ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 362/2015

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 294/42/2012, reclamanta SC T.A.P. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.), solicitând anularea deciziei nr. 23869 din 14 octombrie 2011 de soluționare a contestației din 06 iunie 2011, admiterea contestației și anularea procesului-verbal de constatare din 03 mai 2011 privind proiectul „Investiție nouă - construcție abator porci în comuna Poșta Câlnău, județul Buzău, beneficiar SC T.A.P. SRL, iar, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 23869 din 14 octombrie 2011 până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 195 din data de 30 mai 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ, ca neîntemeiată, și a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. Recursul exercitat de reclamanta SC T.A.P. SRL Împotriva sentinței nr. 195 din data de 30 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta SC T.A.P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Hotărârea instanței de recurs Prin decizia nr. 1731 din data de 2 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamanta SC T.A.P.

SRL, a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la petitul subsidiar, formulat de recurenta-reclamantă, prin prisma faptului că neregularitățile invocate prin actele întocmite de autorități vizează doar o parte din fondurile nerambursabile aferente achiziției liniei de abatorizare, iar, în soluționarea petitului principal, a analizat în mod selectiv și în termeni generali motivele de nelegalitate invocate de reclamantă împotriva actelor administrative contestate atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin răspunsul la întâmpinare, limitându-se doar la redarea situației de fapt expuse în conținutul notei de control nr. 7/335/2010/2011, întocmită în urma verificărilor întreprinse de către D.L.A.F.

cu privire la implementarea de către SC T.A.P. SRL a proiectului din 19 iunie 2006 - „Investiție nouă - construcție abator porci în comuna Poșta Câlnau, județul Buzău", finanțat din Programul SAPARD și la redarea necenzurată a punctului de vedere expus de intimata-pârâtă prin întâmpinare; o astfel de atitudine echivalează cu o necercetare judecătorească completă a fondului cauzei, aspect de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil. S-a reținut de către instanța de control judiciar că relevant, în acest sens, este faptul că, deși prin răspunsul la întâmpinare recurenta-reclamantă, față de constatările D.L.A.F.

în sensul că neregulile constatate au vizat doar procedura de achiziție a liniei de abatorizare și au generat un prejudiciu estimat de 355.633,51 RON, fără TVA, echivalentul a 93.136,27 euro, fără TVA, a formulat un petit subsidiar, instanța de fond nu a analizat cauza și sub acest aspect, prin prisma aplicării principiului proporționalității, consacrat în practica Curții Europene de Justiție.

Astfel, instanța de fond va trebui să analizeze și în ce măsură împrejurarea că pentru o parte din fondurile nerambursabile s-a invocat existența unor „neregularități" în sensul art. 17 alin. (1), (3) și (5) din anexa 1 la contractul de finanțare și a Legii nr. 316/2001, care ar putea atrage neeligibilitatea cheltuielilor în valoare de 355.633,51 RON, fără TVA, poate constitui un motiv de rambursare a sumei de 1.474.758,41 RON, respectiv a întregii finanțări nerambursabile folosită efectiv la executarea proiectului aprobat, prin prisma scopului în care Programul SAPARD a fost reglementat, dar și a principiul proporționalității, în aplicarea căruia C.E.J. a stabilit că „sancțiunile din dreptul intern trebuie să fie totdeauna proporționale cu gravitatea abuzului" (cauza C-146/05, hotărârea din 27 septembrie 2007, Collee KG și Finanzanet), iar „măsura să nu depășească ceea ce este necesar pentru că devine improprie scopului urmărit" (cauza C-45/2006, Câmpina).

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a casat sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru a analiza cauza sub toate aspectele, să examineze în ce măsură obiectivele urmărite de sancțiunea aplicată sunt de natură să justifice consecințe economice negative asupra recurentei-reclamante și să răspundă motivelor și apărărilor invocate de ambele părți, inclusiv prin prisma înscrisurilor noi depuse în recurs, statuând motivat și argumentat asupra răspunderii contractuale a recurentei-reclamante, cu indicarea temeiurilor de drept și de fapt care i-au format convingerea asupra soluției pronunțate în cauză. Hotărârea instanței de rejudecare Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 294/42/2012*, nemaifiind administrate alte înscrisuri în rejudecare.

Prin sentința civilă nr. 183 din 24 septembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ, ca neîntemeiată; - a respins excepția prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii, invocată de reclamantă; - a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă; - a anulat în parte decizia nr. 23869 din 14 octombrie 2011 și procesul-verbal de constatare din 03 mai 2011, emise de pârâtă, pe care le-a menținut pentru debitul în cuantum de 355.633,51 RON, fără TVA (echivalentul sumei de 93.136,27 euro, fără TVA). Pentru a pronunța această soluție, instanța de rejudecare a reținut următoarele: Între pârâta A.P.D.R.P., în calitate de autoritate contractantă, și reclamanta SC T.A.P.

