ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 12.03.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1307/2013

HOTĂRÂRE

12.03.2013

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1307/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a III-a civilă, la 6 aprilie 2011, reclamanta B.M. a chemat în

judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul

Finanțelor Publice și a solicitat instanței să dispună, prin hotărârea pe care

o va pronunța, obligarea pârâților în solidar la restituirea prețului pentru

imobilul situat în București, Str. Școalei, sector 2, stabilit la nivelul

valorii de circulație conform standardelor internaționale de evaluare.

În motivarea cererii,

întemeiate în drept pe dispozițiile art. 50

alin. (2

) din

Legea nr. 10/2001 republicată, reclamanta a arătat că, prin contractul de

vânzare - cumpărare din 18 martie 1997, autorii săi au dobândit în temeiul

Legii nr. 112/1995, dreptul de proprietate asupra imobilului cu destinația de

locuință, situat la adresa menționată, validitatea titlului autorilor săi fiind

confirmată urmare a formulării unei acțiuni în justiție de către S.M., privind

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare, acțiune

perimată prin sentința irevocabilă nr. 1316 din 25 februarie 2004 pronunțată de

Judecătoria Sectorului 2.

S-a mai arătat că la

data de 7 august 2007, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2, S.M. a solicitat ca

reclamanta să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în

litigiu, acțiunea fiind admisă prin sentința civilă nr. 1000 din 6 februarie 2008 a Judecătoriei Sectorului 2.

Prin decizia civilă nr.

1774 din 19 decembrie 2008, Tribunalul București a admis apelul formulat de

reclamantă împotriva sentinței menționate și a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs S.M., recurs ce a fost admis prin decizia civilă nr. 1398

din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel București, prin care s-a casat decizia

și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Rejudecând cauza,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis apelul și a respins acțiunea

ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr.

4868/ R din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă,

a admis recursul declarat de recurenta - reclamantă S.M. împotriva Deciziei nr.

592 din 26 mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V - a civilă,

în contradictoriu cu intimata pârâtă B.M. și a modificat în tot decizia, în

sensul că a respins apelul ca nefondat.

Urmare a pronunțării

acestei hotărâri, reclamanta a pierdut orice drept asupra imobilului în cauză,

imobil pe care autorii săi, Ș.V.V. și P.C.T., l-au cumpărat prin contractul de

vânzare - cumpărare din 18 martie 1997, în baza Legii nr. 112/1995.

În cauză s-a dispus

efectuarea unei expertize construcții, care a avut ca obiectiv stabilirea

valorii imobilului în litigiu, aceasta fiind întocmită de către expertul A.N.

Prin sentința civilă nr.

266 din 13 februarie 2012, Tribunalul București, secția a III - a civilă, a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și a respins cererea formulată în contradictoriu

cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă. Prin aceeași hotărâre s-a respins acțiunea formulată în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor

prevăzute de art. 50

din Legea nr. 10/2001, introdus în conținutul

acestei legi prin art. 18 din Legea nr. 1/2009, proprietarii ale căror

contracte de vânzare - cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.

112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al

imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, iar plata

acestor sume se face de către Ministerul Finanțelor Publice.

S-a reținut, astfel,

că are calitate procesuală pasivă în cauză Ministerul Finanțelor Publice și nu

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

În ceea ce privește

cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.M. în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul a constatat că, având în

vedere considerentele reținute cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr.

4868/ R din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VII - a

civilă, reclamanta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 50

din Legea nr. 10/2001 (introdus prin art. 18 din Legea nr. 1/2009), întrucât

contractul de vânzare - cumpărare din 8 martie 1977 nu a fost încheiat cu

respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, ci cu

încălcarea acestor dispoziții, întrucât, la data încheierii lui, se formulase

de către fostul proprietar o cerere de restituire în natură sau despăgubiri,

iar, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 1 pct. 4, 5 și 6 din Hotărârea nr.

20/1996 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995,

contractul nu ar fi trebuit încheiat decât după clarificarea situației juridice

a imobilului respectiv.

Împotriva sentinței

menționate a declarat apel reclamanta B.M., fără a arăta motivele de fapt și de

drept pe care se sprijină cererea sa, conform art. 287 alin. (1) pct. 3 C.

proc. civ.

Curtea de Apel

București, secția a IV - a civilă, prin decizia civilă nr. 249/ A din 19 iunie

2012, examinând apelul prin prisma dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc.

civ., l-a admis și a schimbat sentința apelată în sensul respingerii excepției

lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor

Publice. S-a admis acțiunea și au fost obligați pârâții la plata către

reclamantă a sumei de 178.000 euro, în echivalent în lei la data plății,

reprezentând prețul de piață al imobilului din București, Str. Școalei.

