ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1307/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a III-a civilă, la 6 aprilie 2011, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunța, obligarea pârâților în solidar la restituirea prețului pentru imobilul situat în București, Str. Școalei, sector 2, stabilit la nivelul valorii de circulație conform standardelor internaționale de evaluare.

În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 50 1 alin. (2 1 ) din Legea nr. 10/2001 republicată, reclamanta a arătat că, prin contractul de vânzare - cumpărare din 18 martie 1997, autorii săi au dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995, dreptul de proprietate asupra imobilului cu destinația de locuință, situat la adresa menționată, validitatea titlului autorilor săi fiind confirmată urmare a formulării unei acțiuni în justiție de către S.M., privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare, acțiune perimată prin sentința irevocabilă nr. 1316 din 25 februarie 2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2. S-a mai arătat că la data de 7 august 2007, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2, S.M.

a solicitat ca reclamanta să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu, acțiunea fiind admisă prin sentința civilă nr. 1000 din 6 februarie 2008 a Judecătoriei Sectorului 2. Prin decizia civilă nr. 1774 din 19 decembrie 2008, Tribunalul București a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței menționate și a respins acțiunea ca neîntemeiată. Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.M., recurs ce a fost admis prin decizia civilă nr. 1398 din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel București, prin care s-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Rejudecând cauza, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis apelul și a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 4868/ R din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, a admis recursul declarat de recurenta - reclamantă S.M. împotriva Deciziei nr. 592 din 26 mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V - a civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă B.M. și a modificat în tot decizia, în sensul că a respins apelul ca nefondat. Urmare a pronunțării acestei hotărâri, reclamanta a pierdut orice drept asupra imobilului în cauză, imobil pe care autorii săi, Ș.V.V. și P.C.T., l-au cumpărat prin contractul de vânzare - cumpărare din 18 martie 1997, în baza Legii nr. 112/1995. În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize construcții, care a avut ca obiectiv stabilirea valorii imobilului în litigiu, aceasta fiind întocmită de către expertul A.N.

Prin sentința civilă nr. 266 din 13 februarie 2012, Tribunalul București, secția a III - a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin aceeași hotărâre s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, introdus în conținutul acestei legi prin art. 18 din Legea nr. 1/2009, proprietarii ale căror contracte de vânzare - cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, iar plata acestor sume se face de către Ministerul Finanțelor Publice. S-a reținut, astfel, că are calitate procesuală pasivă în cauză Ministerul Finanțelor Publice și nu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

În ceea ce privește cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.M.

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul a constatat că, având în vedere considerentele reținute cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 4868/ R din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VII - a civilă, reclamanta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 (introdus prin art. 18 din Legea nr. 1/2009), întrucât contractul de vânzare - cumpărare din 8 martie 1977 nu a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, ci cu încălcarea acestor dispoziții, întrucât, la data încheierii lui, se formulase de către fostul proprietar o cerere de restituire în natură sau despăgubiri, iar, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 1 pct. 4, 5 și 6 din Hotărârea nr. 20/1996 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, contractul nu ar fi trebuit încheiat decât după clarificarea situației juridice a imobilului respectiv.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamanta B.M., fără a arăta motivele de fapt și de drept pe care se sprijină cererea sa, conform art. 287 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Curtea de Apel București, secția a IV - a civilă, prin decizia civilă nr. 249/ A din 19 iunie 2012, examinând apelul prin prisma dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., l-a admis și a schimbat sentința apelată în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice. S-a admis acțiunea și au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de 178.000 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând prețul de piață al imobilului din București, Str. Școalei.

Prin considerentele deciziei menționate, instanța de apel a apreciat că tribunalul a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 și ale art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care identifică sursa din care se va achita prețul actualizat sau prețul de piață, ceea ce nu echivalează cu lipsa calității procesuale pasive a Statului, singurul responsabil pentru pierderea de către chiriașul cumpărător a apartamentului dobândit în temeiul art. 9 din Legea nr. 112/1995. S-a considerat că reținerea calității procesuale pasive a acestui intimat pârât în apel nu atrage soluția desființării sentinței primei instanței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât calitatea de reprezentant a statului o are Ministerul Finanțelor Publice, iar tribunalul a analizat fondul pretențiilor deduse judecății în contradictoriu cu acesta.

Pe fondul pretențiilor reclamantei, curtea de apel a reținut că prima instanță a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 50 1 din Legea nr. 1/2009, întrucât, în cauză, a intervenit desființarea titlului de proprietate al apelantei reclamante ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare prin comparare de titluri, iar nu a nerespectării dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

S-a avut în vedere, faptul că, mai mult, validitatea titlului apelantei reclamante a fost contestată în justiție de către S.M., care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare din 18 martie 1997, contract cea reprezentat titlul reclamantei în acțiunea în revendicare, iar această acțiune a fost perimată prin sentința irevocabilă nr. 1316 din 25 februarie 2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2. În această situație, s-a apreciat că sunt întrunite cele două condiții prevăzute de dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 1/2009, apelanta fiind îndreptățită să primească prețul de piață calculat conform standardelor internaționale de evaluare. Acesta a fost evaluat în apel, prin expertiza tehnică de specialitate administrată în această fază procesuală, valoarea de piață a apartamentului, calculată de expert tehnic judiciar ing.

A.N. fiind de 178.000 euro. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal, pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Dezvoltând motivele de recurs, pârâții au invocat, într-o primă critică, greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere că au fost ignorate dispozițiile art. 13 din Legea nr. 112/1995 și ale art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care se referă la Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu, în calitatea sa de titular al fondului extrabugetar, iar nu aceea de reprezentant al Statului Român.