SRL, în calitate de beneficiar, a fost încheiat, la data de 19 octombrie 2006, contractul pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile Programului special de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală (SAPARD). Astfel, beneficiarului i-a fost acordată finanțare nerambursabilă pentru realizarea proiectului intitulat „Investiție nouă - construcție abator porci în comuna Poșta Câlnău, județul Buzău”, valoarea totală eligibilă a proiectului fiind estimată la 3.067.922 RON, iar autoritatea contractantă angajându-se să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 1.533.961 RON. Durata de valabilitate a contractului cuprinde perioada de execuție a proiectului, la care se adaugă 5 ani de la data ultimei plăți efectuată de autoritatea contractantă, conform art. 2 alin. (2) din contractul cadru de finanțare.

Contractul a fost modificat ulterior prin mai multe acte adiționale, respectiv nr. 1 - 6, în privința duratei de execuție a proiectului, termenul limită de finalizare fiind stabilit la data de 31 martie 2009. Proiectul a fost finalizat de reclamantă în cadrul duratei de execuție, autoritatea contractantă efectuând în totalitate plățile în sumă de 1.474.758,4 RON către beneficiar. Ulterior implementării proiectului, prin nota de informare din 19 ianuarie 2011, Departamentul de luptă antifraudă din cadrul Comisiei Europene (DLAF) a adus la cunoștință pârâtei A.P.D.R.P. o serie de nereguli cu privire la implementarea a proiectului de către reclamantă.

Astfel, Oficiul European de Lupta Antifraudă (OLAF) a efectuat un control complex care a vizat verificarea autenticității ofertelor, contractelor și facturilor înaintate de diverși furnizori de echipamente pentru procesarea cărnii, documente folosite de companiile românești în sprijinul cererilor pentru finanțare din fonduri SAPARD. Unele dintre controale au vizat participarea companiei italiene B.E. SRL, având ca reprezentanță în România firma B.E. SRL. În privința contractului încheiat de reclamantă, achiziția de echipamente de abatorizare s-a desfășurat pe baza ofertelor a trei societăți italiene: B.E. SRL (având ca reprezentanță în România societatea B.E. SRL), C. SRL și E.S. SRL. Misiunea de control a implicat verificări efectuate de OLAF și de Garda Financiară din Italia la sediile acestor societăți italiene, precum și verificări efectuate în România de DLAF, la sediul companiei B.E.

SRL. În nota de informare din 19 ianuarie 2011, se consemnează că, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că firma C. SRL a confirmat faptul că oferta făcută în numele său și prezentată de SC T.A.P. SRL în sprijinul solicitării de fonduri SAPARD, nu era autentică, în sensul că: semnătura de pe ofertă nu era cea a domnului P., reprezentantul legal al firmei C. SRL; oferta nu era elaborată de societatea C. SRL. În declarația sa, domnul P. a precizat că transmisese hârtie neimprimată cu antetul firmei și, probabil și ștampila firmei, domnului U., din societatea B.E. SRL din România, pentru ca acesta să poată transmite oferte potențialilor beneficiari români în numele domniei sale. Declarația domnului P. pare să indice faptul că acesta nu a știut de oferta ce se presupune că a fost transmisă în numele C. SRL, ofertă identificată de OLAF în biroul domniei sale în timpul controlului la fața locului.

În raportul de control întocmit de reprezentanții Gărzii Financiare italiene în prezența domnului P., acesta a specificat că domeniul principal de activitate al firmei C. SRL este producerea și vânzarea sistemelor de spălare și epurare a apei, precum și faptul că firma C. SRL nu a pregătit oferte pentru linii de abatorizare și, de asemenea, nici nu a furnizat niciodată linii de abatorizare. Domnul P. a accentuat faptul că nu are cunoștințe adecvate despre echipamentele legate de acest domeniu de activitate. Or, oferta către SC T.A.P. SRL viza furnizarea unei linii de abatorizare complete. În aceste condiții, s-a concluzionat că oferta C. SRL a fost fabricată astfel încât să întrunească cerințele licitațiilor din cadrul programului SAPARD și că firma C. SRL nu are nici capacitatea, capabilitatea și nici intenția de a furniza echipamentele în cauză.

În schimbul unei „oferte suport” firma C. SRL poate beneficia de avantajul de a furniza către ofertantul câștigător anumite părți mai mici ale echipamentelor incluse în domeniul principal de activitate și care să fie incluse în echipamentul complet de abatorizare. Cu ocazia verificărilor conjugate la firma B.E. SRL au fost găsite documente și informații în format electronic în cuprinsul cărora s-a putut identifica versiunea electronică a ofertei care se presupune că a fost transmisă de firma C. SRL. Cu ocazia verificărilor pe teren din data de 02 aprilie 2009 ale OLAF cu Garda Financiară italiană la firma E.S. SRL aceasta a confirmat că oferta depusă la SC T.A.P. SRL este autentică. Totuși, în cuprinsul acelorași documente electronice prelevate de la B.E.