Prin considerentele

deciziei menționate, instanța de apel a apreciat că tribunalul a aplicat și

interpretat greșit dispozițiile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 și ale

art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care identifică sursa din care se va

achita prețul actualizat sau prețul de piață, ceea ce nu echivalează cu lipsa

calității procesuale pasive a Statului, singurul responsabil pentru pierderea

de către chiriașul cumpărător a apartamentului dobândit în temeiul art. 9 din

Legea nr. 112/1995.

S-a considerat că

reținerea calității procesuale pasive a acestui intimat pârât în apel nu atrage

soluția desființării sentinței primei instanței și trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de fond, întrucât calitatea de reprezentant a statului o

are Ministerul Finanțelor Publice, iar tribunalul a analizat fondul

pretențiilor deduse judecății în contradictoriu cu acesta.

Pe fondul pretențiilor

reclamantei, curtea de apel a reținut că prima instanță a făcut o greșită

interpretare a dispozițiilor art. 50

din Legea nr. 1/2009,

întrucât, în cauză, a intervenit desființarea titlului de proprietate al

apelantei reclamante ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare prin

comparare de titluri, iar nu a nerespectării dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

S-a avut în vedere,

faptul că, mai mult, validitatea titlului apelantei reclamante a fost

contestată în justiție de către S.M., care a solicitat constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare - cumpărare din 18 martie 1997, contract cea

reprezentat titlul reclamantei în acțiunea în revendicare, iar această acțiune

a fost perimată prin sentința irevocabilă nr. 1316 din 25 februarie 2004 pronunțată

de Judecătoria Sectorului 2.

În această situație,

s-a apreciat că sunt întrunite cele două condiții prevăzute de dispozițiile art.

din Legea nr. 1/2009, apelanta fiind îndreptățită să primească

prețul de piață calculat conform standardelor internaționale de evaluare.

Acesta a fost evaluat

în apel, prin expertiza tehnică de specialitate administrată în această fază

procesuală, valoarea de piață a apartamentului, calculată de expert tehnic

judiciar ing. A.N. fiind de 178.000 euro.

Împotriva deciziei

menționate au declarat recurs, în termenul legal, pârâții Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o ca

nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele

de recurs, pârâții au invocat, într-o primă critică, greșita respingere a

excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, având în vedere că au fost ignorate dispozițiile art. 13

din Legea nr. 112/1995 și ale art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care se

referă la Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu, în calitatea sa de

titular al fondului extrabugetar, iar nu aceea de reprezentant al Statului

Român.

S-a susținut, astfel,

că s-a făcut confuzie între Statul Român și Ministerul Finanțelor Publice,

persoane juridice distincte, fără a se avea în vedere că justificarea calității

procesuale pasive presupune existența identității, între persoana pârâtului și cel

obligat în raportul juridic.

De asemenea,

recurenții au invocat ca argument în susținerea primului motiv de recurs,

împrejurarea că deposedarea cumpărătorului de apartamentul ce face obiectul

litigiului, ca urmare a admiterii acțiunii, în revendicare, întrunește condițiile

unei tulburări de drept prin fapta unui terț, de natură să angajeze răspunderea

contractuală pentru evicțiune totală a locatorului, respectiv Municipiul

București prin Primarul General, astfel că nu poate fi antrenată răspunderea

Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Cea de-a doua critică

formulată prin motivele de recurs a vizat modul de interpretare de către

instanța de apel a dispozițiilor art. 50

și 50 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, în raport de care

trebuie să se realizeze distincția dintre prețul actualizat și prețul de piață

al imobilului.

În acest context, s-a

susținut că, în speță, contractul de vânzare - cumpărare s-a încheiat cu

eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, fapt ce rezultă din decizia civilă nr.

4868/ R din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VII - a

civilă, prin care s-a reținut că, încă din anul 1993, fosta proprietară a

imobilului în litigiu, S.M., înregistrase sub nr. X cererea prin care solicita

obligarea Primăriei Municipiului București de a-i lăsa în deplină proprietate

și posesie imobilul preluat abuziv de stat și că autorii reclamantei B.M., cu

minime diligențe, au cunoscut sau puteau cunoaște că vânzătorul nu este proprietarul

imobilului obiect al contractului, astfel încât acesta nu ar fi trebuit

încheiat decât după clarificarea situației juridice a bunului respectiv.

S-a învederat că

soluția instanței de apel a golit de conținut prevederile art. 50 din Legea nr.

10/2001, considerând că simplul aspect al preluării fără titlu de către stat e

suficient pentru a da dreptul chiriașului la plata prețului de piață, în

condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada existenței unei sentințe

definitive și irevocabile în ceea ce privește constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare - cumpărare.

