ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6612/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 23 martie 2007, reclamantul R.Y. a solicitat instanței, în contradictoriu cu L.E. și L.N., să-i oblige pe pârâți a-i lăsa în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 3 din București, str. Armenească, parter, și să constate - urmare comparării titlurilor - că titlul său de proprietate este mai bine caracterizat, întrucât provine de la vechiul proprietar al imobilului, autorul L.W.R. și a fost abuziv preluat în proprietatea statului, prin Decretul nr. 92/1950. Investită în primă instanță, Judecătoria Sectorului 2 București, a admis excepția necompetenței sale materiale, prin sentința nr. 8062 din 26 septembrie 2008, declinându-și competența în favoarea Tribunalului București, în acord cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ., potrivit căruia tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă, al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei vechi. Prin sentința nr. 249 din 20 februarie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale active a reclamantului. A admis excepția puterii lucrului judecat și a respins în consecință acțiunea reținând că sunt îndeplinite cerințele triplei identități, prevăzute de art. 1201 C. civ., față de sentința nr. 997 din 8 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 7194/2002, irevocabilă, cauză ce a avut de asemenea ca obiect cererea formulată de același reclamant de a-i fi lăsat în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din București, str. Armenească.

În acest litigiu, mai reține instanța, L.E. și L.N., pârâți în cauza pendinte, au intervenit în interes propriu, în calitate de proprietari ai apartamentului nr. 3 situat în imobil, cerere care a fost admisă, restituirea fiind dispusă doar pentru apartamentul nr. 19 din imobil, ce nu făcuse obiect al vreunei înstrăinări. Apelul formulat de R.Y. împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin decizia nr. 585/ A din 16 noiembrie 2009, a desființat în parte sentința și a trimis cauza spre soluționare aceleiași instanțe de fond, respectiv Tribunalul București. A menținut soluția privind respingerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii.

Pentru a pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că dacă în privința părților și cauzei cererii de chemare în judecată tribunalul a stabilit corect identitatea acestora în cele două acțiuni deduse judecății, nu același lucru poate fi reținut în ceea ce privește identitatea obiectului privit atât ca obiect material cât și ca drept subiectiv ce poartă asupra obiectului material. Astfel, se arată, prima acțiune în revendicare a avut ca obiect recunoașterea dreptului de proprietate și redobândirea posesiei asupra întregului imobil situat în București, str. Armenească nr. 10, sector 2, inclusiv a apartamentului ce face obiectul prezentului litigiu, cererea fiind îndreptată numai împotriva Consiliului General al Municipiului București, SC F. SA și SC A. SA, cadru procesual extins ulterior prin intervenția chiriașilor cumpărători ai apartamentelor.

Cererea principală a fost restrânsă însă, numai cu privire la apartamentul nr. 19, care nu fusese vândut, fiind singurul rămas în patrimoniul administrat de Consiliul General al Municipiului București. Ca atare, conchide instanța de apel, acțiunea în revendicare a apartamentului nr. 3 nu a fost respinsă pe fond, în contradictoriu cu pârâții L., așa cum greșit s-a reținut, neputându-se aprecia în speță asupra identității de obiect între cele două acțiuni deduse judecății. În cauză, au declarat recurs în termen legal pârâții L.E. și L.N. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, pe considerentul greșitei respingeri a autorității lucrului judecat, în condițiile în care, au intervenit în primul dosar iar, în contradictoriu cu ei, acțiunea s-a respins, ca neîntemeiată.

Este irelevant, se arată, faptul că, în prima acțiune reclamantul a revendicat întregul imobil din str. Armenească, în vreme ce în prezenta cauză s-a revendicat doar apartamentul nr. 3 din imobil, atâta vreme cât în primul dosar, fiecare cumpărător - în temeiul Legii nr. 112/1995 - a intervenit în proces pentru apartamentul său, iar pârâții pentru apartamentul nr. 3. Prima acțiune în revendicare a fost admisă numai în parte, nu ca urmare a invocării vreunei excepții sau a restrângerii acțiunii ci, pe fond, reținându-se că cererea este neîntemeiată iar nu inadmisibilă. Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed. Așa cum în mod constant s-a reținut, atât în practica instanțelor, cât și în doctrină, excepția puterii lucrului judecat este destinată să asigure stabilitatea raporturilor juridice și să dea eficiență întregii activități judiciare.

