că reclamanta a luat parte la vreo acțiune de înțelegere și falsificare

a ofertelor în scopul fraudării sistemului de finanțare sau că ar fi avut

cunoștință de vreo înțelegere.

Din procesul-verbal

comunicat, prin detalierea relațiilor primite de la cele două societăți, reține

judecătorul fondului că nu se poate preciza unde se regăsesc elementele

constitutive ale oricărei fapte, latura obiectivă ca și intenția reclamantei în

prezentarea celor două oferte suport pentru obținerea unor beneficii, deși din

interpretarea dispozițiilor legale interne și comunitare în materie rezultă că

ambele forme de fraudă, trebuie să prezinte unul din elementele constitutive,

respectiv intenția.

Mai constată

judecătorul fondului că prin procesul-verbal de constatare se invocă art. 2

alin. (3) din Hotărârea nr. 1.306/2007 pentru a se justifica încălcarea

dreptului la audiere și în general la apărare față de toate acuzațiile, fără a

se indică, însă, cazul bine justificat care a atras derularea întregii

verificări, în perioada 05 august 2010 - 28 octombrie 2010 la sediul

autorității, fără solicitarea niciunei date, informații sau acte.

Față de înscrisurile

depuse, instanța de fond a constatat că reclamanta a verificat și a respectat

toate condițiile impuse de lege și de contract așa cum sunt detaliate în Anexa

IV - Instrucțiuni ale achiziției pentru beneficiarii privați ai Programului

SAPARD, organizând sesiune de licitații și verificând cu diligență maximă toate

ofertele, fără a putea prevedea însă intenția ascunsă a unui semnatar al

ofertei.

În privința

sancțiunii aplicate, inițial de restituire a întregii sume aferente

contractului iar apoi în temeiul deciziei de restituire a sumei aferente celor

două oferte, se încalcă, în opinia instanței de fond, prevederile atât ale

contractului cât și ale Regulamentului Consiliului Uniunii Europene nr.

2988/1995 unde se prevede că regula generală retragerea avantajului obținut nejustificat,

la art. 5 completându-se ca și în situația unor abateri intenționate se poate

aplica ca sancțiune retragerea parțială.

Mai reține

judecătorul fondului că prin Decizia nr. 5630 din 15 martie 2011 s-a suspendat

soluționarea contestației formulate în cadrul procedurii administrative până la

primirea actelor care să susțină acuzațiile formulate în cadrul

procesului-verbal de control, în condițiile în care măsura legală care trebuia

aplicată era cea de revocare a procesului-verbal deoarece emiterea acestuia a

fost ilegală, în condițiile în care nu existau aceste documente, suport al

acuzațiilor care se aduc și prin care să se confirme fără tăgadă săvârșirea

vreunei fapte de natură penală sau contractuală.

Apreciază instanța de

fond că se confirma, astfel, susținerile din cadrul contestației că pârâta nu

putea emite procesul-verbal atacat în condițiile în care nu existau actele de

verificare, respectiv Raportul definitiv încheiat de OLAF, Nota finala a DLAF,

Rechizitoriul DNA.

Astfel, apreciază

instanța de fond că soluția legala față de criticile aduse actelor contestate

era de admitere a contestației și nu de suspendare a soluționării contestației

până la întocmirea actelor lipsa, pentru ca actul prin care societatea a fost

obligată la restituirea finanțării trebuia încheiat în baza acestor documente

întocmite de OLAF, DLAF sau DNA, nefiind posibilă întocmirea acestora ulterior

comunicării procesului-verbal, act care constituie titlu de creanță.

Cu privire la

condițiile prevăzute de art. 15 cu referire la art. 14 din Legea contenciosului

pentru soluționarea cererii de suspendare a efectelor Deciziei nr. 21601 din 19

septembrie 2011 până la soluționarea definitivă și irevocabil a cauzei, curtea

de apel a apreciat ca fiind întrunite toate condițiile respectiv existența unui

caz bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente pentru

societate.

Împotriva Sentinței

nr. 314 din 19 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția Contencios

Administrativ și Fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală

și Pescuit (APDRP), susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică

pentru următoarele motive:

- instanța de fond a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în speță, contractul de

finanțare încheiat între părți, cuprinzând în același timp o motivare

contradictorie, motive de nelegalitate ce se circumscriu pct. 7 și 8 ale art.