Prin urmare, s-a

susținut că reclamanta este în drept să solicite cel mult prețul plătit,

reactualizat cu indicele de inflație.

Examinând criticile

invocate de pârâții recurenți raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

În ceea ce privește

prima critică vizând modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale

pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în sensul că

dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 conferă calitate procesuală pasivă

Ministerului Finanțelor Publice, iar nu Statului Român reprezentat de acest

minister, Curtea va constata că aceasta nu poate fi primită.

Coroborând

dispozițiile art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și

funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, care dispune în sensul că acesta

reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor,

precum și în orice situație în care acesta participă nemijlocit, în nume

propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt

organ, cu dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Înalta Curte va

constata că această critică este formală.

Obligația proprie a Ministerului

Finanțelor Publice de restituire a prețului sau a valorii de circulație, după

caz, este instituită ca urmare a constituirii unui fond extrabugetar special la

dispoziția acestui minister.

Astfel, Ministerul

Finanțelor Publice este obligat la restituirea prețului sau a valorii de

circulație a imobilului în considerarea calității sale de reprezentant general

al Statului Român, iar executarea obligației revine acestei unități,

independent de împrejurarea că a stat în judecată în nume propriu, ori în

calitate de reprezentant. De altfel, această interpretare a instanței de apel

este în acord cu spiritul legii de reparație, care consacră obligația Statului

Român de a repara prejudiciile suferite de persoane ca urmare a abuzurilor

săvârșite de stat, prin instituțiile sale.

Mai mult, Curtea va

reține că, în speță, în raport de obiectul acțiunii reclamantei, tinzând la

angajarea răspunderii vânzătorului pentru evicțiune totală, instanța de apel a

reținut în mod judicios calitatea procesuală pasivă a Statului Român, art. 51

din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, reprezentând o

aplicație a instituției răspunderii pentru evicțiune într-un domeniu

particular, cel al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 11

decembrie 1989 și înstrăinate de stat chiriașilor în baza Legii nr. 112/1995.

Nici critica vizând

fondul cauzei, formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs, nu este

întemeiată.

Recurenții au

învederat faptul că ar fi fost eludate prevederile Legii nr. 112/1995 prin

încheierea contractului de vânzare - cumpărare din 18 martie 1997.

Contrar susținerilor

recurenților, prin considerentele deciziei nr. 4868/ R din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, s-a reținut că imobilul a fost cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995

de către autorii reclamantei, Ș.V. și P.C., conform contractului de vânzare -

cumpărare indicat, ce a fost menținut printr-o hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă.

Legea nr. 1/2009 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 a modificat art. 50 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, referindu-se la „restituirea prețului prevăzut la alin. (2)

și (2

) de către Ministerul Economiei și Finanțelor, din fondul

extrabugetar, constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995,

cu modificările ulterioare.

Tot astfel, după art.

50, prin același act normativ s-a introdus un nou articol, art. 50

cu următorul cuprins: „proprietarii ale căror contracte de vânzare - cumpărare,

încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările

ulterioare, au fost desființate, prin hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului stabilit

conform standardelor internaționale de evaluare; valoarea despăgubirilor se

stabilește prin expertiză”.

Din interpretarea

dispozițiilor legale menționate rezultă că, inclusiv după intrarea în vigoare a

Legii nr. 1/2009, trebuie făcută distincția între prețul actualizat și prețul

de piață al imobilului, după modalitatea în care cumpărătorul unui imobil, în

baza unui contract de vânzare - cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995,

a pierdut bunul fie prin desființarea contractului de vânzare - cumpărare

încheiat cu rea - credință, ca o consecință a admiterii acțiunii în nulitate,

fie prin admiterea acțiunii în revendicare prin comparare de titluri, ipoteză

ce presupune existența unor titluri valabile de proprietate.

În acest context,

instanța de apel a apreciat corect că, în speță, sunt incidente dispozițiile art.

din Legea nr. 10/2001 republicată, întrucât titlul de

proprietate al reclamantei B.M. a format obiectul unui litigiu, soluționat prin

sentința civilă nr. 1000 din 6 februarie 2008 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă și irevocabilă, în cadrul căruia, urmare a comparării titlurilor

părților, s-a constatat preferabilitatea titlului fostei proprietare S.M., față

de titlul intimatei, având în vedere împrejurarea că aceasta din urmă a

dobândit imobilul de la un non dominus.

În speță, imobilul a

fost cumpărat de autorii intimatei reclamante în temeiul Legii nr. 112/1995,

conform contractului menținut prin Decizia nr. 1018/1997 a Curții de Apel

București, definitivă și irevocabilă, astfel că situația acesteia de cumpărător

de bună - credință este protejată prin art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea va constata că recursul pârâților este nefondat și, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.