ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6612/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 23 martie 2007,

reclamantul R.Y. a solicitat instanței, în contradictoriu cu L.E. și L.N., să-i

oblige pe pârâți a-i lăsa în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 3

din București, str. Armenească, parter, și să constate - urmare comparării

titlurilor - că titlul său de proprietate este mai bine caracterizat, întrucât

provine de la vechiul proprietar al imobilului, autorul L.W.R. și a fost abuziv

preluat în proprietatea statului, prin Decretul nr. 92/1950.

Investită în primă

instanță, Judecătoria Sectorului 2 București, a admis excepția necompetenței

sale materiale, prin sentința nr. 8062 din 26 septembrie 2008, declinându-și

competența în favoarea Tribunalului București, în acord cu dispozițiile art. 2 pct.

1 lit. b) C. proc. civ., potrivit căruia tribunalul judecă în primă instanță

procesele și cererile în materie civilă, al căror obiect are o valoare de peste

5 miliarde lei vechi.

Prin sentința nr. 249

din 20 februarie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca

neîntemeiate excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității

procesuale active a reclamantului.

A admis excepția

puterii lucrului judecat și a respins în consecință acțiunea reținând că sunt

îndeplinite cerințele triplei identități, prevăzute de art. 1201 C. civ., față

de sentința nr. 997 din 8 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția

a III-a civilă, în Dosarul nr. 7194/2002, irevocabilă, cauză ce a avut de asemenea

ca obiect cererea formulată de același reclamant de a-i fi lăsat în deplină proprietate

și liniștită posesie imobilul din București, str. Armenească.

În acest litigiu, mai

reține instanța, L.E. și L.N., pârâți în cauza pendinte, au intervenit în

interes propriu, în calitate de proprietari ai apartamentului nr. 3 situat în

imobil, cerere care a fost admisă, restituirea fiind dispusă doar pentru

apartamentul nr. 19 din imobil, ce nu făcuse obiect al vreunei înstrăinări.

Apelul formulat de R.Y.

împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin decizia nr. 585/

A din 16 noiembrie 2009, a desființat în parte sentința și a trimis cauza spre

soluționare aceleiași instanțe de fond, respectiv Tribunalul București.

A menținut soluția

privind respingerea excepției de inadmisibilitate a acțiunii.

Pentru a pronunța

astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că dacă în privința

părților și cauzei cererii de chemare în judecată tribunalul a stabilit corect

identitatea acestora în cele două acțiuni deduse judecății, nu același lucru

poate fi reținut în ceea ce privește identitatea obiectului privit atât ca

obiect material cât și ca drept subiectiv ce poartă asupra obiectului material.

Astfel, se arată,

prima acțiune în revendicare a avut ca obiect recunoașterea dreptului de

proprietate și redobândirea posesiei asupra întregului imobil situat în

București, str. Armenească nr. 10, sector 2, inclusiv a apartamentului ce face

obiectul prezentului litigiu, cererea fiind îndreptată numai împotriva Consiliului

General al Municipiului București, SC F. SA și SC A. SA, cadru procesual extins

ulterior prin intervenția chiriașilor cumpărători ai apartamentelor.

Cererea principală a

fost restrânsă însă, numai cu privire la apartamentul nr. 19, care nu fusese

vândut, fiind singurul rămas în patrimoniul administrat de Consiliul General al

Municipiului București.

Ca atare, conchide

instanța de apel, acțiunea în revendicare a apartamentului nr. 3 nu a fost

respinsă pe fond, în contradictoriu cu pârâții L., așa cum greșit s-a reținut,

neputându-se aprecia în speță asupra identității de obiect între cele două

acțiuni deduse judecății.

În cauză, au declarat

recurs în termen legal pârâții L.E. și L.N. care, invocând temeiul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, pe considerentul

greșitei respingeri a autorității lucrului judecat, în condițiile în care, au

intervenit în primul dosar iar, în contradictoriu cu ei, acțiunea s-a respins,

ca neîntemeiată.

Este irelevant, se

arată, faptul că, în prima acțiune reclamantul a revendicat întregul imobil din

str. Armenească, în vreme ce în prezenta cauză s-a revendicat doar apartamentul

nr. 3 din imobil, atâta vreme cât în primul dosar, fiecare cumpărător - în

temeiul Legii nr. 112/1995 - a intervenit în proces pentru apartamentul său,

iar pârâții pentru apartamentul nr. 3.

Prima acțiune în

revendicare a fost admisă numai în parte, nu ca urmare a invocării vreunei

excepții sau a restrângerii acțiunii ci, pe fond, reținându-se că cererea este

neîntemeiată iar nu inadmisibilă.

Recursul se privește

ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.

Așa cum în mod

constant s-a reținut, atât în practica instanțelor, cât și în doctrină,

excepția puterii lucrului judecat este destinată să asigure stabilitatea

raporturilor juridice și să dea eficiență întregii activități judiciare.

De aceea, ea a fost

considerată ca o excepție de fond, peremptorie și absolută, iar normele care o

consacră, ca având caracter imperativ.

