ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1169/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 martie 2007, reclamantul R.Y. a chemat în judecată pe pârâții I.T.C. și I.T.G. solicitând să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 10 compus din suprafața utilă de 128,70 mp, cota indiviză de 7,30% din părțile de folosință comună ale imobilului și suprafața de 28,46 mp teren aferent construcției, situat la etajul 3 al imobilului din municipiul București, str. Armenească. În drept, reclamantul a invocat incidența prevederilor art. 481 și urm. C. civ., ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2000 și pct. 52 din Legea nr. 247/2005 și ale art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 4527 din 15 mai 2008, Judecătoria sectorului 2 București, în raport valoarea imobilului, 7.019.783.753 ROL, în conformitate cu prevederile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Prin sentința civilă nr. 382 din 17 martie 2009, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea. în motivarea sentinței, instanța a reținut, în esență, că acțiunile în revendicarea unor imobile al căror regim juridic este reglementat prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, fundamentate pe dispozițiile dreptului comun, nu mai pot fi primite, cât timp acestea au fost formulate după intrarea în vigoare a legii de reparație menționate și cât timp partea reclamantă a apelat la procedura legii speciale, formulând notificare, cum este și cazul în speță.

Instanța a evocat în argumentarea soluției și considerentele deciziei în interesul Legii nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul R.Y. Prin încheierea din 9 noiembrie 2009, instanța a dispus, în baza dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecății apelului până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 21766/3/2009 al Tribunalului București, având ca obiect contestația formulată de reclamant în procedura Legii nr. 10/2001. La data de 30 august 2011, pârâții au solicitat repunerea pe rol a cauzei, motivat de faptul soluționării irevocabile a Dosarului nr. 21766/3/2009 de către aceeași instanță, Curtea de Apel București, secția a IV civilă, caz în care nu mai subzistă motivul ce a determinat suspendarea judecății procesului pendinte (fila 24 dosar).

La data de 3 octombrie 2011 a fost respinsă solicitarea formulată de pârâți în sensul ca instanța să solicite relații cu privire la caracterul irevocabil al hotărârii pronunțate în Dosarul 21766/3/2009, întrucât, nefiind părți în acest dosar, pot întâmpina dificultăți în obținerea lor. La aceeași dată, 3 octombrie 2011, judecata a fost amânată pentru ca pârâții să facă demersurile necesare în vederea obținerii de relații cu privire la caracterul irevocabil al hotărârii pronunțate în Dosarul nr. 21766/3/2009.

La data de 14 noiembrie 2011, pârâții au depus la dosar, dovezi privind solicitarea pe care au adresat-o, la data de 28 octombrie 2011, Curții de Apel București, secția a IV a civilă, în sensul celor dispuse la termenul din 3 octombrie 2011, precum și răspunsul emis de instanță la data de 31 octombrie 2011. Au fost depuse, totodată, la dosar, în copie, sentința civilă nr. 1261 din 6 septembrie 2010 a Tribunalului București și Decizia nr. 237 din 2 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, ambele pronunțate în Dosarul nr. 21766/3/2009, precum și alte înscrisuri fotocopiate din dosarul menționat, apreciate a fi relevante din punctul de vedere al analizei caracterului irevocabil al deciziei.

Prin încheierea din 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, motivat de faptul că pârâții nu au făcut dovada certă a rămânerii irevocabile a Deciziei nr. 237 din 2 martie 2011 pronunțată de aceeași instanță, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă. La data de 20 martie 2012, pârâții au solicitat, printr-o nouă cerere, repunerea pe rol a cauzei și, totodată, perimarea apelului, motivat de faptul că a trecut mai mult de 1 an de la data pronunțării deciziei civile nr. 237 din 2 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, respectiv, de la data soluționării irevocabile a Dosarului nr. 21766/3/2009, ce a constituit motivul suspendării judecății apelului (fila 52 dosar).

Pârâții au atașat cererii corespondența purtată între Curtea de Apel București, secția a IV a civilă și Tribunalul București, secția a V a civilă, potrivit căreia împotriva deciziei civile nr. 237/ A din 2 martie 2011 nu a fost exercitată de părți calea de atac a recursului. Prin încheierea din 7 mai 2012, instanța a admis cererea formulată de pârâți și a dispus repunerea pe rol a cauzei. La data de 7 iunie 2012, reclamantul R.Y. a depus la dosar o cerere de renunțare la judecata cererii de chemare în judecată, întemeiată pe prevederile art. 246 alin. (4) C. proc. civ., sens în care a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate. Prin decizia civilă nr. 258/ A din 25 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a constatat perimat apelul.

În motivarea deciziei, instanța a reținut că Dosarul nr. 21766/3/2009 al Tribunalului București a fost finalizat prin pronunțarea Deciziei civile nr. 237/2011 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă „decizie împotriva cărora părțile nu au promovat cale de atac, devenind irevocabilă astfel la data pronunțării, 22 martie 2011.” Instanța a mai reținut că reclamantul a formulat o cerere de repunere pe rol la data de 7 mai 2012, în condițiile în care și pârâții formulaseră o cerere de repunere pe rol a cauzei la data de 20 martie 2012, invocând perimarea. În fine, instanța „a constatat că de la data rămânerii irevocabile, 2 martie 2011” a deciziei nr. 237 a curții de apel și până la data depunerii primei cereri de repunere pe rol formulată de pârâți, 20 martie 2012, a trecut mai mult de 1 an și că, în această perioadă de timp, părțile nu au înțeles să solicite continuarea litigiului pendinte.

