ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1751/2007

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1500 din 5 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a hotărât următoarele:

În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.C.M. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 9 luni și 9 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 99 din 23 ianuarie 2004 a Tribunalului București, secția a II-A penală, definitivă prin decizia penală nr. 2883 din 28 mai 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, rest care a fost contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, astfel încât inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv de la 1 aprilie 2006 la zi.

S-a luat act că partea vătămată D.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind recuperat în natură.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în seara zilei de 31 martie 2006, în jurul orelor 19, 10, partea vătămată D.M. se poate deplasa pe Bd. Ion Ionescu de la Brad și la un moment dat, în timp ce purta o convorbire telefonică cu martorul S.R., cu care trebuia să se întâlnească în seara respectivă, din spatele său a venit în fugă inculpatul N.C.M. care i-a smuls din mână telefonul mobil marca Samsung V 200 și apoi s-a îndreptat în fugă direcția Bulevardul Aerogării.

În aceste împrejurări, partea vătămată care-l cunoștea din vedere pe inculpat, știind că în cartierul Băneasa este cunoscut sub porecla de M. a pornit în urmărirea acestuia strigându-l după poreclă, cerându-i insistent restituirea telefonului mobil, însă nu a reușit să-l prindă.

Întrucât la momentul smulgerii telefonului mobil de către inculpat, partea vătămată avea o convorbire telefonică, cu martorul S.R., acesta a avut posibilitatea să audă cum partea vătămată striga după inculpat să-i restituie telefonul.

De asemenea, în cursul convorbirii telefonice partea vătămată D.M. i-a precizat martorului S.R. zona în care se afla, așa încât martorul a plecat în căutarea părții vătămate, cu care s-a și întâlnit, și au plecat împreună în căutarea inculpatului.

Cei doi s-au deplasat la locuința inculpatului unde s-au întâlnit cu fratele acestuia, care le-a spus că l-a văzut pe inculpat având un telefon mobil și au plecat împreună în căutarea inculpatului.

După săvârșirea infracțiunii inculpatul s-a deplasat în cartierul Băneasa unde locuiește, fiind transportat cu mașina de serviciu de către martorul S.R.C. cu care s-a întâlnit întâmplător și căruia i-a oferit spre vânzare telefonul mobil însă acesta nu a fost interesat de ofertă.

În cursul aceleiași seri, inculpatul s-a deplasat la o terasă din cartierul Băneasa unde a oferit celor prezenți spre vânzare un telefon mobil despre care a spus că îi aparține.

Necunoscând că telefonul mobil provine dintr-o infracțiune, martorul cumpărător de bună credință A.C. a acceptat să-l cumpere cu suma de 500.000 lei.

A doua zi, la data de 1 aprilie 2006, organele de poliție au procedat la ridicarea telefonului de la martorul cumpărător de bună credință A.C. și restituirea, pe bază de dovadă, părții vătămate.

Situația de fapt reținută de instanța de fond a fost dovedită cu declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor S.R., D.I., S.R.C., A.C. și D.N.F., procesul verbal de cercetare la fața locului, toate coroborate cu declarațiile inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că în mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea, cât timp din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăția sa, solicitând achitarea, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de abuz de încredere, întrucât partea vătămată i-a înmânat de bună voie telefonul, fără a exercita violențe asupra lui.

Prin decizia penală nr. 17 din 19 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat inculpatul N.C.M. împotriva sentinței penale nr. 1500 din 5 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția până la zi.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a constatat că hotărârea atacată este legală și temeinică, starea de fapt fiind corect reținută de instanța de fond în baza materialului probator administrat.

Cât privește pedeapsa aplicată, s-a apreciat că aceasta a fost judicios individualizată, prima instanță pronunțând o hotărâre în care s-a evidențiat în mod corect pericolul social corect al faptei și persoana inculpatului.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs inculpatul, reluând criticile formulate și în fața instanței de apel, invocând cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, achitarea, întrucât din probele administrate nu rezultă vinovăția sa, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de abuz în serviciu și reducerea pedepsei.

Înalta Curte, examinând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare:

Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că cererile inculpatului N.C.M. de a fi achitat și de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa, sunt neîntemeiate, întrucât instanțele au reținut corect, în baza probatoriului administrat în cauză, vinovăția acestuia în săvârșirea la data de 31 martie 2006 a infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de dispozițiile art. 211 alin 2 lit. c) C. pen., asupra părții vătămate D.M.

În acest sens sunt declarațiile martorului S.R. care a declarat că, în timp ce vorbea cu partea vătămată la telefon, la un moment dat l-a auzit pe acesta cerându-i inculpatului telefonul, iar ulterior a aflat de la partea vătămată că în timp ce vorbea la telefon, inculpatul i-a smuls telefonul din mână.

Declarațiile acestui martor se coroborează cu declarațiile martorilor D.I., mama părții vătămate și D.F.N., fratele părții vătămate care au arătat că, în momentul în care partea vătămată a venit acasă, le-a spus că un băiat pe nume M. i-a smuls telefonul din mână în timp ce vorbea cu martorul S.R.

Deși în fața primei instanței partea vătămată a revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, susținând că de bună voie i-ar fi împrumutat inculpatului telefonul, această împrejurare nu poate determina schimbarea încadrării juridice a faptei, instanța de fond înlăturând în mod corect că această declarație, apreciind că atitudinea părții vătămate poate fi pusă pe seama faptului că partea vătămată a manifestat o temere față de inculpat, întrucât se cunoșteau anterior săvârșirii infracțiunii.

Cu privire la cererea de reindividualizare a pedepsei, Înalta Curte constată că nu sunt elemente de reapreciere, în sensul solicitat, întrucât instanța de fond a dat eficiență deplină criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului este corect individualizată, și nu se impune a fi redusă, având în vedere starea de recidivă în care a fost săvârșită fapta, ceea ce denotă un grad sporit de periculozitate a infractorului și faptul că pedeapsa aplicată anterior nu și-a atins scopul.

Întrucât motivele de recurs sunt nefondate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri dintre cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b C. proc. pen., urmează a se respinge recursul inculpatului, ca nefondat.

Se va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 1 aprilie 2006, la 29 martie 2007.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul declarat de inculpatul N.C.M. împotriva deciziei penale nr. 17 din 19 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 1 aprilie 2006, la 29 martie 2007.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 martie 2007.