SRL, a fost identificat draft-ul ofertei firmei E.S. SRL. OLAF a considerat, în aceste condiții, că toate ofertele au fost pregătite de aceeași persoană, domnul U., la sediul B.E. SRL și/sau la sediul B.E. SRL, unde domnul U. era încadrat ca reprezentant de vânzări. În cadrul aceluiași control la sediul B.E. SRL a fost găsit draft-ul comenzii din 11 aprilie 2006, care se referă la oferta din 25 februarie 2006, dovezi care arată că decizia referitoare la cine urma să câștige procedura de licitație, ce tip de echipament să fie achiziționat fusese deja luată, iar procedurile de licitație s-au desfășurat ulterior numai pentru a se încadra în regulile programului SAPARD.

Având în vedere informațiile și documentația obținută, OLAF a menționat în nota de informare că, în privința cererii SAPARD depuse de reclamantă, aceasta conținea o ofertă falsă și că achiziția liniei de abatorizare prin proiect a fost aranjată, deoarece toate cele trei oferte de licitație au fost găsite la sediul B.E. SRL. S-a solicitat pârâtei să considere această adresă de informare, împreună cu raportul de control anexat, ca „descoperire administrativă primară”, potrivit prevederilor art. 35 din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 în ceea ce privește finanțarea politicii agricole comune. De asemenea, OLAF a considerat că trebuie aplicate penalități administrative, însemnând recuperarea totală a fondurilor, în conformitate cu art. 5 alin. (1) lit. c) din Regulamentul nr. 2988/95.

Ca urmare a acestei solicitări a OLAF, APDRP a întocmit procesul-verbal de constatare din 03 mai 2011 privind proiectul al cărui beneficiar este SC T.A.P. SRL, apreciind că nu este necesară audierea beneficiarului, întrucât misiunea a fost declanșată ca urmare a sesizării transmise de OLAF, instituție cu competențe specifice în controlul și verificarea fondurilor comunitare. Reținând concluziile expuse de OLAF în sesizarea din 19 ianuarie 2011, pârâta a considerat că beneficiarul finanțării a avut cunoștință de manipularea procedurii de achiziții și, în conformitate cu prevederile contractului de finanțare și anexele la acesta, este singurul răspunzător în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului, incluzând modul de desfășurare a procedurilor de selecție și achiziții, beneficiarul trebuind să se asigure de corectitudinea desfășurării acestora în condițiile în care societățile ofertante au fost invitate de acesta la selecțiile de oferte.

Prin procesul-verbal de constatare a fost stabilit debitul în valoare totală de 1.474.758,4 RON, la care se adaugă majorările și penalitățile calculate conform legislației în vigoare în caz de neplată, reprezentând valoarea integrală a finanțării nerambursabile, contractul de finanțare fiind reziliat. Împotriva acestui proces-verbal reclamanta a formulat contestație înregistrată sub nr. 12492 din 06 iunie 2011, soluționată de pârâtă prin decizia nr. 23869 din 14 octombrie 2011, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, reținând, în esență, că: beneficiarul nu a putut face dovada modului în care au fost transmise invitațiile de ofertare către cele trei firme din Italia, respectiv cum au fost recepționate ofertele acestora; concluziile din nota de control a DLAF din 16 septembrie 2011 confirmă aspectele menționate în adresa OLAF din 19 ianuarie 2011 și întăresc aspectul că beneficiarul a avut cunoștință de manipularea procedurii de selecție a ofertelor.

Reclamanta a solicitat instanței anularea deciziei nr. 23869 din 14 octombrie 2011 și, în consecință, a procesului-verbal de constatare înregistrat la APDRP din 03 mai 2011, solicitând și suspendarea executării deciziei, în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În privința cererii de suspendare a executării formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a reținut că împrejurările invocate de reclamantă nu constituie un caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, iar, în ceea ce privește paguba iminentă, susținerile reclamantei nu sunt suficiente pentru îndeplinirea condiției, în lipsa unor probe concrete privind amploarea măsurii dispuse de autoritatea publică în raport de situația economică a societății.

Cu referire la excepția prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii, invocată de reclamantă, Curtea de apel a reținut că este neîntemeiată, având în vedere că, potrivit art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților europene, „termenul de prescripție a acțiunii este de patru ani de la momentul în care neregula menționată la art. 1 alin. (1) a fost săvârșită”. Întrucât, din actele dosarului, rezultă că, deși contractul de achiziție a liniei complete de abatorizare a fost încheiat la data de 23 octombrie 2006, plățile efectuate de reclamantă pentru utilajele achiziționate de la furnizorul B.E. SRL au fost efectuate în perioada 2007 - 2009, iar de la data ultimei plăți efectuate începe să curgă termenul de prescripție a acțiunii pentru sancționarea abaterii invocate de pârâtă.

Pe fondul cauzei, în raport cu dispozițiile art. 3, art. 9 și art. 10 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 privind anchetele efectuate de către Oficiul European de Lupta Antifrauda (OLAF), ale art. 1 alin. (1) și (2), art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (1) din Regulamentul nr. 2988/95, ale art. 5 alin. ultim din Regulamentul (CE) nr. 2185/96 privind verificările pe teren și inspecțiile efectuate de Comisie în vederea protejării intereselor financiare ale Comunităților Europene împotriva fraudei și a altor abateri și ale art. 11 1 din O.G.

nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător prevăd cooperarea între autoritățile române și OLAF, Curtea de apel a reținut că în mod corect pârâta a avut în vedere sesizarea OLAF, rapoartele Gărzii Financiare italiene, documente care constituie mijloace de probă, cât timp nu au fost anulate sau revocate, precum și nota de control a DLAF și că, până la soluționarea cauzei, a fost întocmit și raportul final al OLAF, conținând aceleași concluzii ca nota de informare.