În atare condiții, instanța a apreciat că se impune, în raport de prevederile art. 248-253 C. proc. civ., să se constate perimarea apelului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul R.Y., invocând incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamantul susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 248-253 C. proc. civ., întrucât, în cauză, nu erau îndeplinite condițiile impuse de aceste texte de lege pentru constatarea perimării apelului. Anume, reclamantul susține că termenul de perimare a fost întrerupt prin formularea de către pârâți a primei cereri de repunere pe rol, respinsă prin încheierea din 14 noiembrie 2011. Reclamantul solicită, totodată, ca, urmare a admiterii recursului și modificării deciziei recurate și schimbării sentinței primei instanțe, în baza dispozițiilor art. 246 alin. (1) C. proc.

civ., să se ia act de renunțarea sa la judecata cererii de chemare în judecată. Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit prevederilor art. 250 alin. (1) C. proc. civ., „Cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată. Primarea, potrivit prevederilor art. 249 alin. (1) din cod, se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. În speța supusă analizei, se constată că suspendarea judecării apelului a fost dispusă prin încheierea de ședință din data de 9 noiembrie 2009, în temeiul prevederilor art. 244 alin. (1) C. proc.

civ., „până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 21766/3/2009 al Tribunalului București, secția a III a civilă.” Așa fiind, în raport de prevederile art. 250 alin. (1) C. proc. civ., cursul perimării a fost suspendat pe perioada cuprinsă între 9 noiembrie 2009 și data rămânerii irevocabile a deciziei nr. 237 din 2martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 21766/3/2009, dată care nu se identifică cu ziua pronunțării deciziei, cum eronat s-a reținut, ci cu ziua în care a expirat termenul de recurs, zi care, în speță, nu a fost stabilită de instanța de apel. În atare condiții, reținerea de către instanța de apel a datei de 2 martie 2011 ca moment de la care a început să curgă termenul de perimare de 1 an este greșită.

Totodată, se constată că prima cerere de repunere pe rol a cauzei a fost formulată de către pârâți la data de 30 august 2011, când au învederat instanței că nu mai subzistă cauza de suspendare, Dosarul nr. 21766/3/2009 fiind soluționat irevocabil, cerere care a primit termen de judecată la data de 3 octombrie 2011, dată la care instanța a solicitat pârâților efectuarea unor demersuri suplimentare în vederea obținerii de relații în legătură cu Dosarul nr. 21766/3/2009, judecata fiind amânată pentru data de 14 noiembrie 2011. În atare condiții, în perioada cuprinsă între 30 august 2011 și 14 noiembrie 2011, cauza nu a rămas în nelucrare din vina pârâților, întrucât stabilirea caracterului irevocabil al unei hotărâri judecătorești nu era în sarcina părților, și pe cale de consecință, termenul de perimare nu a curs, soluția de respingere a cererii de repunere pe rol pentru un astfel de motiv nefiind de natură să conducă la o concluzie contrară.

Dimpotrivă, verificând lucrările dosarului, se constată că pârâții, al căror interes în repunerea pe rol a cauzei nu a fost contestat, au efectuat numeroase demersuri în scopul obținerii de la Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a unor relații cu privire la caracterul irevocabil al deciziei nr. 237/ A din 2 martie 2011, fapt care, de altminteri, putea fi constatat nemijlocit de instanța de apel, cât timp Dosarul nr. 21766/3/2009 se afla în propria arhivă. Împrejurarea că relațiile comunicate de instanță pârâților cu adresa din 31 octombrie 2011, drept răspuns la solicitarea formulată la 28 octombrie 2011, nu au fost redactate într-o manieră clarificatoare pentru instanța de apel din punctul de vedere al informației privind caracterul irevocabil al deciziei nr. 237, în mod evident, nu este imputabilă pârâților.

Lucrările dosarului evidențiază, totodată, faptul că pârâții au continuat efectuarea demersurilor pentru obținerea unor informații clarificatoare în acest sens și după această dată, obținând relațiile comunicate de aceiași instanță cu adresa din 5 decembrie 2012, în care se menționează faptul neexercitării căii de atac a recursului împotriva deciziei nr. 237. Împrejurarea că aceste relații, la rândul lor deficitare din punctul de vedere al momentului rămânerii irevocabile a deciziei nr. 237, au fost apreciate a fi clarificatoare de instanța de apel, sens în care s-a dispus repunerea pe rol a cauzei, este o chestiune de apreciere a instanței, dar nu fundamentează concluzia privind lăsarea pricinii în nelucrare din vina părților în această perioadă de timp, cum eronat s-a reținut, cu consecința greșitei perimări a apelului.

Așa fiind, constatând că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 248 și urm. C. proc. civ., fapt ce a avut ca urmare nesoluționarea fondului litigiului, Înalta Curte, în baza art. 304 pct. 9 și 312 alin. (5) C. proc. civ., urmează a admite recursul, a casa decizia apelată și a trimite cauza spre rejudecarea aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul R.Y. împotriva deciziei nr. 258/ A din 25 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2013.