304 C. proc. civ.

Astfel, se arată că

aprecierea instanței de fond potrivit căreia, deși înțelegerea dintre cei doi

ofertanți este demonstrată și admisă, rezultând astfel vicierea procedurii de

licitație, beneficiarul este exonerat de culpă întrucât nu a avut sau nu ar fi

putut avea cunoștință de această împrejurare, sunt contradictorii și încalcă

obligațiile contractuale asumată de intimată, prin aceasta instanța schimbând

înțelesul vădit a actului dedus judecății, respectiv contractul de finanțare

din 07 iunie 2005.

- greșita

interpretare și aplicare a legislației interne și comunitare care reglementează

materia stabilirii neregulilor în cazul gestionării fondurilor nerambursabile,

motiv de nelegalitate ce se circumscrie pct. 9 a art. 304 C. proc. civ.

Astfel, raportat la

încălcarea dreptului la apărare al beneficiarului, susține recurenta că

beneficiarului finanțării nerambursabile i s-a respectat dreptul la apărare, în

conformitate cu prevederile art. 207 din O.G. nr. 92/2003, acesta formulând

contestație la procesul-verbal de constatare prin care a luat cunoștință de

neregulile constatate în urma controlului documentar efectuat, menționat, care

a fost soluționată de Direcția Control și Antifraudă din cadrul A.P.D.R.P.

Mai arată recurenta

că O.G. nr. 79/2003, astfel cum era în vigoare la momentul controlului, nu

instituia obligativitatea audierii, legiuitorul lăsând la latitudinea echipei

de control să decidă dacă audierea este necesară sau nu. Echipa de control în

cazul intimatei a considerat ca fiind suficient pentru stabilirea faptelor

controlul documentar asupra actelor ce au stat la baza declanșării procedurii

de recuperare a debitului, respectiv adresa OLAF nr. D/010006 din 27 octombrie

2010 și actele anexate.

- aprecierea greșită

a instanței de fond în sensul că în cauză nu a fost demonstrat unul din

elementele esențiale ale vinovăției, respectiv intenția, se justifică prin

faptul că în cauză, nu s-a ținut cont de faptul că neregula poate fi rezultatul

unei acțiuni sau a unei omisiuni a unui agent economic, care nu implică

neapărat existența intenției în săvârșirea acesteia, putând fiind rezultatul

neglijenței beneficiarului, care nu s-a asigurat că ofertele pe care le-a

primit la licitație sunt eligibile, conștient fiind de faptul că este singurul

răspunzător de derularea corectă și legală a acestor proceduri.

- lipsa de suport

legal a aprecierii instanței de fond potrivit căreia nu se putea emite

procesul-verbal atacat în lipsa raportului definitiv încheiat de OLAF, a notei

finale a DLAF, respectiv a rechizitoriului DNA.

Astfel se arată că în

raport cu prevederile art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003 sesizarea privind

existența unei nereguli poate veni din interiorul autorității care gestionează

fonduri comunitare, dar și de la acte autorități, din țară sau din afara țării

potrivit art. 1 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 1073/1999, OLAF exercită

prerogative privind atribuțiile de investigare conferite Comisiei prin

reglementările comunitare și acordurile în vigoare în domeniile respective.

Mai susține recurenta

că din coroborarea tuturor dispozițiilor comunitare și naționale, în materie,

rezultă că regula generală, prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003,

este că în momentul sesizării cu existența unei nereguli, autoritatea care

gestionează fondurile comunitare trebuie să verifice sesizarea, însă sesizările

venite din partea OLAF, ca instituție cu atribuții specifice de control în

cadrul comunității Europene, prin care se recomandă recuperarea ajutorului

nerambursabil, reprezintă excepția de la regulă, textul de lege prevăzut de art.

11 alin. (1) din H.G. nr. 1306/2007, fiind fără echivoc, în acest sens.

Potrivit art. 9 alin.