Elementele lucrului

judecat, care-i determină și efectele, rezultă din dispozițiile art. 1201 C.

civ., text ce se referă la tripla identitate de părți, (eadem conditio

personarum), obiect (eadem res) și cauză (eadem causa).

În speță, în mod

corect prima instanță a reținut incidența textului mai sus citat și respectiv

întrunirea condițiilor triplei identități cerută de lege în raport cu cele ce

s-au statuat, în Dosarul nr. 7194/2002 al Tribunalului București, secția a

III-a civilă.

Astfel, cauza

soluționată prin sentința nr. 997 din 8 septembrie 2005 a mai sus citatei

instanțe - hotărâre devenită ulterior irevocabilă prin decizia nr. 1751 din 23

februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, - a avut ca obiect acțiunea în revendicare formulată de R.Y.I.,

în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București și SC A. SA,

prin care reclamantul solicita restituirea în deplină proprietate și liberă

posesie a imobilului situat în str. Armenească, sector 1, format din subsol,

parter și 5 etaje (respectiv 21 de apartamente, inclusiv apartamentul nr. 3

parter) și teren în suprafață de 553,72 m.p.

La data de 7

octombrie 2004, în dosar au intervenit în interes propriu foștii chiriași din

imobilul revendicat, deveniți proprietari ca urmare a cumpărării spațiilor de

locuit, în baza Legii nr. 112/1995 - inclusiv L.E. și L.N., pârâți în prezenta

cauză, care au solicitat respingerea acțiunii, față de dispozițiile art. 18 lit.

d) din Legea nr. 10/2001.

Acțiunea principală

cât și cererile de intervenție au fost examinate de instanță atât prin

raportare la valabilitatea titlului de preluare a imobilului de către stat cât

și la buna credință a părților din actele de înstrăinare.

S-a apreciat că numai

în condițiile constatării nulității absolute a actului de înstrăinare,

respectiv a actului de vânzare-cumpărare, acțiunea în revendicare este

întemeiată, devenind incidente dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

S-a reținut că în

condițiile în care reclamantul nu a făcut o astfel de cerere, tribunalul nu

poate analiza buna credință a părților deveniți proprietari ai celor 20 de

apartamente, în baza contractelor de vânzare-cumpărare, iar prin urmare

acțiunea a fost respinsă față de aceștia, ca neîntemeiată, pentru aceleași

rațiuni fiind admisă și cererea de intervenție.

Ca atare - așa cum de

altfel a solicitat și reclamantul prin concluziile orale formulate la 8

septembrie 2005 când instanța a procedat la soluționarea cauzei - acțiunea a

fost admisă doar în parte, pentru apartamentul nr. 19 din imobil, spațiu care

nu făcuse obiectul vreunei vânzări, aflat încă în administrarea pârâților.

În consecință,

împrejurarea că acțiunea ce face obiectul cauzei de față vizează soluționarea

cererii privind revendicarea doar a unuia din cele 21 de apartamente ce compun

imobilul, urmare comparării titlurilor, nu poate duce la concluzia lipsei identității

de obiect, așa cum în mod greșit a reținut instanța de control judiciar.

Or, este unanim admis

că, pentru a exista autoritate de lucru judecat nu este necesar ca obiectul să

fie formulat în ambele acțiuni în același mod, fiind suficient ca din cuprinsul

cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte, este identic, în speță, să-și

aproprie bunul.

Se constată și

identitatea de cauză dintre cele două cereri deduse judecății, de către

reclamant.

Astfel, cauza rezidă

în fundamentul juridic al acțiunii și se materializează practic în situația de

fapt calificată juridic.

Așa cum judicios s-a explicitat

în doctrină, cauza reprezintă justificarea pretenției promovată în justiție

fiind, „rațiunea primă” sau „rațiunea imediată” a cererii.

De aceea, conceptul

de cauză trebuie raportat nu doar la temeiul juridic al acțiunii ci, și la

starea de fapt, calificată juridic.

Tot astfel, sub

aspectul realizării cerinței de întrunire a celei de-a treia condiții a puterii

lucrului judecat, care pretinde ca judecata să fi avut loc între aceleași

părți, este irelevantă împrejurarea că, în prima acțiune R.Y. a chemat în

judecată, în calitate de pârâți pe Consiliul General al Municipiului București

și SC A. SA, odată ce, așa cum s-a arătat, pârâții din prezenta cauză au

intervenit în proces în interes propriu, cererea fiind primită de instanță și

conducând la admiterea doar în parte a acțiunii în revendicare.

Nu se poate reține

nici faptul că ar fi avut loc o „restrângere” a acțiunii, în condițiile în care

reclamantul nu a formulat o astfel de cerere, acesta solicitând doar, prin

apărător, admiterea în parte a acțiunii, cu privire la spațiul care nu a fost

supus înstrăinării, aflat în administrarea pârâților.

Așa fiind, recursul

urmează a se admite cu consecința modificării în tot a deciziei atacate în

sensul respingerii apelului declarat de reclamant împotriva hotărârii primei

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâții L.N. și L.E. împotriva  deciziei civile nr. 585/ A din 16

noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Modifică în tot decizia

atacată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamantul R.Y. împotriva

sentinței nr. 249 din 20 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 decembrie 2010.