S-a susținut, astfel, că s-a făcut confuzie între Statul Român și Ministerul Finanțelor Publice, persoane juridice distincte, fără a se avea în vedere că justificarea calității procesuale pasive presupune existența identității, între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic. De asemenea, recurenții au invocat ca argument în susținerea primului motiv de recurs, împrejurarea că deposedarea cumpărătorului de apartamentul ce face obiectul litigiului, ca urmare a admiterii acțiunii, în revendicare, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț, de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a locatorului, respectiv Municipiul București prin Primarul General, astfel că nu poate fi antrenată răspunderea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Cea de-a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat modul de interpretare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 50 1 și 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, în raport de care trebuie să se realizeze distincția dintre prețul actualizat și prețul de piață al imobilului.

În acest context, s-a susținut că, în speță, contractul de vânzare - cumpărare s-a încheiat cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, fapt ce rezultă din decizia civilă nr. 4868/ R din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VII - a civilă, prin care s-a reținut că, încă din anul 1993, fosta proprietară a imobilului în litigiu, S.M., înregistrase sub nr. X cererea prin care solicita obligarea Primăriei Municipiului București de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul preluat abuziv de stat și că autorii reclamantei B.M., cu minime diligențe, au cunoscut sau puteau cunoaște că vânzătorul nu este proprietarul imobilului obiect al contractului, astfel încât acesta nu ar fi trebuit încheiat decât după clarificarea situației juridice a bunului respectiv.

S-a învederat că soluția instanței de apel a golit de conținut prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001, considerând că simplul aspect al preluării fără titlu de către stat e suficient pentru a da dreptul chiriașului la plata prețului de piață, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada existenței unei sentințe definitive și irevocabile în ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare. Prin urmare, s-a susținut că reclamanta este în drept să solicite cel mult prețul plătit, reactualizat cu indicele de inflație. Examinând criticile invocate de pârâții recurenți raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: În ceea ce privește prima critică vizând modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în sensul că dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 conferă calitate procesuală pasivă Ministerului Finanțelor Publice, iar nu Statului Român reprezentat de acest minister, Curtea va constata că aceasta nu poate fi primită. Coroborând dispozițiile art. 3 pct. 81 din H.G.

nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, care dispune în sensul că acesta reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice situație în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ, cu dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Înalta Curte va constata că această critică este formală. Obligația proprie a Ministerului Finanțelor Publice de restituire a prețului sau a valorii de circulație, după caz, este instituită ca urmare a constituirii unui fond extrabugetar special la dispoziția acestui minister.

Astfel, Ministerul Finanțelor Publice este obligat la restituirea prețului sau a valorii de circulație a imobilului în considerarea calității sale de reprezentant general al Statului Român, iar executarea obligației revine acestei unități, independent de împrejurarea că a stat în judecată în nume propriu, ori în calitate de reprezentant. De altfel, această interpretare a instanței de apel este în acord cu spiritul legii de reparație, care consacră obligația Statului Român de a repara prejudiciile suferite de persoane ca urmare a abuzurilor săvârșite de stat, prin instituțiile sale.

Mai mult, Curtea va reține că, în speță, în raport de obiectul acțiunii reclamantei, tinzând la angajarea răspunderii vânzătorului pentru evicțiune totală, instanța de apel a reținut în mod judicios calitatea procesuală pasivă a Statului Român, art. 51 1 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, reprezentând o aplicație a instituției răspunderii pentru evicțiune într-un domeniu particular, cel al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 11 decembrie 1989 și înstrăinate de stat chiriașilor în baza Legii nr. 112/1995. Nici critica vizând fondul cauzei, formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs, nu este întemeiată.

Recurenții au învederat faptul că ar fi fost eludate prevederile Legii nr. 112/1995 prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare din 18 martie 1997. Contrar susținerilor recurenților, prin considerentele deciziei nr. 4868/ R din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, s-a reținut că imobilul a fost cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995 de către autorii reclamantei, Ș.V. și P.C., conform contractului de vânzare - cumpărare indicat, ce a fost menținut printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Legea nr. 1/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 a modificat art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, referindu-se la „restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2 1 ) de către Ministerul Economiei și Finanțelor, din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Tot astfel, după art. 50, prin același act normativ s-a introdus un nou articol, art. 50 1 , cu următorul cuprins: „proprietarii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului stabilit conform standardelor internaționale de evaluare; valoarea despăgubirilor se stabilește prin expertiză”.

Din interpretarea dispozițiilor legale menționate rezultă că, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, trebuie făcută distincția între prețul actualizat și prețul de piață al imobilului, după modalitatea în care cumpărătorul unui imobil, în baza unui contract de vânzare - cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a pierdut bunul fie prin desființarea contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu rea - credință, ca o consecință a admiterii acțiunii în nulitate, fie prin admiterea acțiunii în revendicare prin comparare de titluri, ipoteză ce presupune existența unor titluri valabile de proprietate. În acest context, instanța de apel a apreciat corect că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, întrucât titlul de proprietate al reclamantei B.M.

a format obiectul unui litigiu, soluționat prin sentința civilă nr. 1000 din 6 februarie 2008 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă și irevocabilă, în cadrul căruia, urmare a comparării titlurilor părților, s-a constatat preferabilitatea titlului fostei proprietare S.M., față de titlul intimatei, având în vedere împrejurarea că aceasta din urmă a dobândit imobilul de la un non dominus. În speță, imobilul a fost cumpărat de autorii intimatei reclamante în temeiul Legii nr. 112/1995, conform contractului menținut prin Decizia nr. 1018/1997 a Curții de Apel București, definitivă și irevocabilă, astfel că situația acesteia de cumpărător de bună - credință este protejată prin art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul pârâților este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 249/ A din 19 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2013.