(2) din Regulamentul CE nr. 1073/1999, raportul final se întocmește la

finalizarea investigațiilor și conține faptele constatate, prejudiciul

financiar, dacă există și concluziile investigației, acesta constituind probă

admisibilă în procedurile administrative sau judiciare ale statului, însă din

coroborarea acestui text de lege cu dispozițiile art. 10 din Regulamentul (C.E)

nr. 1073/1999, potrivit cărora OLAF poate înainta în orice moment autorităților

contractante din statele membre informațiile obținute în cursul

investigațiilor, se deduce ideea că raportul final al investigațiilor nu este

singurul document care poate conduce la stabilirea unei nereguli.

- greșita

interpretare și aplicare, în cauză, a prevederilor art. 2 din Regulamentul CE

nr. 1848/2006.

Astfel se arată că

din interpretarea acestui text rezultă că beneficiarul fondurilor

nerambursabile este direct răspunzător de prejudicierea bugetului general al

Comunităților, urmare a acțiunii sau omisiunii sale.

În acest context,

aprecierea instanței de fond potrivit căreia intimata a respectat toate

condițiile impuse de Anexa IV la contractul de finanțare, verificând cu

diligență maximă toate ofertele, este, în opinia recurentei, în mod evident

netemeinică, în condițiile în care aceeași instanță admite că una dintre oferte

a fost întocmită în scopul ajutării altei firme pentru obținerea contractului.

- netemeinicia

soluției privind suspendarea soluționării contestației, prin Decizia nr. 5630

din 15 martie 2011.

În acest sens,

susține recurenta că, față de dispozițiile art. 205 alin. (1) și art. 214 alin.

(1) lit. a) C. proc. fisc., posibilitatea suspendării este o prerogativă

conferită de legiuitor organului competent cu soluționarea contestațiilor, în

cazurile strict conferite de lege, astfel că măsura dispusă prin Decizia nr.

5630/2011 este una legală.

instanței de recurs

Examinând cauza prin

prisma motivelor formulate de recurentă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatei, precum și de

înscrisurile noi aflate la dosarul de recurs, Înalta Curte constată că recursul

nu este fondat.

Astfel, se constată

că, în cauză, intimata, beneficiară a unei finanțări nerambursabile în

condițiile Programului Special de Preaderare pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală SAPARD, a contestat procesul-verbal de constatare din 28 ianuarie 2011

și deciziile de soluționare a contestației administrative nr. 5630 din 15

martie 2011, respectiv nr. 21601 din 19 septembrie 2011 prin care, în urma unui

control, efectuat de recurentă, a cărui obiectiv a fost luarea măsurilor ce se

impun ca urmare a constatărilor cuprinse în adresa Oficiului European de Luptă

Antifraudă (în continuare OLAF) nr. D/010006 din 27 octombrie 2010, i-a fost

impusă obligația de restituire parțială a ajutorului financiar nerambursabil

acordat în temeiul contractului de finanțare nr. C1.1217120900034/2005,

încheiat cu fosta Agenție SAPARD - România, pentru procurarea unor utilaje

necesare în vederea realizării proiectului intitulat "Înființarea unei

capacități de abatorizare porcină la SC M. SA, com. Chișcani, județul

Brăila", solicitând, totodată și suspendarea efectelor Deciziei nr.

21601/2011.

Prin motivele de

recurs, recurenta tinde, pe de o parte, la formarea convingerii instanței că

aspectele constatate în adresa OLAF din 27 octombrie 2010 (înregistrată la

APDRP cu nr. 23.480 din 28 octombrie 2010) cât și în Rapoartele de investigare

ale Biroului Vamal de Control (ZKA) Germania nr. A60012/2010-635 din 24 martie

2010 și nr. A60050/2009-6304 din 30 octombrie 2009, pe care procesul-verbal

întocmit de autoritatea națională s-a fondat în totalitate, furnizează

suficiente elemente probatorii pentru demonstrarea faptei culpabile a intimatei

și, pe de altă parte, că existența abaterii sau neregulii presupune implicit,

cel puțin ca potențialitate, existența unui prejudiciu adus bugetului Uniunii

Europene (în continuare UE) ceea ce atrage automat demararea procedurii de recuperare

a sumelor presupus fraudate, nemaifiind, astfel necesară fie efectuarea unei

verificării proprii fie finalizarea investigației demarate în cazul intimatei

prin depunerea raportului final, astfel întocmit de către OLAF.