Instanța a înlăturat apărarea reclamantei referitoare la lipsa culpei în verificarea relațiilor dintre firmele participante la procedura de achiziție a liniei de abatorizare, deoarece, astfel cum s-a constatat cu ocazia verificărilor efectuate de DLAF, deși invitațiile de ofertare, respectiv ofertele furnizorilor externi erau datate și înregistrate, reprezentanții reclamantei nu au putut face dovada modului în care documentele invocate au fost transmise și, ulterior, recepționate de la furnizorii din Italia, iar, la sediul SC T.A.P. SRL, echipa de control nu a identificat, în original, ofertele furnizorilor externi pentru echipamente. Curtea de apel a reținut că aceste documente nu au fost prezentate nici ulterior sesizării instanței, până la soluționarea cauzei, iar, sub acest aspect, reclamantei îi revenea sarcina probei privind modul de selectare și de verificare a ofertelor furnizorilor.

Totodată, reprezentanta firmei de consultanță la care se referă reclamanta, doamna P.N., a declarat echipei de control DLAF că nu a fost implicată în emiterea invitațiilor și recepționarea ofertelor, ci numai a furnizat reclamantei informații cu privire la documentele care trebuiau depuse, astfel încât să corespundă cerințelor SAPARD. Curtea de apel a mai constatat că, în cauză, reclamanta nu a administrat probe din care să reiasă o situație contrară celor afirmate de reprezentanta firmei de consultanță, iar, pe de altă parte, neîndeplinirea eventualelor obligații contractuale de către firma de consultanță nu o exonerează pe reclamantă de răspundere cu privire la selecția și verificarea ofertanților, întrucât trebuia să manifeste profesionalism, eficiență și vigilență în conformitate cu cele mai bune practici cu ocazia selecției ofertelor pentru realizarea proiectului.

Astfel, în conformitate cu prevederile contractul de finanțare din 19 octombrie 2006: - art. 1 alin. (1) din anexa I - „Prevederi generale”: „nu sunt eligibile costurile oricăror servicii, bunuri și lucrări care depășesc echivalentul în RON a 10.000 euro, pentru care beneficiarul nu a obținut oferte de la cel puțin trei furnizori.

Beneficiarul va fi singurul răspunzător în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului”; - art. 1 alin. (2) din anexa I - „Prevederi generale”: „beneficiarul trebuie să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu acest contract”; - art. 1 alin. (4) din anexa I - „Prevederi generale” și art. 20 din anexa IV: beneficiarul are obligația să se asigure că ofertele provin de la candidații aleși, că acestea sunt conforme, în sensul că răspund în cea mai mare parte cerințelor din cererile de ofertă și sunt transmise de entități economice reale și verificabile din punct de vedere al emitentului și al conținutului.

Atribuirea contractelor trebuie să fie în strictă concordanță cu principiul liberei concurențe, al transparenței, al respectării parametrilor de calitate ai obiectelor achizițiilor și ai eficienței utilizării fondurilor. În aceste condiții, față de constatările OLAF, coroborate cu rezultatul controlului efectuat de autoritățile naționale - DLAF, în mod corect pârâta a reținut că, în procedura de selecție de oferte pentru atribuirea contractului de achiziție de bunuri - linie de abatorizare, oferta din 21 septembrie 2006, depusă în numele SC C. SRL nu a reprezentat manifestarea reală de voință, neechivocă, a acestei firme, făcută cu intenția de a o angaja din punct de vedere juridic. Oferta nu a fost întocmită și semnată de persoanele abilitate din cadrul SC C. SRL.

Reprezentantul acestei firme a precizat la data de 06 septembrie 2011 că reclamanta nu a solicitat firmei C. SRL o ofertă pentru furnizarea de echipament pentru abator, iar oferta din dosarul achiziției de bunuri din 21 septembrie 2006 nu este similară în ceea ce privește forma și conținutul cu tipurile de oferte folosite în mod frecvent în cadrul firmei C. SRL, nici în perioada respectivă, nici în alte perioade. De asemenea, firma C. SRL nu avea capacitatea și nici capabilitatea de a furniza echipamentul licitat, care are ca obiect principal de activitate producția și vânzarea de sisteme de spălare și de purificare a apei, iar societatea nu a elaborat niciodată oferte de licitație pentru furnizarea liniilor de abatorizare.