De aceea, ea a fost considerată ca o excepție de fond, peremptorie și absolută, iar normele care o consacră, ca având caracter imperativ. Elementele lucrului judecat, care-i determină și efectele, rezultă din dispozițiile art. 1201 C. civ., text ce se referă la tripla identitate de părți, (eadem conditio personarum), obiect (eadem res) și cauză (eadem causa). În speță, în mod corect prima instanță a reținut incidența textului mai sus citat și respectiv întrunirea condițiilor triplei identități cerută de lege în raport cu cele ce s-au statuat, în Dosarul nr. 7194/2002 al Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Astfel, cauza soluționată prin sentința nr. 997 din 8 septembrie 2005 a mai sus citatei instanțe - hotărâre devenită ulterior irevocabilă prin decizia nr. 1751 din 23 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, - a avut ca obiect acțiunea în revendicare formulată de R.Y.I., în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București și SC A. SA, prin care reclamantul solicita restituirea în deplină proprietate și liberă posesie a imobilului situat în str. Armenească, sector 1, format din subsol, parter și 5 etaje (respectiv 21 de apartamente, inclusiv apartamentul nr. 3 parter) și teren în suprafață de 553,72 m.p. La data de 7 octombrie 2004, în dosar au intervenit în interes propriu foștii chiriași din imobilul revendicat, deveniți proprietari ca urmare a cumpărării spațiilor de locuit, în baza Legii nr. 112/1995 - inclusiv L.E.

și L.N., pârâți în prezenta cauză, care au solicitat respingerea acțiunii, față de dispozițiile art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001. Acțiunea principală cât și cererile de intervenție au fost examinate de instanță atât prin raportare la valabilitatea titlului de preluare a imobilului de către stat cât și la buna credință a părților din actele de înstrăinare. S-a apreciat că numai în condițiile constatării nulității absolute a actului de înstrăinare, respectiv a actului de vânzare-cumpărare, acțiunea în revendicare este întemeiată, devenind incidente dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. S-a reținut că în condițiile în care reclamantul nu a făcut o astfel de cerere, tribunalul nu poate analiza buna credință a părților deveniți proprietari ai celor 20 de apartamente, în baza contractelor de vânzare-cumpărare, iar prin urmare acțiunea a fost respinsă față de aceștia, ca neîntemeiată, pentru aceleași rațiuni fiind admisă și cererea de intervenție.

Ca atare - așa cum de altfel a solicitat și reclamantul prin concluziile orale formulate la 8 septembrie 2005 când instanța a procedat la soluționarea cauzei - acțiunea a fost admisă doar în parte, pentru apartamentul nr. 19 din imobil, spațiu care nu făcuse obiectul vreunei vânzări, aflat încă în administrarea pârâților. În consecință, împrejurarea că acțiunea ce face obiectul cauzei de față vizează soluționarea cererii privind revendicarea doar a unuia din cele 21 de apartamente ce compun imobilul, urmare comparării titlurilor, nu poate duce la concluzia lipsei identității de obiect, așa cum în mod greșit a reținut instanța de control judiciar. Or, este unanim admis că, pentru a exista autoritate de lucru judecat nu este necesar ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte, este identic, în speță, să-și aproprie bunul.

Se constată și identitatea de cauză dintre cele două cereri deduse judecății, de către reclamant. Astfel, cauza rezidă în fundamentul juridic al acțiunii și se materializează practic în situația de fapt calificată juridic. Așa cum judicios s-a explicitat în doctrină, cauza reprezintă justificarea pretenției promovată în justiție fiind, „rațiunea primă” sau „rațiunea imediată” a cererii. De aceea, conceptul de cauză trebuie raportat nu doar la temeiul juridic al acțiunii ci, și la starea de fapt, calificată juridic. Tot astfel, sub aspectul realizării cerinței de întrunire a celei de-a treia condiții a puterii lucrului judecat, care pretinde ca judecata să fi avut loc între aceleași părți, este irelevantă împrejurarea că, în prima acțiune R.Y.

a chemat în judecată, în calitate de pârâți pe Consiliul General al Municipiului București și SC A. SA, odată ce, așa cum s-a arătat, pârâții din prezenta cauză au intervenit în proces în interes propriu, cererea fiind primită de instanță și conducând la admiterea doar în parte a acțiunii în revendicare. Nu se poate reține nici faptul că ar fi avut loc o „restrângere” a acțiunii, în condițiile în care reclamantul nu a formulat o astfel de cerere, acesta solicitând doar, prin apărător, admiterea în parte a acțiunii, cu privire la spațiul care nu a fost supus înstrăinării, aflat în administrarea pârâților. Așa fiind, recursul urmează a se admite cu consecința modificării în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții L.N. și L.E. împotriva deciziei civile nr. 585/ A din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică în tot decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamantul R.Y. împotriva sentinței nr. 249 din 20 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2010.