Acest punct de vedere

nu poate fi însușit de instanța de control judiciar, care constată, dimpotrivă,

că soluția judecătorului fondului, reflectă analiza riguroasă a tuturor

elementelor de fapt și de drept ale litigiului și aplicarea adecvată a normelor

naționale și europene incidente la situația de fapt particulară supusă

evaluării, chiar dacă în raport cu caracterul prematur al emiterii titlului de

creanță, prin care au fost individualizate și stabilite obligațiile de plată în

sarcina intimatei față de lipsa raportului final OLAF, sau a actului de control

al Departamentului de Luptă Antifraudă (în continuare DLAF), respectiv a

rechizitoriului emis de DNA, nu se mai impunea analiza criticilor formulate pe

fondul actelor administrative ce au făcut obiectul controlului de legalitate,

în cauză.

Prin urmare, Înalta

Curte nu își va însuți considerentele instanței de fond referitoare la fondul

actelor administrative contestate.

În acest context,

Înalta Curte constată, în raport de dispozițiile art. 9 alin. (2) în

Regulamentul (CE) nr. 1073/19999 (în continuare Regulament), că singurul

înscris care poate constitui o probă admisibilă în procedurile administrative

sau judiciare ale statelor membre este raportul final de control al OLAF,

respectiv raportul care se întocmește de acest oficiu "sub autoritatea

directorului", la încheierea investigației fiecărui caz în parte.

Prin urmare, toată

corespondența OLAF, referitoare la date obținute pe parcursul unei

investigații, nu poate fi considerată, în raport de dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Regulament decât o sesizare cu caracter extern, o sursă de informații

obținută de acest organism în cursul investigației externe care ar trebui să

genereze deschiderea de către, autoritățile naționale cu atribuții în domeniu,

respectiv APDRP și DLAF a unor controale în cadrul cărora să se stabilească, pe

bază de probe și nu de prezumții, existența unor neregularități în executarea

obligațiilor contractuale, răspunderea persoanelor implicate, prejudiciul

cauzat bugetului UE, cu indicarea prevederilor legale încălcate și

cuantificarea corectă a prejudiciului, astfel produs.

Așadar, o sesizare a

OLAF ar putea genera doar efectuarea unor anchete și investigații proprii ale

recurentei APDRP asupra informațiilor transmise, conform prevederilor O.G. nr.

79/2003 și procedurii stabilite de H.G. nr. 1306/2007 (art. 2 alin. (1 - 12),

art. 8 alin. (1 - 3) și ale DLAF, în acest din urmă caz, raportul DLAF urmând

să stea la baza procesului-verbal de constatare a recurentei-pârâte APDRP,

conform art. 11

1

alin. (5) și (7) din O.G. nr. 79/2003 și art. 2

alin. (13), art. 8 alin. (4) și (5) și art. 9 din H.G. nr. 1306/2007.

Prin urmare, în mod

corect a apreciat instanța de fond că pentru a se proceda la recuperarea

ajutorului financiar acordat beneficiarilor unor contracte cu finanțare europeană,

în urma constatării unor neregularități, este necesar a fi finalizate

investigațiile efectuate asupra proiectelor vizate și respectiv asupra

persoanelor implicate, fie de către OLAF, prin emiterea unui raport final, fie

de către instituțiile cu competență în domeniu la nivel național DLAF, DNA,

respectiv APDRP; așadar, simpla suspiciune de fraudă nu justifică aplicarea

unei sancțiuni administrative care să implice retragerea totală sau parțială a

unui avantaj financiar acordat din bugetul UE.

Este, așadar,

prematur a se proceda la luarea unor măsuri pentru recuperarea eventualelor

prejudicii, ca efect al aplicării sancțiunii administrative prevăzute de art. 5

alin. (1) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995, în absența finalizării

unor investigații administrative sau judiciare, după caz, menite a constata

existența unor neregularități în derularea unor contracte cu finanțare

europeană, și implicit vinovăția persoanelor implicate în derularea unor astfel

de contracte.