Așadar, în mod corect pârâta a reținut neregula constând în achiziționarea unor echipamente în cadrul unei proceduri de licitație în care cele trei oferte prezentate nu au avut caracter independent. Instanța a considerat, însă, că nu poate fi reținută săvârșirea acestei abateri cu intenție de către reclamantă, având în vedere și rezoluția din 22 octombrie 2013 dată în Dosarul nr. 111/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție. Pe de altă parte, însă, faptul că, prin rezoluția respectivă s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de administratorul societății reclamante pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 18 1 alin. (1) și (3) și art. 18 2 din Legea nr. 78/2000 nu înlătură răspunderea societății pentru neregula reținută, cât timp această neregulă implică numai culpa, ca formă a vinovăției, iar nu intenția - necesar a fi îndeplinită pentru reținerea săvârșirii infracțiunilor indicate.

În ceea ce privește nelegalitatea deciziei contestate prin prisma necomunicării notei de control a DLAF și a inexistenței rechizitoriului DNA, Curtea de apel a considerat că sunt neîntemeiate susținerile reclamantei, pentru aceleași considerente cu cele reținute în soluționarea cererii de suspendare a executării actului administrativ. Curtea de apel a înlăturat și susținerea reclamantei în sensul că pârâta își invocă propria culpă, deoarece, deși avea mijloacele necesare pentru a verifica participanții la licitație, nu a întreprins niciun control. Curtea de apel a apreciat că sunt întemeiate susținerile reclamantei în ceea ce privește suma de rambursat, constatând excesivă sancțiunea administrativă a restituirii întregului ajutor financiar acordat, aplicată de autoritatea pârâtă.

În raport cu prevederile art. 4 alin. (1) și art. 5 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene și ale art. 17 din anexa I a contractului de finanțare, Curtea de apel a constatat că autoritatea competentă are un drept de apreciere asupra sancțiunii administrative pe care o consideră necesară și adecvată scopului propus, putând opta pentru retragerea totală sau parțială a avantajului, în funcție de toate circumstanțele cauzei - între care gradul de vinovăție a beneficiarului, tipul concret al abaterii - faptă omisivă sau comisivă, efectele concrete asupra bugetului Uniunii.

Or, în speță, față de situația de fapt reținută și de forma de vinovăție a reclamantei, având în vedere și prejudiciul estimat prin nota de control întocmită de DLAF la suma de 355.633,51 RON, fără TVA, echivalentul a 93.136,27 euro, fără TVA (sumă rambursată de pârâtă pentru echipamentele aferente liniei de abatorizare, achiziționate de la furnizorul B.E. SRL), Curtea de apel a considerat că se impune rambursarea numai a acestei sume. Consacrând admisibilitatea, ca probă în fața autorităților instanțelor naționale, a constatărilor OLAF, Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 nu le conferă un caracter absolut, de neînlăturat. Dimpotrivă, conform tezei finale a art. 9 alin. (2) din Regulament, acestea sunt supuse acelorași reguli de apreciere ca și cele aplicabile rapoartelor administrative redactate de inspectorii autorităților naționale, având aceeași valoare probatorie.

În raport cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (hotărârea din 13 decembrie 1979, Haner c. Land Rheinland-Pfalz, C-44/79; Cauza R. c. Intervention Board, ex parte E.D.&F.Man Sugar Ltd, c - 181/84) și fără a înlătura responsabilitatea beneficiarului în respectarea obligației de implementare a proiectului cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu prevederile contractului de finanțare, Curtea de apel a reținut că, în contextul factual rezultat din probe, măsura administrativă dispusă de autoritatea emitentă are caracter excesiv, disproporționat în raport cu împrejurările pe care s-a întemeiat și cu interesul public urmărit, o măsură de recuperare parțială a avantajului acordat fiind aptă să asigure îndeplinirea scopului sancțiunii.

De altfel, instanța a reținut că pârâta nu a dovedit necesitatea recuperării întregii sume acordate beneficiarului. Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței civile nr. 183 din 24 septembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta SC T.A.P. SRL, prin administrator judiciar Casa de Insolvență M. IPURL, și pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. 1. Recursul formulat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta - pârâtă a prezentat pe larg situația de fapt, concluzionând că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente, motiv de recurs subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Astfel, instanța de fond în mod greșit a interpretat și aplicat prevederile Regulamentului nr. 2988/1995 al Consiliului Europei, respectiv a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din acest act normativ ce reglementează principiul proporționalității. Având în vedere jurisprudența comunitară, instanța de fond a apreciat greșit că deși au rezultat date suficiente privind neglijența beneficiarului, măsura administrativă proporțională nu poate fi restituirea întregii finanțări ci numai acelei cheltuieli în conexitate cu unele abateri. Această abordare a instanței excede cadrul legal intern și comunitar, iar Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în calitate de autoritate contractantă, are dreptul și obligația de a supraveghea modului de derulare a fiecărui control și de a dispune măsurile preventive și sancționatorii stabilite de lege și dispozițiile contractului, beneficiarul fiind singurul răspunzător pentru implementarea proiectului.