În cazul societății

intimate, APDRP, în baza informațiilor comunicate de OLAF, a procedat direct la

demararea procedurii de recuperare a prejudiciului, prin emiterea unui

proces-verbal de constatare cu valoare de titlu de creanță, fără a efectua, în

prealabil, propria investigație administrativă în legătură cu executarea

contractului de finanțare încheiat cu intimata, în raport cu suspiciunile de

fraudă în legătură cu care a fost informată de OLAF, sau fără a avea rezultatul

final al unei astfel de investigații efectuate de OLAF (raportul final), DLAF

(act de control), sau DNA (rechizitoriu), după caz.

Prin urmare,

prevederile Regulamentului (C.E) nr. 2185/1996 în sensul că raportul OLAF ar

constitui dovadă admisibilă în acțiunile administrative sau judecătorești din

statul membru nu sunt aplicabile, în cauză, deoarece OLAF nu a transmis un

raport final al investigațiilor privind aceste achiziții așa încât în mod

greșit, autoritatea recurentă, calificând sesizarea OLAF ca fiind act de

control, a apreciat că, în cazul intimatei, se impune aplicarea sancțiunii

administrative privind retragerea sprijinului financiar (art. 5 alin. (1) lit.

c) din Regulamentul (CE) nr. 2988/95) și a luat măsurile necesare pentru

recuperarea parțială a finanțării de care a beneficiat intimata, prin emiterea

procesului-verbal de constatare nr. 2009 din 28 ianuarie 2011, cu valoare de

titlu de creanță.

În fine, ceea ce

omite recurenta să menționeze este practica sa contradictorie în procedura de

soluționare a contestațiilor, ulterior momentului aprobării notei nr. 4457/870

din 28 februarie 2011 emisă de directorul APDRP, în care se face referiri la

"necesitatea deținerii unui material probatoriu clar, relevant și

consistent", precum și la necesitatea existenței unui raport final al OLAF

pe fiecare caz, întocmit în baza unui act de control, dar și la faptul că

actele și constatările Agenției trebuie să fie comunicate în integralitate

societății verificate pentru a i se respecta dreptul la apărare.

Astfel, deși în cazul

intimatei s-a luat inițial măsura suspendării soluționării contestației, până

la primirea, după caz, a raportului final OLAF, a notei de control DLAF sau a

rechizitoriului DNA iar ulterior prin admiterea în parte a contestației a fost

redus debitul la 1.680.881,205 RON, în cazul altor societăți comerciale, aflate

în situații similare, în considerarea acelorași argumente, aceeași autoritate

publică a dispus anularea actului de control contestat. (ex. debitului

constituit în sarcina SC A. SRL, în baza procesului-verbal nr. 2202 din 28

ianuarie 2011, precum și toate documentele subsecvente, au fost anulate prin

Decizia de soluționare a contestației nr. 211555 din 16 septembrie 2011

formulată de această societate și înregistrată la Agenția de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit sub nr. 3900 din 21 februarie 2011).

Pentru considerentele

menționate, Înalta Curte apreciază că încheierea procesului-verbal de

constatare nr. 2009 din 28 ianuarie 2011 pe baza doar a sesizării OLAF și a

unor constatări efectuate de inspectori a Biroului Vamal de Control Germania,

este prematură, deoarece nu este vorba de o investigație finalizată printr-unul

din actele anterior menționate, astfel încât să se poată stabili și gradul de

implicare al societății verificate, precum și proporționalitatea sancțiunii

aplicate.

În concluzie, în

lipsa unui raport final al OLAF asupra investigației sau a unor verificări

administrative sau judiciare, efectuate de autoritățile naționale cu competențe

în materie, conform dispozițiilor normative anterior nominalizate, întocmirea

procesului-verbal de constatare atacat în cauză, și implicit deciziile de

soluționare a contestațiilor, nu au suport legal.

În raport de această

concluzie, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte

critici de nelegalitate invocate de recurentă.

Având în vedere

elementele reținute, Înalta Curte apreciază că recursul nu este întemeiat, iar

în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins, fără a nega, însă

posibilitatea refacerii procesului-verbal de constatare în condițiile legii, în

situația în care prin raportul final OLAF, prin nota de control DLAF sau prin

rechizitoriu DNA se va constata că fondurile nerambursabile acordate prin

programul SAPARD au fost fraudate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți

pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva Sentinței civile nr. 314 din 19

octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2013.

Procesat

de GGC - NN