Toate constatările prezentate în procesul - verbal din 3 mai 2011 sunt considerate de OLAF fapte intenționate prin care s-a încercat fraudarea bugetului UE, solicitându-se recuperarea întregului ajutor financiar acordat. Selecția a minim trei ofertanți presupune studierea pieței furnizorilor din domeniul vizat și alegerea acelora care erau independenți și eligibili să participe în calitate de furnizori în cadrul unui proiect implementat de SAPARD. În cauză este relevant faptul că una din oferte s-a dovedit a fi falsă, intenționându-se obținerea unor fonduri nerambursabile prin fraudă. Regula impusă prin contractul de finanțare este existența a trei oferte valabile în cadrul achizițiilor ce depășesc valoarea de 10.000 euro, iar împrejurarea că una din cele trei oferte a fost falsă are drept consecință anularea, având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995.

Este evident că folosirea unei oferte false în procesul de achiziție reprezintă o neregulă, prin aceasta nerespectându-se principiul liberei concurențe, al transparenței și al eficienței utilizării fondurilor. Plecând de la definiția neregulilor, așa cum sunt definite în Titlul II din Regulamentul CE nr. 2988/1995 și ținând cont de natura și gravitatea neregulilor care implică depunerea intenționată de documente false, Oficiul European de Luptă Antifraudă are competența de a impune aplicarea de sancțiuni administrative care să implice recuperarea totală a fondurilor nerambursabile. Relevante sunt și clauzele contractului de finanțare, ignorate de instanța de fond, respectiv dispozițiile art. 17 care prevede consecințele juridice în caz de încălcare de către beneficiar.

Conform art. 4 din Regulamentul CE nr. 2988/1995, orice abatere atrage retragerea avantajului obținut nejustificat, iar excepția prevăzută la art. 5 din același act normativ, coroborat cu art. 17 alin. (4) din contractul de finanțare, este ca în cazul abaterilor intenționate sau săvârșite din neglijență, sancțiunea este de a se retrage ajutorul nerambursabil. Diferența care atrage aplicarea sau nu a principiului proporționalității sancțiunii este dată de intenția sau neglijența în săvârșirea abaterii, care în speță este dovedită și reținută chiar de prima instanță. Folosirea unei oferte false se poate încadra, cel puțin în noțiunea de neglijență pe care atât OLAF cât și DLAF a reținut-o, iar atâta timp cât neglijența beneficiarului este dovedită, evident că aplicarea principiului proporționalității nu are suport legal.

În consecință, se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca nefondate. 2. Recursul formulat de reclamanta SC T.A.P. SRL Prin recursul declarat de recurenta - reclamantă, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii în tot a acțiunii, anularea deciziei nr. 23869 din 14 octombrie 2011 și a procesului - verbal de constatare din 3 mai 2011 privind proiectul „Investiție nouă - construcție abator porci în comun Poșta Câlnău, județul Buzău” beneficiar

SC T.A.P. SRL

Astfel, în mod greșit, prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 2988/1995, care stabilește atât termenul cât și momentul de la care începe să curgă, respectiv momentul săvârșirii abaterii, dispozițiile actului normativ indicat cât și de art. 112 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 și art. 11 alin. (5) din Normele Metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, fiind edificatoare. În mod greșit au fost interpretate de instanță dispozițiile art. 36 și art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, fără să țină cont că SC T.A.P. se află în procedura insolvenței și față de dispozițiile legal invocate se impunea suspendarea cauzei.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale, respectiv a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995 coroborat cu art. 1 și 2 din anexa 1 a contractului din 19 octombrie 2006, reținând greșit culpa societății în implementarea proiectului. Astfel, societatea în calitate de beneficiar a acționat cu bună credință pentru accesarea fondurilor europene apelând la serviciile unei firme de consultanță, urmând toți pașii prevăzuți de legislația în vigoare în derularea procesului de achiziție, cu respectarea principiului transparenței și chiar intimata a dat aviz favorabil pentru desfășurarea proiectului. Societatea și-a îndeplinit obligațiile contractuale, neregularitățile evidențiate în notele de control fiind săvârșite de către terți, nefiind culpa subscrisei în condițiile în care au fost respectate toate obligațiile contractuale și legale în desfășurarea procesului de achiziție publică.

Instanța de fond nu a făcut o cercetare aprofundată, reală și obiectivă a probatoriului administrat, motivând sentința prin reluarea concluziilor din notele de constatare întocmite de DLAF și OLAF. Astfel, instanța nu a analizat dovezile și concluziile rezoluției din 22 octombrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din care rezultă că răspunderea pentru implementarea proiectului se referea la acele obligații ce țin de modul de gestionare a fondurilor. Societatea a acționat în mod legal și a înregistrat prin intermediul firmei de consultanță, toate cererile de oferte, și ofertele transmise și era imposibil să descopere faptele dolosive ale ofertanților, neavând capacitatea materială și juridică pentru a desfășura astfel de acțiuni.

Instanța de fond nu a ținut cont de principiul ad impossibilium, nulla obligatio, organele de control formulând concluzii incerte cu privire la culpa societății reclamante în procedura de achiziție a liniei de abatorizare. Constatările făcute de OLAF și DLAF, demonstrează caracterul incert al faptelor reținute în sarcina celor trei operatori economici italieni, dar și faptul că în privința SC T.A.P. nu au fost reținute nereguli ci doar suspiciuni. Din probatoriul administrat, nu rezultă vreo legătură, relație sau corespondență prealabilă existentă între operatorii economici ofertanți și SC T.A.P. SRL Caracterul incert al faptelor săvârșite de cei trei ofertanți dar și lipsa oricărei probe cu privire la implicarea reprezentanților SC T.A.P.

SRL în procedura de trimitere și recepționare a ofertelor sunt întărite de concluziile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul penal nr. 111/P/2010, având în vedere că prin rezoluția din 22 octombrie 2013 s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva administratorilor SC T.A.P. SRL sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) și (3) și art. 182 din Legea nr. 78/2000, întrucât faptele nu există și nu au fost săvârșite de aceștia. În rejudecare, instanța nu a dat eficiență principiului in dubio pro debitore/reo, deși în cauză nu există probe din care să rezulte folosirea de către societate a unor metode nelegitime sau frauduloase referitoare la obținerea ofertelor participante la procedura de achiziție, motiv pentru care, dubiul creat nu a putut fi răsturnat.

Ca urmare, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 coroborat cu dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., se impune admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare la recursul declarat de SC T.A.P. SRL, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat. Hotărârea instanței de recurs Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate de ambele recurente se constată că recursurile sunt nefondate. Recurenta - reclamantă a fost beneficiara unor finanțări nerambursabile în cuantum de 1.533.961 RON pentru realizarea proiectului intitulat „Investiție nouă - construcție abator porci în comuna Poșta Câlnău, Județul Buzău” fiind încheiat contractul cu o durată de 5 ani.

Oficiul European de Luptă Antifraudă - OLAF, prin nota de informare din 19 ianuarie 2011, a adus la cunoștință Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit o serie de nereguli cu privire la implementarea proiectului „Investiție nouă - construcție abator porci în comuna Poșta Câlnău, Județul Buzău” concluzionând că achiziția liniei de abatorizare a fost „aranjată”, motiv pentru care se impune recuperarea totală a fondurilor alocate, conform art. 5 alin. (1) lit. e) din Regulamentul nr. 2988/1995. Prin procesul - verbal de constatare încheiat la data de 2 mai 2011 de către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, s-a stabilit că SC T.A.P. datorează un debit în valoare de 1.474.758,40 RON, la care se adaugă majorări și penalități, cuantumul debitului reprezentând valoarea integrală a finanțării nerambursabile.

Prin decizia de soluționare a contestației din 14 octombrie 2011, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de SC T.A.P. împotriva procesului - verbal de constatare, Comisia de soluționare a contestației apreciind că beneficiarul, respectiv SC T.A.P. este direct răspunzător de modul de desfășurare a procedurilor de selecție și achiziție. Instanța de fond, în rejudecare a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și a admis în parte acțiunea, fiind anulată în parte decizia de soluționare a contestației nr. 23869/2011 și procesul - verbal de constatare din 03 mai 2011, pe care le-a menținut cu privire la debitul de 355.633 RON, fără TVA (echivalentul a 93.136,27 euro).

Recurenta - reclamantă critică sentința pronunțată de prima instanță din perspectiva motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Un prim motiv de recurs vizează respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune din perspectiva dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Regulamentul nr. 2988/1995. Potrivit dispozițiilor legale menționate, „termenul de prescripție al acțiunii este de patru ani de la momentul în care neregula menționată la art. 1 alin. (1) a fost săvârșită” Contrar susținerilor recurentei, se reține că, instanța de fond, la soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, nu s-a raportat doar la dispozițiile art. 3 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 2988/1995 în ceea ce privește curgerea termenului de prescripție ci la dispozițiile contractuale și plățile efectuate pentru utilajele achiziționate de la furnizorul B.E.

SRL, ținând cont și de abaterea invocată de pârâtă în raport de care excepția invocată a fost corect respinsă de instanță. Nu trebuia omis nici faptul că neregula reținută, derivă din contractul de achiziție publică, plățile aferente contractului fiind efectuate în perioada 2007 - 2009, în cauză fiind incidente și dispozițiile art. 3 alin. (1) pct. 2 prin raportare și la dispozițiile art. 3 alin. (2) pct. 2 din Regulamentul CE nr. 2988/1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunității Europene.

Nici critica vizând încălcarea dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, nu poate fi reținută, având în vedere că obiectul prezentei acțiuni nu vizează realizarea unei creanțe asupra debitorului sau bunurilor sale iar instanța de contencios administrativ este investită să analizeze legalitatea unor acte administrative emise în procedura de verificare derulată în raport de Regulamentul CE nr. 2988/1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunității Europene. Este adevărat că unul dintre principalele efecte ale deschiderii procedurii insolvenței este suspendarea de drept a acțiunilor individuale desfășurate de creditori împotriva debitorului, dar în prezenta cauză pe lângă faptul că obiectul acțiunii nu vizează „realizarea unei creanțe” acțiunea este formulată de debitor și nu de un eventual creditor.

Nu poate fi reținută incidența în cauză a dispozițiilor art. 86 din Legea nr. 85/2006, aceste dispoziții vizând menținerea sau denunțarea unor contracte de către administratorul sau lichidatorul judiciar și nu procedura contencioasă de contestare a unor acte administrative. Pe fondul cauzei, urmează a fi analizat motivul de recurs invocat de ambele recurente din perspectiva motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin raportare la criticile vizând greșita interpretare a prevederilor Regulamentului nr. 2988/1995 invocate de ambele recurente.

Așa cum s-a arătat rezumativ în considerentele expuse, recurenta - reclamantă a fost beneficiara unei finanțări nerambursabile în condițiile Programului Special de finanțate pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală SAPARD fiind încheiat contractul de finanțare din 19 octombrie 2006. În urma unui control documentar s-a încheiat procesul - verbal de constatare din 3 mai 2011 privind proiectul „Investiție nouă - construcție abator în comuna Poșta Câlnău, județul Buzău beneficiar SC T.A.P. SRL, prin care s-a dispus restituirea de către beneficiar a întregului ajutor financiar acordat prin contractul menționat.

Contestația formulată de recurenta - reclamantă împotriva procesului - verbal de constatare din 3 mai 2011 a fost respinsă prin decizia nr. 23869 din 14 octombrie 2011. Prin actele contestate, s-a reținut în sarcina recurentei - reclamante încălcarea unor prevederi legale și contractuale privind implementarea proiectului, eficiența utilizării fondurilor și eligibilitatea cheltuielilor, neregula constând în faptul că procedura de selecție a ofertanților pentru linia de abatorizare nu s-a desfășurat în mod real ci simulat, iar beneficiarul nu s-a asigurat în ceea ce privește desfășurarea corectă a selecției de oferte. Existența neregulii a fost stabilită corect de prima instanță, fiind dovedite prin actele emise de OLAF, Garda Financiară Italiană, precum și nota de control a DLAF.

Criticile recurentei pârâte, în sensul că în mod greșit s-a admis în parte contestația formulată, SC T.A.P. SRL datorând restituirea integrală a ajutorului financiar acordat, va fi respinsă ca nefondată, Înalta Curte constatând că în mod corect prima instanță a apreciat exclusivă sancțiunea aplicată în raport de dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. b), art. 5, alin. (1) lit. c) din Regulamentul CE nr. 2988/1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene dar și din art. 3 din anexele la contractul de finanțare prin care se arată că „Beneficiarul va fi singurul răspunzător în fața Autorității Contractante pentru implementarea proiectului”.

Fără a înlătura responsabilitatea beneficiarului în respectarea obligațiilor comunitare și naționale în raport de situația de fapt expusă pe larg în primul ciclu procesual după rejudecare, instanța de fond în mod corect a apreciat că măsura administrativă dispusă are caracter excesiv și disproporționat, ținând cont totodată și de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (hotărârea din 13 decembrie 1979, Haner c. Land Rheinland-Pfalz, C-44/79; Cauza R. c. Intervention Board, ex parte E.D.&F.Man Sugar Ltd, c - 181/84).

Este de menționat că recurenta - pârâtă prin recursul declarat arată că reclamanta în calitate de beneficiar se face vinovată de săvârșirea unei nereguli dar instanța de fond nu a reținut că beneficiara nu se face vinovată de neregula reținută în sarcina sa, ci măsura dispusă este excesivă și disproporționată în raport de contextul factual expus pe larg, ținând cont și de rezoluția din 22 octombrie 2013 dată în Dosarul nr. 111/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Nici criticile recurentei - reclamante în sensul că instanța de fond nu a dat eficiență principiului in dubio pro reo în contextul în care nu există probe din care să rezulte implicarea societății beneficiare în procedura de transmitere și recepționare a ofertelor celor trei ofertanți, nu pot fi reținute în condițiile în care în cauză s-a dat eficiență atât dispozițiilor contractuale cât și Instrucțiunilor de achiziție pentru beneficiarii contractelor de finanțare.

Concluzionând în raport de situația factuală expusă, se constată că instanța de fond în mod corect a reținut în sarcina reclamantei săvârșirea unei nereguli în procedura de selecție și verificare a ofertanților, dar ținând cont de toate circumstanțele cauzei, tipul abaterii, efectele asupra bugetului Uniunii, practica în domeniul vizat a reținut, caracterul excesiv și disproporționat al sancțiunii aplicate, reducând sancțiunea aplicată la suma de 93.136,27 euro fără TVA, reprezentând contravaloarea echipamentelor aferente liniei de abatorizare, achiziționate de B.E. SRL. Recurenta - pârâtă a invocat formal și dispozițiile art. 304 pct. 7 C proc. civ., dar analizând decizia recurată din perspectiva motivelor de recurs menționate, se constată că instanța de fond a prezentat pe larg situația de fapt și drept avută în vedere, a analizat probatoriul administrat cu respectarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de SC T.A.P. SRL și de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC T.A.P. SRL, prin administrator judiciar Casa de Insolvență M. IPURL, și de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva sentinței civile nr. 183 din 24 septembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2015.